Din punct de vedere arhitectonic, pronaosul are în general formă dreptunghiulară, fiind de obicei mai lung şi mai în¬căpător decît naosul. Deasupra, are mai totdeauna o boltă, cu sau fără turlă. Unele biserici au în pronaos două bolţi. La bisericile mai vechi pronaosul este despărţit de naos prin zid cu uşă. La bisericile de tip mai nou, peretele despărţi¬tor dintre naos şi pronaos a fost înlocuit cu stâlpi sau a fost suprimat cu totul, ştergîndu-se astfel distincţia între naos (biserica propriu-zisă) şi pronaos, care era atît de riguroasă şi de importantă în disciplina vechii Biserici creştine. Zidurile dinspre nord şi sud au ferestre, de mărimi variabile, ale că¬ror firide (canaturi) sînt şi ele zugrăvite în bisericile vechi (mai rar în cele noi). Pronaosul iconografic clasic al pronaosului bisericilor ortodoxe e de¬scris în Erminiile zugravilor bizantini în chipul următor: Dacă sînt două bolţi, pe cea dintîi se zugrăveşte "Toată suflarea… " (ps. 148): un cer, în mijlocul căruia tronează Hristos, înconjurat de îngeri şi rotocoale de sfinţi de toate categoriile, la unele biserici se adaugă într-un rotocol de la periferia cerului acestei scene chipuri de animale domes¬tice şi sălbatice, de toate felurile (păsări, fiare tîrîtoare), pomi, copaci, munţi şi dealuri, soarele şi luna, ilustrîndu-se astfel participarea sau co¬laborarea lumii, a naturii şi a întregii firi create la proslăvirea lui Dum¬nezeu, alături de oameni şi sfinţi. În a doua boltă se desenează alt cer, în care se ilustrează Axionul li¬turgic, al Liturghiei Sf. Vasile (De Tine se bucură...). În mijloc tronează Sf. Fecioară ca orantă, cu mîinile întinse a rugă şi ocrotire, avînd uneori la pieptul ei un medalion cu Pruncul. E înconjurată de îngeri, care o susţin, şi de rotocoale de prooroci mesianici. În pandantivii fiecărei turle sau la unghiurile bolţilor se zugrăvesc chipuri de imnografi, melozi, sezînd şi scriind (ca şi Evangheliştii de la baza turlei Pantocratorului). Erminia prescrie, de ex. să zugrăvim la o boltă pe Sf. Ioan Damaschinul, Cosma (de Maiuma), Anatolie şi Ciprian (Studltul) - la cealaltă, pe Mitrofan, Iosif (Graptul), Teofan şi Andrei Criteanul. La fiecare din ei se scriu pe cartea sau ruloul respectiv "ziceri” (fragmente), cîntările sau imnele lor caracteristice. De ex. la Sf. Ioan Damaschin "Pre Cel mai înainte de veci născut din Tatăl... ", adică una din Dogmaticile celor 8 glasuri de la Vecernia Duminicilor. Dacă este o singură boltă, pe ea se zugrăveşte de obicei chipul Sf. Fecioare orantă, cu, sau fără medalionul Pruncului pe pieptul ei (în biseri¬cile mai vechi găsim însă aici pe Iisus-Emanuel sau Sf. Treime sub forma Filoxeniei lui Avraam, iar pe re¬gistrul superior, al cilindrului turlei, Sfinţi melozi sau prooroci, - şi pe cel interior, scene din viaţa Maicii Domnului, ca Naşterea Maicii Domnului, Intrarea în biserică, Buna Vestire şi Naşterea Domnului. Mai jos, pe abside, pe pereţii drepţi, împărţiţi şi ei în mai multe zone sau registre longitudinale, ca şi în naos, se zugrăvesc în zona superioară sinoadele ecumenice sau cele şapte soboare a toată lumea, iar în regis¬trele de mai jos se ilustrează Sinaxarul (Mineele), adică scene principale din viaţa şi pătimirea sfinţilor mucenici din calendar, pictate în compar¬timente mai mari sau mai mici. Ilustrarea Mineielor începe de obicei cu luna Septembrie, pe peretele de răsărit al pronaosului, din stînga uşii de intrare în naos. Fiecare tablou zugrăveşte un moment sau un eveniment caracteristic al Sfîntului respectiv; o inscripţie sumară indică ziua şi luna în care Sfîntul a mucenicit şi e sărbătorit. În bisericile mai vechi, ilustrarea Sinaxarului se rezumă la viaţa, mi¬nunile şi pătimirea Sfîntului patron al bisericii. Restul zonelor e ocupat cu ilustrarea Acatistului Sfintei Fecioare (cele 24 icoase ale Născătoarei de Dumnezeu). Acatistul Sf. Fecioare îl vom găsi ilustrat afară, pe suprafaţa zidului dinspre miazăzi. La Răsărit, deasupra uşii de intrare în naos grupul Deisis în care Hristos ţine Evan¬ghelia deschisă, pe care scrie "Eu sînt uşa; prin Mine de va intra cineva, se va mîntui”, (Ioan 10, 9). Spre strănile din dreapta (sud), se zugrăveşte uneori panoul iconografic rădăcina lui Iesei (care la bisericile bucovinene se găseşte pe suprafaţa exterioară a zidului de miazăzi) şi scene din Scrip¬tura Veche (păcatul primilor oameni, izgonirea lor din rai, ş.a.); pe pe¬retele de Apus (spre nord) se găsesc pilde (parabole) "scara cea mîntuitoare de suflfete” (a lui Ioan Scărarul), iar mai jos Sfinţii imnografi şi melozi, cuvioşi, călugări şi mari sihastri, între aceştia Erminia reco¬mandă să punem pe Sf. Antonie cel Nou, în dreapta - pe Sf. Eftimie în stînga, iar pe ceilalţi după rînduială, purtînd fiecare rulouri cu inscrip¬ţii. Tabloul votiv al ctitorului bisericii, prosternîndu-se în faţa Mîntuitorului sau oferindu-I ca dar biserica zidită de el şi uneori chiar chipuri de, ocupă de obicei registrul inferior al pe¬retelui de apus al pronaosului, de o parte şi de alta a uşii de intrare, la bi¬sericile lipsite de peretele despărţitor dintre naos şi pronaos. Programul iconografic al pronaosului, descris pînă aici şi recoman¬dat de Erminie, îl găsim aplicat fidel mai ales în bisericile din epoca lui Brîncoveanu, ca de ex. grupul bisericesc de, la Hurezi sau bise¬rica fostei mănăstiri de la Baia de Aramă, zidită la 1699. În general, acest program vroia să ilustreze dogma întrupării şi poate fi considerat ca o continuare sau întregire a celui din naos, aşa cum pro¬naosul nu mai reprezintă acum, din punct de vedere arhitectonic, decât o simplă prelungire a naosului, spre deosebire de trecutul îndepărtat al vie¬ţii creştine (sec. IV-VIII), cînd el constituia o parte a edificiului biseri¬cesc, net distinctă de naos, atît ca arhitectură cît şi ca funcţie sau folo¬sinţă, fiind încăperea catehumenilor şi a penitenţilor. Se poate observa astfel un paralelism între iconografia turlei din naos şi cea a turlei sau a bolţii din pronaos. Pe bolta de deasupra pronaosului tronează, în gene¬ral, aşa cum am văzut, chipul Sf. Fecioare-orantă, după cum chipul lui Hristos-Pantocrator tronează în turla cea mare de deasupra naosului. De¬desubtul Pantocratorului, în naos, figurează Profeţii, Apostolii şi Evangheliştii, organe ale revelaţiei divine, care au proorocit pe Mîntuitorul, I-au propovăduit şi răspîndit învăţătura Sa, şi I-au fixat-o pentru eter¬nitate în Sfînta Scriptură. Dedesubtul Sf. Fecioare, în pronaos, figurează pe pandantivi (prin analogie cu Evangheliştii) sfinţii melozi şi imnografi, adică poeţii şi compozitorii bisericeşti, care, în calitatea lor, de organele cele mai autorizate ale Sfintei Tradiţii, au fixat şi au exprimat sentimen¬tele şi evlavia ortodoxă în legătură cu întruparea Mîntuitorului şi cu ro¬lul Sf. Fecioare în istoria mântuirii noastre, prin cîntările lor, consacrate în rînduială sfintelor slujbe, în practică însă, nu toate bisericile româneşti se conformează acestui program tip, propus de redactorii Erminiilor, ci există diferenţe de la o biserică la alta. La biserica Sf. Nicolae domnesc din Curtea de Argeş, pe boltă, e zu¬grăvit Iisus Emmanuel, iar pe pereţi apar sinoadele ecumenice, scene din viaţa Sfintei Fecioare şi viaţa Sf. Nicolae (patronul bisericii), istorisită în amănunţime. Viaţa şi minunile Sf. Nicolae sînt înfăţişate aici într-o friză continuă, cuprinzînd 14 scene care se întind pe întreg registrul inferior al pereţilor, de apus şi de răsărit, din naos. Friza începe pe peretele de răsă¬rit al pronaosului, din dreapta uşii de intrare în naos, şi continuă pe tot registrul corespunzător de pe peretele de apus, terminîndu-se tot pe pe¬retele de răsărit, în stînga uşii de intrare în naos. Pe timpanul de deasupra uşii care dă în naos e zugrăvit tabloul votiv al ctitorului bisericii Radu I Basarab (1374-1385) stă în genunchi în chip de donator, cu mâinile întinse spre Mîntuitorul, care şade pe tron, încadrat în dreapta de Sf. Fecioară, în stînga de Sf. Nicolae, patronul bi¬sericii. Tabloul e încadrat de chipuri de sfinţi mucenici şi prooroci. Pe timpanul de pe peretele opus (dinspre apus), deasupra uşii de in¬trare, s-a zugrăvit Intrarea Maicii Domnului în biserică, scenă care are o vădită legătură cu semnificaţia simbolică şi liturgică a pronaosului. În faţa unui altar acoperit cu un baldachin, Marele Preot, îmbrăcat în odăj¬dii strălucitoare, plecat, şi cu mîinile întinse, primeşte la templu pe Sf. Fecioară, care vine însoţită de un grup de femei cu luminări în mîini. În dreapta, pe planul I, sînt reprezentaţi părinţii Sf. Fecioare, Sfinţii Ioachim şi Ana, cu nimburi de aureolă. Tabloul e încadrat, ca şi cel votiv, de două chipuri de mucenici. Pe registrul de sus al peretelui dinspre apus, sus, în dreapta uşii de in¬trare, e zugrăvită logodna Sf. Fecioare, iar pe restul acestui registru, pe ambii pereţi, sînt reprezentate cele şapte sinoade ecumenice, dintre care numai trei sînt păstrate mai bine. La bisericile al căror pronaos are două cupole (ca la Suceviţa şi Sf. Gheorghe din Suceava), pe una se zugrăveşte Sf. Fecioară, iar pe cealaltă Botezul ori Sf. Treime sub forma "Filoxeniei” lui Avraam. Pe pandantivi se zugrăvesc chipuri de ierarhi, melozi şi imnografi (Sf. Ioan Damaschinul, Cosma Melodul, Iosif Imnograful, Teofan la Humor, Sf. Ioan Damaschinul, Ioan Cucuzel, Eftimie şi Macarie la Sf. Gheorghe, Suceava). Pe arcurile transversale ale bolţilor se zugrăvesc chipurile de sfinţi în medalioane, uneori prooroci sau stilizări de plante. Pe zona de sus a pereţilor (inclusiv timpanele) de deasupra uşilor, se zugră¬vesc sinoadele ecumenice, Acatistul Sf. Fecioare la Părhăuţi, uneori Deisis. Pe zona de jos a pereţilor se zugrăvesc de obicei sfinţii din Mineie (Sinaxarul), în ordinea anului bisericesc (începînd cu luna septembrie) şi în limita spaţiului rămas liber - scene din viaţa şi minu¬nile unor Sfinţi preferaţi ai evlaviei ortodoxe ori Sfîntul care este patronul bi¬sericii respective, precum şi chipuri de călugări şi mari pustnici. Ca şi în naos, programul iconografic al pronaosului a evoluat spre simplificare, cu cît ne apropiem de zilele noastre, în bisericile, mai vechi (zugrăvite pînă pe la începutul sec. XIX), mai ales în cele din Moldova, ilustrarea Mineiului (Sinaxarului) ocupa cel puţin o jumătate, sau măcar o treime din suprafaţa pereţilor; figurile sfinţilor şi scenele de mucenicie erau în general mici, numeroase şi de o execuţie foarte îngrijită în amă¬nunt, începînd chiar de pe la sfîrsitul sec. XVI (în unele din bisericile mol¬dovene), aceste figuri şi tablouri cresc treptat în proporţii, ca şi spaţiul gol dintre ele, micşorîndu-se ca număr în aceeaşi măsură şi reducîndu-se la cîteva portrete de sfinţi şi - mucenici care poartă în mîini sau sînt înso¬ţiţi de instrumentele (emblemele) muceniciei lor, suliţa cu care au fost străpunşi, sabia cu care li s-a tăiat capul, roata pe care au fost traşi, floa¬rea muceniciei şi a biruinţei ş.a.m.d. Exonartexul sau pridvorul corespunde fos¬tului atrlum al bisericilor de odinioară şi este partea din faţă a intrării de apus a bisericilor ortodoxe. Pictura din exonartexul deschis nu se făcea decît pe peretele lui de răsărit, adică unde era intrarea în pronaos; această pictură era în legătură cu pictura de pe suprafaţa exterioară a pereţilor bisericii. Cînd exonar¬texul s-a închis, pictura lui s-a extins şi pe suprafeţele pereţilor de Apus, Nord şi Sud. Iconografia exonartexului cuprinde elemente care, la bisericile lip¬site de exonartex, figurează în pronaos. La bisericile care au turle sau bolţi deasupra exonartexului sus, pe calota turlei se zugrăveşte chipul Maicii Domnului ori al lui Iisus Emanuel, înconjuraţi de îngeri şi proo¬roci, iar pe pereţii verticali se zugrăvesc scene şi figuri din istoria sfîntă a Vechiului Testament, chipuri de sfinţi martiri, călugări şi cuvioşi, sinoade ecumenice, Acatistul Sfintei Fecioare, scara din visul patriarhului Iacob (Facere 28, 10 şi urm.) ori Scara Sfîntului Ioan Scărarul (Scara Paradisului), vămile văzduhului, drumul sufletului spre cer ş.a. Pe peretele de răsărit al exonartexului (la intrarea în pronaos), ocupă un loc de seamă în toate bisericile Scena celei de a doua veniri a Domnu¬lui nostru Hsus Hristos sau a Judecăţii din urmă, care este tema principală şi caracteristică a iconografiei exonartexului. Panoul iconografic al judecăţii din urmă încadrează ambele părţi ale uşii de intrare a bisericii, ca un grav avertisment menit să amintească tuturor celor ce se apropie de sfîntul locaş sfîrsitul omului şi al lumii şi cele ce ne aşteaptă după moarte. Tipul iconografic al Judecăţii din urmă e inspirat în general din tex¬tele eshatologice ale Sf. Scripturi, ca de ex. proorocia lui Daniel (7, 9-10), informaţiile date de Sf. Apostol Pavel Tesalonicienilor despre învie¬rea generală şi a doua venire a Domnului (I Tesaloniceni 4, 13-17 şi II Tesaloniceni 1, 7-10), viziunile din Apocalipsă (cap. 6, 12 şi urm.) dar mai ales descrierea Judecăţii din urmă, făcută de Mîntuitorul însuşi (Matei 25, 31-46). În registrul cel mai de sus al compoziţiei, Dumnezeu Cel Vechi de zile, între doi îngeri zburînd. Deasupra, în partea de sus a tabloului şi la mijloc, figurează grupul Deisie, înconjurat de sfinţii apostoli, aşezaţi pe scaune: şase de o parte, şase de alta (comp. Matei 19, 28 şi Luca 22, 30); dedesubt e înfăţişat tronul gol al Judecăţii pe care se vede uneori Evanghelia, aşezată ca pe un altar sau instrumentele Patimii, inclusiv Crucea, în faţa tronului îngenunchează uneori Adam şi Eva. Uneori deasupra tronului Etimasiei pluteş¬te porumbelul Sf. Duh, îngeri, înarmaţi cu lănci, formează garda stînd înapoia Tronului Judecăţii. Uneori în centrul tabloului figu¬rează Hristos, înconjurat de tripla lumină necreată a Taborului sau de nimbul obişnuit, iar alteori El e înfăţişat venind pe norii cerului (Matei 24, 30). Rotocoale de nori din care se ridică chi¬puri de profeţi, martiri, episcopi, apar în partea stingă a tabloului, dedesubt e raiul, închis ca o cetate medievală cu ziduri flancate de turnuri, înăuntrul raiului (cetăţii) se văd: Sf. Fecioa¬ră între doi îngeri, în atitudine de adorare, tîlharul cel bun răstignit pe crucea din dreapta Mîntuitorului (Luca 23, 43), patriarhi din Vechiul Tes¬tament, cele cinci fecioare înţelepte, iar pe dinafară, se văd plîngînd cele 5 fecioare neînţelepte (Matei 25, 1-12). În partea dreaptă a tabloului sînt reproduse alegorii: ale templului din Ierusalim, ale pămîntului şi mării, apoi Moise cu un grup de evrei, mîna lui Dumnezeu care ţine balanţa cu care cântăreşte faptele oameni¬lor; un minuscul personaj gol, înfăţişând sufletul celui judecat, apare între talerele balanţei, supravegheat de îngeri şi demoni care asistă la cîntărire. Tot în dreapta, în partea superioară a tabloului, în dreapta Mîntuito¬rului, sînt cetele drepţilor (cei aleşi şi binecuvîntaţi), în stînga Lui, sînt cei osîndiţi pentru păcatele lor (Matei 25, 31-38). De sub tronul judecăţii sau de sub picioarele Mîntuitorului, Judecă¬torul cel drept, porneşte un fluviu de foc, în care se chinuie cei osîndiţi şi îngerii cei răi, care cad înghiţiţi de gura căscată a iadului, înfăţişat în chipul unui balaur înfricoşător. Grupele de personaje reprezentate aici, apar uneori mărite şi se pot distinge: evreii conduşi de Moise, eretici, armeni, etiopieni, monofiziţi, nestorieni, latini (catolicii); la Voroneţ apare şi o ceată de turci şi tătari îmbrăcaţi în, costume bizantine (cum purtau şi boierii români), avînd pe cap turbane şi un fel de căciuli albe, un turc are chiar o pălărie, iar căpe¬tenia tătarilor, o căciulă cu margini de blană. Toţi aceştia privesc spre Hristos, ei nu sînt chiar în iad ci li se rezervă un loc special, în apropie¬rea acestuia (iadului). În cadrul panoului iconografic al judecăţii se disting motive realiste, avînd colorit local: la Voroneţ este zugrăvită o scenă ce arată clipa ieşirii sufletului; moartea unui drept, supravegheat de un înger care îi primeşte sufletul. La picioarele muribundului se vede chipul lui David care cîntă din harfă (I Samuel 16, 23), spre a uşura ieşirea sufletului. David poartă coroană şi tiară de prooroc şi împărat; în jurul capului are nimb, dar, prin îmbrăcăminte şi rest, seamănă cu un lăutar din ţinuturile româneşti, arămiu la faţă şi cu harfa, ca o cobză lăutărească, în colţul de sud al pa¬noului, dincolo de vîlvătaia de foc a iadului, se vede şi îngerul care va suna din trîmbiţă la vremea de apoi (I Tesaloniceni 4, 10) şi care, după Erminie, va fi arhanghelul Mihail. Trîmbîţa îngerului e asemenea unui tulnic ciobănesc. La sunetul trîmbiţei morţii ies din morminte iar cei care au fost înghiţiţi de fiare sînt reprezentaţi ieşind din pîntecele fiarelor. Scara mîntuitoare de suflet şi suitoare la ceruri, cum o numeşte Erminia, adică Scara Sf. Ioan Scărarul (Scara spirituală a desăvîrsirii) şi tema Vămilor văzduhului sînt strîns legate de tema judecăţii din urmă, decorînd fie exonartexul, fie suprafeţele vecine ale zidurilor exterioare laterale. Scara e înfăţişată astfel: în cer se vede Hristos învăluit într-un nimb; o scară pleacă de la pămînt (uneori se vede jos o mănăstire) şi se sprijină de poarta deschisă a cerului. Fiecare treaptă a scării denumeşte un păcat de care să te le¬pezi, sau o virtute pe care trebuie s-o însuşeşti, spre a putea înainta pe urcuşul desăvîrsirii. Oamenii (de obicei călugări), ajutaţi de îngeri care zboară lîngă ei, urcă greu treptele scării; cei care ajung pînă sus sînt primiţi în cer, cu bucurie, de Hristos care ţine braţele în¬tinse, Cei păcătoşi cad de pe treptele scării direct în iadul care-i înghite cu lăcomie în gura enormă, ce stă mereu deschisă. Tabloul Scării e încadrat uneori de Sf. Ioan Scărarul (cu un rulou în mînă) şi de alegoria morţii cu coasa în mînă. Tema Vămilor văzduhului de inspiraţie folclorică nu apare decît în bisericile moldoveneşti (Humor, Moldoviţa, Arbore, Voroneţ) şi e legată cu tema judecăţii din urmă. Tabloul arată un turn cu scară interioară şi 20 de balcoane, închipuind vămile la care îngeri şi diavoli fac de strajă. Sufletele urcă spre cer trecînd prin fiecare vamă unde îngerii şi diavolii le judecă faptele, care apar scrise pe nişte rulouri, pe care le poartă cu si¬ne fiecare. Pe timpanul uşii de intrare (deasupra) a bisericii, în pronaos, sau pe frontispiciul bisericilor mai noi se pictează icoana hramului. Tot acolo se pune de obicei Pisania sau inscripţia în care se arată toate datele legate de biserica respectivă. Pictura exterioară (pe suprafaţa de afară a pereţilor bisericii) se face de obicei într-unul sau două şiruri de mici panouri sau medalioane rotunde care înconjoară partea superioară a zidului, imediat sub streaşină bisericii sau sub cornişă, pentru ca pictura să fie protejată împotriva acţiunii dis¬trugătoare a razelor solare, a ploilor şi zăpezilor, în aceste panouri se zugrăvesc chipuri de filozofi sau înţelepţi antici, sibile, profetese păgîne ori chipuri şi personaje din Vechiul Testament (Noe, Natavi, Avraam, Isaac, Iacob, Iosif şi fraţii săi, chipurile unor judecători ca Ghedeon, Samson, Samuil, ş.a. Iesei, David, Solomon, Ezra, Neemia, fraţii Macabei ş.a.), ori scene din Vechiul Testament care n-au fost pictate în pronaos sau pridvor (creaţia lumii, a primilor oameni, Adam şi Eva în paradis, alungarea lor din rai, blestemul, Jertfa lui Cain şi Abel, Noe, potopul, Moise, Ieşirea din Egipt, trecerea prin Marea Roşie şi pustia Sinaiului, aşezarea în Canaan, cucerirea Ierihonului, isprăvile lui Samson, zidirea templului ş.a.). Acolo unde rămîne loc, pe peretele de apus, în partea de sus se zugrăvesc în ase¬menea medalioane şi chipuri de sfinţi, spre a fi văzute de credincioşi.
