|
Un mijloc mult mai obişnuit
pentru dobândirea bunurilor bisericeşti, în trecut şi îndeosebi la începuturile
creştinismului, l-a constituit legatul testamentar instituit pe seama unei
biserici sau legământul, prin care testatorul punea la dispoziţia unei biserici,
după moartea sa, un bun cu o destinaţie specială.
În Biserica Ortodoxă Română,
în baza vechilor rânduieli canonice (can. 24 Antiohia; 22 IV ec.), eparhiile au
dreptul de moştenire zis prin "vocaţie”, asupra întregii averi succesorale a
ierarhilor lor şi se socotesc succesoare rezervatoare a ½ din această avere, în
cazul în care vin în concurs cu succesorii sesinari sau testamentari.
Biblioteca ierarhilor, precum şi toate odpjdiile şi obiectele de cult ale
acestora nu intră în masa succesorală şi se dobândesc de drept de către eparhie
(art. 194-195 Statut).
Cu privire la călugări s-a
stabilit din vechime şi a rămas până astăzi rânduiala că ei trebuie să lase
toate bunurile lor mănăstirii în care vieţuiesc.
În Biserica Ortodoxă Română
se aplică prevederile art. 196 din Statutul de organizare şi duncţionare, în
care se arată: "averea monahilor şi
monahiilor adusă cu dânşii în mănăstiri, ca şi cea dobândită în orice mod în
timpul monahatului, rămâne întreagă mănăstirii de care ţin”.
| 
