Familia celui decedat cheama la masa,
dupa inmormantare, pe cei care au luat parte la ceremonie, rude, cunoscuti
si, indeosebi, pe cei care au ajutat la pregatirile de inhumare.
Dupa oficierea slujbei si binecuvantarea
ofrandelor de mancare si bautura, cei prezenti sunt datori sa manance cu
cuviinta si cu rugaciune in gand, pentru cel decedat. Nu se vorbeste fara
rost, nu se fac glume, nu se rade, dar nici nu se mananca si nici nu se
bea intocmai ca la nunta. In loc de "noroc!" sau alta urare, atunci cand
se gusta din pahar, se zice "Dumnezeu sa-l ierte!" (sau s-o ierte!), iar
cand se primesc un vas, imbracaminte etc. de pomana, nu se zice multumesc,
ci "Dumnezeu sa primeasca".
Obiceiul de a varsa vin din pahar
la pomana trebuie sa dispara. Cine varsa vin pe covoare dovedeste nu numai
ca se tine de obiceiuri paganesti, dar este lipsit de buna-cuviinta, murdarind
fara rost covorul ori altceva acasa sau la biserica.
Cand cineva pleaca beat de la pomana,
a pacatuit atat acela, dar si cel care i-a dat bautura peste masura.
Milostenia cea mai primitiva este
cea facuta celor lipsiti, infirmilor, bolnavilor, batranilor neajutorati,
celor care nu pot munci, familiilor nevoiase cu multi copii, celor abandonati
in casele sau leaganele de copii.
Cand decedatul face parte dintr-o
familie fara posibilitati materiale, este potrivit ca rudele sa apeleze
la preot care le va ajuta din fondurile bisericii si va angaja Comitetul
parohial, obtinand cele necesare din donatiile credinciosilor. Astfel,
familia nu se va simti umilita, intrucat a apelat la marea familie a parohiei,
iar preotul si credinciosii au posibilitatea de a implini porunca dragostei
crestine, care trebuie vadita prin fapte concrete in astfel de situatii.
De retinut
Cei care se intorc de la inmormantare, intrucat urmeaza
sa ia parte la masa, sunt asteptati de gazda cu apa de spalat pe maini.
S-a incetatenit obiceiul ca persoanele care se spala sa nu se stearga,
pentru ca "nu se sterge". Fireste ca aceasta practica este lipsita de sens.
Ea, probabil, tine de o anumita strategie a familiei care cu greu poate
oferi mai multe prosoape de sters atunci cand cei poftiti la masa sunt
in numar mare.
Trebuie avut in vedere faptul ca, daca ziua de pomenire
cade in post, toate mancarurile trebuie preparate numai de post. Prin aceasta
se dovedeste pastrarea credintei autentice, iar pe de alta parte, rugaciunea
conjugata cu postul este mai puternica. Se mai aud uneori voci care spun
ca ar trebui sa se faca si mancare de dulce, pentru ca "mortului nu-i placea
mancarea de post". Aceasta este o viziune necrestina asupra relatiei pe
care noi, cei vii, o pastram cu cei decedati, prin rugaciune si prin post.
Mortul nu mananca, nu bea, pentru ca sufletul este imaterial, iar
"Imparatia lui Dumnezeu - spune Sfantul Apostol Pavel - nu este mancare
si bautura" (Romani 14, 17).
Deci, se cuvine a pastra si respecta cu sfintenie randuiala
Bisericii, apelandu-se permanent la sfatul competent al preotului.
