Inceputul vietii omului exista mai inainte de acesta. Si orice raportare la el se poate face fie cu constiinta cuvenita, ceea ce provoaca sfiala si teama, fie fara aceasta constiinta, ceea ce dovedeste necuviinta si duce la hula. Dar se pune deja intrebarea: cand anume ?
Anumiti moralisti, invocand notiuni de embriologie, caracterizeaza embrionii aflati in stadiul primelor zile sau saptamani drept pre-embrioni, cu alte cuvinte ca masa de celule nediferentiate, si plaseaza inceputul vietii umane, adica formarea embrionului, dupa fixarea in uter a ovulului fecundat. Se poate insa ca ovulul fecundat sa se deosebeasca substantial de embrion, sau ca embrionul aflat in stadiul primelor zile sau saptamani sa se deosebeasca de embrionul mai dezvoltat? Acestea relativizeaza valoarea omului si exprima optiuni care favorizeaza colectarea si distrugerea embrionilor congelati, sau asigura alibiul pentru practicarea avorturilor sau a experimentelor pe celule embrionare umane.
Momentul decisiv pentru inceputul vietii umane este neindoielnic momentul fecundarii. Unirea celor doi gameti constituie evenimentul irevocabil care marcheaza inceputul vietii umane si ii determina intreaga evolutie ulterioara.
Embrionii instrainati de procesul graviditatii raman pentru teologia ortodoxa nejustificati. Pe de alta parte, in limbajul bisericesc termenul "zamislire = conceptie" arata inceputul vietii, fara a face deosebire intre fecundarea ovulului si fixarea lui in uter. Prin introducerea acestei diferentieri de catre medicina contemporana, se creeaza o anumita problematica scolastica, am putea zice, dar care are uriase consecinte practice. Si fiindca asemenea mici diferentieri au adesea consecinte extrem de importante in abordarea vietii umane, este bine ca mai inainte de-a fi folosite pentru formarea unei noi practici, sa fie considerate nu doar fiecare in parte, ci si in cadrul lor general.
Cadrul in care teologia asaza nasterea si dezvoltarea omului este iubirea. Omul este rodul iubirii a) lui Dumnezeu si b) a omului. Pe planul uman crearea copiilor vine ca rod al unirii iubitoare dintre barbat si femeie. Desigur, unirea aceasta poate decadea si la nivelul prostitutiei, care de altfel isi si leapada rodul ei. Dar faptul acesta nu anuleaza importanta functionarii naturale a lucrurilor. Indeosebi in ultimele decenii a fost promovat erosul fara copii. Acum sunt promovati copii fara eros. Iar acest lucru se intampla pentru intaia oara in istoria omenirii. Dar ruperea nasterii de cadrul iubirii si al unirii psihosomatice nu poate fi considerata ceva lipsit de importanta.
Iubirea nu se margineste la a fi originea vietii, ci este si axul ei central. Este axul familiei, care are o importanta capitala pentru om. Tatal, mama, fratii au o deosebita importanta determinanta pentru viata si caracterul fiecarui om. Asadar prelucrarea in laborator a paternitatii sau maternitatii nu constituie, simplu, doar o chestiune juridica sau morala. Calitatile acestea au extrem de profunde dimensiuni simbolice si practice, care nu pot ramane neatinse atunci cand sunt construite in laboratoarele stiintifice reci.
Reproducerea omului prin fecundarea artificiala nu este un simplu act de reproducere, ci o forma - recent aparuta - de interventie in creatie (in lumea cea zidita de Dumnezeu). De aceea si termenul de reproducere artificiala, care se foloseste de obicei, nu reda deplin lucrurile. Mai precis, desigur, reproducerea aceasta ar putea fi caracterizata drept facere de prunci prin interventie, pentru a nu se confunda cu oricare alt proces de reproducere. Dar orice interventie in reproducerea unei forme de viata este interventie in creatie.
In ceea ce priveste reproducerea prin interventie, intreaga lume crestina a avut de la inceput rezerve, daca nu a adoptat o atitudine de-a dreptul potrivnica. Biserica Ortodoxa nu a adoptat o pozitie oficiala. Insa destui teologi ortodocsi - si, recent, Biserica Rusiei - au formulat opinii ce exprima mari rezerve sau chiar resping cu desavarsire procesul acesta. In general problematizarile legate de reproducerea prin interventie acopera intreaga gama a procesului ei; de la recoltarea sau donarea spermei sau a ovarului pana la selectarea embrionilor, si de la diagnoza dinaintea inocularii pana la interventiile genetice.
Reproducerea prin interventie, prin intercalarea tehnologiei medicale, constituie o nefireasca interventie care abordeaza inceputul vietii umane in mod mecanicist si indiscret. Astfel, din punct de vedere crestin nu exista doar oarecare amendari morale, ci si profunde nelinisti antropologice, spirituale, ba chiar absolut teologice.
Pe de alta parte, insa, nu trebuie uitat nici ca reproducerea aceasta satisface dorinta de-a avea copii, dorinta fireasca si absolut de inteles a multor familii fara copii. In plus se stie ca modul actual de viata, medicamentele aflate in uz si alimentele sporesc neincetat gradul de sterilitate, in special in cazul barbatilor. Se apreciaza ca intr-a doua jumatate a secolului al XX-lea calitatea spermei si numarul spermatozoizilor a scazut cu 50%. Dar perspectiva viitoare in ceea ce priveste acest aspect este si mai nelinistitoare.
Metode, aplicatii si consecinte
Cea mai veche metoda de fecundare artificiala este aceea prin introducerea artificiala a spermei barbatesti in uterul femeii. Metoda aceasta, cunoscuta sub numele de inseminare, se imparte in omologa si heterologa. In cazul inseminarii omologe spermatozoidul provine de la sot, iar in cazul celei heterologe de la un oarecare donator.
Alta metoda este aceea in care fecundarea se realizeaza in laborator si embrionul este transferat in trupul femeii. Si aceasta se imparte in omologa si heterologa. Dar se poate ocoli fecundarea in laborator, introducandu-se direct garnetii, adica ovulul si spermatozoizii, in trompa uterina a femeii, si sa se faca acolo fecundarea. Mai exista si metoda inocularii intracito-plasmatice a spermatozoidului. Metoda aceasta, numita si microfertilizare, consta in introducerea in ovul, printr-un ac special, a unui spermatozoid, pentru a se forma zigotul, adica ovulul fecundat, care se transfera apoi in uter.
Ca ultima metoda de reproducere, aflata inca in faza experimentala, poate fi considerata si donarea. Aceasta se face a) prin separarea celulelor embrionare blastice sau totipotente, adica inainte ca acestea sa se diferentieze in celule ale unor anumite tesuturi, si b) prin inlocuirea nucleului unui ovul cu nucleul unei celule somatice deja diferentiate.
Prima metoda de donare se aseamana intrucatva cu formarea gemenilor monozigoti, care au exact aceleasi caracteristici exterioare. O astfel de donare a fost comunicata de catre Universitatea "George Washinton" la 13 octombrie 1993.
Conform cu comunicatul de presa, experientele respective s-au facut pe celule care in cele din urma nu au evoluat normal, pentru a se dezvolta un om normal, si mai apoi au fost distruse.
O clonare umana cu celula somatica diferentiata a fost comunicata la sfarsitul lui 1998 de catre cercetatori coreeni la Seul, si in noiembrie 2001 de catre Asociatia de Biotehnologie ACT6, donarile acestea, care au caracter experimental, au esuat inca din primele lor faze.
Clonarea omului, prin oricare dintre aceste doua metode, se interzice in majoritatea statelor lumii, dar nici nu este realizabila, cel putin in prezent. Si totusi nu inceteaza de-a se afla in actualitate. Eventuala ei reusita va atinge, insa, unicitatea omului, diversitatea, demnitatea, dar si insasi sanatatea lui trupeasca, dupa cum o dovedeste evolutia animalelor clonate si, desigur, cazul lui Dolly.
Principalul motiv care impulsioneaza aceasta clonare nu este reproducerea oamenilor, ci crearea de celule, tesuturi si organe pentru transplant sau chiar construirea unor oameni clonati care sa fie folositi ca depozite de organe. Anumiti oameni de stiinta deosebesc aceasta clonare, numind-o "terapeutica", si o considera binevenita. Dar clonarea aceasta transforma omul in material terapeutic. Si aceasta se intampla pentru ca, cel putin prin metodologia actuala, fiecare clona care va fi folosita pentru extragerea de material terapeutic este si embrion uman.
De aceea clonarea omului, in orice scop s-ar face ea, a fost respinsa de la inceput nu doar de constiinta crestina, ci si de simtul moral general a oamenilor. Invocarea foloaselor pe care omenirea le-ar putea avea prin donarile "terapeutice" este cu neputinta sa justifice uriasa provocare morala. Multe sperante se intemeiaza, insa, pe proiectata clonare cu celule blastice de la varstnici.
Prin fecundarea in vitro s-a realizat in domeniul biomedicinei o cotitura revolutionara, cu consecinte uriase, care se prelungesc mult dincolo de reproducerea prin interventie. Formarea embrionului uman in afara trupului matern si posibilitatea, creata in felul acesta, directului control stiintific si uz al lui permit orice experiment in aceasta faza, dar fac cu putinta si selectia, distrugerea, pastrarea sau chiar modificarea lui genetica.
Deja prin descifrarea codului genetic al omului devine posibila in mare masura cunoasterea anticipata a insusirilor caracteristice, precum si a bolilor pe care le va prezenta organismul uman. In paralel vor putea fi realizate terapii ale bolnavilor, ca de altfel si mai ample interventii la nivel genetic, care vor determina nu doar o anumita fiinta umana, ci si pe toti urmasii ei. In fine, in cadrul reproducerii artificiale s-a realizat deja la Institutul de Medicina de Reproducere al S.U.A. si nasterea primilor copii modificati genetic prin metoda transplantului citoplasmatic.
Fecundarea in vitro face cu putinta si purtarea embrionului de catre o mama purtatoare. Adica atunci cand mama naturala nu poate purta embrionul, isi asuma acest lucru o alta femeie, care poarta embrionul, pentru a-l preda dupa nasterea lui. In cazul acesta, copilul ce se naste are mostenirea genetica a parintilor lui naturali, dar este purtat in trupul altei mame. Dar astfel are in realitate si o a doua mama, cea care l-a purtat si l-a nascut.
Este, desigur, de la sine inteles ca astfel cresc problemele psihologice, morale si juridice, in timp ce in paralel se creeaza cauze serioase de tulburare a coeziunii familiale si a celei sociale in general. Pe de alta parte, legatura ce apare in timpul sarcinii si a nasterii o poate duce pe mama purtatoare la anumite intentii nemarturisite.
In sfarsit, exista si cazul mamei substitute. Adica atunci cand sotia nu poate concepe, se foloseste spermatozoidul sotului, de obicei prin inseminare, pentru fecundarea unei alte femei, care se angajeaza sa dea copilul ce se va naste tatalui biologic si sotiei acestuia.
Reiese deci limpede ca fecundarea in vitro, precum si uzul in afara trupului matern a embrionilor umani formati prin aceasta metoda, creeaza serioase probleme antropologice, biologice, sociale, morale si juridice, care este greu nu numai a fi abordate, ci si prevazute.
Una dintre acestea este problema asa zisilor "embrioni de prisos". Se pun aici intrebarile: Embrioni de prisos nu inseamna oameni de prisos? Si distrugerea acestor embrioni nu inseamna distrugerea unor oameni?
Astazi clinicile de reproducere prin interventie sunt pline de embrioni umani congelati, care sunt tinuti in aparate speciale, dar fara nici o garantie pentru viitor. Se apreciaza ca doar in S.U.A. exista intre o suta si doua sute de mii de embrioni congelati, ai caror parinti nu sunt interesati de ei sau nu mai vor sa ii foloseasca. Injosirea valorii umane in acest caz este evidenta.
Totodata, desigur, trebuie notat ca procesul neincetat al tehnologiei medicale ofera conditii tot mai favorabile reproducerii prin interventie. Astfel, pe langa evitarea fecundarii mai multor ovule in loc de unul singur, care duce la congelarea sau distrugerea embrionilor de prisos, exista posibilitatea de a nu fi provocata ovulatia artificiala, ci de a se recolta ovule in timpul ovulatiei naturale. In fine, este posibila recoltarea directa a spermei, fara provocarea eliminarii ei. Toate aceste progrese, care pe de alta parte nu inceteaza de-a crea noi probleme, inlatura diferite dileme morale, precum si pericole grave pentru sanatatea sau buna stare sufleteasca a celor ce recurg la reproducerea prin interventie, fara a face insa sa dispara problematica ei mai generala.
Fecundarea heterologa, prin orice metoda de reproducere, creeaza accentuate tulburari morale, pentru ca are aceeasi baza biologica cu adulterul. Adulterul este caracterizat drept "stricare (sau instrainare) a neamului".
Acelasi lucru se intampla si in cazul fecundarii heterologe. Aceasta fecundare poate fi insa echivalata adulterului? Adulterul se face printr-o legatura erotica extraconjugala. Legatura aceasta poate duce si la aparitia unui copil. Dar nu inceteaza de-a fi adulter, chiar si cand nu are ca urmare nasterea unui prunc. Fecundarea heterologa este o sinteza biologica neerotica, care are ca rezultat rezultatul posibil al adulterului. Astfel legatura dintre fecundarea heterologa si adulter se afla intai de toate la nivel biologic.
Prin fecundarea heterologa se ofera cuplului un copil care este legat biologic doar de unul dintre soti. Aceasta inseamna ca celalalt automat il infiaza. Dar este evident ca nu avem de-a face cu ceva analog adoptiei obisnuite. Doar sotul sau sotia care nu contribuie biologic la crearea copilului isi asuma fata de acesta pozitia de tata vitreg sau mama vitrega, in vreme ce acela sau aceea care contribuie ii este din punct de vedere biologic tata sau mama.
Un fenomen analog infierii apare atunci cand fecundarea heterologa se face folosindu-se garneti care nu au legatura cu nici unul dintre soti. Dar si aici "infierea" are un caracter special, pentru ca acopera si perioada sarcinii.
Prin fecundarea poligoneica avem de-a face si cu o dispersare a maternitatii si a paternitatii. Astfel, un copil poate avea concomitent mama biologica (aceea care a dat ovulul pentru nasterea lui), mama purtatoare (aceea care l-a purtat in pantece), precum si mama sociala (aceea care si-a asumat educarea si cresterea lui). Totodata poate avea concomitent tata biologic (cel ce a dat spermatozoidul pentru nasterea lui), tata social (cel care si-a asumat cresterea si educatia lui), dar intr-un anume fel si pe medicul care a jucat un rol decisiv in selectarea si nasterea lui. In total un copil conceput in vitro poate avea pana la sase parinti, fiecare cu rolul sau matern sau patern. Astfel ca axioma conform careia mama este sigur cunoscuta, se transforma in teorema, care trebuie demonstrata.
Mai mult, relatiile parintesti anonime, care pot fi dezvaluite la un moment dat, sau inexistenta unor parinti concreti si caracterul nedeterminat al relatiilor fraterne, poarta cu ele imprevizibile consecinte individuale, familiale si sociale.
In fine, la fecundarea heterologa se folosesc, dupa cum se pare, si anumite persoane selectate, ca donatori permanenti de sperma. Dar astfel se creeaza o multime de frati vitregi, care nu se cunosc intreolalta. Si dat fiind ca aceasta este ceea ce se aplica in Grecia de trei decenii incoace, pericolele de incest sunt deja existente. De aceea s-au depus eforturi pe plan legislativ in vederea reducerii acestui pericol.
O incercare dureroasa care sta astazi inaintea viitorilor parinti este controlul prenatal. Dupa cum se stie, prin actuala tehnologie medicala devine posibil controlul starii sanatatii embrionului care formeaza sarcina. Daca sau acolo unde controlul acesta poate duce la terapie, e de la sine inteles ca reprezinta un avantaj. Dar avand in vedere datele ce exista astazi, posibilitatea aceasta este aproape inexistenta. Din practica medicala curenta stim ca daca la controlul prenatal se constata vreo boala, singura posibilitate oferita pentru abordarea ei este asa-zisul avort "terapeutic".
Astfel, cel ce nu este dispus sa incuviinteze aceasta interventie dupa constatarea vreunei boli, fireste ca intra prematur intr-o incercare cumplita, care in cele din urma se poate dovedi nejustificata, pentru ca diagnozele acestea sunt, in multe cazuri, gresite.
Pe baza acestor date nu este greu de inteles de ce multi factori responsabili din Biserica ii sfatuiesc pe credinciosi sa nu recurga la controlul prenatal. Calauzirea responsabila a lumii necesita, insa, o continua urmarire a evolutiilor stiintei.
Pe de alta parte, legat de aplicarea fecundarii in vitro este si controlul pre-inoculare. Dar acest control se face in vederea selectiei pre-inoculare, care implica distrugerea embrionilor neselectati, adica iarasi embrioctonia. Deja in Franta s-a permis realizarea selectiilor pre-inoculare, cu concomitenta distrugere a embrionilor neselectati. Disocierea controlului pre-inoculare de distrugerea embrionilor pentru motive de eugenie presupune posibilitatea realizarii respectivelor interventii terapeutice. Dar aceste interventii, preconizate in perspectiva terapiei genetice, se afla inca in faza experimentala. Cu atat mai mult acest lucru e valabil pentru interventiile pe celulele genetice.
Observatii asemanatoare sunt valabile si pentru alegerea sexului, intrucat aceasta se face prin distrugerea embrionului care nu are sexul dorit.
Interventiile pre-inoculare ce se preconizeaza se pot imparti in doua categorii: a) terapeutice si b) modificari genetice11. Impartirea aceasta poate parea simpla si clara. In realitate, insa, este neclara si problematica, mai ales cand este plasata la nivelul medicinei moleculare.
Orice interventie terapeutica pre-inoculare se realizeaza printr-o anume modificare genetica. Dar si fiecare modificare genetica poate fi prezentata ca terapie. Astfel, in fiecare caz pandeste eugenia, in fine, dimensiuni aparte dobandeste controlul prenatal, precum si cel pre-inoculare, in raport cu cerintele societatilor de asigurari.
Rezerve si abordari
Cea dintai rezerva, care se formuleaza din punct de vedere moral de obicei in ceea ce priveste reproducerea artificiala, este legata de extragerea provocata a spermei. Aceasta este caracterizata de obicei drept onanism. Dar caracterizarea aceasta nu este exacta. De vreme ce extragerea provocata a spermei urmareste crearea de urmasi, dobandeste un alt caracter.
In primul rand nu corespunde deplin faptei lui Onan din Vechiul Testament, de la care si-a luat si numele, ci vine oarecum in opozitie cu aceea. In timp ce Onan isi arunca sperma pentru a nu crea urmasi, dincoace sperma se recolteaza tocmai pentru crearea de urmasi.
In al doilea rand, excitatia afrodisiaca nu se face in acest caz pentru autosatisfacere hedonista, ci pentru recoltarea spermei care va fi folosita mai apoi. Cu toate acestea fapta aceasta nu inceteaza de-a se petrece in afara legaturii firesti si de-a se face intr-un mod care fara indoiala nu este ireprosabil din punct de vedere moral.
Reproducerea prin interventie obiectualizeaza taina vietii. Transfera nasterea omului din cadrul relatiilor absolut interpersonale in laboratorul stiintific rece. Inlocuieste trupul mamei si legile firii cu eprubeta de laborator si criteriile logicii individuale. Prin acest proces omul nu se naste doar din parinti, care de altfel pot fi anonimi si mai multi decat doi, ci este si hotarat de catre specialisti.
Specialistii care intervin decisiv in selectarea si nasterea omului este firesc sa se considere indreptatiti sau chiar obligati sa procedeze la distrugerea lui. Ceea ce, de altminteri, deja se intampla in practica. Selectarea sau refuzarea embrionilor realizati prin fertilizarile artificiale tin de judecata si obligatia in principal a medicilor si a laboratoarelor anonime.
Dar chiar embrionul este uneori denumit "pre-embrion". Se faciliteaza astfel trecerea la efectuarea de experimente pe embrioni umani si la folosirea de tesuturi si organe ale embrionilor in transplanturi si tratari ale unor boli.
Totodata, desigur, este injosita demnitatea omului, valoarea lui reducandu-se la cadrul utilitatii lui. Omul este abordat ca o masina vie. Iar la pasul urmator este perceput ca un intreg de piese pentru alte masini umane.
Rezerve sunt exprimate si pentru starea mai generala a copiilor care se nasc prin reproducere artificiala. Deja au fost semnalate pericole sporite de aparitie a anomaliilor cardiace, renale si a altor anomalii (in principal insuficiente genetice) la copii proveniti din reproducere prin interventie. Dar oricum, prin reproducerea prin interventie, si in principal prin fecundarea heterologa si in vitro, este subminata viata unor fiinte umane nevinovate, se creeaza posibilitatea incestului, se efectueaza embrioctonii, "stricari ale neamului" si este grav atacata unitatea familiei si a societatii.
Necunoasterea parintilor de catre copil este firesc sa provoace stari traumatice, iar inlocuirea lor sa creeze grave probleme existentiale, care nu se rezolva cu valul anonimatului. Deja prin cresterea in varsta a multor "copii din eprubeta" si prin posibilitatea existenta de-a se stabili identitatea parintilor reali prin elemente biologice, apar situatii care adesea capata un caracter dramatic.
Pe de alta parte, pastrarea anonimatului donatorului asigura poate dreptul celui ce doreste sa dobandeasca un copil de la un parinte necunoscut, dar nu asigura dreptul copilului de a-si cunoaste parintii, care are si o mai profunda provenienta existentiala. De aceea e firesc sa devina tot mai numeroase cazurile de suspendare a pastrarii anonimatului din bancile de sperma - care deja s-a facut in Suedia - sau de stabilire a parintilor, indeosebi a tatalui, de copii ce intreprind cercetari staruitoare pentru a-si satisface dorinta si acest drept al lor.
Pe de alta parte, necunoasterea parintilor intre ei ataca nucleul familiei. Mai mult, prin toate acestea se submineaza familia, se atrofiaza tesutul social si se macina coeziunea societatii. Desigur, nu suntem in stare sa cunoastem urmarile mai adanci pe care le poate avea pentru copil existenta a trei sau mai multor parinti, cum se intampla in cazul copiilor conceputi in eprubeta.
Nu stim nici ce poate insemna pentru un copil sa fie frate sau sora cu propriul tata sau propria mama, in eventualul caz de donare. Nu ne putem imagina cat ii putem nedreptati intervenind astfel in crearea ipostasului lor biologic si social. Daca in epoca de acum ne aratam sensibili fata de drepturile si libertatea copilului, nu avem nici o justificare daca trecem cu vederea aceste chestiuni fundamentale referitoare la nasterea si identitatea lui.
Este corect sa intervenim pe cale medicala in vederea satisfacerii dorintei viitorilor parinti de-a dobandi cu orice pret un copil? Este just sa se inmagazineze embrioni umani si sa fie congelati, pentru a ajunge candva la statutul de gunoaie umane? Este drept sa se incalce barierele naturale pentru a fi satisfacute dorintele candidatilor la statutul de parinte?
Este onest sa fie asigurat anonimatul donatorilor de material genetic si sa li se anuleze copiilor dreptul de a-si cunoaste parintii sau sa se efectueze nasteri de copii din parinti deja morti? Este drept sa fie dobanditi copii de catre soti batrani sau de catre cupluri de homosexuali, care nu ii pot dobandi pe cale fiziologica? Este ingaduit sa se faca tot ce este posibil fara a se cerceta daca ceea ce se face este si corect?
S-ar putea, asadar, de la inceput nota ca reproducerea prin interventie in intregul ei este considerata problematica din punct de vedere teologic, oricare ar fi solutiile pe care le poate da problemelor umane partiale. Iar aceasta nu se datoreaza vreunei prejudecati sau lipse de flexibilitate a teologiei, ci imaginii pe care o are despre om si viata lui.
Astfel, din principiu, Biserica nu poate recomanda recurgerea la reproducerea prin interventie pentru rezolvarea problemei lipsei de urmasi. Dar poate si este datoare sa abordeze aceasta chestiune, de vreme ce deja constituie data unei realitati care nu a fost creata de catre ea si care este aplicata independent de voia sau dorinta ei. Iar aceasta abordare e firesc sa nu se faca la nivelul acriviei teologice, ci la cel al iconomiei pastorale.
Teologia nu poate deveni iconomie. Iar morala nu trebuie coborata la statutul de cod conventional de comportament (de catecontologie conventionala). De altminteri tendinta aceasta, caracteristica Apusului, nu a fost adoptata in Rasarit. Trecerea de la teologie la iconomie si punerea in legatura a moralei cu realitatea cotidiana se fac in actul pastoral al Bisericii. Iar acest act pastoral este o neincetata echilibristica a pastorilor Bisericii si in parte a fiecaruia dintre acestia cu credinciosii, totdeauna in duhul si canoanele Bisericii. Fiecare parinte duhovnic in fiecare caz concret este chemat sa il ajute pe credincios in aflarea unei solutii, cu frica de Dumnezeu, dragoste, rugaciune si cunoasterea starii de fapt. Nu poate, dar nici nu trebuie, sa aiba pentru fiecare caz o anumita pozitie clar predeterminata. Dupa cum, de asemenea, nu poate si nu trebuie sa aplice intotdeauna aceeasi solutie.
Exista membri ai Bisericii care nu au puterea de a purta povara nenasterii de prunci si este firesc sa fie impresionati si atrasi de procrearea prin interventie. Daca, asadar, o considera o simpla interventie terapeutica, este foarte probabil sa o foloseasca fara vreo problematizare speciala. Dar poate ca se vor problematiza daca vor fi informati despre natura lucrului si despre acrivia bisericeasca referitoare la aceasta problema a lor. De aceea informarea corespunzatoare, atat pe plan biologic, cat si pe cel teologic, este absolut necesara si poate ajuta mult. Cunoasterea exacta a modurilor in care se face procrearea prin interventie, dar si a pozitiei Bisericii fata de aceasta, au o importanta fundamentala pentru abordarea unei atitudini responsabile a celor interesati in aceasta chestiune.
Daca dupa aceasta informare si aratare a modurilor in care se raporteaza Biserica la chestiunea lipsei de urmasi nu inceteaza dorinta de-a apela la procrearea prin interventie, incepe recurgerea la iconomie, care prin firea ei ramane nedeterminata.
Ce poate fi acceptat, daca din pricina nenasterii de prunci este pusa in pericol unitatea cuplului? Ce trebuie sa recomande si ce alternative poate prezenta eventual pastorul intr-o situatie de impas?
Intrebarile acestea, care cel putin deocamdata raman fara raspuns, sunt uneori abordate in practica de catre factorii responsabili ai Bisericii cu destula superficialitate si ignoranta. De aceea este nevoie, pe langa iubirea pastorala si rugaciune, si studiu indelung si multilateral, in colaborare cu specialisti in domeniu.
Solutia clasica in cazul in cazul nenasterii de prunci, care a fost acceptata de Biserica, este infierea. Dar, cu datele actuale, este posibila - si chiar recomandata de unii - infierea de embrioni congelati. In cazul acesta infierea acopera si perioada embrionara a vietii celui infiat.
Orice probleme morale sau chiar biologice care exista pana la formarea si congelarea embrionului sunt legate de cei ce il infiaza in aceeasi masura ca si la oricare alta infiere. Desigur, e de la sine inteles ca aici cuplul nu conlucreaza la existenta embrionului congelat, dar contribuie la faptul de a nu fi distrus ceva deja existent.
Ca un pas mai departe poate fi considerata si infierea de embrioni congelati prin intermediul unei mame purtatoare, cand cea care doreste infierea nu poate purta sarcina. Desigur, in acest caz apar noi probleme.
Asadar infierea embrionilor congelati pune o serie de intrebari serioase. Embrionul acesta are nevoie de-a fi purtat de o mama. Mama care il va purta va lua locul mamei din care provine ovulul si va naste copilul tatalui din care provine spermatozoidul ce a fecundat ovulul. Din acest punct de vedere faza purtarii sarcinii se prezinta dublu heterologa pentru mama ce poarta embrionul, intrucat si ovulul si spermatozoidul sunt straine.
In fine, purtarea embrionului congelat creeaza o anumita problema si pentru unitatea familiei, care nu este insa mult diferita de aceea creata de infierea obisnuita. Singurul element pozitiv al infierii acesteia este salvarea de la distrugere a unui embrion congelat.
In abordarea pastorala a credinciosilor care au recurs la procreare prin interventie, e firesc ca Biserica sa aiba o anume scara gradata. Astfel, nu poate sa nu abordeze cu mai multa indulgenta inseminarea in vivo decat fecundarea in vitro, care in general este reprobata si in afara spatiului Bisericii, sau fecundarea omologa decat cea heterologa. Insa aceasta raportare pastorala nu trebuie perceputa ca o recomandare pozitiva.
Deosebit de imperativa devine pentru Biserica completa si responsabila informare a celor interesati de aceste chestiuni. Aceasta informare nu este posibila decat numai prin colaborarea oamenilor de stiinta specialisti in domenii si a duhovnicilor care vor fi studiat chestiunile acestea din perspectiva stiintei si cea a traditiei crestine. in diverse tari din occident s-a consacrat institutia consilierului genetic si s-au constituit comisii din medici, psihologi, sociologi si teologi, in scopul deplinei informari a celor interesati de urmarile reproducerii prin interventie pe toate planurile.
Schimbarile ce au loc in epoca noastra sunt multe si devastatoare. De aceea este absolut necesara continua informare a credinciosilor. in special dat fiind pericolul obisnuintei facile, informarea aceasta devine imperativa.
De regula oamenii reactioneaza spontan impotriva a ceea ce este nou si li se pare ca este rau sau suspect. Dar cu timpul se obisnuiesc. Astfel isi abandoneaza vechile lor obiceiuri bune si le adopta pe cele noi, care au o valoare indoielnica sau negativa.
Pe de alta parte, pentru abordarea si rezolvarea problemelor practice create de reproducerea prin interventie este absolut necesar ca statul sa se ingrijeasca de elaborarea unei legislatii corespunzatoare pe baza principiilor fundamentale ale familiei si societatii. Cand insa legislatia accepta stari deformate, deja create in practica, se introduce tacit mai larga lor acceptare si raspandire.
