Suntem tineri si ne dorim adesea sa cunoastem din tainele iubirii, sa iubim si sa fim iubiti deopotriva. Ne gandim mult la asta, defapt ne gandim mai tot timpul la asta. Iar unul din gandurile care ne ocupa mintea destul de des in aceasta privinta…este sarutul. Sarutul cu persoana iubita.
Pacat insa ca nu ne dam seama de mediul deplorabil in care suntem invatati sa intelegem sarutul, mediu in care am fost crescut si eu, bine-nteles, mediu in care cresc din ce in ce mai multi tineri: Sarutul de la televizor.
Am vazut multe saruturi la viata noastra mai ales la televizor, unele in filme de duzina, altele in filme cu povesti sclipitoare. Dar toate sarutarile pe care le-am vazut daruite cu atata gratuitate, oricat de frumoasa si de ziditoare ar fi fost povestea de dragoste in interiorul carora au luat nastere, raman un pacat.
Si este un pacat pentru ca nu este consfintit de taina casatoriei, si mai mult decat atat, este unul adulterin caci multi actori si actrite care joaca in astfel de roluri sunt casatoriti(e) legitim in viata de zi cu zi cu alte persoana. Oricat de "profesional” ar fi sarutul, pacatul tot este infaptuit, dar mai rau…ca are recul in inimile noastre. Si ne-am impartasit de pacatul lor, uitandu-ne, de tare multe ori.
Asa am fost invatati sa cautam sarutul cu orice pret, de la o varsta cat mai frageda, sa-l daruim fara sa ne gadim cata incarcatura sufleteasca si cata insemnatate are, ajungand sa slutim unul din cele mai intime si curate gesturi de dragoste, in ceva grosolan, patimas si banal.
Abia dupa ce m-am casatorit, am invatat ca sarutul nu este un gest de afectiune fata de sot, sotie ci o impartasire a dragostei, in taina lui Dumnezeu. Ca ma vatam atunci cand caut sarutul cu dezinvoltura, caci sarutul este ceva intim si profund, iar nu superficial si in vazul lumii. Ca pentru sarut, trebuie sa-mi curatesc buzele cu rugaciuni si lacrimi, ca sarutul nu este doar al buzelor, ci o unire a inimilor…ca sarutul se adreseaza doar familiei, a sfintelor moaste si icoane. Ca el nu se adreseaza si nu se va adresa in veci prietenului (prietenei) de doua saptamani sau doua luni…ci doar sotului (sotiei).
Abia atunci cand privirea inocenta a copilului tau se aproprie de buzele tale, abia atunci cand curatia lui te pune fata in fata cu necuratia ta, ca intr-o oglinda,…abia atunci realizezi ca esti ca un betiv notoriu in fata unui sfant.
Cand saruti fruntea nevinovata si inocenta a copilului tau, cum sa nu te cutremuri si sa nu te gandesti ca iti manjesti propriul copil de necuratia buzelor tale care s-au spurcat de-a lungul vremii cu atatea injurii, minciuni, betii, care au sarutat patimas alte buze decat cele ale mamei copilului tau… si cate si mai cate?!?
Cum sa nu te mustre constiinta care striga in tine arzator: "Sfanta sarutare…unde esti?”
Incă mai sunt astăzi fete care vor să-şi sărute doar soţul. Încă mai sunt oameni care ştiu că sărutul nu este doar o banala atingere a buzelor, ci este un act liturgic, este o apropiere tainică a doua inimi.
