Despre omul din ziua de astazi, se spune ca nu mai are capacitatea de a se privi si cunoaste ca fiind creat dupa chipul lui Dumnezeu. Astfel, nu mai putem vorbi de el ca fiind cel prin care lumea se sfinteste, ci de cel prin care lumea se pierde.
Daca omul este un chip, inseamna ca cere relatia personala cu modelul sau pentru a se implini.
Omul cauta sa impuna legi naturii vazute. Reuseste sa realizeze un progres stiintific si tehnologic, dar nu-i ofera naturii sale transfigurarea.
Criza moderna este rezultatul ignorarii de catre om a ordinii sau rationalitati de la temelia creatiei izvorata din voia lui Dumnezeu.
La baza procesului de secularizare se afla trei elemente: izolarea lui Dumnezeu in transcendent, autonomia creatiei si a ratiunii umane, si, dominarea lumii de catre om.
Monoteismul unui Dumnezeu izolat in transcendenta, mecanizarea lumii a pus capat ideii despre imanenta lui Dumnezeu in creatie, fiindca lumea ca masina functioneaza prin ea insasi.
Pe aceasta cale, omul care se simte mandru de cuceririle lui stiintifice si tehnologice, de dominatia lumii vazute, isi pierde libertatea interioara si devine sclavul patimilor, care-i transforma viata interioara intr-un cosmar. Sfanta Scriptura ne atrage atentia asupra acestui fapt: "Ce-i foloseste omului daca dobandeste lumea dar isi pierde sufletul sau?”
Cu acesta lume se confrunta Biserica. Acest lucru nu inseamna ca Biserica, nu mai poate raspunde la intrebarile omului, ca nu mai stie ce atitudine sa ia fata de individualism si fata de o societate care se intereseaza doar de satisfacerea nevoilor materiale.
Cunoasterea lui Dumnezeu a devenit o problema strict intelectuala fara consecinte spirituale si morale pentru viata credinciosilor, contribuind astfel la procesul de secularizare al societatii.
Autonomia creatiei ca rezultat al izolarii Divinitatii in transcendent a dus apoi inevitabil la autonomia omului si ratiunii umane fata de Dumnezeu. Aceasta autonomie a ratiunii este intemeiata pe faptul ca omul, fara interventia harului divin, se poate ridica la cunoasterea lui Dumnezeu.
Atat izolarea Dumnezeirii in transcendent cat si autonomia creatiei fata de Ziditorul ei au determinat omul sa ia locul lui Dumnezeu pe pamant si sa domine lumea in numele Creatorului. Faptul ca fiinta umana poarta in ea chipul lui Dumnezeu, nu-i permite acesteia sa se substituie Creatorului.
Adam si Hristos, sunt tipuri pentru alegerea celor doua alternative ale raportului omului cu natura: robirea spiritului de catre fructul dulce al partii sensibile a naturii, sau stapanirea ei prin spirit.
Transfigurarea, aceasta este misiunea Bisericii intr-o lume confruntata de secularizare. Prin lucrarea Duhului credinciosul are posibilitatea, in Hristos si Biserica, sa converteasca patimile din miscari irationale in virtuti sau miscari rationale, potrivite firii, spre a se inalta spre asemanarea cu Dumnezeu. Astfel, cunoasterea lui Dumnezeu are pe langa caracterul ei intelectual si unul spiritual si moral, deoarece se adreseaza omului intreg, suflet si trup.
