|
Întreaga activitate ce se desfăşoară de către
instanţele de judecată ale Bisericii are un pronunţat caracter de administraţie
instituţională pentru că prin această activitate se stabileşte şi se împarte
dreptatea, care constituie unul dintre pilonii aşezămintelor obşteşti ale
Bisericii şi un mijloc auxiliar de cea mai mare importanţă pentru întreaga
lucrare a Bisericii. Astfel de norme se cuprind în canoanele care arată cum se
procedează la instituirea instanţelor privind judecarea diferitelor categorii
de clerici, şi anume dispunând ca episcopul să se judece de către 12 episcopi,
preotul de 7 episcopi, iar diaconul de 4 episcopi (can 74 apostolic; 5 I ec.; 9
IV ec.; 20 Antiohia; 2, 12 şi 14 Cartagina). În mod deosebit părinţii Sinodului
de la Cartagina s-au ocupat de instituirea instanţelor pentru judecarea
episcopilor (can. 8, 10, 12, 19, 23, 28 şi 105 Cartagina). În alte canoane se
arată atribuţiile avocaţilor sau apărătorilor bisericeşti şi modul de chemare a
episcopilor în judecată (can. 2 şi 23 IV ec.; 75, 93 şi 97 Cartagina). Se
interzice cu desăvârşire ca episcopul să judece cauza în care el este implicat
(can. 74 apostolic; 6 II ec.; 9 IV ec.). Se arată apoi forurile de judecată
care nu pot fi decât sinoadele, şi se dispune ca episcopul să fie judecat de
sinod chiar şi în lipsă, dacă nu vrea să se prezinte (can. 74 apostolic; 6 II
ec), iar clericul care refuză să se supună instanţelor de judecată bisericească
să se caterisească (can. 15 şi 104 Cartagina).
Normele din această
categorie cu privire la instanţele de judecată din cadrul Bisericii Ortodoxe
Române sunt cuprinse în Statutul de organizare şi funţionare a Bisericii
Ortodoxe Române şi în Regulamentul de procedură al instanţelor disciplinare şi
de judecată.
| 
