"Unde este Biserica, acolo e si Duhul lui Dumnezeu si unde este Duhul lui Dumnezeu, acolo e si Biserica si tot harul, iar Duhul e adevarul" (Sfantul Irineu al Lyonului, Contra ereziilor 3, 24, 1). Este o afirmatie sintetica a sfantului Irineu (+202) din Lugdunum - Lyonul de azi - privind criteriul adevarului in Biserica lui Hristos.
Numita initial de autor Combaterea si distrugerea stiintei cu nume mincinos si redactata in limba greaca, lucrarea din care face parte citatul este una complexa, alcatuita din cinci carti sau sectiuni. Pentru ca nu s-a pastrat originalul, ci numai traducerea latina, in traditia crestina este cunoscuta sub numele de Adversus haereses (Contra ereziilor) titlu dat de istoricul Eusebiu.
Stiinta mincinoasa sau modul fals de cunoastere impotriva careia episcopul din Lugdunum aduce argumente pentru a-i dovedi netemeinicia este gnosticismul (grecescul gnosis inseamna cunoastere superioara, profunda, initiatica). Astfel, sfantul Irineu isi concepe scrierea ca pe un raspuns la o provocare din interiorul si din afara Bisericii, incercand sa transeze problemele pe care le ridicau initiatorii sistemelor gnostice in cea de-a doua jumatate a secolului al II-lea.
Indiferent de numele celui vizat in polemica initiata de Irineu (Marcion, Valentin, etc.), in ceea ce-i priveste pe gnostici se poate rezuma ca directia lor de cunoastere ii indeparteaza de credinta si viata Bisericii, in primul rand este limitat accesul la cunoastere prin operarea unei distinctii arbitrare, nefondata eclesial, intre crestinii care raman la nivelul psihic de cunoastere si cei care ajung la cel privilegiat al cunoasterii profunde, superioare. De asemenea, metoda folosita de adevaratii posesori ai cunoasterii este una centrata prioritar pe revelatii individuale in afara oricarei traditii si autoritati, in lipsa unui corp specific de texte scriptu-ristice si a unei norme a credintei la care sa se raporteze intreaga crestinatate printr-un consens explicit, personaje ca Marcion sau Valentin isi fundamenteaza invatatura pe propria viziune asupra realitatii, incercand integrarea speculativa si eclectica a cat mai multor elemente apartinand scrierilor vechi.
Or, Sfantul Irineu, apeland la canonul cartilor biblice si la traditia apostolica, demonteaza toate categoriile teologice propuse de gnostici ca inspirate si duhovnicesti prin excelenta. Regula de credinta conform careia exista un raport de interioritate intre Scripturile Vechi si Noi, dar si intre acestea si traditia apostolica, este spectrul in care episcopul din Galia isi construieste teologia.
Pentru crestini, criteriul ultim al cunoasterii este personal, reprezentat de Duhul lui Dumnezeu, cel care descopera adevarul si care initiaza in tainele vietii divine. Dar, in conditiile functionarii acelei reguli a credintei, aceasta structura nu implica selectii discriminatorii, ca in conceptia gnostica despre accesul la cunoastere, avand un profund caracter comunional. Duhul Sfant este oferit de Dumnezeu intregii Biserici pentru a constitui si intensifica comuniunea (`tot harul`) dintre membrii organismului eclesial, iar Biserica este manifestare concreta si deplina a Duhului lui Dumnezeu.
Pe de o parte, adevarul e de natura personala, identific andu-se in cele din urma cu persoana divina care il reveleaza, iar pe de alta este intim legat de puterea de comuniune si viata impartasita Bisericii prin prezenta Duhului lui Dumnezeu. De aceea, cunoasterea adevarului nu lasa loc speculatiilor sofisticate, ci este situata in interiorul unui mod de a gandi si de a fi specific promovarii reciproce dintre Biserica lui Hristos si Duhul Sfant, altfel spus, spiritului si categoriilor eclesiale crestine, reprezentate de canonul Sfintelor Scripturi si de traditia apostolica. Acestea din urma sunt sintetizate in norma de credinta a Bisericii sau canonul adevarului, nu in sensul limitarii fixiste si abstracte a adevarului, ci al revelarii caii care duce la cunoastere si viata (cf. In 14, 6).
Mesajul sfantului Irineu al Lyonului contine o precizare mereu actuala pentru teologia si viata Bisericii: deoarece atributul duhovnicesc sustinut de Duhul Sfant este indiscutabil in traditia crestina, valorificarea lui conforma canonului adevarului e intrinseca permanentei circumscrieri comunionale a oricarui demers gnoseologic.
