---CAND TREBUIE SA NE SPOVEDIM ?

          O viata autentic crestina nu se poate concepe fara Spovedanie. Asa cum pentru neputintele si bolile trupului adesea luam medicamente, tot asa si pentru bolile sufletului, adica pacatele, trebuie sa administram tratamentul harului. Cu cat ne marturisim mai des, cu atat suntem mai aproape de Hristos, de adevarata viata crestina. Porunca a 4-a bisericeasca care zice" Sa ne spovedim si sa ne impartasim in cele 4 posturi de peste an sau cel putin o data pe an, in postul Sfintelor Pasti" nu interzice Spovedania in celelalte perioade ale anului. Oare hirotesia intru duhovnic este activa doar in timpul posturilor? ”Daca marturisim pacatele noastre Dumnezeu este credincios si drept sa ne curateasca pe noi de toata nedreptatea"( 1 Ioan 1;9 ), ni se spune in Sfanta Scriptura. Chiar daca nu savarsim mereu pacate mari  totusi pacatele mici sunt nelipsite si ele se aduna. Orice eliberare de aceste  rele este binevenita oricand si fiecare dintre noi am simtit o eliberare si o usurare imensa pe care ne-o aduce  fiecare Spovedanie. Oare daca simtim ca ne-am imbolnavit, lasam acea boala pana ajunge in faza acuta, sau o tratam cat se poate de grabnic ?

Deci, de datorie crestineasca, spovedanie trebuie facuta in cele 4 posturi de peste an. Aceasta se face cu 1-2 zile mai inainte de Sf. Impartasanie, daca crestinul nu este oprit de preot a se impartasi. Crestinul se poate spovedi si in alte perioade ale anului, daca simte nevoia, sau a cazut in pacate grele; si atunci sa mearga la spovedanie cu hotararea temeinica de a nu mai repeta pacatele. Trebuie evitata spovedania rara, doar la Pasti de exemplu, intai de toate din pricina uitarii pacatelor. Evitati de asemenea, Spovedania in prima si ultima saptamana din post, dar mai ales Spovedania in Saptamana Mare, din pricina ca atat preotul, cat si crestinii sunt foarte ocupati atunci.

Crestinul care doreste să se spovedească trebuie întai sa-si aleaga ziua cand preotul randuieste in programul de la biserica data si ora pentru Spovedanie. Sa faca rugaciuni cu cainta, cu lacrimi, cu metanii, cu parere de rau pentru pacatele pe care le-a facut. Sa-si faca apoi un examen de constiinta, amintindu-si pacatele facute de la ultima Spovedanie si daca nu cumva a ramas vreun pacat care sa nu fi fost spus la aceasta. Este recomandat ca aceste pacate sa se noteze pe hartie si cu aceasta hartie sa venim la Spovedanie. Astfel Spovedania va fi completa si va decurge mai repede,  nemaifiind necesar ca preotul sa ne intrebe toate pacatele. De asemenea este bine sa scriem pacatele pe hartie pentru ca, oricat ar vrea, nici un preot nu va reusi vreodata sa ne intrebe tot. Examenul de constiinta inainte de Spovedanie este strict necesar. Ca rugaciuni sa nu lipseasca Psalmul 50.

---Daca la spovedit primesti canon cu metanii, cum se procedeaza in zilele de sambata si duminica si in zilele oprite de metanii?

Canonul de metanii nu se face sambata si duminica, nici in perioadele praznicelor împărătesti, se intrerupe si se continua dupa aceea.

---De la ce varsta se spovedesc copii ?

 De la varsta de 7 ani. Asa este randuit in Sfintele Canoane.

---Este primita spovedania pe patul de moarte sau boala ?

Cat este de primita, numai Dumnezeu stie exact. Aceasta insa trebuie sa se faca, pentru ca nu se stie credinta si cainta omului. Si, in ce ne va gasi moartea, in aceea vom fi judecati, a spus Mantuitorul.

---CE ESTE DEZLEGAREA DE LA SPOVEDANIE ?

          Este rugaciunea pe care preotul duhovnic o rosteste la sfarsitul marturisirii pacatelor: "Domnul si Dumnezeul nostru Iisus Hristos, cu harul si cu indurarile iubirii Sale de oameni sa te ierte pe tine fiule duhovnicesc ... si sa-ti lase tie toate pacatele. Si eu, nevrednicul preot si duhovnic, cu puterea ce-mi este data, te iert si te dezleg de toate pacatele tale in numele Tatalui si  al  Fiului si al Sfantului Duh, amin". Aceasta dezlegare nu este obligatorie dupa Spovedanie. Daca duhovnicul gaseste motive sa nu acorde aceasta dezlegare, poate sa nu o faca. Exemplu de motive : pacate foarte mari, constatarea unei insuficiente pocainte la o persoana care s-a mai marturisit mai inainte etc. Observam ca dezlegarea aceasta nu contine nimic referitor la Sfanta Impartasanie. Nu inseamna ca toti carora li s-a citit aceasta dezlegare se pot impartasi. Duhovnicul va face totdeauna o mentiune suplimentara referitoare la aceasta si daca el o va omite din felurite motive, este necesar ca noi sa-l intrebam.

---BISERICA  ORTODOXA PERMITE MARTURISIREA PUBLICA (COLECTIVA) ?

          Nu. Ea este opusa atat traditiei si randuielii tipiconale ortodoxe, cat si scopului Tainei Spovedaniei. Ea este o marturisire sumara si consta in citirea de catre duhovnic a "Rugaciunii de  iertare a tuturor pacatelor de voie si fara de voie si a tot juramantul si blestemul", care contine o insiruire a tot felul de pacate care pot fi savarsite si pentru iertarea carora se roaga preotul. Dupa ce preotul enumera aceste pacate, credinciosii spun cu totii: "ca acestea si mai mari decat acestea am facut", iar duhovnicul rosteste peste toti odata rugaciunea de dezlegare.

         Personal am vazut si o alta metoda: rugaciunile dinaintea dialogului dintre duhovnic si crestin, asa-numitele Molitfe de la Spovedanie se citesc in mod firesc pentru toti crestinii, dar apoi dialogul duhovnic-crestin nu mai are loc individual, ci preotul ii intreaba pe toti deodata daca au facut un pacat, iar credinciosii raspund fiecare in parte cu "da" sau "nu", adaugand eventual si pacatul spus anterior de preot. Dupa aceea primesc in comun dezlegarea.

        Este lesne de inteles de ce o asemenea forma de spovedanie nu poate fi acceptata de Biserica. In primul rand pentru ca Spovedania presupune un dialog direct intre penitent si duhovnic, dialog in care penitentul sa-si descarce sufletul (ajutat si de intrebarile duhovnicului) si din care duhovnicul sa-si dea seama de circumstantele atenuante sau agravante ale pacatelor, in scopul prescrierii unui canon cat mai potrivit. Simpla enumerare a pacatelor si recunoasterea lor exterioara, fara parere de rau, nu pot fi numite Spovedanie si nici iertarea nu se poate obtine, lipsind una din conditiile iertarii: parerea de rau pentru pacatele savarsite. Si lucrul cel mai grav care se intampla la marturisirea publica este ca multi se impartasesc cu nevrednicie, duhovnicul neputand sa aprecieze daca sunt cazuri care trebuie oprite de la Impartasanie. Spovedania colectiva nu aduce nici o marcare psihologica in sufletul crestinului, asa cum se face in urma unei  Spovedanii individuale desfasurata in tihna, stare psihologica care formeaza sau adanceste parerea de rau pentru pacate si hotararea de a nu le mai repeta, doua din conditiile iertarii pacatelor.

---CE ESTE "SPOVEDANIA DUPA PRAVILA"?

          Pentru a lamuri  mai  usor aceasta notiune, trebuie sa explicam mai intai ce inseamna acest termen de "Pravila". Pravila inseamna colectie de legi civile si bisericesti dupa care se conduce Biserica, constand majoritatea in canoane (exemplu "Pravila bisericeasca" scrisa de arhimandrit Nicodim Sachelarie). Desigur ca intre aceste canoane exista si unele referitoare la Spovedanie, dar nu la modul ei de savarsire, ci mai ales la modul in care preotul trebuie sa aplice canonul sau epitimia data penitentului dupa Spovedanie. Asa este de exemplu canonul 102 al sinodului VI Trulan care spune ca duhovnicul trebuie sa cerceteze felul pacatului si dorinta de intoarcere a celui care a pacatuit si astfel sa aduca bolii vindecarea potrivita, ca nu cumva sa greseasca in privinta izbavirii celui suferind. "Caci nu este simpla boala  pacatului, ci felurita si in multe chipuri, si nascatoare de multe vlastare ale stricaciunii". Iar Sfantul Vasile cel Mare invata pe duhovnici asa:"...sa se cerce rodurile pocaintei, caci nu dupa timpul de penitenta le judecam, ci tinem seama de felul pocaintei" (canonul 4). Tot astfel mai sunt: canonul 12 al sinodului I ecumenic, canoanele 2, 3, 74, 75, -5 ale Sfantului Vasile cel Mare (el are cele mai multe canoane privitoare la epitimie), 4, 5, 7, - ale Sfantului Grigore de Nyssa si canoanele intregitoare ( care completeaza pe celelalte ) ale Sfantului Ioan Postitorul, ale carui canoane sunt in majoritate referitoare la epitimie.

          Deci nu exista o carte anume care sa contina o randuiala a Spovedaniei si care sa se numeasca "Pravila", ci randuiala Spovedaniei se gaseste in "Molitfelnic" si "Aghiasmatar", doua carti de cult, singurele care contin randuiala acestei slujbe.

          Asadar, adevarata Spovedanie trebuie sa se faca cu parere de rau pentru pacate, o cainta sincera, sa fie completa si cu hotararea de a nu mai repeta pacatele. Acestea sunt conditii ale iertarii si nu Spovedania la unii duhovnici in jurul carora exista o aureola  ca ar avea mai mult har decat altii pentru ca "spovedesc dupa Pravila". Nu exista "preot fara har" sau "preot cu mai putin har", pentru ca toti sunt hirotoniti  dupa aceeasi randuiala. Harul pe care unii slujitori ai altarului il au in plus nu este altceva decat experienta pastorala si tactica de a se adapta pentru fiecare credincios in parte in tot ce tine de Spovedanie si nu in ultimul rand acest surplus de har este rezultatul curatiei vietii unora dintre preoti.

---AVEM VOIE SA NE SCHIMBAM DUHOVNICUL ?

           Da. Prin schimbarea duhovnicului nu facem nici un pacat. De ce insa se spune ca nu e bine sa ne schimbam duhovnicul? Doar pentru aspectul practic al acestei probleme. Unui doctor la care mergem, oare nu-i prezentam atat bolile pe care le-am avut pana in  acel moment, cat si pe cele din momentul respectiv? Tot asa si unui duhovnic nou trebuie sa-i prezentam intreaga noastra situatie referitoare la pacate, repetandu-i chiar pe unele spovedite deja si facandu-i cunoscute si acestui duhovnic nou toate intimitatile si problemele noastre sufletesti. Doar asa se poate crea o legatura sufleteasca cu el, doar asa il putem simti parinte iertator si doar asa  el ne poate inconjura cu dragoste. Si, cu cat el cunoaste mai amanuntit problemele noastre, cu atat ne poate oferi o cale mai sigura  pentru izbavirea de pacate. De aceea schimbarea duhovnicului nu se recomanda. Cand  totusi se impune aceasta schimbare? Cand duhovnicul trece la cele vesnice, cand el se transfera la alta parohie sau cand noi ne mutam in sectorul altei parohii (desi in aceste doua cazuri, uneori, se mai poate pastra legatura) si cand nu suntem multumiti de felul in care ne spovedeste si nu ne foloseste sfatul lui, dorind sa avem un duhovnic cu mai multa experienta. Duhovnicul se mai poate schimba si daca este cumva caterisit pentru unele pacate mari si daca este indraznet, obraznic, neserios. Deci, daca anumite imprejurari sau motive personale ne determina sa schimbam duhovnicul, o putem face fara nici o teama ca am savarsi un pacat.

---CARE ESTE ROLUL SI SEMNIFICATIA CANONULUI (EPITIMIEI) ?

       Canonul sau epitimia nu inseamna o pedeapsa pentru pacatul comis, ci este un mijloc de indreptare, o cale de a iesi din obisnuinta pacatului, scotandu-l afara din inimile noastre prin inlocuirea cu virtutea si fapta buna. Canonul poate fi inca un motiv de a face mai multe fapte bune si un prilej de a ne opri de la pacat (exemplu canonisirea cu metanii si rugaciuni atunci cand ne vine gandul de pacat).

      Ceea ce trebuie mentionat in final referitor la canon si la duhovnic este faptul ca, daca am primit un canon de la un duhovnic, tot el este cel care trebuie sa constate indeplinirea lui. La fel si daca am fost legati de un duhovnic, tot el si nu altul trebuie sa ne dezlege, chiar daca, sa zicem, intre timp am schimbat duhovnicul si ne-am spovedit deja la altul.

---ESTE OBLIGAT DUHOVNICUL SA DEA CANON DUPA SPOVEDANIE ?

         Nu. Aceasta problema tine de arta duhovniciei si fiecare duhovnic procedeaza in felul sau referitor la canon. Se spune ca cel mai mare canon este sa nu se mai repete pacatul, si este chiar una din conditiile iertarii pacatelor  spovedite. Deci iata ca avem un canon care nu mai trebuie mentionat de fiecare data. Doar daca duhovnicul considera necesar si potrivit poate adauga si alt canon: rugaciune, post, milostenie etc. Valoarea Spovedaniei nu sta neaparat in aceste feluri de canon, ci in  indeplinirea conditiilor iertarii pacatelor: marturisirea completa si cu parere de rau a tuturor pacatelor, insotita de hotararea de a nu le mai repeta.

---Cand preotul nu da canon, iar constiinta cere, cum se procedeaza ?

 Crestinii cunoscatori, credinciosi, care au inteles si au rupt-o cu pacatele mari si nu au pacate de moarte care indica sa li se dea canoane grele si oprirea de la Sf. Impartasanie, sa aleaga drept canon milostenia. Sa nu uitam ca milostenia este de doua feluri: sufleteasca si trupeasca.

---ARE VREO LEGATURA IERTAREA PACATELOR SPOVEDITE CU PLATA UNEI SUME DE BANI CATRE DUHOVNIC ?

          Nicidecum. Nu este aceasta o conditie a iertarii pacatelor, ci este un obicei asemanator celui care exista in Biserica Catolica, cel al indulgentelor. Aceasta practica trebuie eliminata acolo unde exista nu numai de preoti, ci chiar de credinciosi prin refuzul platii Spovedaniei. Credinciosii care doresc sa lase bani pentru folosul bisericii ii pot lasa in cutia milei sau in alt loc special amenajat.

---ÎN VINEREA MARE NU E BINE SA NE SPOVEDIM DEOARECE ATUNCI S-A SPOVEDIT IUDA.

Gresit! Iuda nu s-a spovedit niciodată, cu toate că la templu el şi-a recunoscut vina. La spovedanie se mărturisesc păcatele şi faptele ascunse. Iar dacă vrei să te împărtăşeşti în noaptea Sf. Paşti, trebuie să fii spovedit cât mai de curând, pentru a nu face alte păcate între Spovedanie şi Împărtăşanie. Evitati însă Spovedania in prima si ultima saptamana din post, dar mai ales Spovedania in Saptamana Mare, din pricina ca atat preotul, cat si crestinii sunt foarte ocupati atunci.

--- Am auzit că Spovedania foloseşte şi copiilor noştri. Este adevărat?

Pe lāngă folosul personal pe care īl are sufletul celui care se spovedeşte, si urmaşii lui au intr-adevăr mare folos. Spovedania īmpiedică transmiterea păcatelor la urmaşi. După cum medicina recunoaşte transmiterea caracterelor (genelor) de la părinţi la copii, tot astfel religia recunoaşte transmiterea efectelor păcatelor de la părinţi la copii (Ieşire, Cap. 20, 5). Deci Spovedania contribuie la vindecarea arborelui genealogic, fiind unul din cele mai importante remedii īn această direcţie, alături de pomenirea la Sfānta Liturghie. Fiecare membru al unei familii care nu se mărturiseşte este o ramură uscată din arborele genealogic al neamului său, trezindu-se după ani şi ani, după generaţii peste generaţii că "li s-a cam pierdut neamul”.

DESPRE CELE PATRU FEMEI CARE AU FOST OSÂNDITE ÎN IAD FIINDCĂ AU LĂSAT CÂTE UN PĂCAT NEMĂRTURISIT

        O femeie oarecare a făcut un păcat de moarte şi nu a îndrăznit niciodată să-l mărturisească de ruşinea şi urâciunea faptei. Însă a făcut alte fapte bune: da milostenie, postea, priveghea, se ruga şi se mărturisea de toate celelalte păcate şi se împărtăşea cu sfintele Taine, socotind că va afla milă la Dumnezeu, ca să-i ierte fărădelegea ascunsă, pentru celelalte fapte bune. În sfârşit a căzut în grea boală şi şi-a mărturisit toate păcatele; iar pe cel mare nu a îndrăznit, nenorocita, nici măcar la moarte să-l mărturisească, ci plângând s-a împărtăşit cu dumnezeieştile Taine şi apoi s-a sfârşit. După multe zile rugându-se una din fiicele sale în odaia ei, a simţit atâta rea putoare, încât nu mai putea să stea de multa împuţiciune pe care o simţea. Căutând într-o parte şi în alta a casei, ca să înţeleagă de unde vine atâta putoare, a văzut deasupra patului o umbră atât de urâtă şi înfricoşată, încât nu a mai putut sta în picioare, ci căzând jos, chema pe Stăpânul Hristos şi pe Maica Lui, într-ajutor. Atunci a venit glas de la umbră, zicând: Nu te teme fiică, eu sunt nenorocita ta mamă. Din acest cuvânt, tânăra a luat îndrăzneală şi sculându-se i-a zis, ei: Cum este cu putinţă, o mama mea, să fii atâta de urâtă şi cu rea putoare, tu care ai fost atâta de îmbunătăţită? Iar ea a răspuns: Adu-ţi aminte că ţi-am spus odată, că am făcut un păcat de moarte şi niciodată nu l-am spus la vreun duhovnic, pentru ruşinea faptei. Deci, pentru acest păcat am fost osândită în munca cea veşnică, ca să mă chinuiesc nesfârşit, si nu mi-au folosit celelalte bunătăţi pe care le-am făcut. Când am avut vreme, nu m-am îndreptat cu puţină osteneală, nepriceputa, dar acuma orice vei face nu mă foloseşte. Că îndată ce m-am despărţit de trup, m-au răpit viclenii draci şi înfăţişându-mă la judecata lui Hristos. Acesta m-a privit cu căutătură înfricoşată şi întorcând faţa Sa de la mine, a zis cu glas tunător şi înfricoşat: "Du-te de la mine, blestemato, în gheena cea nesfârşită", şi îndată m-am aflat în fundul iadului. Aşa dar numai este pentru mine milă. Numai ca să luaţi voi cei vii pildă, a slobozit Judecătorul Cel drept sa mă arăt ţie astăzi, ca să propovăduieşti la toţi, munca mea, şi să vă păziţi să nu pătimiţi ca şi mine. Spune fratelui tău să-şi îndrepteze petrecerea sa, şi Iasă şi tu împodobirile trupului. Niciodată să nu te împodobeşti sau să-ţi înfrumuseţezi faţa că multe şi nenumărate femei numai pentru această pricină s-au osândit. Iar dacă nu mă vei asculta, curând vei veni ca să mă însoţeşti în acel loc întunecat şi plin de întristare. Acestea ţi le-am spus, ca să nu crească chinurile mele când vă voi vedea şi pe voi chinuindu-vă împreună cu mine în gheena. Acestea auzindu-le tânăra a întrebat-o şi alte multe despre iad, iar ea i-a răspuns: Numai atâta am putut să-ţi spui, şi nu întreba mai multe. Acestea zicând, s-a stins ca vântul şi a ră­mas atâta putoare, că numai putea cineva să intre în acea cameră. Fata a făcut, în alt loc patul său, şi a zăcut bolnavă multe zile, de frica şi groaza acestei vedenii. Chemând pe duhovnicul ei cu numele Serafim din Bolonia, i-a spus cu de-amănuntul cea mai sus zisă vedenie, pe care a povestit-o, în tot oraşul acesta şi a scris-o pe o carte a sa, ca să o citească urmaşii şi să se păzească cu osârdie, ca să nu se primejduiască.  

ALTA ASEMENEA  

Într-o cetate, era o femeie bogată şi de foarte bun neam. Ea a făcut un păcat foarte urâcios şi nu l-a spus la duhovnic, pentru ruşinea faptei, ca să nu-l afle şi altcineva. Într-una din zile s-a întâmplat un ieromonah strein cu ucenicul său, care mergeau să se închine la Sf. Mormânt, şi muierea văzându-i în biserică, la un praznic, slujind Sfânta Liturghie, a pus în mintea ei să se mărturisească la el, fiindcă era strein şi nu o cunoştea. Deci, s-au dus Ia o parte în biserică şi i-a spus lui, păcatele sale. Dar când a vrut să spună şi acea mare fără­delege, i-a venit atâta ruşine, din lucrarea drăcească, încât a roşit şi nu putea ca să-l spună. Iar ucenicul duhovnicului, om simplu şi îmbunătăţit, stând deoparte vedea cum iese din gura muierii un şarpe la fiecare păcat mărturisit, iar la urmă, a văzut un şarpe mare care de trei ori a scos capul ca să iasă din gura ei, dar se trăgea iarăşi înapoi şi n-a ieşit.

    Atunci a văzut şi şerpii de mai înainte, că întorcându-se au intrat inapoi în gura ei, fiindcă nu a spus şi celălalt păcat. şi după ce a iertat-o duhovnicul, s-au dus în calea lor. Iar ucenicul i-a spus vedenia de mai sus. Atunci el a înţeles pricina şi s-a întors înapoi ca să arate muierii vedenia, şi să o indemne să spună şi celălalt păcat. Ducându-se la casa ei, a găsit-o moartă, şi plângând a făcut rugăciune să le descopere Domnul ce s-a făcut sufletului ei. Şi iată că o văd pe dânsa şezând pe un înfricoşat balaur, şi alţi doi şerpi o necăjeau şi o chinuiau cumplit. Atunci ea a zis către dânşii: Eu sunt acea ticăloasă muiere care m-am mărturisit astăzi, şi fiindcă nu am spus un păcat pe care l-am făcut, m-a dat Judecătorul să mă omoare acest balaur, şi să mă arză în focul cel veşnic, fiindcă m-a aşteptat atâta vreme să-l mărturisesc; iar eu, nepriceputa, de ruşine l-am ascuns. şi acum nu am nici o nădejde de mântuire, nenorocita. Acestea zicând, s-a făcut nevăzută.

ALTA ASEMENEA

        Era un împărat în Italia, care avea o fiică evlavioasă şi îmbunătăţită, care da multă milostenie şi se îngrijea minunat de săraci. A rugat pe tatăl ei să o lase să se facă călugăriţă, însă el din multă dragoste pe care o avea că­tre dânsa, nu se îndura să se despartă de ea, şi a pus pe Arhiepiscopul Romei să o sfătuiască, fiindcă mai multă plată va avea dacă rămânând în casa el va face fapte bune, decât să fie călugăriţă şi să se folosească numai pe ea. Deci, a rămas tânăra, fără voia ei, ca să nu iasă de sub părinteasca ascultare şi petrecea ca şi mai înainte în fapte bune. Iar şarpele cel viclean nu răbda să vadă asemenea fapte bune la o tânără ca aceea, încât i-a dat război trupesc şi ea a iubit un tânăr frumos care slujea împăratului. Atâta a luptat-o cu această patimă, încât s-a biruit şi a căzut cu acel tânăr în păcat. În puţină vreme a cunoscut că este îngreunată, şi atâta întristare i-a venit, încât voia să se omoare de ruşine, să nu se audă această faptă între oameni. Atunci, ea a încredinţat această pricină unei muieri bătrâne care-i slujea, şi aceasta i-a dat o buruiană care a ucis pruncul. Aşa dar nu s-a aflat nimic de fapta aceasta, însă ea se mâhnea mult şi se întrista pentru aceste două păcate. Împăratul văzând-o întristată atâta, a socotit că se chinuia din pricină că nu a lăsat-o să se călugărească, şi a întrebat-o dacă voieşte să se călugărească. Iar ea auzind aceasta, s-a bucurat. Deci, a dus-o la o mănăstire în care s-a tuns şi păzea toate orânduielile vieţii monahiceşti atât de mult, încât n-a fost văzută de fel râzând, sau spunând cuvinte deşarte. Când veneau femei din palat, rude, sau alte cocoane de neam mare, sau împăratul ca să o cerceteze, le vorbea foarte puţine şi scurte cuvinte, şi închinându-se lor intra în chilia ei plângând păcatele sale, pe care nu le-a spus niciodată duhovnicului, adică: păcatul curviei şi uciderii, şi plângea în taină cerând iertare. În sfârşit a murit, după ce şi-a mărturisit celelalte păcate şi s-a împărtăşit cu preacuratele Taine. Iar după 30 de zile s-a arătat în vedenie egumenei, căreia i-a zis: M-am osândit în iad. Iar egumena a răspuns: Cum este cu putinţă, tu care erai atâta de îmbunătăţită, şi aveai la cele dumnezeieşti evlavie multă şi râvnă nemăsurată? Iar ea a răspuns: Două mari păcate am făcut pe care nu Ie-am mărturisit duhovnicului, socotind că ajungea să le plâng înaintea lui Hristos Care acum m-a osândit să mă chinuiesc veşnic pentru această pricină. Iar celelalte fapte bune nu mi-au folosit deloc. Păziţi-vă să nu ascundeţi vreun păcat, că mai bine este să te ruşinezi aici puţin, măcar de-ai fi şi de bun neam şi slăvită, decât să ai ruşine veşnică şi moarte nesfârşită. Că aici spui păcatul numai unui om, care nu-l mărturiseşte măcar de i-ar tăia şi capul. Dar acolo, ţi se vesteşte ruşine nespusă, fiindcă îl află toţi oamenii.

ALTA ASEMENEA

La o mănăstire de femei, era o monahie nepoată egumenei, care a iubit un tânăr ce venea adesea în acea mănăstire, ca să vadă pe sora sa. Iar pomenita monahie atâta l-a dorit, încât căuta chip şi vreme îndemânatică să se unească ca să săvârşească cu fapta păcatul, cu dânsul, căci cu mintea şi cu gândul de multe ori curvise. Deci, într-această patimă rea a murit, ticăloasa, fără să-şi săvârşească pofta ei, căci nu i-a ajutat locul. Iar la moarte, a mărturisit celelalte păcate ale ei, şi primind Sfânta Împărtăşanie s-a sfârşit fără să spună duhovnicului pofta ei pe care o avea să păcătuiască, dacă ar fi găsit vreme îndemânatică. Egumena care o iubea mult pentru că-i era rudă, după ce i-a făcut pomenirile, se ruga Domnului să descopere în ce loc se află. Aşadar, rugându-se cu post şi cu lacrimi, după multe zile a văzut-o în vedenia sa, că era întunecată şi urâtă, zicând egumenei: Cunoaşte maica mea, că sunt osândită în iad. Iar ea s-a minunat, zicând: Cum este cu putinţă? Tu erai fecioară. Ai venit de mică în mănăstire şi ai păzit toate rânduielile vieţii monahiceşti. Pentru ce dar te-ai osândit? Iar ea a spus pricina de mai sus. Îi zice egumena: Nu cred ca Milostivul Dumnezeu numai pentru o poftă trupească pe care nu ai săvârşit-o să te muncească veşnic. Iar ea a răspuns: Nu te minuna, căci cu dreptul sunt osândită, că ochiul Celui Preaînalt nu suferă să vază vreo întinăciune sau prihană de faptă, sau de cuget, care să nu se spele şi să se albească prin Sfânta Mărturisire. Căci eu deşi nu am săvârşit păcatul în faptă, dar cu cugetul de multe ori am curvit, şi de a-şi fi găsit loc şi vreme îndemânatică, l-aş fi săvârşit şi cu lucrul. Să ştii dar, că mulţi nu numai mireni, ci şi monahi se osândesc, fiindcă nu se grijesc de Mărturisire, şi sfătuieşte şi pe surorile mănăstirii să se mărturisească cu luare aminte, dacă doresc mântuirea lor. Acestea văzând egumena, se tânguia pentru pierzarea nepoatei sale.

Să nu fie necredincios cineva la aceasta, iubiţilor, fiindcă am văzut că s-au mântuit mulţi care cugetau numai să facă binele, dar n-au ajuns de a-l săvârşi, precum s-a mântuit acel tâlhar, şi alte asemenea pilde se văd în cărţile Bisericii noastre, că s-au mântuit unii prin gândul cel bun, fără a săvârşi binele. Deci, precum Cel bogat dăruitor Dumnezeu încununează dreapta socotinţă, tot aşa osândeşte reaua socotinţă.

Aveam multe mărturii să vă aduc spre adeverirea acestei pricini. Însă aceasta, să ştiţi că este una adeverită de Dumnezeiasca gură care n-a greşit niciodată, ca să împlinească pe toate, fiindcă şi dascălii, ca oameni, pot de multe ori să greşească. Adică cel ce se uită la femeie spre a o pofti pe ea, a şi preacurvit cu dânsa în inima sa. Poate cineva să se împotrivească unor asemenea evanghelice cuvinte? Să nu fie! Aşadar să ia aminte fiecare să nu se lenevească de mântuirea sa, că vine vremea să plângă fără folos şi să nu găsească nici un ajutor. Să plângem dar aici puţin, ca să ne veselim acolo veşnic în Hristos Domnul nostru, a Căruia este slava în veci!