Tipurile iconografice din pictura bisericească ortodoxă
Tipurile iconografice, adică reprezentările în pictură ale personajelor şi faptelor semnificative, cuprinse în Istoria sfântă a Bisericii creştine, sînt expresia şi rezultatul unei evoluţii a artei picturale bisericeşti, începînd din epoca paleocreştină pîriă spre sfîrsitul sec. XVI, socotit răstimpul de formare a iconografiei creştine. Dacă, la început, temele picturii creştine erau ilustrate prin simboluri (crucea în primul rînd) şi transcrieri de texte sfinte (ca psalmii), treptat, după sec. IV îndeosebi, tematica se îmbogăţeşte, datorită atît cercetării şl comentării cărţilor sfinte, cit si înregistrării realităţilor istorice ale vieţii Bisericii creştine mereu îmbogăţită cu personaje şi fapte memorabile. Ca urmare, se impune formarea unor programe iconografice pentru selectarea şi rînduirea acestor teme, programe, care vor deveni normative pentru crearea şi menţinerea unui spirit unitar în iconografia creştină, a Răsări¬tului în special. Chiar dacă spiritul naţional si-a impregnat amprenta în bisericile răsăritului, totuşi, în mare, acest spirit si-a păstrat unitatea. Tipurile iconografice se bazează pe Sfinta Scriptură şi Sfînta Tra¬diţie, începînd cu reprezentarea Mîntuitorului, în iconografia creştină totul are o bază şi o motivaţie, atît dogmatică, cît şi istorică. a. Reprezentarea Mîntuitorului în iconografie s-a făcut de-a lungul timpului, atît sub formă de simboale, cît şi sub forma portretului, adică reprezentarea directă. Simboalele au fost un mijloc de reprezentare folosit de creştini, mai ales în primele veacuri, .în epoca persecuţiilor împotriva Bisericii creştine Creştinii se recunoşteau între ei prin simbolul folesit pentru reprezentarea Mîntuitorului: desenul unui peşte, al imui miel, al viţei de vie, si chiar Pasărea Fenix, simbol al renaşterii la păgîni, devenit pentru creştini simbolul învierii Domnului. Simbolul mielului şi al viţei de vie se bazează pe texte din Sfînta Scriptură. Mielul ca element de jertfă este nu¬mit de Sf. Ioan Botezătorul cînd îl arată pe Mîntuitorul: «Iată mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii». Iisus învăţătorul, referindu-se la propovăduirea învăţăturii Lui, se .compară alegoric cu butucul viţei: «Eu sînt viţa, voi mlădiţele. Cel ce ramîne în Mine si Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic». Aceste reprezentări sim¬bolice, zugrăvite de primii creştini pe pereţii catacombelor, sînt completa¬te de alegoria «bunului păstor» despre care vorbesc Vechiul şi Noul Testa¬ment si care era o prefigurare a Mîntuitorului: «Eu sînt Păstorul cel Bun... şi sufletul îmi pun pentru oi». Sub acest chip e reprezentat Iisus, se cre¬de că, chiar din sec. I, în catacomba Domitilei de la Roma. E înfăţişat sub chipul unui tînăr, fără barbă, cu părul lăsat pe umeri, fie înconjurat de oi, fie purtînd pe umeri o oaie. În afară de reprezentările alegorice, Iisus mai apare in frescele cata¬combelor Pretextat şi Calist, datină din sec. II şi în reprezentări directe în diferite scene evanghelice : în «Convorbirea cu Samarineanca» are chipul unui bărbat matur, cu barbă ; în alte scene e înfăţişat tot ca tînăr, fără barbă ; reprezentările se înmulţesc în veacurile următoare cînd arătarea directă, portretul, se va generaliza. De altfel, Sinodul trulan de la 692» prin canonul 82, prevede chiar interdicţia de a mai picta pe lisus sub formă de simbol, în locul mielului s-a hotărit pictarea feţei, a chipului real, uman al Mîntuitorului, «pentru ca prin aceasta să privim mărirea smeririi lui Dumnezeu-Cuvîntul, si să fim călăuziţi spre aducerea aminte de vie¬ţuirea lui în timp, de patimile si de moartea lui». Canonul făcea această precizare, pornind de la icoanele în care era reprezentat Sf. Ioan Botezăto¬rul cu chip de om, arătînd cu un, deget spre Hristos reprezentat simbolic în chip de miel. Se stabileşte necesitatea concordanţei dintre canon şi Sf. Scriptură, adică între realismul istoric şi cel simbolic, precum si interzi¬cerea unor reprezentări profane care ar mai fi amintit de vechile ceremo¬nii păgîne. În iconografia creştină apar două reprezentări ale Mîntuitorului, des¬pre care tradiţia spune că datează chiar din vremea Sa. Sînt icoanele «ne¬făcute de mină» : năframa Sfintei Veronica şi icoana Craiului Abgar al Edesei, în multe biserici, acolo unde spaţiul permite, se asază pe catapeteasmă, în registrul de jos al icoanelor (praznice împărăteşti) şi icoanele împărăteşti, într-un mic spaţiu în mijlocul şirului (sub icoana centrală), icoana cea nefăcută de mînă a Domnului (sudariul sau mahrama (năframa) Sfintei Veronica) ori icoana de pe cărămida Craiului Abgar al Edesei. Aceste icoane nefăcute de mînă le mai găsim si pe suprafaţa arcurilor mari care susţin turla intre pandantivi. La mijlocul pandantivilor : spre răsărit e chipul de pe năframa Sf. Veronica (sudariul), iar în partea de apus e chipul nefăcut de mină de pe cărămida craiului Abgar al Edesei. loarea) este astfel încît cu greu se poate descrie (dacă are culoarea vinului sau este în floarea unei alune timpurii). Fruntea lui este lungăreaţă şi ne¬tedă, ochii îi sînt (căprui şi foarte) vioi ; obrajii (fără nici o meteahnă) sînt plini de rumeneală (foarte plăcută); nasul şi gura (sînt făcute) cu bune măsuri (şi fără cusur). Barba, avînd faţa (culoarea) ca părul capului (este destul de) deasă si despărţită (în două) iar lungimea îi este de un deget Fizionomia lui este nobilă si delicată. Chipul lui are blîndeţe si oarecare seriozitate (încît de la prima vedere atrage dragostea şi respectul)». În cele trei părţi ale bisericii ortodoxe, pronaos, naos si altar, domină reprezentările iconografice ale Mîntuitorului în cadrul activităţii atribute¬lor Sale: în altar, în scena dumnezeieştii liturghii împărtăşind pe apos¬toli, e reprezentat ca mare preot sau arhiereu ; în naos, în cupola cea mare a Bisericii e Pantocratorul-Atotţiitorul, împărat şi Stăpân al lumii; în pro¬naos şi exonartex este înfăţişat Emanuel înconjurat de îngeri şi profeţi, anunţînd activitatea lui de profet sau învăţător. La a doua venire cu toate atributele, si acela de Mare Judecător, lisus e reprezentat în scena judecă¬ţii din urmă în toată strălucirea slavei Sale. In pictura altarului, în scena împărtăşirea Sfinţilor Apostoli (Cina de taină sau Liturghia arhierească) învesmîntat ca arhiereu, Mîntuitorul, în faţa Sfintei Mese (cu faţa spre privitorul scenei) este reprezentat slujind şi dînd sfinţilor săi apostoli de o parte Sfîntul Trup, iar de alta Sfîntul Sin-ge. (Mîntuitorul poate fi reprezentat în această scenă de două ori: o dată orientat spre grupul de apostoli din dreapta Sa, a doua oară orientat spre grupul apostolior din stînga Sa). Grupul din stingă, care are în frunte pe Sf. Petru, primeşte Sfîntul Trup ; grupul din dreapta, avînd în frunte pe Sf. Ioan, primeşte Sf. Sînge. Această scenă a împărtăşirii Sfinţilor apostoli apare zugrăvită în altar şi în bisericile cele mai mici, deoarece ea ilustrea¬ză momentul împărtăşirii clericilor de către arhiereu, la liturghia arhie¬rească, adică un ritual liturgic care se săvîrşeşte numai în altar. Acolo unde spaţiul permite, se poate picta în altar, sub registrul care reprezintă Cortul Mărturiei (de sub medalionul central cu Maica Domnului) si deasupra registrului ce reprezintă şirul episcopilor, scena cu Dum¬nezeiasca Liturghie sau Liturghia îngerească; dacă în altar spaţiul e mic, scena aceasta se pictează pe pereţii turlei celei mari (cu Pantocratorul) de deasupra naosului. Mîntuitorul e înfăţişat în centrul compoziţiei slujind ca mare arhiereu (înconjurat în dreapta si în stînga de îngeri-preoţi şi diaconi), în atitudine de mişcare şi purtînd către altarul (Sfânta Masă) din centrul tabloului ori discul şi potirul cu Sfintele Daruri (ca la vohodul mare al liturghiei arhiereşti) ori Sfîntul Epitaf, simbolizînd trupul mort al Domnului (ca la procesiunea înconjurării bisericii cu Sfîntul Epitaf la Prohodul din Vinerea Sfintelor Patimi). Reprezentarea lui Iisus-împărat, în icoana Pantocratorului din "absida turlei mari de deasupra naosului, îl înfăţişează încadrat într-un medalion rotund, înconjurat de un curcubeu ; este zugrăvit bust, cu figura clasică (prelungă, părul lung, avînd cărare la mijlocul creştetului, ochii mari, sprîncene drepte, nas prelung, gura acoperită în partea superioară de mustaţa ce se uneşte cu barba rotundă, scurtă, ce-i încadrează faţa. Veş-mîntul său, după moda antică, e o cămaşă fără guler, strînsă în jurul griului, cu multe creţuri, cu mînecă strimtă ; peste cămaşă are o mantie largă. Faţa e severă, cu privirea scrutătoare si gravă. In jurul capului aureola cu cruce şi iniţialele Mîntuitorului. Binecuvîntează cu mîna dreaptă, în mîna stingă ţine Sf. Evanghelie deschisă pe care sînt înscrise iniţialele simbolice : alfa şi omega, prima şi ultima literă a alfabetului grec (simbolizînd eternitatea şi atotputernicia lui Dumnezeu) (Apoc. I, 8). Ca împărat (atotţiitor şi iubitor de oa¬meni) este reprezentat şi pe icoana împărătească din registrul de jos al catapetesmei. Aici apare singur, ca împărat ori arhiereu, şezînd pe tron, ori ca prooroc si învăţător, cu Evanghelia deschisă si binecuvîntînd. Pe icoană se poate scrie începutul unei rugăciuni care se rosteşte de obicei în faţa ei: «Prea curatului tău chip ne închinăm...». Hristos ca împărat (Christ de majeste) e reprezentat si în tema iconografică numită Deisis, adică rugăciune de mijlocire, implorare.. lisus e aşezat pe tron, ţine Evanghelia închisă si binecuvîntează (ca la Sf. Nicolae din Curtea de Argeş). El e încadrat în dreapta de Sf. Fecioară, iar în stînga de Sf. Ioan Botezătorul, amîndoi stînd în picioare, rugîndu-se şi mijlocind către Mîntuitorul, pentru oameni. Tema Deisis are o semnificaţie liturgică evidentă fiind inspirată din ritualul Proscomidiei, în care, cele dintîi miride (părti¬cele) de pîine, după scoaterea Sf. Agneţ, sînt aduse în cinstea Sfintei Fecioa¬re şi a Sf. Ioan Botezătorul, ca cei mai buni şi mai puternici mijlocitori ai noştri pe lîngă Mîntuitorul; ei ocupă cele dintîi locuri în ierarhia cerească, îndată după Mîntuitorul si înaintea Sfinţilor îngeri. În bisericile moldovene tema Deisis se zugrăveşte de obicei pe pere¬tele de Apus al naosului în legătură cu friza ctitorilor; în cele muntene ea se află de regulă pe peretele de nord al naosului, între sfinţii militari (Cozia, Snagov, Hurez, ş.a.) si cum recomandă şi Regulamentul din 1912 al Sf. Sinod (art. 13). În bisericile ruseşti, Deisis ocupă un loc principal în iconografia ca¬tapetesmei, fiind tema ei centrală în rîndul (registrul) de icoane de dea¬supra icoanelor împărăteşti. Ea simbolizează atunci rugăciunea Bisericii pentru lume, Sf. Ioan Botezătorul reprezentînd Biserica Legii Vechi, iar Maica Domnului pe cea a Legii Noi, deci unirea jn Hristos a Vechiului şi a Noului Testament, plinirea bucuriei ultimului profet - Sf. Ioan înainte Mergătorul-, «prietenul mirelui» (Ioan 3, 29) şi ivirea pe pămînt a miresei lui Hristos, Biserica, personificată aici prin Maica Dom¬nului. Iisus Emanuel, care înseamnă «cu noi este Dumnezeu», este repre¬zentat în pictura din interiorul bisericii la baza turlei celei mari ca una din cele patru înfăţişări ale chipului Mîntuitorului; lisus-Emanuel e pic¬tat pe latura de nord, plutind pe norii cerului, ţinînd un sul pe care scrie: «Duhul Domnului este peste mine, pentru care m-a uns să binevestesc...» (Isaia 61, l şi Luca 4, 18). Numirea Emanuel se găseşte la Isaia 7, 14 «Se va chema numele lui Emanuel» şi la Matei l, 28, îngerul vestind în Vis pe Iosif ...«se va pune . numele lui Emanuel». Iisus Emanuel este des reprezentat în pictura bizantină, sub chip de copil, fie stînd pe tron, fie în picioare, înconjurat de îngeri care îl slăvesc. În pictura exterioară de la Moldoviţa în cadrul ansamblului pictural «Acatistul Maicii Domnului» este reprezentat stînd pe tron, în cer ; o aureolă îi înconjoară chipul ,de copil; binecuvîntează intinzîndu-şi mâi¬nile, (îngerii îl slăvesc, Condacul 9: «Toată firea îngerească s-a minunat de lucrul întrupării tale...» Potrivit şi textului din Epistola către Efeseni : «Taina cea din veac ascunsă si de îngeri neştiută...» 3, 9-12). În pictura exterioară (de la Suceviţa şi Vatra Moldoyiţei) apare pictat în medalion, pe zidul de răsărit, deasupra ferestrei la altar, încadrai de doi arhangheli. Tot copil. Iisus e reprezentat ca «îngerul de mare sfat» (Isaia 9, 5). în această reprezentare e însoţit de cuvintele : «De la Dumnezeu am purces şi vin de la el». E reprezentat în chip de copil dar cu aripi (spre deosebire de Iisus-Emanuel, tot copil dar fără aripi) - nimb cruciform. Din pictura simbolică a catacombelor s-a păstrat reprezentarea Mîntuitorului sub chipul unui miel de jertfă sau prunc, aşezat pe Sfîntul disc şi străjuit de îngeri diaconi sau serafimi care îl umbresc cu rîpide, aşa cum fac diaconii la liturghia arhierească după ce sfintele daruri sînt aduse de la proscomidiar pe Sfînta Masă (după Vohodul cel Mare sau Intrarea cu Sfintele Daruri). Reprezentarea simbolică a Mîntuitorului în chipul unui miel apare în pretura exterioară pe absida de răsărit a altarului (Va¬tra Moldoviţei şi Suceviţa) în marele ansamblu: Cinul. În centrul celui de al patrulea registru de sus în jos, unde sînt înfăţişaţi Sfinţii Apostoli cei 4 evanghelişti si ierarhi purtînd potire, ca subiect principal e pruncul în Potir acoperit peste steluţa pusă deasupra, cu un pocrovăţ şi pictat deasupra unui miel alb, care se vede 'pe fondul roşu al draperiei, încadrat de 2 îngeri. Iisus ca judecător este reprezentat în scena Deisis si în scena Jude¬căţii din .urmă. Este reprezentat în medalion înconjurat de lumina necrea¬tă a Taborului (Suceviţa, Moldoviţa) sau de nimbul obişnuit (la Voroneţ); alteori e înfăţişat venind pe norii cerului (Rîşca) (Matei 24, 30). În ansamblul general iconografic al bisericii şi îndeosebi al tîmplei, lisus Hristos este reprezentat ca Mîntuitor, Dumnezeu al iubirii de oa¬meni şi Dumnezeu întrupat în diversele Sale ipostaze: ca prunc în ieslea Vitleemului, pe icoana naşterii din şirul praznicelor îm¬părăteşti, ca om pătimitor (pe Crucea Răstignirii din vîrful Catapetesmei) şi biruitor al morţii (în icoana învierii). Naşterea Domnului o găsim în iconografia bisericilor sub două forme: Naşterea propriu-zisă si închinarea magilor. Naşterea însăşi se prezintă in două redactări. Cea dinţii apare pe monumentele dinainte de 1580. Fondul tabloului e format de munţi; Sf. Fecioară şi ieslea ocupă centrul. Sf. losif, şezînd sau în picioare, se află în josul scenei, în stînga ; păstorii stau de vorbă. In dreapta, o slujnică pregăteşte baia şi ţine Pruncul. A doua redactare a Naşterii apare după 1580. Peisajul e foarte lăr¬git şi s-au amestecat momente diferite (Naşterea, Vestirea păstorilor şi în¬chinarea Magilor) .într-una şi .aceeaşi scenă. Închinarea Magilor e reprezentată la Moldoviţa şi alte biserici din sec. XVI, în trei scene : în prima, se văd venind Magii pe cai albi; în a doua, Magii, în genunchi, oferă darurile aduse lui lisus, pe Care mama Lui, s tind culcată, îl ţine în braţe; în a treia, îngerul şi Magii se despart, pen¬tru a lua drumuri diferite. În ceea ce priveşte reprezentarea Patimilor Domnului se disting două sisteme sau modalităţi: Primul e urmat de sîrbi şi ruşi în sec. XIV. El reprezintă vechea tra¬diţie a slavilor, de origine capadociană şi orientală şi se caracterizează prin analiza amănunţită a suferinţelor omeneşti ale Mîntuitorului, care sint înfăţişate în frize mari, începând de la scena împărtăşirii Sfinţilor Apos¬toli, din absida altarului şi terminînd tot lîngă ea. Al doilea sistem aparţine Muntelui Athos. Aici se observă rezerva vechii tradiţii elenistice şi bizantine care pune accentul pe ascetic si hie¬ratic, mai mult decît pe omenesc. Învierea Domnului (Anastasis) se pictează In bisericile moldovene si bucovinene, de obicei sub forma pogorîrii Mîntuitorului la iad (Leş limbes), pe peretele; (absida) de nord al naosului (mai rar în altar, ca la Bălinesli, Popăuţi si Moldoviţa). Mîntuitorul, îmbrăcat după moda antică (clasică) şi înconjurat de c aureolă de formă ovală, care împrăştie raze, pogoară la iad, ţinînd une¬ori un rulou închis, în mîna stînga, sau o cruce mare, cu două braţe transversale la capătul de sus. El întinde mîna dreaptă lui Adam. Două morminte cu pietrele de deasupra date la o parte, din care ies Adam si Eva, care stau în genunchi, unul de-a dreapta şi altul de-a stînga Mîn¬tuitorului. La picioarele Mîntuitorului, se văd porţile sfărîmate ale ia¬dului sau iadul însuşi, închipuit alegoric, ca un om călcat în picioare. Pe fundal apar munţi, îndărătul lui Adam şi al Evei se văd uneori două grupuri de personaje diferite, din Vechiul Testament, printre care apar si capette încoronate. În toate reprezentările iconografice ale Mîntuitorului, potrivit tradi¬ţiei picturii bizantine, se vede demnitatea Sa divină, transfigurarea natu¬rii sale umane şi reliefarea divinităţii. Trăsăturile sale umane păstrează He surprinse în portretul lui Lentulus pe care 1-a avut ca model Dio-nisie de Furna şi l-a consemnat din versiunea lăsată de Gherman al Constantinopolului: «Trupul lui Dumnezeu-omul e înalt de trei coţi, încovo¬iat puţin si cu obiceiul purtărilor blînde, chipul are sprîncene frumoase,, îmbinate la mijloc, ochi frumoşi, nas frumos, cu pielea de culoarea griu¬lui, părul cîrlionţat şi mai degrabă bălai ; iar barba îi este neagră şi dege¬tele preacuratelor lui mîini sînt potrivit de lungi. Purtările îi sînt alese şi drepte, ca firea celei ce 1-a născut întru omenie desăvîrşită si plină de viaţa”. b. Reprezentarea Sfintei Treimi. Sfânta Treime apare în iconogra¬fia bisericească sub două forme : 1) Cea dintîi e Filoxenia (iubirea de străini sau ospeţia) lui Avraam, inspirată din arătarea lui Dumnezeu sub chipul celor trei bărbaţi la stejarul din Mamvri (Geneza 18 şi urm.).. Trei îngeri stau aşezaţi în jurul unei mese, zugrăviţi pe un fond de arhi¬tectură. Uneori Avraam şi Sara stau la dreapta îngerului din mijloc care-ţine în stînga ca şi ceilalţi bagheta de aur a îngerilor. Pe masă se văd pîini si fructe iar uneori si amfore. Uneori, dedesubtul scenei centrale, in primul plan, se vede un bărbat care junghie taurul cu care Avraam a. pregătit masa divinilor oaspeţi (aşa de ex. în Nartexul bisericii de la Suceviţa, sec. XVI). Filoxenia poate fi pictată şi în altar cînd rămîne spaţiu liber la una: din extremităţile de nord sau sud ale registrului cu cortul mărturiei. Această temă din Vechiul Testament o găsim ilustrată în pictura rusă în strălucita icoană a lui Rubliov (sec. XV), considerată model iconografic,, «Icoana icoanelor». Icoana reprezintă sub chipul a trei îngeri pe cei trei oaspeţi veniţi la Avraam (Fac. XVIII l-15). Ei formează «Sfatul cel veşnic», aşa cum; stau aşezaţi în jurul unei mese pe care se află un potir cu struguri. Cei trei au aripile adunate, capetele înclinate ca în adîncă şi îndelungă medi¬taţie. Corpurile foarte alungite si zvelte, înveşmîntate în clasica ţinută,, cămaşă strînsă lîngă gît cu falduri si mîneci bogate şi un fel de togă, arun¬cata pe-un umăr, căzînd bogat în falduri pe trup, pînă jos şi acoperind, numai un braţ. Mîinile lungi fine, sprijinite de masă arată parcă pămîn-tul. în mîna stînga au bagheta lungă si subţire cu care sînt zugrăviţi, în general, îngerii. Din chipurile lor transpare o linişte ca o răsfrîngere din liniştea veşnicei odihne. Capetele înclinate sînt înconjurate de aureole. Aripile si aureolele acoperă spaţiul parcă pentru a centra figurile, lăsînd abia văzute pe fundal, departe, o construcţie, transpunere sub formă depalat a colibei lui Avraam si stejarul din Mamvri, si el înclinat ca de o suflare de vînt. Chipurile Sarei şi al lui Avraam sînt abia schiţate undeva departe la poalele clădirii, atenţia pictorului concentrîndu-se asupra planu¬lui principal al icoanei: prezenţa celor trei oaspeţi dumnezeieşti. Colori¬tul icoanei, amestec de roşu purpuriu, albastru dens, liliachiu, roz pal, argintiu şi auriul nimburilor şi toată lumina care pare că izvorăşte din fundal şi din întreaga icoană, totul degajă o stare de bucurie a harului. A doua reprezentare a Sfintei Treimi înfăţişează pe cel «vechi de zile», Dumnezeu Tatăl (din viziunea lui Daniil 7, 9), sub chipul unui bă-trîn cu părul şi barba albe, aşezat pe o bancă alături de Mîntuitorul, care are chipul unui bărbat tînăr, si avînd între ei, înălţîndu-se în mijloc, Cru¬cea, peste care pluteşte Sfîntul Duh sub formă de porumbel. Din gestul de ridicare a mîinii drepte pe care-1 fac amîndoi, Tatăl si Fiul, ei par prinşi într-o convorbire. Astfel sînt înfăţişaţi în prima icoană din ansam¬blul Acatistului Maicii Domnului de pe zidul de sud, cu pictură exterioa¬ră, de la Moldoviţa. Pe partea de suiş a ovalului, care serveşte de fundal crucii şi Sf. Duh, se vede un chenar lat de culoare închisă pe care se proiectează chipuri de serafimi. Scena aceasta e reprezentată foarte ase¬mănător la Mănăstirea Dragomirna (sec. XVII). Acest mod de reprezen¬tare a fost pus în legătură cu influenţe occidentale ; îl găsim însă şi pe icoane ruseşti din sec. XVI. Se observă însă, că în bisericile mai noi s-a generalizat reprezentarea Sf. Treimi astfel: Dumnezeu-Tatăl aşezat pe norii cerului sub chipul ce¬lui «vechi de zile», bătrîn, cu plete şi barbă albă, ţinînd sceptrul in mînă, are în dreapta Sa pe Fiul Său, avînd chipul unui bărbat matur; El binecuvîntează cu mîna dreaptă, iar cu mîna stingă ţine Sfînta Evanghelie ; deasupra lor pluteşte sub chip de porumbel Duhul Sfînt, iar între ei se află globul- pămîntesc. c. Reprezentarea Sfinţilor îngeri. Şi în reprezentarea iconografică a îngerilor principala sursă de inspiraţie o constituie textele biblice şi cele patristice, în care ni se vorbeşte despre îngeri, arătîndu-se îndeosebi for¬mele sub care ei s-au arătat oamenilor. Aflăm astfel din Vechiul Testament că după căderea lui Adam în păcat, Dumnezeu 1-a scos din Grădina Ede¬nului «si a pus heruvimii si sabie de flacără vîlvîitoare, să păzească dru¬mul către pomul vieţii» (Facere 3, 23-24). Chipuri de heruvimi trebuiau să împodobească ţesătura cortului sfînt, după porunca Domnului către Moise: «Cortul să4 faci din zece covoare... în ţesătura lor să faci chi¬puri de heruvimi...» Pe capacul chivotului Legii: «...să faci doi heru¬vimi de aur...» (Exod 25, 18). Isaia, în viziunea sa, vorbeşte de serafimi: «Serafimii stăteau înaintea Lui...» (Isaia 6). în cartea lui losua Navi e vorba de căpetenia îngerilor, care apar ca adevărate armate: «Eu căpe¬tenia oştirii Domnului...» (5, 13-15). Îngerii sînt emisarii, purtătorii veştilor divine şi slujitorii Domnului re oameni. Aşa vedem şi în Vechiul şi în Noul Testament: «îngerii sînt oare toţi duhuri slujitoare, trimişi să slujească...» (Evrei 1, .14) ...iată îngerii venind la El, îi slujeau» (Matei 4, 11) ş.a. Cel care face o ierarhizare a îngerilor, împărţindu-i în ordine îngereşti, e Sf. Apostol Pavel. Mai tîrziu Sf. Dionisie Areopagitul desăvirseşte astă împărţire, stabilind nouă cete îngereşti pe care le împarte în trei :îase. Din prima clasă fac parte: tronurile, heruvimii şi serafimii (îngerii ? f etnici, cei mai apropiaţi de Dumnezeu). 1. Tronurile sau Scaunele sînt reprezentate ca nişte roţi de foc înconjurate de aripi. Aripile sînt astfel sezate îneît să ia forma unui tron împărătesc pe care se sprijină picioa¬rele Pantocratorului. 2. Heruvimii sînt reprezentaţi în iconografie sub chipul unor capete de copii încadrate de două aripi, presărate cu mulţi ochi. Pe cap poartă diademe. 3. Serafimii au aceleaşi capete ca şi heruvimii dar poartă trei perechi de aripi. Cu două aripi îşi acoperă faţa, cu două, îşi acoperă corpul si cu două, zboară. In mîini poartă ripide cu cuvintele «Sfînt, Sfînt, Sfînt», (ca în viziunea lui Isaia, dacă sînt pictaţi în tema Sf. Liturghii) sau spadă (în teme istorice). In picturile atonite au trupul întreg. In viziunea lui Ezechiel serafimii apar cu patru feţe şi pentru fiecare, cîte patru aripi; feţele sînt: una de om, alta de leu, alta de bou si alta de vultur. Aceste re¬prezentări sînt numite tetramorfon. Interpretarea ce i se dă este că acest trup cu 4 capete ar simboliza în iconografie atributele celor patru evan-ghelişti: Matei-omul, Marcu-leul, Luca avînd ca simbol un cap de bou iar loan un vultur, aşa cum îi vedem zugrăviţi la baza cupolei «Pantocrato¬rului». Serafimii cu cîte şase aripi, sînt reprezentaţi încadrînd pe Cel «vechi de zile» (susţinut de doi îngeri în zbor pe primul registru al absidei exte¬rioare de răsărit, în ansamblul Cinul, la Moldoviţa şi Suceviţa). În a doua categorie intră : domniile, puterile şi stăpîniile, îngeri stăpînitori. Au chipuri de tineri, ca he¬ruvimii si serafimii, reprezentaţi în întregime (nu numai bust), îmbră¬caţi cu stihare lungi, încinşi cu orare aurite, ţinînd în mîna dreaptă toiag de aur, iar în mîna stîngă, peceţi rotunde cu monograma lui lisus ICXC. Uneori în loc de sigiliu sînt zugrăviţi cu un scut sau cu globul pămîntese cu monogramul ICXC (Iisus Hristos). Aşa apar în unele bi¬serici din Ardeal. În grupa (Triada) a II-a sînt îngerii executori (cei mai apropiaţi de oameni) : Incepătoriile, Arhanghelii (Arhistratigii) sau Căpeteniile sînt reprezentaţi ca tineri oşteni, îmbrăcaţi în armură (platoşe) şi cu sabie, ori suliţe şi scuturi în mîini. îngerii apar mai frecvent în textele Sfintei Scripturi, în Vechiul Testament apar ca tineri lipsiţi de aripi, dar, în iconografia creştină, ca trimişi ai lui Dumne¬zeu şi vestitori, ei sînt întotdeauna înfăţişaţi purtînd aripi, în toate ipos¬tazele, îngerii sînt reprezentaţi tineri, îmbrăcaţi în stihare diaconeşti, lungi, albe şi subţiri, purtînd în mîini sabie, ripide rotunde ori octogonale, cu monogramul lui Iisus, ori stîlpări (ramuri) de finic sau floare de crin (ca în reprezentarea Buneivestiri). Hristos însuşi (din proorocia lui Isaia) este numit «înger de mare sfat» si astfel apare zugrăvit în iconografia bizantină şi orientală (în exonartex sau în bolta absidei principale) şi Iisus şi Sf. Ioan Botezătorul. În scenele în care apar în preajma lui Hris¬tos şi a celui «Vechi de zile», îngerii sînt zugrăviţi ca tineri îmbrăcaţi în veşminte albe lungi acoperind tot corpul, mîneci lungi, largi. Aşa apar în scena Sfintei Liturghii sau în icoana Adormirii Maicii Domnului, în icoa¬na Pantocratorului apar toate cetele îngereşti, îmbrăcămintea lor e so¬lemnă, au tunici brodate, împodobite, sînt încinşi cu brîu lat, cu un capăt aruncat pe umăr iar celălalt ţinut pe braţul drept, în mîini poartă un disc cu monograma lui Hristos. Pe frunte si peste păr poartă diademă, înge¬rii diaconi de pe uşile diaconeşti, sînt înveşmîntaţi ca diaconii sau arhi-diaconii, purtînd orar, iar în mîini chivote, ripide sau cădelniţe, în funcţie de momentul slujbei la care participă, îngerii sînt reprezentaţi în cer ilustrînd Biserica triumfătoare împreună cu diferite categorii de sfinţi, avînd în mijloc pe Hristos Mîntuitorul si Maica Domnului, în ansamblul Cznul pe absida exterioară dinspre răsărit a altarului (la Humor, Moldoviţa, Voroneţ, Suceviţa, Arbore). Îngerii ca slujitori-preoţi si diaconi la Dumnezeiasca Liturghie sînt reprezentaţi în pictura altarului sau pe interiorul turlei celei mari (Pan¬tocratorul) în scena Dumnezeieştii Liturghii si în scena împărtăşirii Sf. Apostoli (Cina cea de Taină sau Liturghia arhierească), îngerii sînt înfă¬ţişaţi stînd în jurul Mîntuitorului, purtînd ripide, ori umbrind Sfintele Daruri. Îngerii sînt zugrăviţi în scena «Scara Sfîntului loan Scărarul» zburind în jurul sufletelor celor ce păşesc pe treptele scării şi-i ajută pe cei drepţi să urce. în icoana «Vămile văzduhului» apar da judecători ai su¬fletelor ce trec prin cele 20 de vămi, pînă să ajungă la cer. La fel, în sce¬na «Judecăţii din urmă» (Voroneţ) unde arată clipa ieşirii sufletului din corp şi primirea lui de către înger, în aceeaşi scenă îngerii încadrează pe Dumnezeu «cel vechi de zile» (în pictura exterioară, la Voroneţ, îl în¬cadrează doi îngeri în zbor, la Suceviţa, Dumnezeu apare încadrat de 12 îngeri). Tot în registrul Judecăţii sînt reprezentaţi îngeri înarmaţi cu lănci, formînd gardă înapoia tronului Judecăţii. Îngeri înarmaţi cu suliţi şi monograma lui Hristos sînt reprezentaţi si în pictura exterioară a turlei, în firide apar serafimi si heruvimi (la Probota, Moldoviţa, Suceviţa, Voroneţ). Arhangheli şi îngeri cunoscuţi din istoria biblică ori din tradiţie şi pomeniţi în Sinaxarele Ortodoxe îi vedem zugrăviţi pe icoanele praznica¬le, singuri sau în împlinirea unor misiuni pe lîngă Mîntuitorul, Maica Domnului ori sfinţi. Arhanghelul Gavriil e zugrăvit pe icoana praznicală de la 8 noiembrie alături de Arhanghelul Mihail (fiecare cu însemnele lor: Gavriil e cu toiagul cu cruce si cu floarea de crin, veşmînt lung alb, iariaz! cu sabia cu scut şi veşmînt de ostaş roman. Cu floarea de crin apa¬re Gavriil pe icoana Buneivestiri si în pictura uşilor împărăteşti, ca ves-r al Naşterii Domnului si în Acatistul Sf. Fecioare (pe pictura exteară) la Mănăstirea Moldoviţa. Pe uşile diaconesti, spre sud, este zugră¬vit arhanghelul Mihail ca păzitor al raiului. În Biserica Ortodoxă sînt cinstiţi încă cinci arhangheli, fiecare fiind reprezentat cu caracteristica misiunii sale: Darahaiil sau Malthiil, e mij¬locitor şi arhanghel al iertării. El poartă trandafiri pe braţele întinse îna¬inte, a implorare; Rafail, arhanghelul vestitor al morţii şi cel care întă¬reşte si vindecă bolile şi suferinţele, e înfăţişat ducînd un copil de mînă. Arhanghelul Rafail e reprezentat în nartexul bisericii cimitirului din Stă-r.eşti (Vîlcea) astfel : Rafail ridică spada împotriva lui David, care se că-îeşte. Regele e în ţinută oficială cu coroană regală. Scena e inspirată din ?s. 50, care se repetă la slujba Litiei (Psalmul pocăinţei). Uriil, cel ce lu¬minează si înţelepţeşte pe oameni, numit şi «raza focului dumnezeiesc» e reprezentat purtînd în mîna dreaptă sabie iar în stînga pară de foc. Su diil sau legudil (lofiil), ţine o coroană ; Selafiil sau Salatiil (Zeadkiil) cel e se roagă lui Dumnezeu pentru oameni, e zugrăvit ţinînd în dreapta ielniţa iar în stînga, o luminare aprinsă. (Cei şapte arhangheli pome¬niţi în Sinaxarele ortodoxe sînt reprezentaţi în iconografia ortodoxă în na Soborul arhanghelilor, sărbătoriţi la 26 martie cînd e menţionat Soborul Arghanghelului Gavril» (Sinaxarul din Minei menţionează la 11 ianuarie si Soborul celor 10.000 de îngeri). În modul de reprezentare al îngerilor, în pictura bisericească, o sursă de inspiraţie pentru pictori o alcătuiesc şi textele liturgice. Astfel, în Liahia Sfîntului Vasile, în timpul Cântării «Cu vrednicie...», preotul rose rugăciunea de taină în care găsim enumerate toate cetele îngereştil pe tine te laudă îngerii, Arhanghelii, Scaunele, Domniile, începătoe, Stăpînirile, Puterile si Heruvimii cei cu ochi mulţi ; Ţie îţi stau îmiur Serafimii cei cu cîte şase aripi, care cu două îşi acoperă feţele, cuia picioarele, iar cu două zburînd, strigă unul către altul cu neîncetateiuri, cu laude fără tăcere». Chipurile îngerilor au trăsături umane, dar în iconografie sînt totdeauna înfăţişaţi astfel ca trăsăturile lor să desească umanul, să emane spiritualitate, puritate şi pe faţa lor să se reîe idealul frumuseţii fizice şi spirituale, desăvîrşirea morală, proprieii lor. Sfinţii îngeri apar mai rar reprezentaţi singuri în pictura icoanelor portative. Dar, după cum am văzut, în pictura murală din biserici, Sfinţii eri sînt frecvent zugrăviţi, fie singuri, fie înconjurînd tronul Dumne tiiî ori însoţind pe Mîntuitorul şi Maica Domnului. Astfel, doi îngeri apar, mai totdeauna, încadrînd chipul Maicii Domnului din bolta absidei altarului, grupuri mari de îngeri apar ca preoţi şi diaconi în marea fresieştii Liturghii (Liturghia cerească) din absida altarului ori la baza turlei mari de deasupra naosului. Ghirlande de îngeri de toate categoriile (tronuri, heruvimii, serafimii etc.) înconjoară în cercuri con¬centrice chipul Pantocratorului din cupola acestei turle. Uşile laterale ale altarului, închipuind uşile cerului străjuite de chipurile celor doi arhan¬gheli : Mihail şi Gavriil. Tot chipuri de arhangheli cu sabia de foc în mină străjuiesc uşa de intrare în biserică (în pronaos ori în naos), în marca frescă a Judecăţii din Urmă, zugrăvită de obicei pe faţada de apus a vechi¬lor biserici (ori deasupra uşii de intrare în pronaos), îngerii anunţă sfîr-şitul lumii cu trîmbiţe, despart pe cei buni, de cei răi, străjuiesc tronul Judecăţii ş.a.m.d. In pictura exterioară a bisericilor moldoveneşti, din sec. XVI, ei sînt nelipsiţi din registrele superioare ale marii fresce numiiu. «Cin» (ordine, rînduială), care împodobeşte absida altarului. Ei apar, de asemenea, în toate scenele din istoria biblică în care este mijlocită pre¬zenţa lor (Buna-Vestire, Naşterea Domnului, învierea, înălţarea la cer etc.). In unele biserici, la capetele arcului cel mare, din partea de apus a naosului, sînt pictaţi doi «arhangheli păzitori», unul, la miazăzi şi unul, la miazănoapte, care păzesc intrarea în naos. In mîini au spadă cu inscrip¬ţie. La Mihail : «Sînt ostaşu lui Dumnezeu şi înarmat cu speadă» ; rostul spadei se explică astfel : în biserica primară, în naos era mormîntui martirului peste care s-a înălţat Sf. locaş. La origine, acolo era si Sf. Masă, aşezată pe mormîntui martirului căruia îi era închinată biserica respec¬tivă şi locul unde se săvîrşe.a liturghia; sabia îngerului îl păzea de cei ne¬credincioşi (nebotezaţi) ,şi-i apăra pe cei credincioşi.
Primele reprezentări ale Maicii Domnului. Tradiţia atribuie Sfîntului evanghelist Luca primele reprezentări ico-ice ale Sfintei Fecioare. Originalele acestora nu s-au păstrat dar se :lc că ele au servit ca prototipuri pentru iconografia de mai tîrziu. Ceea ce s-a putut cunoaşte însă au fost frescele din catacombele din prejurimile Romei. Cele mai vechi şi cele mai numeroase fresce re; n tind pe Sfînta Fecioară s-au descoperit în cimitirul (catacomba) Priscilîa care pentru aceasta a si fost numit cimitirul sau Catacomba Mă¬riei. Una din aceste fresce, datînd din prima jumătate a sec, al II-lea, re¬prezintă pe Maica Domnului alăptîndu-si pruncul. Lîngă ea, în picioare ,d, e un prooroc care arată-o stea. Tot aici mai sînt două reprezentări Sfintei Măria : Bunavestire şi închinarea magilor, în prima scenă, Mă¬ria stă pe scaun iar lîngă ea, în picioare, e Sf. Arhanghel sub chipul unui tînăr fără aripi, în a doua, e aşezată pe un tron, ţinînd Pruncul pe ge-iar magii îi oferă daruri. Scena subliniază vrednicia ei ca maică c lui Dumnezeu. Această scenă era des reprezentată (s-au găsit reprezen-; din sec. II-IV) şi constituia o sărbătoare specială cum mai e şi azi în a apuseană. Magii au fost consideraţi primii reprezentanţi ai Bi-irii creştine proveniţi dintre pagini. Reprezentarea închinării magi-vede in sec. VI în mozaicul bisericii Sf. Vitalie din Ravena, cusută riantia împărătesei Teodora, în scena în care ea şi împăratul Justi-aduc daruri la Hristos, repetînd într-un fel slujirea adusă de craii de Răsărit. Deseori Sf. Fecioară era reprezentată singură ca Orantă. Pe numeroase vase liturgice, găsite în catacombe, erau reprezentaţi alături de Sf. Fecioară şi apostolii Petru şi Pavel, sau mama ei, Sf. Ana, ceea ce sublinia însemnă¬tatea Maicii lemnului ca înaintestatătoare în faţa lui Dumnezeu. Din sec. V înainte, unii scriitori creştini, bazaţi pe tradiţia veche, păstrată pînă la ei, au căutat să formuleze descrieri literare ale chipului trupesc şi sufletesc al Maicii Domnului. Una dintre acestea, transmisă pînă la noi este a lui Epifaniu (sec. IV): «În toate era plină de demnitate şi serioasă, vorbea puţin şi numai cînd trebuia; bucuroasă la ascultare şi binevoitoare ; cinstea pe toţi si se pleca în faţa tuturora. De statură mijlocie, deşi unii zic a fi (fost) de trei coţi. (Faţa o avea, nici rotundă, nici ascuţită, dar mai prelungă); chipul (îi era) de culoarea griului, cu părul (ascuns) gălbui ; cu ochii (vioi si cu¬raţi) avînd (în ei) nuanţe gălbui (tocmai de culoarea olivelor) cu sprânce¬nele (arcuite) lungi (si puţin negre) ; nasul (ceva cam lung), cu nările mij¬locii, iar buzele trandafirii; cu mîinile prelungi şi degetele asemenea. Şi în fine, toată fiinţa ei era simplă, fără de mîndrie sau vreo împodobire omenească, ci smerită, neprefăcută şi fără de prihană, cu îmbrăcăminte cuviincioasă, iubind veşminte numai cu un fel de vopseală, (după cum) omoforul care se află în biserica ei (ce este în Chalkopatrii) o mărturiseşte. (Şi afară de acestea... mai presus de toate, era întrînsa multă frumuseţe divină)». a) Tipuri de icoane. Tipurile de icoane atribuite Sf. Evanghelist Luca si pe care le-ar fi pictat după Cincizecime, se crede că sînt : 1. Maica Domnului, Hodighitria sau călăuzitoarea (călăuză, îndrumător) în care e reprezentată cu pruncul în braţe, amîndoi stînd cu faţa Spre cel care priveşte. b) A doua reprezentare e tipul Glykofilusa «dulce-iubitoare». Pruncul e strîns lipit cu faţa lîngă obrazul Maicii Domnului, pe care o îmbrăţişează. Chipul mamei e îndurerat, prevestind suferinţele viitoare ale Fiului. c) În unele icoane Maica Domnului e înfăţişată fără prunc, singură, în chip de Orantă. Apare în Deisis rugîndu-se Mîntuitorului, pentru ome¬nire. Icoanele atribuite Sf. Ev. Luca (vreo zece în Rusia si alte 21 la Athos şi în Occident) nu sînt decît tipuri transmise după originalele lui Luca. De ex. din tipul «Glykoţilusa» «Duioşie» (Dulce-iubitoare) nu se cunosc decît exemplare datină din sec. X. Tipul Hodighitria (călăuzitoarea) s-a păstrat în reprezentări provenind din sec. VI. În afară de icoanele atribuite Sf. ev. Luca, tradiţia vorbeşte de un ip nefăcut de mină al Maicii Domnului. Sf. Petru şi Pavel, făcînd multe convertiri în praşul Lida (Diosopo-lis), de lîngă Ierusalim, au rugat pe Sf. Eecioară să vină la sfinţirea bise¬ricii. Ea le-a promis, trimiţîndu-i înapoi la Lida. Aici au găsit pe un pe¬rete (sau o coloană) zugrăvit chipul Maicii Domnului, în sec. VIII Sf. Gherman, patr. Constantinopolului, călătorind la Lida a făcut o copie după icoana cea nefăcută de mînă, pe care în timpul prigoanei iconoclaste a trimis-o la Roma. După încetarea iconoclasmului, icoana a fost adusă la Constantinopole. De aceea s-a mai numit si «romană». Se numeşte icoana Maicii Domnului din Lida. Se sărbătoreşte la 26 iunie. Textele liturgice confirmă tradiţia că Sf. Ev. Luca este primul care a pictat icoanele Maicii Domnului. Astfel este slujba utreniei, din ziua de 26 August, cînd se prăznuieşte icoana Maicii Domnului din oraşul Vladimir («Vladimirskaia»), care aparţine tipului «Duioşie». In prima piasnâ a canonului se consemnează numele ev. Luca: «Zugrăvind prea Cinstitul tău chip, dumnezeiescul Luca, scriitorul cel insuflat de Dumnezeu al Evangheliei lui Hristos, a înfăţişat pe Ziditorul a toate pe braţele tale. Tot din textul liturgic aflăm despre «icoana cea nefăcută de mînă», din care o copie se află în Rusia în oraşul Kazan. Praznicul icoanei numită («Kazanskaia», se sărbătoreşte la 22 oct.). In slujba zilei se arată pe scurt originea ei : «Dumnezeieştii apostoli cu mare glas binevestind cuvîntul Evangheliei lui Hristos au zidit o dumnezeiască biserică în numele tău prea sfînt, Născătoare de Dumnezeu şi au venit la tine, stăpînă rugîndu-te să vii la sfinţirea ei. Iar tu, o Maică a lui Dumnezeu le-ai spus: mergeţi în pace si eu voi fi cu voi acolo, Iar ei mergînd, au aflat acolo pe stîlpul Bisericii tale, Stăpînă, asemănarea chipului, zugrăvită prin puterea dumne¬zeiască şi văzîndu-l s-au închinat ţie şi au preaslăvit pe Dumnezeu...» (Se-dealna cîntării a treia a Canonului». În afară de tipurile Hodighitria şi Glykofilusa, care sînt cele mai cu7 noscute şi cele mai răspîndite atît prin icoanele murale ori mobile, un alt tip iconografic este al Maicii Domnului alăptîndu-şi pruncul (Galactotro-fusa, hrănitoarea cu lapte), aşa cum am văzut-o reprezentată în frescele din catacomba Priscillei (sec. II) ; un exemplar vechi al- acestui tip s-a aflat într-o frescă din Saqqara (Egipt) datînd din sec. VI. în secolul al VI-lea icoanele mariale deveniseră foarte răspîndite. Şi în Apus se aflau în acest timp cîteva reprezentări ale Sfintei Marii cum este Fecioara Oranta (rugătoare) din cimitirul Sf. Agnes din Roma si din biserica Sf. Măria Maggiore, sau de pe porţile Sf. Sabina (cea de la intrare). O astfel de icoană se află la Muntele Athos la Mî-năstirea Vatopedi sau Iviron, vestită mai ales prin legenda de care se leagă. În chip de Oranta apare în iconografia ortodoxă Maica Domnului Platytera (rugătoarea) din cîntările Penticostarului: «Arătîndu-te mai cu¬prinzătoare, mai mărită decît cerurile. Fecioara curată ai încăput trupeşte pe Dumnezeu cel necuprins şi l-ai născut spre mulţumirea tuturor celor ce te laudă pe tine cu credinţă neîndoită» (Din slujba Duminicii Orbului, cînt. 9 Stihira de la «Şi acum...»). Este repre¬zentată bust, cu mîinile ridicate din îndoitura cotului, cu palmele desfă¬cute înălţate spre cer. Are chipul îndurerat, cu privirea gravă concentrată în rugăciune. Mafarionul (vălul) care-i acoperă capul cade în falduri peste frunte, peste umeri si trecînd pe sub braţele îndoite îi acoperă tru¬pul. Pe frunte si pe umeri strălucesc stele, care-i împodobesc veşmîntul, subliniind demnitatea si măreţia chipului. Rezemat de pieptul Fecioarei, drept privind în faţă ca şi Ea, stă Mintuitorul copil, Iisus - Emanuel şi El avînd braţele întinse şi puţin înălţate, binecuvintează. Are acelaşi chip grav, concentrat. De o parte şi alta a capului în josul aureolei sînt scrise iniţialele : IC XC şi la Maica Domnului MP Ou. Italienii zic Madona. Aşa apare pe bolta pronaosu¬lui la Vatra Moldoviţei. Şi la fel, ca rugătoare, cu Hristos în medalion pe piept, o vedem la Humor. Ea e încadrată de îngeri, arhangheli, prooroci, ierarhi, sfinţi. Proorocii fac un cerc şi par a dansa. La extremităţi apar melozii cu suluri în mînă pe care sînt scrise imne închinate Maicii Dom¬nului. La Suceviţa şi alte monumente din Moldova, sec. XVII apare frec¬vent pictată ca rugătoare, cu Hristos în medalion pe piept. E înconjurată de îngeri şi serafimi. Pe pandanţii calotei sînt reprezentaţi sfinţii melozi Cosma din Maiuma, Mitrofan, Teofan, Joan Damaschin şi alţii. La Hurez apare tot în nartex aceeaşi reprezentare a Măriei Platytera pe calota tur¬lei. E încadrată de trei arhangheli ţinând monogramul lui Hristos si cu¬vintele «De tine se bucură» (cuvinte din Axionul Liturghiei Sf. Vasile cel Mare). Şirul de îngeri, sfinţi, cuvioşi drepţi care o încadrează se îndreaptă: spre poarta cetăţii unde se află biserica. Măria rugătoare (oranta) şi mijlocitoare apare în 'tenia Deisis, în Pan¬tocrator şi pe catapeteasmă. Apare şi în scena Judecăţii din urmă în in¬teriorul raiului, reprezentat ca o adevărată cetate cu turnuri. Reprezen¬tată la fel, numai bust, apare într-o scenă din Acatistul Maicii Domnului, în icoanele mobile apare reprezentată mai mult buşi, ţinîndu-şi pruncul pe braţul sting. Inscripţia (Maică a lui Dumnezeu) apare totdeauna pe acest tip de icoane. Cel mai răspîndit tip de icoană a Sfintei Marii este acela de Maică a lui Dumnezeu cu pruncul în braţe. Ea pune un braţ pe umărul copilului care binecuvintează cu dreapta. Aşa apare pe bolta altarului şi pe cata¬peteasmă. Reprezentarea Maicii Domnului cu pruncul în braţe îşi are ori¬ginea prin sec. V, în timpul discuţiilor mariologice provocate de erezia lui Nestorie si cea a lui Eutihie. Ca Maică a lui Dumnezeu, cu pruncul în braţe, e pictată şi bust şi stînd pe tron. Pe bolta altarului apare în între¬gime, stînd pe un tron, încadrată de îngeri, ţinîndu-şi pruncul aşezat pe genunchi si cu braţul sprijinit pe umărul lui (cum se vede la Humor) sau cu ambele mîini (aşa cum apare la biserica domnească de îa Argeş) ; mai simplă e icoana de pe catapeteasma unde apare bust şi cu pruncul în braţe. Rareori se văd în jur îngeri. Una dintre cele mai vechi tipuri de pe iconostas se află la Athos Precista cea cu trei mîini» atribuită lui Ioan Damaschin. Se crede că e un prototip rămas după o icoană pictată de Sf. Ev. Luca. Tot la Athos se află o icoana Maicii Domnului cu pruncul, pictată în absida altarului numită Eleusa-milostiva milostiva care a plutit peste mare. Iisus în braţele Fecioarei binecuvintează. Icoana e ocrotitoarea ma¬rinarilor (vezi Mineiul din August). Pe bolta altarului este zugrăvită şi ca împărăteasă a cerurilor pur-tînd pe cap coroană, şezînd pe tron şi înconjurată de îngeri (aşa cum se vede la biserica Sf. Ecaterina şi Domniţa Bălasa s.g. din Bucureşti). Şi pe catapeteasmă apare astfel, dar numai bust. Intr-o mină ţine un scep¬tru, în jur sînt îngeri (ca la Sf. Ecaterina). E reprezentată uneori pe ab¬sida altarului şi cu chipul zugrăvit de Apocalips: «înveşmintată cu soa¬rele, luna era sub picioarele ei si pe cap purta cunună de douăsprezece stele». (Apoc. 12, 1). În unele biserici cu pictură din sec. XVIII şi XIX, mai ales în Tran¬silvania este reprezentată o temă specifică Apusului şi anume tema «în¬coronării Măriei» care s-a extins şi în Ţara Românească începută din sec. XIX. Sf. Fecioară e încoronată de Sfînta Treime (reprezentată de Dumnezeu Tatăl, bătrîn, cu barba albă «cel vechi de zile», de Mîntuitorul şi între ei Sfîntul Duh, simbolizat printr-un porumbel alb), încorona¬rea Măriei de Sf. Treime e zugrăvită si pe bolta pronaosului la biserica. Sf. Ecaterina unde scena arată pe Dumnezeu Tatăl sprijinindu-se (cu mîna stingă de globul pămîntesc), ţine cu dreapta o coroana împărătească , Hristos cu crucea în mîna dreaptă sprijină cu mîna stingă coroana ; sub co¬roană stă îngenuncheată Maica Domnului. Deasupra pe fond albastru e Sfîntul Duh, sub chipul porumbelului. În alte reprezentări Maica Domnului este încoronată de Hristos în¬suşi, de Fiul ei. Această reprezentare apare şi în Moldova încă din sec. XVI în ansamblurile picturii exterioare. (La Suceviţa e zugrăvită tot în pronaos (nartex). Reprezentarea Maicii Domnului în iconografie ilustrează şi momente din viaţa ei începând cu Zămislirea Sf. Fecioare (Sf. Ana se roagă aflîn-du-se în grădina casei. Un înger o binecuvintează. S. loachim apare aici sus pe un munte unde se roagă si un înger îl binecuvintează si pe el). Naşterea Maicii Domnului (Scena arată pe Ana culcată pe pat; fete tinere aduc mîncare, altele spală pruncul ; altele, în continuarea scenei îl leagănă). Maica Domnului binecuvântată de preoţi (scena arată pe Ioachim ţinînd în braţe pe Maica Domnului copil; în spatele lor e Sf. Ana stînd la o masă sînt trei preoţi care binecuvîntează copilul). Intrarea în biserică a Maicii Domnului (scena reprezintă un templu în pragul uşii căruia stă proorocul Zaharia, învesmîntat ca arhiereu, cu mîinile întinse ; Maica Domnului, copilă de trei ani urcă treptele spre el, cu o luminare în mîna şi cu o mină întinsă ; în spate se văd loachim si Ana şi mulţime de fecioare cu luminări aprinse ; pe un alt plan dea¬supra templului e un alt acoperiş sub care stă Fecioara, luind pîinea sfinţită pe care i-o întinde arhanghelul Gavriil). Iosif ia pe Măria - scena arată un templu în care se vede proorocul Zaharia binecuvîntînd pe losif şi Măria. losif o ţine de-mînă. Adormirea Maicii Domnului ocupă un loc important mai ales în bi¬sericile muntene unde foarte multe au îuat-o ca hram. Scena apare pic¬tată în interiorul bisericii deasupra uşilor de intrare (spre apus, ca la biserica Sf. Ecaterina din Bucureşti ş.a.). Modul de reprezentare este luat în general din izvoare apocrife. Pictura icoanei de la biserica dom¬nească Sf. Nicolae din Curtea de Argeş precum si de la alte monumente vechi din ţara noastră ne redă următoarea succesiune de scene : în centrul compoziţiei se află trupul Sfintei Fecioare, întins pe un catafalc ; în stingă e încadrat de grupul sfinţilor apostoli şi uneori şi de episcopi (Dionisie Areopagitul, Ierotei, Timotei şi lacob fratele Domnu¬lui) îmbrăcaţi în odăjdii, iar în dreapta de un grup de îngeri, în faţa acestora, al 11-lea apostol, încovoiat la picioarele Sfintei Fecioare, în¬tinde braţele spre Sf. Arhanghel Mihail, în timp ce al doisprezecelea apostol, de cealaltă parte a catafalcului privind îndurerat chipul neîn¬sufleţit, face gestul prosternării (uneori Sf. Petru cădeşte). Motivul cen¬tral al scenei e pus în evidenţă de o mare aureolă albăstruie, pe care o detaşează, lîngă catafalc, privirea îndurerată a Mîntuitorului, ţinînd pe braţul drept, ca pe o păpuşă, sufletul Maicii Sale, închipuit ca o făptură femeiască minusculă. În spatele grupului de apostoli şi îngeri, desenate în perspective cu¬rioase, dar pline de pitoresc, apar diferite edificii, în ferestrele şi prid-voarele (porticele) lor apar femei plîngînd şi bărbaţi, care iau astfel parte la funeraliile Maicii Domnului. Deasupra pe un plan superior, se arată înălţarea Sfintei Fecioare la cer : în mijloc într-o mare aureolă, Sf. Fecioară pe tron, încadrată de doi îngeri care, parcă o susţin ; deasupra capului Sfintei Fecioare, într-un cerc de lumină, Porţile Cerului sîn-t deschise, gata să o primească; pe tot întinsul spaţiului din jurul scenei centrale se văd cei 12 sfinţi apos¬toli venind spre Ghetsimani, sase dintr-o parte, sase din alta a scenei centrale purtaţi fiecare pe cîte un rotocol de nor si escortaţi de cîte un înger. In icoana din biserica domnească de la Curtea de Argeş, spre deo¬sebire de alte reprezentări din alte biserici, se mai află încă patru scene secundare care încadrează, două cîte două, scena principală a funeralii¬lor. In dreapta, în colţul de jos, pe un fond de peisaj, apare Sf. Fecioară rugîndu-se, iar deasupra Sf. Arhanghel Gavriil vesteşte Sfintei Fecioare mutarea ei în viaţa cealaltă . În unele biserici, mai ales moldovene, în partea inferioară a scenei centrale se vede un înger tăind mîna lui Iehonias (unii zic Athonis), evreul, care, după tradiţie, a cutezat să se atingă de sicriul Sfintei Fe¬cioare, încercînd să-l răstoarne. Cea mai impresionantă realizare a scenei iconografice a Adormirii Maicii Domnului se află la biserica sîrbă din Sopociani, zugrăvită de Evhtihie, în 1265. Aici, scena Adormirii Maicii Domnului, ocupă o suprafaţă de 60 m2. O altă, deosebit de frumoasă pic¬tură cu această temă se poate vedea încă la biserica «Săracă» din Banat, între resturile de pictură din sec. XVI (probabil puţin retuşată la 1730). Sursa de inspiraţie a acestei teme este predica (poemul «omiletic») arhie¬piscopului Ioan al Ierusalimului din Cazanie, la 15 August. Tipul actual al icoanei Adormirii Maicii Domnului s-a fixat în cursul sec. XIV-XVII si a rămas aproape invariabil. Altă reprezentare a Maicii Domnului ne-o arată după înălţarea ei la cer în rai sezînd şi Hristos cu ea, ca un prunc, şi în jurul ei stă scris: «De tine se bucură» ; şi îngerii în jur ţin scrisul altei cîntări: «Bucură-te slava îngerilor, bucură-te acoperămîn-tul oamenilor...». Dedesubt, sub nori se află toate cetele sfinţilor care îi slăvesc. Textele liturgice au constituit şi ele pentru iconografi un izvor de reprezentări ale Maicii Domnului. Astfel este ansamblul de 24 de scene ale Acatistului Maicii Domnului. Ansamblul ilustrează în 24 de scene cele 24 de condace si icose ale cunoscutului imn cu acelaşi titlu, compus după tradiţie de Roman Melodul, la care se adaugă prologul patriarhului Serghie si închinat Maicii Domnului. Acatistul se pictează deobicei în pronaos dar îl aflăm şi în pictura exterioară la bisericile mol¬dovene zugrăvite îh sec. XVI (Moldoviţa, unde se păstrează cel mai bine, Suceviţa, Voroneţ, Humor şi Vatra Moldoviţei). Scene ale Acatis¬tului alternează cu reprezentări ale Sfintei Fecioare începînd cu Buna¬vestire pînă la Adormirea şi înălţarea ei la cer si scene din Viaţa şi acti¬vitatea Mîntuitorului. In ansamblul picturii murale din bisericile orto¬doxe chipul Maicii Domnului este cel mai des reprezentat, după cel al Mîntuitorului ; pe absida altarului, pe catapeteasmă, în Pantocrator, pe bolta din pronaos şi în toate scenele biblice unde ea este implicată (Naş¬terea Domnului, Ducerea la templu, Răstignirea, învierea Domnului ş.a.). Chipul Maicii Domnului constituie de asemenea subiectul principal al picturii marii majorităţi a icoanelor mobile (portative). Nici o altă icoană ortodoxă nu este atît de prezentă, de iubită si venerată ca icoana Maicii Domnului, în diferitele ei variante. Concluzii: Icoanele Maicii Domnului pot fi împărţite în trei grupe : 1) Icoane axate pe evenimente evanghelice care reclamă prezenţa ei, ca în : icoana Bunei-Vestiri, a Naşterii Domnului, a Răstignirii, a învie¬rii. La acestea se adaugă icoana vizitării Elisabetei, a minunii de la Cana Galileii, a Adormirii Maicii Domnului. 2) În grupa a doua sînt icoanele care reprezintă pe Maica Domnului în atitudine de Orantă, singură sau avînd zugrăvit în medalion, pe piept, pe Iisus-Emanuel. 3) În a treia grupă de icoane e înfăţişată ca Maică a lui Dumnezeu, ţinînd în braţe pruncul. Icoanele din această grupă sînt cele mai răspîndite. Caracteristică a icoanelor Maicii Domnului e hristocentrismul, ori¬entarea către Hristos.