Al doilea act al cultului extern, dar şi al cultului intern şi strâns legat de rugăciune, este postul. Postul şi rugăciunea sunt împreună recomandate de Mântuitorul în predica de pe munte. Ideea de post, în general, o întâlnim şi în Vechiul Testament şi la alte religii din afara Vechiului Testament şi creştinismului. În sens restrâns, postul este un act de cult pentru morala creştin ortodoxă şi constă în înfrânarea benevolă, de la mâncare şi băutură din motive religios-morale. Această înfrânare poate fi: fie o reţinere totală de la orice fel de mâncare şi băutură (ajunare), fie în renunţarea la anumite mâncăruri şi băuturi şi gustare celor permise, cu cumpătare (post propriu-zis). Aceste renunţări n-au loc din concepţia că respectivele mâncăruri şi băuturi, la care se renunţă, sunt necurate, ci pentru că prin înfrânarea trupului, sufletul se poate ridica mai în voie spre Dumnezeu. Această înfrânare de la mâncare şi băutură aduce potolirea patimilor trupeşti, înfrângerea puterilor asupra trupului şi sufletului. Ca înfrânare sau reţinere totală, parţială sau pe anumite perioade de timp, postul cere efort şi deci, presupune exerciţiu al voinţei care îşi arată dominaţia asupra trebuinţelor fireşti. Postul este expresia pocăinţei, pentru păcatele săvârşite şi în acelaşi timp, paznic sigur împotriva aprinderii patimilor şi săvârşirea păcatelor. Postul este o pocăinţă de bunăvoie. Postul este şi o jertfă bine primită lui Dumnezeu în sensul că omul se abţine de la anumite mâncăruri şi băuturi, tocmai pentru a contempla mai în voie pe Dumnezeu şi a se ridica pe aripile rugăciunii, spre El. De aceea spunem că postul este şi o jertfă care implică totala decizie a omului pentru ea; este deci o dăruire a omului către Dumnezeu, căci prin post, sufletul se simte mai în voie să se dăruiască lui Dumnezeu. Postul înseamnă, deci, înfrânare de la mâncăruri şi băuturi nu din motive medicale sau de altă natură, ci din motive moral-religioase. Desigur, practic, cum afirmă şi medicina, postul ajută la eliminarea toxinelor din corp şi la ferirea de diferite boli care vin adesea din exces. Având în vedere rostul lui terapeutic pentru trup şi suflet, postul a fost recomandat de Biserică şi orânduit prin anumite zile, în afară de ajunurile cunoscute: miercuri şi vineri de peste an, cele patru posturi de peste an (Postul Crăciunului, Postul Paştelui, Postul Sfinţilor Apostoli şi Postul Adormirii Maicii Domnului). Aceste patru perioade sunt nu numai perioade de înfrânare, ci şi perioade de pocăinţă, de luptă împotriva patimilor şi de exercitare a virtuţilor (mai ales milostenia) ; ele sunt perioade bine venite pentru rugăciune intensă. Postul extern, ca înfrânare de la mâncare şi băutură – trebuie să fie însoţit de postul intern, de rugăciune cât mai multă. De aceea, perioada postului şi postul în sine, ţin de pocăinţă; ele sunt perioade de purificare intensă de patimi şi de spiritualizare. Pe calea postului şi a rugăciunii se realizează continua lepădare de omul cel vechi şi înnoire în omul cel nou, oferit nouă ca model de Hristos însuşi. Postul este o terapie şi pentru trup, dar şi o terapie spirituală, căci numai el poate realiza acea creştere în virtute, după purificarea de patimi. Postul, înainte de toate, este o rânduire divină cu temei precis în Sfânta Scriptură. Lui Adam şi Eva aşezaţi în rai, li s-a dat poruncă să nu mănânce din pomul cunoştinţei binelui şi răului. Deci, porunca postului ca acţiune, înfrânare, datează chiar de la începutul omenirii şi este arătată ca semn al orientării omului după Dumnezeu şi condiţie a rămânerii omului în comuniune cu Dumnezeu. Mântuitorul spune că ispititorul nu poate fi înfrânt decât prin rugăciune şi post (Matei 17, 21). Dar tot Mântuitorul ne arată şi condiţiile în care trebuie să se realizeze postul, adică să postim nu de ochii lumii, ci în suflet şi în viaţa noastră. Cuvintele Mântuitorului: „nu ce intră în gură spurcă pe om, ci ce iese din gură…”, nu privesc postul propriu-zis, ci socotinţa fariseilor că a mânca cu mâini nespălate este a te spurca (Matei 15, 11-20). Nici o mâncare nu spurcă pe om pentru că toate sunt curate pentru cel curat. Dar de aici nu rezultă că nu trebuie să ne stăpânim poftele de mâncare şi băutură. Postul este un act de cult şi un mijloc eficient pentru realizarea stăpânirii de sine. Alături de rugăciune, postul este o armă împotriva ispitelor de tot felul şi a patimilor trupului şi ale sufletului. Postul este recomandat şi practicat de Mântuitorul, fusese practicat şi în Vechiul Testament (Moise, Ilie, profeţii), recomandat de Dumnezeu Însuşi şi arătat ca rădăcină a nepătimirii şi maică a virtuţilor. El face posibilă rugăciunea şi roadele acesteia. Dar înainte de toate face posibilă acea concentrare a minţii din risipirile ei, cauzate de grijile acestui veac. Postul este un act de cult cu motivaţie religios-morală şi cu implicaţii profunde pentru urcuşul omului spre Dumnezeu şi pentru convorbirea omului cu Dumnezeu, dar şi cu sinea proprie. Credinciosul postului adevărat este, în acelaşi timp, om al rugăciunii, aflat necontenit în avânt după Dumnezeu şi darurile Sale.
