Evanghelia lui Iuda: Scriere gnostica sau Evanghelie crestina?
Principala problema la care trebuie sa raspundem dupa descoperirea si editarea Evangheliei lui Iuda este daca aceasta scriere este una crestina sau gnostica. Care sunt elementele compozitionale care o pot asocia cu alte scrieri gnostice sau nou-testamentare? Ce le caracterizeaza pe personajele acestei scrieri? De ce Iisus si Iuda apar atat de diferit prezentati aici fata de Sfintele Evanghelii canonice? Care este mesajul acestei scrieri si cat de relevant este el pentru spiritualitatea crestina a secolului al XXI-lea? Acestea sunt doar cateva intrebari ce isi asteapta raspunsul in studiul de fata. Numai analizand aceasta scriere putem intelege, prin antiteza, maretia si frumusetea Evangheliei lui Hristos si putem continua cercetarea noastra in directia deosebirii crestinismului de gnosticism.
1. Introducere
In anul 1996, teologul menonit William Klassen, profesor la "L'Ecole Biblique de Jerusalem", publica lucrarea Iuda: tradator sau prieten al lui Iisus? in care isi dezvolta urmatoarea teza: Iuda nu L-a "tradat" pe Iisus, ci L-a "predat" autoritatilor evreiesti, intr-o incercare de mediere care s-a facut cu consimtamantul Mantuitorului insusi. Piatra de incercare a acestei teorii? Traducerea unui verb grecesc. Potrivit lui Klassen acest verb inseamna "a preda", "a infaptui", "a incredinta"; de asemenea mai poate insemna "a transmite". Asadar, conchide William Klassen, cel mai probabil Iuda nu L-a tradat pe Hristos, ci a incercat o mediere intre Acesta si autoritatile Templului din Ierusalim: "Cand Iuda I-a amintit lui Iisus ca sfatul Sau a fost intotdeauna acela de a-l mustra pe pacatos in mod direct, Iisus ar fi putut sa spuna ca nu aparuse ocazia pentru a-l confrunta direct pe marele preot. Poate ca, ajunsi aici, Iuda s-a oferit sa aranjeze asa ceva, in speranta ca procesul de mustrare va functiona".
Si care ar fi atunci explicatia sinuciderii lui Iuda? Klassen raspunde fara sa ezite: aceea a soldatului care moare odata cu regele sau.
Numai ca in Evanghelia lui Iuda nu avem nici o relatare a caintei sale sau a modului cum a murit, asa dupa cum avem in Mt 27:3-10. Iar Klassen nu ia in considerare cuvintele lui Iuda de la Mt 27:4: "Am gresit, vanzand sange nevinovat".
Asa dupa cum se va vedea, textul contine elemente de evanghelie inversate, precum o fac toate scrierile apocrife de natura gnostica. Aceasta este de fapt si definitia apocrifei: produsul literar ce dubleaza genurile Noului Testament, incercand sa completeze unele date absente cu privire la viata Mantuitorului, a Sfintei Fecioare Maria si a Sfintilor Apostoli. Putem avea astfel tot felul de evanghelii, epistole si apocalipse care sa pretinda exclusivitatea ineditului despre faptele si invatatura din Noul Testament. Dar in aceste conditii, Evanghelia lui Iuda nu este nici autoritativa, nici autentica. Nu este autoritativa pentru ca asemenea invataturi au fost considerate erezii de catre Biserica crestina; nu este nici autentica deoarece stim ca Iuda s-a spanzurat (Mt 27:5) si ca numai in secolul al II-lea s-au cristalizat asemenea conceptii gnostice - data unui presuspus original grecesc nu poate fi impinsa in nici un caz pana in secolul I, ceea ce nu-l poate face pe Iuda autor al acestei scrieri.
2. Descoperirea, vanzarea si restaurarea manuscrisului
Pe data de 9 aprilie 2006, Societatea National Geographic a difuzat un documentar referitor la descoperirea unui manuscris al Evangheliei lui Iuda. Concomitent, au fost lansate doua carti de catre aceeasi Societate: o traducere in limba engleza a textului si o prezentare a intregii povesti legate de descoperirea si promovarea manuscrisului. Presupozitia de la care pornesc autorii documentarului este aceea ca textul prezentat, aparent la fel de vechi precum cele patru Sfinte Evanghelii canonice (Matei, Marcu, Luca si Ioan) furnizeaza informatii indispensabile despre inceputurile crestinismului. Si astfel s-a declansat o nevroza mediatica ce ne determina sa ne intrebam: este justificata o astfel de viziune asupra unui text fara rasunet in istoria crestinismului? Este firesc ca acest text sa fie echivalat cu Evangheliile nou-testamentare asa cum nu s-a facut cu alte evanghelii apocrife? Si nu in ultimul rand: este o intamplare lansarea acestui subiect , in perioada Sfintelor Pasti?
Manuscrisul numit Codex Tchacos a fost gasit la El Minya, Egipt, in anii 70 ai secolului trecut si a fost datat intre anii 220-340. El are 62 de pagini si contine patru texte, toate scrise in limba copta: Evanghelia lui Iuda, intaia Apocalipsa a lui Iacob, Epistola lui Petru catre Filip si fragmente din cartea Allogenes.
In ceea ce priveste demersul NGS de restaurare-publicare-monopolizare a textului Evangheliei lui Iuda, Robinson considera ca toti cei "din afara" proiectului NGS, inclusiv cititorii cartii sale, cunosc multe lucruri despre Evangelia lui Iuda si pot concluziona pentru ei insisi: "Ceea ce s-a intamplat cu acesta aventura banoasa nu este o poveste placuta [...] iar voi aveti dreptul sa cunoasteti ce s-a intamplat cu adevarat".
3. Doctrina gnostica din Evanghelia lui Iuda
3.1. Subiectul si structura Evangheliei lui Iuda
Evanghelia lui Iuda nu a fost pastrata integral ci doar 26 de pagini din textul complet si prezinta cel putin trei idei principale ce se vor a fi legatura "fireasca" cu Sfintele Evanghelii din Noul Testament a) Iuda era discipolul cel mai iubit al lui Iisus; b) Iisus l-a incredintat pe Iuda cu misiunea de a-l da pe mana autoritatilor evreiesti pentru ca prin aceasta sa-l elibereze cat mai curand de corpul sau; c) Iuda a facut un lucru bun vanzandu-l pe Iisus. Dar despre ce este vorba in aceasta scriere?
Documentul, care se intinde pe 13 pagini de papirus, a fost scris in limba copta, mai precis in dialectul sahidic, cu forme dialectale din Egiptul de Mijloc. Structurile lingvistice si conceptele teologice vehiculate de aceasta scriere, chiar si scrisul de mana, sunt asemanatoare celor din manuscrisele de la Nag-Hammadi. Intrucat codexul a fost autentificat ca apartinand intre anii 220-340 d.Hr., el este cel mai probabil o traducere dupa un original grecesc mai timpuriu, dar a carui data nu poate fi nicidecum situata in secolul I, datorita elementelor specifice de cosmologie gnostica ce se articuleaza in secolul al II-lea, sub influenta unora precum Basilide, Valentinian, Marcion etc. - dar nici mai tarziu de anul 180, data la care este mentionat pentru prima data de catre Sfantul Irineu in Adv. Haer. Datorita terminologiei, Evanghelia lui Iuda a fost compusa cel mai probabil intre anii 130-170, dupa cum este de parere James M. Robinson.
Structura
Structura Evangheliei lui Iuda este unitara, ea desfasurandu-se dupa un tipar obisnuit in antichitate si anume:
1. O introducere (Incipit), in care ni se prezinta subiectul scrierii, respectiv revelatia lui Iisus catre Iuda Iscarioteanul, si timpul desfasurarii actiunii, cu trei zile inainte de Paste;
2. Un scurt excurs despre slujirea pamanteasca a lui Iisus;
3. Scena 1, care cuprinde trei momente:
(a) discutia cu prilejul euharistiei,
(b) provocarea pe care o lanseaza Iisus ucenicilor de a-si demonstra desavarsirea si
(c) convorbirea lui Iisus cu Iuda;
4. Scena 2, care cuprinde patru momente:
(a) aparitia lui Iisus in mijlocul ucenicilor,
(b) povestirea vedeniei avute de ucenici,
(c) talcuirea vedeniei de catre Iisus,
(d) intrebarile lui Iuda despre neamul omenesc;
5. Scena 3, care cuprinde patru momente, dintre care unul cel al povestirii-in-rama:
(a) povestirea visului sau de catre Iuda si interpretarea data de Iisus
(b) intrebarea lui Iuda despre soarta sa si revelatia lui Iisus catre Iuda
(c) Povestirea-in rama:
(cl) Spiritul Nevazut si Autogenes,
(c2) crearea lui Adamas si a luminatorilor,
(c3) cosmosul, haosul si cele de dedesubt,
(c4) stapanitorii si ingerii,
(c5) crearea neamului omenesc,
(d) intrebarea lui Iuda despre soarta lui Adam si a neamului omenesc,
(e) discutia lui Iisus cu cei doisprezece despre distrugerea celor ticalosi,
(f) insarcinarea pe care i-o da Iisus lui Iuda de a-1 vinde si intrarea lui Iuda in nor (CULMINATIA);
6. Concluzia: Iuda il tradeaza pe Iisus (Deznodamantul).
7. Titlul. Evanghelia lui Iuda.
In aceasta scriere exista cateva elemente de compozitie care sunt comune literaturii antice asa cum s-a dezvoltat aceasta in spatiul cultural greco-roman si indian si pe care Sfintele Evanghelii nu le impartasesc intocmai. In schimb, ele sunt prezente in Evanghelia lui Iuda, si anume: (a) povestirea-in-rama sau povestirea in povestire, un procedeu folosit in antichitate in operele sanscrite: Mahabharata (presupusa a fi fost alcatuita intre anii 400 i.Hr.- 200 d.Hr.) si Pancatantra (100 i.Hr.- 500 d.Hr.); in Evanghelia lui Iuda, acesta este momentul compozitional vizat de autor ca fiind cel mai important intrucat contine nucleul invataturii gnostice; (b) culminatia, ca moment de maxima intensitate a emotiei degajate de insarcinarea data de Iisus si intrarea lui Iuda in norul luminos; (c) deznodamantul, ca rezolvare cu totul nefireasca a faptelor prezentate, este plasat aici inaintea Patimirii si Rastignirii Mantuitorului, prin vanzarea/predarea Acestuia de catre Iuda arhiereilor evrei.
3.2. Intriga si problemele teologice
Intriga "evangheliei" o reprezinta polemica pe care Iisus o are cu ucenicii sai inaintea Pastilor, si relatia speciala cu Iuda, caruia ii dezvaluie o tainele prin care Spiritul cel Nevazut a creat eonii, universul intreg si pe om, incredintandu-l totodata cu misiunea vanzarii sale catre arhiereii evreilor. Viziunea lui Iisus despre lume se afla in contradictie cu cea a ucenicilor sai, iar pe fondul tensiunii dintre cele doua parti isi face aparitia si se contureaza ca personaj principal al scrierii - Iuda.
Evanghelia lui Iuda pune cititorului modern o serie intreaga de probleme de ordin teologic, pe care le vom discuta mai amanuntit odata cu prezentarea personajelor si care tin de ceea ce Ioan Petru Culianu a numit "principiul exegezei inverse", cum ar fi: prietenia stransa dintre Iisus si Iuda, insarcinarea pe care Iuda o primeste de la Iisus pentru a-l vinde, spre a-l elibera de vesmantul carnal, ignoranta si imoralitatea ucenicilor, existenta mai multor puteri superioare creatorului acestei lumi, caracterul imund al corpului omenesc si al reproducerii, inutilitatea apartenentei la Biserica crestina. Cercetatorul roman privea gnosticismul, ca de altfel orice religie, ca pe un joc al mintii generat de anumite "reguli computationale" ce isi vor cauta in orice perioada istorica exprimarea si vor alcatui sisteme care vor interactiona si se vor influenta reciproc. Potrivit lui Culianu, orice schimbare intr-un sistem religios influenteaza toate celelalte sisteme care influenteaza istoria.
3.3. Scriere gnostica sau evanghelie crestina?
Povestirea-in-rama, cea care prezinta cosmologia gnostica, este nucleul intregii scrieri. Daca profesorului Emmel, atunci cand a vazut unele fraze din Evanghelia lui Iuda in 1983, i s-a parut evident ca este vorba despre gnosticism, atunci acest lucru ne facem sa ne intrebam despre opiniile generate de publicarea textului evangheliei in 2006, cum ca ar fi posibil ca scrierea sa apartina primului secol crestin, poate chiar lui Iuda insusi, in ignorare totala a terminologiei si ideilor vehiculate de aceasta. Elementele articulate de cosmologie prezente in textul de fata s-au cristalizat cu siguranta doar in secolul al II-lea, atunci cand gnosticismul - ca mitologie eclectica ce ingloba elemente atat pagane, cat si crestine - infloreste sub influenta speculatiilor metafizice platonice si a conceptiilor lui Valentinian sau chiar Marcion.
Dar cel mai important indiciu despre faptul ca avem de a face cu o scriere gnostica il reprezinta elementele de cosmologie. Gnosticii erau interesati in primul rand de transpunerea in scris a invataturii lor despre aparitia ingerilor, crearea lui Adam, eliberarea sufletului de corpul intinat etc. Aceste lucruri le stim atat din ceea ce afirma gnosticii despre ei insisi (o sursa importanta in acest sens fiind manuscrisele descoperite in 1945 la Nag-Hammadi), cat si de la Sfintii Parinti ai Bisericii (pana in secolul al V-lea avem scrieri ale Parintilor Bisericii indreptate impotriva ereziilor; acestea au fost principala sursa istorica pentru Biserica si dupa cum s-a dovedit chiar in cazul de fata, cea mai fidela). Cifrele, la gnostici, au o mare importanta, iar scrierea de fata nu face exceptie. Cel-cu-Obarsia-in-Sine creeaza eonii, 72 de luminatori care la randul lor dau nastere la 360 de luminatori. De asemenea apar cate 72 de ceruri si 360 de firmamente. Apoi, demiurgul Saklas, creat de ingerul numit Nebro sau Ialdabaoth, ii creeaza la randul lui pe Adam si Eva, care este numita dupa traducerea greceasa-Zoe.
Desi manuscrisele dateaza, dupa examinarea papirusului si a scrierii copte, din a doua jumatate a secolului al IV-lea, originalele grecesti "pot proveni cel mai devreme din secolele al II-lea si al II-lea, iar unele dintre ele cu greu ar putea fi mai tarzii decat anii 120-150, deoarece Sfantul Irineu scria in anul 180 ca "ereticii se lauda ca poseda mai multe evanghelii decat sunt in realitate" si se plange ca pe vremea sa astfel de scrieri au dobandit o larga circulatie. Se poate observa cum majoritatea cartilor apocrife incearca sa dubleze genurile Noului Testament -evanghelii, fapte, epistole, apocalipse - asumandu-si o autoritate apostolica, tocmai pentru a fi considerate canonice. Intrucat majoritatea autorilor lor sunt eretici (gnostici, docheti, ebioniti, etc.) este de inteles ca Biserica a detectat imediat caracterul lor eretic, neacceptandu-le in canon.
Dar despre Evanghelia lui Iuda aflam de la episcopul Irineu de Lyon, care in lucrarea sa Adversus haereses, scria in felul urmator: "Altii declara iarasi ca din Puterea cea de sus isi trage fiinta Cain si marturisesc ca Esau, Core, sodomitii si toti asemenea lor sunt inruditi, cu ei (cu gnosticii, n.n.). in virtutea acestor lucruri, adauga ei, sunt atacati de Creator, dar pana acum nici unul dintr-insii nu a suferit vreo rana! Pentru ca Sophia avea obiceiul de a lua asupra ei ceea ce le revenea lor. Ei afirma ca tradatorul Iuda cunostea amanuntit aceste lucruri si ca el singur, cunoscand adevarul asa cum nimeni nu-l stia, a dus la capat taina tradarii; toate lucrurile, deopotriva pamantesti si ceresti, au fost aruncate in confuzie de catre acesta. O astfel de poveste inchipuita creeaza ei, pe care o numesc Evanghelia lui Iuda" (Adv. Haer., 1.31.1).
Exista o posibilitate infima ca scrierea descoperita in anii 1970 sa nu fie aceeasi despre care vorbeste Sfantul Irineu si aceasta datorita eventualelor modificari, de la scurtare la expandare. Cu toate acestea, inclinam sa credem ca este vorba de acelasi text. Care ar fi sansele, totusi, sa fi existat mai multe Evanghelii ale lui Iuda, daca Sfantul Irineu este oripilat numai de existenta, pentru el, a uneia singure?
3.4. Personajele
Personajele scrierii sunt Iuda, Iisus, ucenicii acestuia, arhiereii evreilor si "niste scribi". Prezenta ucenicilor, aflati in contradictie cu Iisus, se estompeaza pe parcursul desfasurarii actiunii, la sfarsitul "evangheliei" refererirea la ei fiind indirecta: "Iuda ii zise lui Iisus: "Atunci ce vor face acele neamuri?" Iisus grai: "Adevarat zic voua [...]" sau: "[Iuda zise]: "Invatatorule, [de ce razi de noi]?" [Iisus] raspunse [si grai]: "Nu rad [de voi] [...]" si: "Cei care stateau pe pamant auzira un glas venind din nor graind". In acelasi timp, Iuda se contureaza ca personaj principal, evoluand de la Scena Va ("Dar duhurile lor nu indraznira sa stea inaintea [lui], ci doar cel al lui Iuda Iscarioteanul") catre momentul culminant, intrarea sa in nor, la Scena 3f ("Iisus grai: "Iata, ti s-au spus toate. Ridica¬ti ochii si priveste la nor si la lumina dintr-insul si la stelele care-l inconjoara. A ta este steaua care calauzeste calea". Iuda isi ridica ochii si vazu norul cel luminos si intra intr-insul"). Progresul sau spiritual este urmarit de catre autor, el fiind singurul personaj care are o evolutie. Spre deosebire de ceilalti ucenici, desi are deja gnoza, el va spori in cunoastere, ca urmare a revelatiilor primite. Cu toate ca Iisus este prezent in toate momentele compozitiei in opozitie fata de ucenici si in relatie de prietenie fata de Iuda, el nu este decat personajul secundar care introduce toate celelalte personaje.
3.4.1. Iuda
Iuda apare in aceasta scriere ca si eroul mantuirii neamului omenesc. Caracteristicile sale sunt importante in identificarea rolului sau in aceasta carte gnostica.
(a) El este unul dintre cei mai apropiati ucenici ai lui Iisus, respectiv prietenul sau. Dar acest lucru nu se intampla decat dupa ce Iuda are curajul sa raspunda provocarii invatatorului si sa stea inaintea acestuia in toata virtutea sa. Iisus le ceruse ucenicilor sa il infrunte, demonstrandu-i ca au in ei spiritul desavarsit, ca au atins perfectiunea: "[Fie ca] oricine dintre voi, care este [destul de puternic] intre Fiintele omenesti, sa se infatiseze pe sine ca om desavarsit si sa stea inaintea fetei mele".
(b) Numai Iuda poate sa faca acest lucru, asadar el este un om virtuos, superior si prin aceasta se deosebeste de ceilalti ucenici: "Ridica-ti ochii si priveste la nor si la lumina dintr-insul si la stelele care-l inconjoara. A ta este steaua care calauzeste calea".
(c) Mai mult decat atat, el poseda gnoza, o cunoastere aparte despre Iisus, pe care ucenicii nu o au: "Iuda [spuse] catre el: "Stiu cine esti si de unde ai venit. Tu esti din taramul cel nemuritor al lui Barbelo". In urma acestei intamplari, trebuie precizat, Iisus il alege pe Iuda dintre toti ceilalti pentru a-i revela "tainele imparatiei". De asemenea, Iuda este personajul care motiveaza fiecare revelatie din partea lui Iisus. Acesta spune de fiecare data: "Iesi din mijocul celorlalti si iti voi spune tainele imparatiei" si: "Vino, ca sa-ti [- doua randuri lipsa -]", unde partea lipsa este de buna seama: "sa-ti arat", "sa-ti spun". Si iarasi, dupa ce le talcuieste pe rand ucenicilor vedenia, apoi lui Iuda, acestuia Iisus ii spune: "[Vino], ca sa te invat despre [tainele] pe care nimeni nu le[-a] vazut vreodata".
(d) Drept urmare a celor de mai sus, putem spune ca Iuda este un om singur, rupt de comuniunea deplina cu ceilalti, acest lucru accentuandu-i unicitatea sa, esoterismul doctrinei si individualismul fiind o caracteristica a oricarui gnostic autentic. Desi face parte din grupul celor doisprezece, el este privit aparte de catre narator, iar interventiile sale sunt deosebite de ale celorlalti si de fiecare data cand ii vorbeste lui Iisus, el o face in nume propriu si nu se identifica cu actiunile grupului. Spre deosebire de gnosticism, ilustrat aici de relatia exclusivista dintre Iisus si Iuda, in crestinism exista o relatie personala si unica intre parintele spiritual si fiul sau duhovnicesc, dar invatatura predata si sporul ucenicului se face in cadrul eclezial si liturgic. Spre exemplu, chiar daca Taina Sfintei Spovedanii se desfasoara doar intre cei doi: parinte-fiu, impartasirea acestuia din urma cu Sfantul Trup si Sange ale Mantuitorului Hristos are loc in cadrul Sfintei Liturghii a credinciosilor. Toate marturiile Parintilor pustiei Egiptului din secolele III-IV conduc la aceasta concluzie si asa s-a intamplat in toata lumea crestina pana astazi. Acest lucru nu e valabil in cazul de fata, unde Iuda singur indrazneste sa stea in fata invatatorului, datorita desavarsirii sale; numai lui i se destainuie de catre Iisus tainele imparatiei si numai el poate sa il elibereze pe acesta de invelisul sau carnal. Chiar si visul sau este diferit de al celorlati apostoli pentru ca misiunea sa este aparte. La sfarsitul veacurilor, steaua lui Iuda va straluci deasupra celui de-al treisprezecelea eon, iar in norul care se arata tuturor celor prezenti ca simbol al cunoasterii apofatice, doar Iuda poate sa intre.
(e) In aceasta scriere gnostica, Iuda este cel care se sacrifica - si va suferi cel putin tot atat de mult pe cat sufera Iisus Hristos in Sfintele Evanghelii canonice - datorita blestemului tuturor neamurilor pentru tradarea sa. Atunci cand Iisus vorbeste cu Iuda in particular, el ii spune: "iti este tie cu putinta sa atingi (imparatia), dar te vei intrista amarnic", apoi cand Iuda intreaba despre soarta sa, Iisus revine cu aceeasi avertizare: "te vei intrista amarnic cand vei vedea imparatia si tot neamul" si in alt loc: "Vei deveni al treisprezecelea si vei fi blestemat de catre celelalte neamuri [...] in ultimele zile iti vor blestema inaltarea ta la [neamul] cel sfant", iar dupa ce ii spune ca trebuie sa jertfeasca trupul sau, care il tine prizonier: "Adevarat [...] ultima ta [...] sa devii [- aproape doua randuri si jumatate lipsa -], intrista [- aproape doua randuri lipsa -]". Fara interventia lui Iuda, stapanitorul acestei lumi nu va fi distrus de catre Iisus. Asadar greutatea povestirii cade pe personajul lui Iuda. Dar cu toate ca Iisus il sfatuieste pe Iuda sa-l dea pe mana arhiereilor evrei, textul pastreaza tacerea despre evenimentele de dupa arestarea sa si care sunt prezente in Noul Testament: Judecata, Patimile, Rastignirea, Moartea pe cruce, invierea, Aratarile de dupa inviere si inaltarea la ceruri.
(f) El va fi inlocuit, devenind cel de-al treisprezecelea spirit si fiind numit in acest mod de catre Iisus. Acesta ii spune: "altcineva iti va lua locul, pentru ca cei doisprezece [ucenici] sa ajunga iarasi la implinire intru Dumnezeul lor", iar apoi il numeste chiar in acest fel: "Tu, cel de-al treisprezecelea spirit, de ce starui atat de mult?", apoi: "Vei deveni al treisprezecelea si vei fi blestemat de catre celelalte neamuri". Si nu doar atat. La sfarsitul veacurilor, steaua lui Iuda: "va straluci deasupra celui de-al treisprezecelea eon ".
(g) Soarta celui "de-al treisprezecelea ucenic" este hotarata dinainte de catre puterile superioare si el are un rol foarte important si o conditie deosebita scrisa in ceruri si recunoscuta in acest mod de catre stapanitorii , cosmosului intrucat Iisus ii spune: "Cornul tau s-a inaltat deja,/ mania ta s-a aprins,/steaua ta s-a aratat stralucitoare,/ iar inima ta s-a [...]" si in alt loc: "Ridica-ti ochii si priveste la nor si la lumina dintr-insul si la stelele care-l inconjoara. A ta este steaua care calauzeste calea." si iarasi: "vei fi blestemat de catre celelalte neamuri si vei ajunge sa domnesti peste ele".
(h) Iuda este constient de rolul sau si activ interesat de soarta intregii omeniri, dorind sa afle de la Iisus cat mai multe despre zilele de pe urma: "Iuda ii spuse: "Cand imi vei spune aceste lucruri si [cand] va rasari ziua cea mare de lumina pentru acest neam?" Si in alt loc: "["Rabbii, ce fel de fruct zamisleste acest neam? [...] Si ce va face restul celor ce se vor naste dintre oameni?" sau: "Invatatorule, oare semintia mea este sub vegherea stapanitorilor?" sau: "Iuda ii zise lui Iisus: "[Care] este ragazul randuit fiintei omenesti ca sa traiasca? [...]"Oare, moare spiritul omenesc?" si: "Iuda ii zise lui Iisus: "Atunci ce vor face acele neamuri?", iar altadata i se pare ca Iisus rade de ucenici: "Iuda ii zise lui Iisus: "Atunci ce vor face acele neamuri?", cand de fapt Iisus radea "de greseala stelelor".
(i) Prin revelatia pe care i-o face Iisus, cunostinta lui Iuda sporeste, el devine un mai bun gnostic, cunoscator atat al destinului sau, cat si al neamului omenesc: "(Iisus grai:) Iata, ti-am explicat tainele imparatiei si te-am invatat despre greseala stelelor". Si inainte de intrarea in nor i se spune: "Iata, ti s-au grait toate". De asemenea, dupa ce Iisus ii reveleaza aceste taine, Iuda intra, tot la cerinta lui Iisus, intr-un nor luminos incojurat de stele si din care se aude un glas, cel mai probabil dumnezeiesc, dar despre care nu stim ce ar putea sa fi spus datorita celor aproape cinci randuri lipsa.
(j) Iuda se indoieste de utilitatea gestului sau de tradare, dar nu in legatura cu Iisus, ci cu sine insusi. Atunci cand afla ca va primi imparatia cerurilor, dar va fi intotdeauna singur, despartit de neamul omenesc pe care il va salva, el il intreaba pe Iisus: "Ce folos este ca o voi primi? Pentru ca tu m-ai despartit de acel neam ".
(k) Iuda il vinde sau il preda pe Iisus arhiereilor evrei: "Iuda le raspunse dupa cum voira. Si primi niste bani si li-l preda lor". Tradarea aceasta este vazuta aici in chip diferit fata de Noul Testament, comentatorii moderni punand accentul pe aspectul de "predare", "transmitere", mai mult decat pe cel de "tradare", asa cum vom vedea mai departe.
Dar ceea ce trebuie observat este ca despre Iuda se vorbeste la persoana a III-a, nicaieri in text mentionandu-se ca el ar fi autorul scrierii. Fata de Sfintele Evanghelii din Noul Testament, de aici nu aflam despre, avaritia lui Iuda sau rolul sau de iconom al grupului celor doisprezece, despre spalarea picioarelui sale la Cina Cea de Taina de catre Hristos, despre faptul ca il saruta in Gradina Getsimani pe Acesta pentru a-L vinde, despre cum i-a parut rau de cele facute si a returnat argintii in numar de treizeci arhiereilor Templului si cum s-a sinucis.
Gnoza deosebita pe care o primeste Iuda de la Iisus se opreste la vinderea acestuia catre arhiereii evrei si nu continua cu o eventuala relatare despre soarta sa de atunci incolo. Trebuie sa acceptam doar faptul ca aceasta scriere reprezinta o asa-zisa marturie despre cele intamplate.
Dar mai presus de toate, Iuda este prezentat ca eroul intregii istorii a mantuirii neamului omenesc. Pe Iuda gnostic il putem compara cu personajele Noului Testament care ar fi putut intra in acest tipar: Nicodim, femeia samarineanca, Maria Magdalena, Lazar si multi altii cu care Iisus a avut convorbiri particulare. Numai ca gnosticii au avut aceasta tendinta de a-si alege receptori ai Revelatiei dubland genurile Noului Testament si punand pe seama unor astfel de personaje scrierile lor. Iuda, care il reprezinta aici pe gnosticul prin excelenta, ca si personaj central al acestei evanghelii nu este decat un caz izolat in gnosticism.
3.4.2. Iisus
In Evanghelia lui Iuda, Iisus - desi este recunoscut ca cel care il va zdrobi pe stapanitorul lumii acesteia - are un rol secundar in raport cu Iuda si nu este numit niciodata "Hristos", "Domn" sau "Dumnezeu", ci in adresarea ucenicilor sai el este cel mult apelat cu: "Invatatorule!" sau "Rabbi!". La inceputul textului ni se spune ca el a facut minuni pentru mantuirea oamenilor, dar nu ni se relateaza nici una dintre ele.
"Ei afirma ca multi dintre discipolii sai (ai lui Iisus, n.n.) nu erau constienti de coborarea lui Hristos in acesta; dar ca, atunci cand Hristos s-a coborat peste Iisus, el a inceput sa faca minuni si vindecari si sa il vesteasca pe Tatal cel Necunoscut si sa se marturiseasca pe sine ca fiind intaiul om" (Adv. Haer., 1.30.13). Cel mai adesea, le vorbeste ucenicilor sai despre "tainele de dincolo de lume si despre ceea ce se va intampla in zilele de pe urma" si se arata acestora nu sub infatisarea sa obisnuita, ci sub cea a unui copil: "Adeseori el nu se arata ucenicilor lui ca sine insusi, ci se descoperea intre ei ca si un copil".
Totodata, Iisus pastreaza trasatura gnostica a maestrului spiritual, a invatatorului, dar nu si pe cea dumnezeirii sale, exprimata in Noul Testament prin adresarea: "Domnul" (de catre autorul insusi al Evangheliei: Lc 19:8; In 21:12; ingeri: Lc 2:11; ucenici: Mt 8:21,25, 14:28 Lc 5:8, 9:54, 10:17, 11:1, In 6:68, popor: Mt 8:2,6, 15:22, 20:30; Mc 9:24; Le 5:12, 10:40; In 9:38, 11:27;). Aici, el este doar "invatatorul", "rabbi".
Din Sfintele Evanghelii canonice stim ca Iisus Hristos a instituit "Pomenirea Sa" (Luca 22:19) prin Binecuvantarea si Frangerea Painii, dar in Evanghelia lui Iuda el nu se afla de fata la binecuvantarea si frangerea painii de catre ucenicii sai. Ba chiar rade de nestiinta lor, pentru ca fac voia Dumnezeului imperfect:
"Cand [se apropie de] ucenicii lui, adunati si asezati si aducand rugaciune de multumire asupra painii, [el] rase. Ucenicii [ii] spusera: "Invatatorule, de ce razi de rugaciunea [noastra] de multumire? Noi am facut ceea ce se cuvine". El raspunse si grai: "Nu rad de voi. [Voi] nu faceti aceasta prin voia voastra, ci pentru ca prin aceasta [se va] preamari Dumnezeul vostru",
Iar cand Iuda il roaga sa il asculte si pe el: "Cand Iisus auzi aceasta, el rase si ii grai: "Tu, cel de-al treisprezecelea spirit, de ce starui atat de mult? Dar vorbeste si eu te voi asculta". De asemenea, Iisus rade si atunci cand ii vorbeste lui Iuda despre stelele cele corupte: "[Iisus] raspunse [si grai]: "Nu rad [de voi], ci de greseala stelelor, deoarece aceste sase stele au ratacit impreuna cu acesti cinci luptatori, si vor fi cu totii distrusi impreuna cu creaturile lor".
Prin urmare ignoranta este starea comuna oamenilor care au fost creati de Demiurgul ignorant al Vechiului Testament, un mit gnostic binecunoscut si care apare la cei mai importanti gnostici printre care Basilide, Valentinian. Dar in Evanghelia lui Iuda mai este implicata o tema: rasul. In antichitatea crestina tarzie, problema rasului a fost dezbatuta pornind de la viata si faptele lui Iisus Hristos. Astfel, se considera ca Noul Testament nu furnizeaza nici o informatie despre voia buna a Mantuitorului expimata prin ras sau hohote de ras. Ba dimpotriva, in momentul Patimirii, "capeteniile isi bateau joc" de Iisus, "si il luau in ras si ostasii" (Lc 23:35-36), ceea ce, in compozitia Evangheliei, nu reprezinta decat "obtuzitatea spirituala inerenta care accelereaza drama Rastignirii si, prin urmare, dobandirea Mantuirii". Scriitorul italian Umberto Eco, in romanul sau Numele trandafirului (1980), infatiseaza dezbaterea antica prin intermediul polemicii dintre calugarii Jorge si Gugliemo. In stilul erudit, Eco isi conduce cititorul prin istoria referintelor despre ras, de la Quintilianus prin Tacitus, Sinesius din Cirene, Elius Spatianus, Ausonius pana la Paulin de Nola, Clement din Alexandria, Papa Martin si alti Parinti si scriitori bisericesti atat din Apus, cat si din Rasarit. Ceea ce scriitorul italian a vrut sa arate este diversitatea opiniilor despre ras, ca atribut fie al zeilor, fie al "celor prosti", fie al oamenilor, fie al maimutelor, intr-o dezbatere ce pendula la momentul respectiv intre extreme si angaja intreaga lume antica. Detractori sau partizani, opiniile despre ras erau ireconciliabile, iar personajele romanului reflecta tendintele antice; pentru Jorge: "Domnul Nostru Iisus Christos nu a spus niciodata comedii sau fabule, ci doar parabole simple si clare care ne instruiesc alegoric despre cum sa dobandim paradisul, amin.", iar pentru Gugliemo: "Ma intreb, a spus Guglielmo, de ce domnia ta esti atat de Potrivnic gandului ca Iisus a ris si el vreodata? Eu cred ca rasul este un leac bun, ca si baile, pentru a curarisi umorile si celelalte betesuguri ale trupului, cu osebire melancolia".
Asadar, crestini sau gnostici, cu totii corelau cele doua teme, rasul si ignoranta: a rade de ignoranta sau datorita acesteia. Dar importanta temei in legatura cu Iisus Hristos al Noului Testament consta in drama rezultata din corelarea rasului-batjocura al celorlalti cu dumnezeirea Sa. In cazul de fata, rasul lui Iisus gnostic este provocat de lipsa gnozei din partea oamenilor, a cunoasterii adevaratei realitati supraceresti pe care el o reveleaza lui Iuda.
De altfel, in gnosticism ca si in atatea religii, Demiurgul si ignorant este cel care joaca o farsa oamenilor pe care i-a creat. Si in Evanghelia lui Iuda, prin rasul lui Iisus, gnosticii dualisti se situeaza in contradictie cu crestinii, prin aplicarea unei exegeze inverse Noului Testament: Iisus rade de rasul stapanitorului lumii acesteia. De altfel, Dumnezeul la care se inchina ucenicii este privit cu desconsideratie de catre Iisus, deoarece este un Dumnezeu imperfect, care nu detine gnoza, astfel incat sa o transmita ucenicilor, iar actiunile sale sunt meschine. In scena 1 se relateaza: "Cand auzira ucenicii lui aceasta, incepura sa se manie si sa se infurie si sa aduca, in inimile lor, blasfemie impotriva lui. Cand Iisus observa lipsa lor [de intelegere, grai] catre ei: "De ce s-a prefacut tulburarea voastra in manie? Dumnezeul vostru care se (salasluieste in voi si [...] v-a starnit la manie [in] sufletele voastre".
Si nu doar atat. Contrar celor prezentate in Noul Testament, Iisus gnostic nu este Fiul lui Dumnezeu, asa cum credeau si ucenicii sai: "Ei au zis: "Invatatorule, tu esti [...] fiul Dumnezeului nostru»". Iisus le-a spus: "Cum de ma cunoasteti? Adevarat va spun voua, nimeni din cei nascuti in mijlocul vostru nu ma va cunoaste", ci aflam de la Iuda ca Iisus provine de pe taramul lui Barbelo: "Iuda [spuse] catre el: "Stiu cine esti si de unde ai venit. Tu esti din taramul cel nemuritor al lui Barbelo. Iar eu nu sunt vrednic sa rostesc numele celui care te-a trimis".
In Apocriful lui Ioan, Barbelo este forta desavarsita a Spiritului celui Nevazut si Neintinat, emanata de acesta: Iar Spiritul cel sfant l-a emanat pe dumnezeiescul Cel-cu-Obarsia-in-Sine, fiul sau, impreuna cu Barbelo [...].
Iisus Hristos are un corp aparent si acesta este unul dintre punctele doctrinei gnostice care i-au deranjat cel mai mult pe crestini si care a fost privit ca erezie. In ultimele cuvinte pe care Iisus le adreseaza lui Iuda, gasim indemnul de a-l sacrifica pe omul care il invesmanteaza pe Hristos: "Caci tu il vei jerfi pe cel care ma invesmanteaza".
Inca din anul 107, Sfantul Ignatie al Antiohiei scria impotriva ereticilor care nu marturisesc realitatea trupului lui Iisus Hristos si a Patimirii Sale pe cruce. Vorbindu-le smirnenilor despre aceste lucruri, Sfantul are o critica aspra la adresa acestor eretici: (Hristos) a patimit cu adevarat si a inviat cu adevarat, nu cum spun unii necredinciosi, ca a patimit in aparenta?. Si Sfantul mai aduce o serie de marturii interne despre corporalitatea lui Hristos cel inviat, numindu-i pe eretici: "fantome si draci", "mai mult avocati ai mortii decat ai invierii". Iar patimirile prin care trece Sfantul sunt marturie a credintei acestuia in invatatura despre umanitatea desavarsita a Mantuitorului (Tralieni 10.1), el indemnandu-i pe crestini sa fuga de eretici si de fructul otravitor al invataturii lor (Tralieni 11.1-2). Tema trupului ca vas al spiritului este o alta interpretare inversata din partea gnosticilor a invataturii crestine despre om ca templu al Duhului Sfant, asa cum au mostenit-o crestinii din Vechiul Testament: "Iata eu voi turna peste voi duhul meu" (Pild 1:23; Ioil 3:1) si cum invata Hristos: "Daramati templul acesta si in trei zile il voi ridica!", cu interpretarea Sfantului Ioan Evanghelistul: "Iar El vorbea despre templul trupului Sau" (Mt 27:40; In 2:19-21) sau Sfantul Pavel: "Nu stiti, oare, ca voi sunteti templu al lui Dumnezeu si ca Duhul lui Dumnezeu locuieste in voi?" (ICo 3:16). Iar in secolul al IV-lea Sfantul Efrem Sirul scria impotriva ereziilor platonizante sau dualiste care denigrau trupul, folosindu-se ca argument superior de marturia Sfintei Euharistii: "Domnul nu Si-ar fi amestecat Tainele Sale cu corpul (uman) daca acesta din urma ar fi provenit de la cel Rau" (Imne despre erezii).
In gnosticism, trupul nu mai este vas ales pentru suflet, ci o inchisoare de care gnosticul trebuie sa se elibereze. Ba chiar Evanghelia lui Iuda vorbeste despre "oamenii scurgerilor si ai faradelegilor si greselii", Apocriful lui Ioan despre cum arhonul conducator sadeste in Adam dorinta sexuala, iar acesta produce "copii ale corpurilor pe care le-a insuflat cu spiritul sau cel contrafacut",Tertullian, O Adv. Marcionem, 3.1. De aceea, in gnosticism si platonism, corporalitatea si gradul ei de cunoastere inseamna departarea de "fiinta". Daca in crestinism invierea lui Hristos a insemnat reintoarcerea in trupul de care nu S-a despartit nici o clipa cat S-a coborat la Iad, in gnosticism moartea lui Iisus pe cruce este ultima realitate, implinirea destinului gnosticului, E asa cum o sugereaza Evanghelia lui Iuda. Explicatia gnosticilor pentru invierea lui Hristos este si de aceasta data cu totul diferita de cea traditional-crestina, dupa cum ne spune Sfantul Irineu:
"Hristos, totusi, nu l-a uitat pe Iisus, ci a trimis de sus o oarecare energie in el, care l-a inviat in trupul pe care-l numesc atat animal, cat si spiritual, deoarece a trimis partile mundane inapoi in lume. Cand discipolii sai au vazut ca inviase, nu l-au recunoscut, chiar pe Iisus, care inviase din morti! Si afirma ca aceasta eroare foarte mare a prevalat printre discipolii sai, asa incat si-au inchipuit ca el a inviat intr-un trup mundan, nestiind ca: "carnea si sangele nu pot intra in imparatia lui Dumnezeu" (ICo 15:50) (Adv. Haer., 1.30.13).
3.4.3. Ucenicii
In Evanghelia lui Iuda, sunt numiti "cei doisprezece" dar indicarea vizeaza numarul eonilor care au emanat din Fiinta suprema, dupa cum ne arata tot Sfantul Irineu:
"Si iarasi, producerea celor doisprezece eoni este indicata de faptul ca Domnul avea doisprezece ani cand a polemizat cu invatatorii de lege si de alegerea apostolilor intrucat acestia erau doisprezece [...]" (Adv. Haer., 1.3.2).
Ba chiar caderea Sophiei, cel de-al doisprezecelea si cel mai tanar eon, este prefigurata de caderea lui Iuda:
"In continuare, ei sustin ca tulburarea sufleteasca ce a avut loc in cazul celui de-al doisprezecelea Eon este aratata de apostazia lui Iuda, care era cel de-al doisprezecelea apostol, de asemenea si de faptul ca Hristos a suferit in a douasprezecea luna" (Adv. Haer., 1.3.3.).In scrierea de fata, ucenicii reprezinta cel mai adesea o ceata de ingoranti, care savarsesc euharistia fara prezenta lui Iisus, ceea ce si e atrage nu mustrarea, ci ironia acestuia. Cel mai probabil, ucenicii reprezinta, in viziunea gnostica, Biserica crestina primara cu care insusi Iisus polemizeaza. Vedenia despre templu a ucenicilor nu este decat critica Bisericii care este locul tuturor pacatelor. Cei doisprezece preoti din visul ucenicilor sunt chiar ei insisi: "Iisus le grai: "Aceia pe care i-ati vazut primind prinoasele la altar - aceia sunteti voi. Acela este Dumnezeul pe care il slujiti, iar voi sunteti acei doisprezece oameni pe care i-ati vazut",
iar credinciosii, prefigurati de turma de vite, sunt cei indusi in eroare de invatatura ucenicilor:
"Vitele pe care le-ati vazut aduse spre jertfa sunt oamenii cei multi pe care voi ii duceti spre ratacire inaintea altarului." Revelarea tainelor imparatiei se face catre Iuda, iar nu catre ucenici, care sunt surclasati de acesta si somati de Hristos sa inceteze jertfirea necuviincioasa pe care o aduc in numele sau stapanitorului lumii acesteia. Si din nou revine tema gnostica a corpului uman stricacios, a carnii care se intinde pe tot pamantul, furnizandu-i Demiurgului supusi; gnosticul adevarat priveste cu dispret inmultirea neamului omenesc si relatiile sexuale.
4. CONCLUZII
Asadar, vorbim despre doctrine diferite: pe de o parte, cea a Bisericii crestine reflectata in Noul Testament, iar pe de alta parte, cea a diferitelor grupari gnostice reflectata in scrierea de fata. Dezinteresul evangheliei gnostice pentru adevaratul deznodamant al vanzarii lui Iuda si anume Patimile, Rastignirea, invierea si inaltarea la ceruri a Mantuitorului Hristos se vede si din finalul abrupt, scrierea terminandu-se cu cuvintele: "(scribii evrei) se apropiara de Iuda si ii zisera: "Ce faci aici? Tu esti ucenicul lui Iisus". Iuda le raspunse dupa cum voira. Si primi niste bani si li-l preda lor". Nu exista nici un fel de concluzii si nici o prezentare a consecintelor gestului lui Iuda, iar acest lucru nu face decat sa ne confirme faptul ca subiectul scrierii nu a fost decat un pretext pentru gnosticii din secolul al II-lea de a-si expune cosmologia lor.
Prin faptul ca nu avem prezentate cele ce se intampla dupa tradarea lui Iuda si care au devenit elemente de baza ale crestinismului, Evanghelia lui Iuda este nelegitima. Toate cele patru Sfinte Evanghelii din Noul Testament relateaza povestirea completa, in format liniar a propovaduirii lui Hristos, de la Botez, trecand prin Rastignire si inviere pana la inaltare. Orice alta scriere precum Evanghelia lui Iuda, a lui Toma, a Mariei Magdalena, a lui Filip nu a fost considerata Scriptura de catre Biserica Apostolica, cu atat mai mult cu cat contine elemente specifice cu caracter gnostic evident. Pe langa criteriile canonicitatii: inspiratie, apostolicitate, ortodoxie, hristocentrism si consensul bisericilor, Evangheliile nou-testamentare marturisesc acelasi adevar al Patimirii si mortii pe Cruce a lui Hristos, lucru care se afla in legatura profunda cu centrul Liturghiei crestine si anume savarsirea Sfintei Euharistii. Si in mod evident, desi scrise fiecare pentru un alt public (Sfantul Matei a scris pentru comunitatea crestina provenita din evrei, iar Sfantul Luca pentru cea a "neamurilor", respectiv a grecilor) ele au un mesaj universal care nu este din nici un punct de vedere gnostic.
Personajele acestei scrieri, Iisus, Iuda si ucenicii, sunt - pentru cel care astazi creste duhovniceste la umbra Bisericii, care traieste in Hristos celebrandu-L pe Acesta in fiecare zi si Duminica in serviciul liturgic - cat se poate de reale, iar Evanghelia lui Iuda reprezinta pentru el nu o scriere veche conservata de nisipul egiptean, ci o permanenta ofensa la adresa Mantuitorului Hristos si a Bisericii Sale.
