Dupa incheierea slujbei prohodului
din biserica se porneste, in aceeasi procesiune, catre cimitir. Pe marginea
gropii, preotul rosteste ultima ectenie si se canta "Vesnica pomenire".
Inainte de acoperirea sicriului, cei ce n-au putut sa-si ia ultimul ramas
bun pot sa o faca acum, sarutand icoana de pe pieptul celui decedat si,
dupa caz, mana acestuia. Preotul apoi savarseste tot ritualul de ingropare
(varsa undelemn si vin peste cel decedat, pecetluieste groapa) si binecuvanteaza
coliva si darurile care se impart la cimitir.
De retinut:
Icoana de pe pieptul mortului se ia de catre rude si se
duce acasa, ea folosindu-se, de regula, si la pomenirea de patruzeci de
zile (Panaghia). De asemenea - desi nu este obligatoriu - si toiagul poate
fi luat acasa si aprins la zilele de pomenire pentru cel decedat.
Acum se scoate - de catre rude - piedica de la picioarele
mortului care se lasa in sicriu.
Florile care au fost puse in sicriu este potrivit sa se
stranga si, dupa acoperirea mormantului, sa fie asezate deasupra, ele amintind
de frumusetea raiului.
Pomul (ramura de copac) impodobit cu fructe, dulciuri,
covrigi etc., care s-a purtat inaintea cortegiului mortuar, se infige la
mormant langa cruce, dupa ce a fost golit de bunatatile din el, care se
dau de pomana.
Tot acum se impart, pentru sufletul raposatului, diferite
daruri. De preferat ca aceasta milostenie sa se indrepte catre strainii
nevoiasi.
S-a incetatenit traditia ca, dupa astuparea mormantului,
sa se dea "peste groapa", de pomana, o plapuma (ori o patura), perne, o
caldare cu apa, o ganie vie etc. Toate acestea nu au decat o singura semnificatie:
milostenia pentru sufletul celui raposat, care nu trebuie sa treaca neaparat
de la cel ce da catre cel ce primeste peste mormant, gestul neimplicand
nici o rezonanta si neavand nici o incarcatura religioasa.
Familia si asa incercata de durere nu trebuie sa faca
excese in ceea ce priveste pregatirea de inmormantare. Un astfel de trist
eveniment nu trebuie transformat in prilej de fala sau intr-o intrecere
in a face pregatiri cat mai multe si cat mai scumpe. Trebuie pastrata masura
in tot ceea ce intreprindem, preocupandu-ne mai mult de rugaciunea pentru
sufletul celui decedat, decat de mese imbelsugate si daruri costisitoare.
Nu cosciugul (sicriul) scump, nici multele coroane sau jerbe ori mancarurile
rafinate si abundente trebuie sa preocupe familia, ci rugaciunea profunda
de care sufletul decedatului are nevoie, caci se pregateste de intalnirea
cu Dumnezeu.
Cel mai potrivit este, in astfel de situatii, sa se faca
milostenii (adica sa se dea de pomana) din alimente si haine crestinilor
care traiesc o viata grea in azilurile de batrani orfanilor, vaduvelor,
caselor de copii, asociatiilor de handicapati, intr-un cuvant, strainilor
care efectiv au nevoie si se bucura de o haina ori de o farfurie de mancare.
Daca inhumarea se face intr-un mormant din care s-a dezgropat
o alta persoana decedata mai inainte, osemintele aceleia se aduna de catre
gropari, se curata si se aseaza intr-un saculet de panza alba. Preotul,
la mormant, va stropi cu vin si undelemn si aceste oseminte, care apoi
se ingroapa, de regula, la picioarele celui decedat de curand. Familia
trebuie sa aiba grija sa pregateasca o coliva pentru sufletul celui ale
carui oseminte au fost reinhumate, care se va binecuvanta de preot la cimitir,
pomenindu-i si aceluia numele, dupa randuiala.