"Fiti sfinti, caci Eu sunt sfant" (Levitic, 11, 44)
Mesajul fundamental al Bisericii a fost dintotdeauna acela al chemarii la sfintenie. Ea este definita ca `stare de curatenie sau puritate sufleteasca si trupeasca, opusa starii de pacat si de intinare. Sfintenia este un atribut al lui Dumnezeu cel in Treime din care El ii impartaseste si pe credinciosi` (preot loan Mircea, Dictionar al Noului Testament, Ed. IBMBOR, Bucuresti, 1995, p. 471). Crestinii capata aceasta stare odata cu harul Tainei Botezului. Despre sfintenia crestinilor ne vorbeste intreaga traditie crestina, incepand cu Sfantul apostol Pavel care le spune efesenilor sa se imbrace `in omul cel nou [...] intru dreptate si intru sfintenia adevarului (4, 24), `aici sfintenia insemnand curatenia si pietatea fata de Dumnezeu` (preot loan Mircea, op. cit.). Sfinti sunt si ingerii, dar ca si omul, nu au sfintenia de la ei, ci prin impartasire de la Dumnezeu, caci Dumnezeu singur este in firea Sa Sfant si El impartaseste din sfintenia Sa si celor credinciosi si chiar lucrurilor si locurilor.
Astazi, noua ortodocsilor, parca ne este frica sa mai vorbim despre crestini in aceeasi termeni ca in primele veacuri. Am rezervat titlul de sfinti numai acelor crestini pe care i-am trecut in calendarele noastre. Dar a fi sfant nu presupune neaparat capacitatea de a face lucruri extraordinare, iesite din comun cum ar fi minunile, sau a detine alte harisme. Poate ca aceasta atitudine se datoreaza unei smerenii profunde sau poate fricii de asumare a statutului de ales al lui Dumnezeu.
De cele mai multe ori sfintenia este confundata cu starea de in-dumnezeire, de mantuire a omului in imparatia cea vesnica a lui Dumnezeu, insa nu se tine cont de faptul ca `imparatia lui Dumnezeu a venit peste voi` (Matei, 12, 28) si de faptul ca desavarsirea, sfintenia, este de fapt un proces fara o finalitate statica ce incepe inca din aceasta viata, deci cunoscand mai multe grade: `in casa Tatalui Meu sunt multe locasuri` (loan, 14, 2). Pe scara sfinteniei sunt mai multe trepte, gradul de sfintenie variind de la persoana la persoana, de la Dumnezeu la creatie.
Sfintenia poate fi dobandita inca din aceasta viata. O putem dobandi si cultiva. De aceea la Sfanta Liturghie cand preotul zice: `Sa luam aminte: Sfintele Sfintilor!` -care inseamna ca `Sfintele Daruri se dau numai celor sfinti, adica celor ce s-au pregatit in chip deosebit si sunt vrednici sa le primeasca` (preot prof. dr. Ene Braniste, Liturgica speciala, p. 364, Bucuresti, 1985) -, poporul raspunde cu smerenie ` Unul [e] Sfant, unul e Domn: lisus Hristos`, ceea ce inseamna ca credinciosii nu se simt vrednici sa se numeasca sau sa se socoteasca sfinti in adevaratul inteles al cuvantului, ci recunosc ca unul singur este cu adevarat si cu totul sfant, intre oameni: Domnul nostru lisus Hristos (cf. Ene Braniste, op. cit.).
Constienta de faptul ca doar Dumnezeu este Sfant, dar El transmite si creatiei Sale din sfintenia Sa, prin harul divin, Biserica a fixat rugaciuni de sfintire a obiectelor (crucea de la mormant, cladirea bisericii, obiecte de cult, etc), rugaciuni ce fac distinctie intre o simpla binecuvantare si o sfintire. Prin sfintirea obiectelor si a oamenilor (prin Taine - Botez, Hirotonie, Euharistie), acestia nu sunt doar inchinati, afierositi, pusi de o parte pentru Dumnezeu, ci sunt transformati, li se schimba statutul fiintial, in acestia se gaseste Dumnezeu, harul lui Dumnezeu, desigur, in grade diferite (de exemplu in Vechiul Testament: Sfanta si Sfanta Sfintelor). Afierosirea sau inchinarea obiectelor sau a oamenilor lui Dumnezeu este un efect secundar al prezentei harului, stiut fiind faptul ca starea de sfintenie, de sacralitate implica o ambivalenta -venerare si temere/tabu in acelasi timp.
Harul lui Dumnezeu care determina starea de sfintenie este transmisibil prin Sfintele Taine, pe de o parte, iar pe de alta parte, si intr-un cadru mai putin insti-tutionalizat, prin simpla intrare in contact cu cele sfinte: sfintirea anaforei prin atingerea de Sfantul Disc si de Sfantul Potir. (De aceea, nu folosim Sfinte Vase in care il avem in fiecare Liturghie pe Hristos, in servirea la mese si nu aruncam oriunde apa de la Botez sau pasca ce a ramas de la Paste, etc.)
Tinand cont de faptul ca noi cei de astazi nu suntem deosebiti cu nimic fata de crestinii primelor veacuri, ne putem numi si noi sfinti. Problema care se ridica este insa a constientizarii starii noastre, a constientizarii faptului ca suntem rascumparati cu sange si ca prin harul pe care il avem in noi nu mai putem vietui dupa trup.
