Pentru orice om cu o
formatie intelectuala este evident faptul ca de la începutul secolului
si pâna acum cultura mondiala a parcurs un drum - paradoxal, comparativ
cu toate secolele trecute - caracterizat de crize succesive. Aparent
este un drum aleator, determinat doar de negatii repetate. Si totusi
aceste negatii nu sunt întâmplatoare. Se poate lesne observa ca în
spatele negatiilor succesive (negarea tuturor valorilor traditionale:
cultura, familia, religia, estetica etc.) se ascunde în realitate
ofensiva împotriva unuia si aceluia si aspect: spiritualitatea crestina .
Cultura secolului XX este în mod programatic s i sistematic (desi nu
totdeauna explicit declarat) anticrestina . America, leaganul prin
excelenta al experimentelor culturale si spirituale masonice, reflecta
cel mai pregnant (si cel mai dramatic) aceasta situatie.
NOUA RELIGIE A NOII ORDINI MONDIALE
Între 1949 si 1956 Curtea Suprema Americana, bogat ornata cu masoni, în
special din Ritul Scotian de Sud, s-a concentrat asupra eliminarii
crestinismului din viata americanilor. Între 1939 si 1971 jurisdictia
masonica de Rit Scotian de Sud se numea jurisdictia Noii Ere si edita o
publicatie numita New Age (Noua Era). La inaugurarea presedintiei lui
Bill Clinton, "poeta” Margareth Johnson alias Macdonald alias Maya
Angelou a recitat o stranie însiruire de incantatii la adresa
mamei-pamânt si a stâncilor, a pietrelor si copacilor cu care se simte
sora. Probabil nici unu la mie dintre ascultatori nu a stiut ca asista
la incantatiile religioase ale Noii religii a Ordinii Mondiale.
Iata ce marturiseste Gary Kah, autorul cartii En Route to Global
Occupation (Huntington House Publishers, 1992), cu privire la aceasta
religie: Am luat cunostinta cu câtiva ani în urm a de aceasta noua
religie pagâna care urmareste sa înlocuiasca crestinismul când, ca
activist în anumite organizatii de binefacere, am început sa primesc
publicatiile si cataloagele altor organizatii asa-zise de binefacere
care vizea a în realitate descrestinarea si demolarea civilizatiei
occidentale. Ceea ce frapeaza este mai ales accentul pus de religia Noii
Ere pe necromantie, vrajitorie si magie neagra. Dar pentru cei care nu
sunt pregatiti sa se declare adepti ai satanismului, ai sataneriei ori
ai cultului voodoo (care practica sacrificii umane si animale), religia
noii ere ofer a o fata mai blând a : un panteism liric s i tandru, în
aparenta o dragoste pentru toate vietuitoarele si ne-vietuitoarele, cu
care capteaz multe suflete miloase, pe care campania sustinuta de
calomniere a Bisericii si religiei crestine le-a lasat fara punct de
polarizare. Citind literatura noii ere , Gary Kah povesteste cum
continutul încarcat de necromantie, ocultism si vrajitorie al acestei
literaturi l-a deprimat atât de mult, încât nu recomanda nimanui sa
citeasc a aceasta literatura , daca nu este suficient de puternic
ancorat spiritual. Unele scrieri New Age sunt în mod direct satanice si
nu constituie un pericol pentru cei cu un minimum de bun-simt; altele,
în schimb, sunt în mod insinuant si subtil distrugatoare. În rezumat,
religia New Age este un panteism în care nu exista Dumnezeu, ci doar o
forta vital a care curge prin toat a materia - minerale, plante,
animale, oameni - toate acestea fiind egale si în egala masura divine,
parte dintr-un singur tot divin. Acest concept îi face pe adeptii noii
religii sa accepte globalismul politic. Nimeni nu are suflet individual
si unic, responsabil de actele lui, ci energia care l-a însotit pe când
traia se întoarce în noi si noi încarnari. Dar evoluând la întelegerea
marelui tot unitar, oamenii vor primi, cumva, puteri magice si astfel
vor intra ca niste ,,dumnezei” în Noua Ordine Mondiala.
Sub pretextul separarii dintre stat si Biserica, Curtea Suprema a
Statelor Unite a emis sute de hotarâri judecatoresti care interzic
crestinismul în scoli. Sute de procese au fost intentate scolilor care
permit morala crestina; se propaga în schimb, prin intermediul
învatamântului, o religie mondiala uni a (One World Religion). Dictonul
ce tie nu-ti place, altuia nu-i face, ce rezuma pentru copii învatatura
lui Hristos (sa -l iubesti pe Dumnezeu si sa-ti iubesti aproapele ca pe
tine însuti) a fost înlocuit cu dictonul psihologiei noi si al religiei
Noii Ordini Mondiale: Nu exista bine si rau; fa ceea ce-ti place;
daca-ti da satisfactie, înseamna ca este bine. O alt a modalitate de
ofensiva francmasonica împotriva spiritualitatii crestine este
sprijinirea financiara a proliferarii sectelor. Crestinismul autentic
constituie un nucleu spiritual suficient de puternic pentru a zadarnici
planurile Noii Ordini Mondiale. Caracterizat prin curaj, încredere
nezdruncinata în Dumnezeu, smerenie, iubire, speranta , un crestin nu va
putea fi niciodat a un instrument docil, usor de manipulat prin teama,
stimularea orgoliului, ura, disperare. Propovaduind credinta într-o
mântuire facila , în lipsa unui efort personal autentic, sectele nu
numai ca nu vor crea niciodata oameni puternici din punct de vedere
spiritual, dar, prin credintele eronate si fanatice pe care le propaga ,
exclud total posibilitatea ca o persoana angrenata pe un astfel de drum
sa constientizeze eroarea în care se afla si sa se angreneze vreodata
într-o cautare spirituala autentica . Daca la nivelul maselor ofensiva
anticrestina s-a bazat pe proliferarea sectelor si pe educatie
(comunismul a exercitat, sub alt pretext, acelasi sistem de educatie
anticrestina ca si cel american), la nivelul intelectualitatii acest
proces a utilizat mijloace mai subtile, dar deopotriva de eficiente.
Virtusilor crestine esentiale - credinta, speranta, iubirea - cultura
secolului nostru le-a opus o noua triada: angoasa, absurdul, egoismul.
Pretextul a fost eliberarea de orice constrângere. Si totusi, paradoxal,
aceasta eliberare a fost începutul sclaviei. Absurdul, care a înlocuit
prin opozitie virtutea crestina a sperantei, este o modalitate ideala de
a transforma oamenii în marionete.
Sub pretextul ca distruge teama de iad, cultura secolului XX a creat
ceva mult mai cumplit decât infernul. Infernul presupune existenta unui
sens, a unei finalitati a oricarui gest uman. El este o realitate finita
si evitabila . Absurdul este iadul generalizat, imposibil de evitat,
infuzând întreaga realitate. Un om care considera lumea ca fiind absurda
poate fi cu usurinta condus oriunde, deoarece pentru el lumea devine
omogena – întunecat omogena, întrucât caracteristica psihica a omului
care traieste într-o lume absurda este angoasa. Daca teama de iad este o
teama definita - si finita - angoasa este teama generalizata , infuzat
subtil în fiecare ungher al sufletului. În timp ce curajul - virtute
crestina - confera sufletului verticalitate si libertate, frica (si mai
grav: angoasa) creeaza lasitate, maleabilitate, mentalitate de sclav.
Oamenii care se tem sunt usor de controlat. Si acum ne întrebam cât de
întâmplatoare a fost aceasta turnura pe care a luat-o cultura si
spiritualitatea secolului XX si cui îi foloseste ea? Ca intelectual,
este în prezent o dovada de probitate profesionala sa nu crezi în nimic
si sa te lasi cutremurat de angoasa si absurdul ce par sa fi pus
stapânire cu de la sine putere pe secolul nostru.
Nenumarati intelectuali sunt de buna credinta când îsi afirma
convingerile atee si când sporesc cu noi studii literatura absurda a
secolului nostru. Putini se întreaba însa daca nu cumva aceasta stare de
spirit ( pe care si-o întretin cu grija ) le este de fapt întretinuta
cu si mai multa grija din afara - si asta cu un scop bine determinat!
Câti dintre noi ne-am întrebat vreodata daca nu cumva atunci când gândim
ca lumea este absurda si ca nu exista nimic pentru care sa merite sa
lupti, în realitate suntem gânditi! Câti dintre noi au sesizat ca de
fapt a consuma si - mai mult - a primi favorabil produse artistice si
culturale de acest gen, este o modalitate de a pactiza (constient sau
inconstient, activ sau pasiv) cu o forta care ne modeleaza gândirea pe
un fagas bine determinat si într-un scop bine stabilit?! Înainte de a ne
declara atei si de a aclama literatura si arta absurd a , poate ar fi
util sa meditam mai profund asupra mecanismelor - aparent
neinteligibile, dar în realitate foarte clar conturate – care ne-au
condus sa acceptam si eventual chiar sa agream astfel de ,,productii
culturale”. Nu ar fi deloc inutil sa ne întrebm cât mai des cine este în
realitate fondatorul acestei noi religii care cauta sa înlocuiasca
crestinismul si valorile sale - credinta, speranta, iubirea - prin
absurd, angoasa , egoism, si care va fi punctul terminus al acestui
proces.
MECANISMELE ECONOMICE ALE NOILOR CAPODOPERE
Comparativ cu toate secolele precedente, arta secolului XX se remarca
printr-un mod foarte special de stabilire a raporturilor sale cu teoria
si critica de arta . În fata invaziei absurdului si urâtului, critica si
teoria au devenit parte integranta din opera de arta , având menirea de
a justifica prin explicatii sofisticate aceasta paradoxala situatie.
Ceea ce nu ar putea fi perceput nicidecum ca opera de arta poate fi
explicat ca fiind opera de arta . Daca teoretizarile nenumaratelor
curente artistice ale secolului XX sunt uneori interesante, ele nu pot
totusi sa mascheze lipsa de continut si de inspiratie care marcheaza
poate peste 80% din productia artistica a secolului nostru. Privit cu
ochi critic si eliberat de teoriile mai mult sau mai putin interesante,
nenumarate curente artistice contemporane se reveleaza a fi simple
farse, variatiuni pe aceeasi tema , în care subiectul central este (în
mod declarat, de altfel) distrugerea tuturor valorilor traditionale. La o
privire si mai atenta se observa ca, în realitate, valorile negate sunt
cele ale spiritualitatii crestine. Acest fapt poate fi cu usurinta
remarcat în curente precum Funk Art, Junk Art, Body Art, Minimal Art.
Dar critica de arta nu este suficienta pentru a declansa o rasturnare de
o asemenea amploare în sensibilitatea unei epoci. În spatele sau se
ascunde ceva si mai important, capabil sa conduca destinele evolutiei
artei: piata de arta. Practic, daca este abil condusa , piata de arta
poate produce orice schimbare în interiorul fenomenului artistic al unei
epoci.
Vom urmari în continuare sa descoperim cine sunt sublimii investitori
care au sustinut material prabusirea artei secolului nostru. (Prima
întrebare logica pe care ne-o punem este daca ei chiar agreeaza aceasta
"arta ” pe care au creat-o prin manipulare economica sau daca în timp ce
pentru noi finanteaza arta noii ordini mondiale, pentru delectarea
proprie achizitioneaza tot arta secolelor trecute.)
Fundatia Nationala pentru Arta a Statelor Unite - The National
Endowement for the Arts (NefA) - este o agentie care foloseste banii
cetatenilor, colectati din impozitele pe salarii, pentru ca sa
,,promoveze arta”. The National Endowment for Arts este bratul
guvernului care promoveaza arta.
În 1993, aceasta fundatie a intentionat sa cumpere cu 1,6 milioane de
dolari o opera de arta a ,,artistei” Judhy Chicago intitulata Cina - un
simbol al mostenirii noastre - reprezentând o masa festiva triunghiulara
cu 39 de tacâmuri, câte un tacâm pentru fiecare mare femeie din istoria
Statelor Unite; fiecare tacâm are o farfurie s i pe fiecare farfurie
este aratat un vagin care reprezinta pe acea mare femeie din istoria
Americii. Pe unii membri ai Congresului i-a cuprins dezgustul si au
cerut sa nu fie cumparata acea ,,opera de arta ” cu banii cetatenilor.
Dar 123 de membri ai Congresului au fost de parere c a trebuie sa
sprijine arta si ca cine nu doreste sa cumpere cele 39 de vagine cu
banii publici este opac la fenomenul artistic contemporan. Un curent
artistic a carui înflorire constituie probabil un mister pentru orice
critic de arta înzestrat cu bun simt si care nu cunoaste substratul
economic al problemei, este Body Art-ul. Sub aceast a denumire NefA
finanteaza - cu bani luati de la contribuabili - ,,opere de arta ” care
ar putea mai degraba sa poarte numele de acte de sadism, masochism si
exhibitionism. La 5 martie 1994 a avut loc un ,,eveniment artistic” la
cabaretul St. Patrick, eveniment prezentat de Centrul Walker pentru Arta
din Minneapolis. Evenimentul ,,artistic” a constat din aparitia pe
scena a unui ,,artist” numit Ron Athey, originar din Los Angeles, care
are SIDA si care a înfipt cutitul într-un alt ,,artist”; a muiat apoi
niste stergare în sângele proaspat ce curgea din rana si a trimis apoi
stergarele peste capetele publicului din sala , cu ajutorul unor
frânghii întinse pe rulmenti. Unii spectatori mai putini "cultivati”
s-au cam ferit de sângele care picura din stergare. Ba, unii mai opaci,
tematori ca vor fi infectati cu SIDA, s-au plâns – bineînteles, degeaba.
Biletele pentru acest spectacol artistic au costat în jur de 100 $ s i
s-au vândut toate. În decursul spectacolului descris în program ca
tortura erotica ce foloseste iconografia religioasa , artistul Ron Athey
si-a înfipt ace în cap, provocându-si sângerari, apoi si-a înfipt ace
si în brat. În final s-au înfipt spite de metal în obrajii a doua
,,artiste”. Kathy Halberich, directoarea Centrului Walker pentru arta , a
declarat ca aceasta opera trebuie înteleasa în contextul ritualurilor
bisericesti. Don Nikles si Robert Byrd, membri în Congresul Statelor
Unite, au dezaprobat acest eveniment artistic prin scrisori, la care
directoarea NefA, Jane Alexander, le-a raspuns ca nu au dreptate.
Congresul si-a manifestat dezaprobarea taind alocatia NefA cu ...2%.
Presedintele SUA, Bill Clinton, a numit-o pe actrita Jane Alexander sefa
la NefA si i-a trasat sarcina sa faca astfel încât arta sa faca parte
din viata fiecarui american... - dar nu oricare arta, ci arta promovata
de NefA. În octombrie 1993 NefA a finantat cu 17.500$ trei festivaluri
cinematografice despre homosexualitate, desfas urate la Pittsburg.
Filmele care au participat la acest festival si au fost finantate de
catre guvern prin NefA au aratat procesul masturbatiei, acte sexuale
orale realizate de catre barbati homosexuali si un barbat care lingea
interiorul unei latrine.
În 1994 NefA a dat 1 5.000$ unui grup de huligance care îsi zic guerilla
girls, care umbla mascate si îmbracate în negru si lipesc afise
pornografice care arata penisuri umflate, exagerat de mari, peste
afisele muzeelor si expozitiilor de pictura. Afisele lor sunt,
chipurile, proteste la faptul ca în muzee sunt foarte multe tablouri
realizate de pictori barbati si mai putin tablouri realizate de pictori
femei. Bugetul NefA era de 174.000.000 $ în 1 994. Iata în ce fel a
promovat arta NefA în 1 992 si 1993:
- Kitchen Theatre din New York a primit 13000$ pentru productia unei
înregistrari a ,,artistei” Annie Sprinkle, a carei arta consta în faptul
ca îsi departeaza picioarele pe scena si invita publicul sa -i
exploreze profunzimile vaginului, în timp ce recita rugaciuni adresate
spiritelor prostituatelor din templele din antichitate.
- S-au dat 25.000$ pentru filmul Otrava (Poison), un film care ilustreaza copulatia homosexuala .
- Institutul Arts Complex a primit 20.000$ pentru evenimente artistice
care au inclus si aparitia pe scena a aceleiasi artiste Annie Sprinklen,
care a povestit evolutia ei sexuala .
- Clubul de Teatru Experimental LaMaMa, care ofera arena de selectie
pentru lesbienele care ucid, a primit 170.100$.
- Artistul Joel-Peter Witkin a primit 20.000$ (a patra bursa pe care
acest artist a primit-o de la NefA) ca sa produca urmatoarele opere de
arta : o fotografie intitulata Întinderea testiculelor; alta care arata o
femeie care castreaza un barbat; un crucifix cu erectie; o fotografie a
unui sarut care uneste buzele celor doua jumatati ale capului unui
cadavru de barbat taiat longitudinal de-a lungul nasului.
- 14.375$ a primit Tim Miller, care s-a urcat pe scena si s-a dezbracat
stimulându-si penisul, în cadrul unui spectacol artistic numit Trupul
meu ciudat.
- 19.750$ s-au dat unei organizatii care ofera publicului vizionarea
unor filme pornografice de la festivalul filmului homosexual si lesbian
din San Francisco.
- 20.000$ s-au dat unui artist pentru proiectul unui film comico-serios despre ciuda eniile obsesiilor sexuale.
- 50.000$ s-au acordat lui Allan Berube si Arthur Dong ca sa faca un
film despre homosexuali în timpul celui de-al doilea razboi mondial.
- 17.000$ s-au dat lui Tony Kusher, care a scris piesa Angels in America
- Millenium Approaches (Îngeri în America - se apropie mileniul), film
cu teme legate de homosexualitate.
- O burs a lui Holly Hughes, a carei realizare artistica se bazeaza pe
faptul ca îsi introduce diverse zarzavaturi în diverse orificii ale
corpului.
Un alt ,,interesant” curent artistic american actual poarta denumirea de
Graffiti. Daca te duci la New York, în multe cartiere nu esti sigur ca
vei ajunge viu de acasa la statia de metrou; peretii caselor, gardurile,
suprafetele accesibile din acele cartiere sunt desfigurate de murdarii
si mâzgalituri executate stropind vopsea din cutii sub presiune. Pâna
recent aceste murdarii si mâzgalituri erau considerate acte de
vandalism. În 1992 guvernul a declarat ca sunt opere de arta . La Miami,
la Centrul Municipal pentru Artele Frumoase, s-a organizat o expozitie a
unui mare pictor contemporan de graffiti care se caracteriza în dou a
moduri: întâi, arta lui se distingea prin murdarirea peretilor caselor
cu graffiti executat apa sând pe capacul unei cutii cu vopsea; si apoi a
murit de SIDA, caci era consumator de heroina si s-a infectat
drogându-se cu acul unui prieten bolnav. Profesorii de liceu au vizitat
expozitia, învatându-si elevii sa-l admire pe acest artist, care, dupa
cum ne-a explicat o profesoarade ,,aprecierea artei”, a redat vietii
arta, aducând-o din nou din muzee printre noi, pe strada. Toate statuile
si fântânile frumoase create în secolele trecute si care ne-au
împodobit orasele erau pe strada , dar probabil nu erau printre noi.
Exemplele de acest gen continua si multi dintre noi vor fi probabil
uimiti sa descopere în spatele a numeroase curente ale artei
postmoderniste suportul economic care le-a generat si sustinut. Vom
continua aceasta expunere într-o serie de articole viitoare. Ceea ce
trebuie sa observ am este ca drumul complex al artei de la
traditionalism la postmodernism nu mai pare atât de paradoxal, daca îl
privim prin contextul economic prin care a fost generat. El nu mai pare
nici atât de aleator si lipsit de finalitate. Dimpotriva , odata
luminata aceasta zona obscura a culturii actuale, profilul spiritual al
omului contemporan devine complet explicabil si previzibil. Întelegând
toate acestea, nu putem sa nu remarcam faptul ca succesul sau insuccesul
finalizarii acestui proces de ,,culturalizare” sau mai exact de
,,a-culturalizare” a societatii actuale depinde în ultima instanta de un
singur lucru: cine va avea curajul sa nu vada hainele noi ale
împaratului si cât de puternic va fi în a demonstra aceasta.
