a) Materialul de constructie preferat e caramida (singura sau alternata cu piatra);
b) Extinderea absidelor (zidurile verticale semicirculare) la peretii laterali ai bisericii si utilizarea acoperisului rotund, sub diversele lui forme (bolti semicilindrice, cupole hemisferice sau calote, semicalote etc) ;
c) Prezenta cupolei centrale ridicata deasupra naosului, fie singura, fie impreuna cu cupole secundare pe pronaos si avand ori forma de simple calote secunde (ca le bisericile mai vechi), ori fiind suprainaltate prin turle (tambur), ca la bisericile de mai tarziu, si legate de corpul principal al edificiului prin sistemul pandantivilor ori (mai rar) prin acela al trompelor de unghi ;
d) Mentinerea sistemului basilical al arcurilor sprijinite pe coloane, care capata rost pur decorativ ;
e) Predominarea cu exclusivitate a planului cruciform (inscris sau aparent) si a celui treflat ; indeosebi planul in cruce greaca sau bizantina (cu brate egale) e caracteristic pentru prima faza a artei bizantine ;
f) Impartirea in sens transversal a interiorului, in cele trei parti principale ale bisericii (altar, naos si pronaos) ;
g) Contrastul izbitor dintre aspectul exterior, simplu si sobru, si interiorul bogat decorat si somptuos;
h) Ornamentatia (interioara) realizata aproape exclusiv prin pictura, foarte putin prin sculptura (absenta totala a statuilor, decorul sculptural redus numai la capitelurile coloanelor si la chenarele (cadrele) usilor si ferestrelor, iar mai tarziu si la ornamentarea partiala si sobra a fatadelor, (ca la unele din bisericile romanesti).
Aceste caractere esentiale ale stilului se vor pastra la bisericile bizantine din toate timpurile si epocile, desi proportia in care ele sunt utilizate si felul in care vor fi imbinate vor evolua in cursul timpului, dupa regiuni, dupa gustul estetic si posibilitatile materiale ale ctitorilor si ale artistilor si dupa influentele pe care ei le-au suferit, dupa trasatura definitorie a fiecarui popor ortodox si dupa evolutia generala a teologiei si a vietii spirituale rasaritene.