- Parinte Nicolae, va solicitam sa vorbim despre avort si despre
consecintele acestuia. Prima întrebare ar fi: în istoria omenirii si în
istoria poporului român femeile au facut avorturi?
- În vechime, femeile practicau avortul. Dar nu erau crestine iar în
vremurile acelea avortul era un accident, nu era o regula, cum a devenit
astazi. În prezent se omoara mai multi copii decât se nasc. O femeie
naste un copil si omoara opt, naste trei si omoara douazeci. Parintele
Cleopa a descoperit cel mai mare numar de avorturi, 55,
cincizecisicinci! De retinut ca avorturile sunt provocate de femeile
botezate, spovedite si cununate de noi. Adica avorturile le savârsesc
ortodocsii – astfel de oameni suntem noi! De regula, ucid prunci
nenascuti acei oameni, barbati si femei, ca barbatii sunt mai vinovati
decât femeile, aflati sub o oarecare influenta: de la vecini, de la
cunoscuti, de la rude, de la televizor, de la cabinetul de planing
familial, de oriunde, mai ales de la propria comoditate. Eu cred ca
înmultirea avorturilor este un vârf de lance îndreptat împotriva
poporului nostru si împotriva credintei noastre. Pentru ca, observati,
tehnica avortului si celelalte tehnici opritoare de la viata vin din
Occident. Înainte, aceasta tehnica a împutinarii neamului venea de la
Istambul. Turcii, prin tributul de copii pe care ni-l impuneau, au
reusit sa micsoreze neamul nostru.
- Se stie, si mereu ati spus la conferintele pe care le-ati tinuit în
tara, ca românii au un numar extrem de mare de avorturi în raport cu
marimea populatiei. Se pare ca sunt 15-16 milioane de avorturi oficiale
în cei 16 ani de asa zisa libertate.
- Nu. În cei 16 ani postdecembristi sunt înregistrate 17.200.000 de
avorturi. Asta înseamna aproape numarul populatiei ramase în tara. Daca
tinem cont ca din 22 milioane vreo 4 milioane de români au plecat peste
granita, rezulta ca au ramas 18 milioane, ceea ce înseamna cu au fost
ucisi atâtia prunci câti oameni mai sunt acum în România.
- De ce, oare de ce noi, popor ortodox, cu o veche traditie a familiei, am ajuns în aceasta situatie incredibila?
- Sa stiti ca nu conteaza numarul de copii nascuti, ci numarul de copii
crescuti, educati si destinati împaratiei lui Dumnezeu, raiului. În
schimb se contabilizeaza numarul de avorturi. Nu este important câti
copii ai, ci câti ai omorât. O femeie poate sa nasca un copil si atât.
Poti avea 18 copii dar sa ucizi unul si, dintr-odata, intri în rândul
criminalilor. Si nu crima în sine e problema cea mai grava, ci lipsirea
copilului de lumina dumnezeiescului botez. Crima e un rau cumplit, dar
marele rau, nerezolvabil, ramâne lipsirea pruncului de botez.
- Revin la întrebarea de mai înainte: de ce se comit la noi în tara atât de multe avorturi?
- Din doua motive: lipsa de credinta si comoditatea. Daca am avea
credinta în Dumnezeu nu am omorî chipul Lui în om. Nu e mai comod sa
scapi de un prunc sau sa nu zamislesti copii, decât sa nasti? A naste un
copil înseamna sa-l porti 9 luni în burta, sa faci unele tratamente, sa
iei calciu daca e nevoie, sa stai blocat în casa, apoi sa-ti pierzi
somnul, sa depui efort de îngijire si protejare a copilului nascut.
- Totusi sunt altii, alte popoare, care dispun de comoditati mai mari
decât noi, prin prosperitate si nivel de trai, si nu sunt campioni
mondiali la avorturi…
- Nu sunt campioni la avorturi cu chiureta, pentru ca asta mai si doare,
dar sunt de departe campioni la prezervative si la anticonceptionale. E
un alt fel de ucidere. Opunerea la viata e mai grea decât eliminarea
vietii. Prezervativul înseamna a te opune vietii, a te opune momentului
când Dumnezeu vrea sa sadeasca suflet într-un corp conceput de barbat si
femeie.
- Pilulele antibaby, anticonceptionalele, sunt tot otravuri ucigase.
- Da, pentru ca ele nu sunt anticonceptionale, ci sunt avortive. Daca ar
fi anticonceptionale, ar conduce la alt fel de pacat, dar sunt
avortive, omoara copilul pâna în 14 zile.
- Mai devreme ati spus ca tehnicile pentru uciderea pruncilor si
insistenta privind folosirea lor vin din Occident. E de înteles ca
turcii voiau sa ne reduca numarul, ca sa ne poata stapâni mai usor. Acum
traim într-o alt fel de lume. Credeti ca occidentalii au acelasi
interes de a ne stapâni?
- Acelasi! De pilda, Brâncoveanu nu a murit, cum se spune. El era un bun
crestin si a avut cu calaul o discutie despre credinta, dar a fost
condmnat pentru înmultirea neamului românesc. Când vorbea cu calaul
despre ortodoxie, era deja codamnat si sentinta oricum se aplica. Nu a
fost silit sa treaca la mahomedanism. Turcii se multumeau cu birul si
peschesurile, uneori profanau biserici, dar cam atât. Din cauza asta,
românii, pe atunci, au început sa construiasca biserici cu usile joase,
ca sa nu intre pagânii cu caii. Dar nu cunoastem presiuni sa treaca
românii la islamism. Au existat domnitori si boieri lingai care au
trecut de buna voie la mahomedanism. Dar problema lui Brâncoveanu nu a
fost aceasta, ci pâra ca înmulteste neamul românesc. Sigur ca l-a
înmultit. Ca exemplu, el a avut 11 copii, 7 fete si 4 baieti. Era bogat
si nu punea biruri grele asupra supusilor, a creat o viata lejera în
Tara Româneasca, drept pentru care oamenii au facut copii. Politicienii
de astazi, ministri, parlamentari, demnitari sunt criminali pentru ca nu
grijesc de bunul mers al vietii poporului, nu se ocupa sa creeze o
ambianta, conditii de a naste copii. Pruncii nu se nasc pe gârla. Ei se
nasc într-o casa, într-un climat de siguranta care, din pacate, lipseste
în România.
- Aveti dreptate, ar trebui ca statul sa protejeze cumva viata oamenilor pe care îi guverneaza.
- Sigur, dar macar sa fim lasati în pace. Noi nu suntem lasati în pace
sa ne cream singuri conditiile de care avem nevoie, ci suntem „razboiti”
permanent cu diverse probleme.
- Daca la noi pacatul avortului are proportie de masa, catastrofala,
oare nu în aceeasi masura si larga cuprindere apasa si pedepsele de sus?
Cum vedeti dumneavoastra urmarile acestei înmultiri incredibile a
puncuciderilor?
- Urmeaza pieirea! Dumnezeu priveste si pe cei drepti si pe cei pacatosi
la fel, ploua la fel peste toti, rasare soarele si-i lumineaza si-i
încalzeste fara osebire pe credinciosi si pe necredinciosi. Dumnezeu ne
priveste ca pe un tot. La judecata vom veni cu neamul nostru, nu
separat. Vom fi judecati ca persoane, dar în neamul nostru. Daca un neam
se opune lui Dumnezeu, lupta împotriva Lui, are ca viitor pieirea! Ar
fi o nadejde la poporul român sa scape, dar e stapânit de acest pacat
îngrozitor. Un pacat asa de mare lânga traditii asa de frumoase, lânga
credinta jertfelnica si marturisitoare.
- Un paradox!
- Da. Suntem tara cu 543 de mânstiri, cu peste 6.000 de calugari, tara
cu cele mai multe Liturghii, tara cu cele mai multe biserici pe metrul
patrat. Suntem tara cu oameni ce pot sta în genunchi nopti întregi, tara
care, în anumite momente ale istoriei, a salvat Sfântul Munte iar acum
salveaza Occidentul prin credinta, tara în care toti oamenii luminati
îsi pun nadejdea. Ei bine, tara aceasta trebuie distrusa, sa ramâna o
suprafata cu paduri, cu iarba verde, cu atuostrazi, un loc unde se face
turism si atât. În biserici si mânastiri se va admira arta, nu se va
cauta Liturghia, spoiala, nu esenta. Sunt si acum ghizi de mânastiri
care vorbesc exclusiv despre arta constructorilor si zugravilor de
biserici, împuie capul pelerinilor cu istorie, fara sa le spuna nimic
despre Liturghiile savârsite acolo. Au existat chiar hotarâri de genul:
„Nu mai slujim în biserica aceasta, ca se afuma pictura”. Daca s-ar
ridica din mormânt ctitorul bisericii si ar auzi asa ceva, imediat ar
darâma locasul. Ctitorul n-a pictat-o ca sa nu se mai slujeasca, ci ca
sa sa fie Sfânta Liturghie continuu. În teologia ruseasca exista o
afirmatie care nu e fondata, anume ca, la sfârsitul lumii, toate
bisericile se vor transforma din materie în imaterial si se vor ridica
la cer, e vorba de bisericile în care s-a slujit Liturghia. Va dati
seama ce valoare liturgica mântuitoare are biserica! Ei afirma, dar nu
au temei teologic. Dar faptul ca afirma nu e putin lucru.
- Revin la o idee discutata mai înainte, referitoare la pacat:
desfrânarea, discoteca, televizorul, cârciuma sunt si ele cauze ale
înmultirii avorturilor?
- Acelea nu sunt cauza, ci constituie numai incitarea. Cauza sta în cele
pe care le-am spus mai devreme: lipsa de credinta si comoditatea. Un om
cu credinta nu omoara pe nimeni. Din pacate, în tara la noi, oamenii
care nu mai ucid prunci au ramas tiganii. De aceea si urmeaza sa ne
stapâneasca. În Apocalipsa se vorbeste despre Gog si Magog, rasa
galbena, care ne vor stapâni. Si asa va fi. Occidentul este plin de
chinezi, japonezi, negri, indieni, pe care îi stimam, pe care îi
consideram chipul lui Dumnezeu chiar daca nu sunt crestini, dar care pun
mâna pe noi. Fara sa avem nimic contra lor, noi avem ceva contra
noastra, pentru ca noi cunoastem adevarul, suntem crestini de doua mii
de ani, lucru cu care ne mândrim aiurea, fara sa fie si bine. Noi suntem
crestini de la botezul nostru, nu de doua mii de ani. Ce importanta are
ca poporul meu este crestin de doua milenii iar eu sunt un nenorocit si
un nemernic? Rusii au fost crestinati cu o mie de ani dupa noi. Ei
bine, rusii merg la Liturghie si stau încremeniti, nici macar nu se
asaza în genunchi, ci încremenesc pe toata defasurarea slujbei, asa
traiesc ei Liturghia. Fiecare popor este ceea ce ramâne, nu ceea ce a
fost, nu gloria trecuta e importanta, ci înaltimea trairilor prezente.
- Cum credeti ca ne putem salva, cum putem iesi de sub incidenta acestui pacat care a cuprins tot neamul, avortul?
- Pacatul avortului nu a cuprins toti oamenii, dar a cuprins tot neamul.
Asta fiindca aceia care nu fac avorturi nu lupta contra avortului, nu
se debaraseaza de ceea ce se întâmpla în jur. Spre exemplu, presedintele
tarii, el ar trebui sa spuna: „Personal sunt contra avortului, desi
legea prevede altfel”. Asta s-ar cuveni pentru orice demnitar, ministru,
parlamentar, ca sa fie un exemplu moral în fata poporului. Dar ei nu o
fac. O sa spun un lucru grav, pentru care pot fi si criticat si
condamnat: nu mai exista scapare!
Decât daca am reusi o întoarcere de 180 de grade. Ceea ce e foarte greu.
Nu mai exista scapare pentru popor, exista scapare doar pentru
persoanele particulare care vor sa înteleaga.
- Cum, noi, ca neam, nu mai avem nici o sansa?
- Nu, nu mai avem! Asta e parerea mea.
- De ce nu mai exista sanse, Parinte?
- Când cancerul e generalizat, urmeaza o singura scapare, minunea.
- Mila lui Dumnezeu…
- Mila lui Dumnezeu nu mai e, nu poate sa fie. Nebunia e asa de mare
încât Dumnezeu si sa vrea sa te ajute, nu mai e drept sa o faca. Daca îl
ataci pe Dumnezeu direct, daca te lupti cu El nebuneste, nu ai nici o
sansa. Astazi la Liturghia din biserici vin 4,3 la suta dintre românii
ortodocsi iar acestia reprezinta 97,7 la suta din populatia româneasca a
tarii. În noaptea de Pasti merg pâna la 28 la suta la biserica, ramân
la Liturghie 12 la suta iar ceilalti pleaca la petreceri. În asemenea
conditii nu trebuie sa nadajduim la vreo minune. Stiti din Vechiul
Testament discutia Patriarhului Avraam cu Dumnezeu, Doamne, daca ar fi
45 de drepti, dar 30, dar 20, apoi când cifra a scazut sub zece nu a mai
îndraznit sa prelungeasca negocierea cu Dumnezeu. Acolo unde lipsesc
dreptii, nu are rost sa mai îndraznim a face negocieri cu Dumnezeu. Când
suntem rapusi de un pacat generalizat, ce sa mai negociezi, ar însemna
sa fim obraznici si indolenti.
- Parinte, totusi, la Ninive era gata sa fie distrusa cetatea, ca la
Sodoma. Profetul Iona a ridicat glasul, au facut toti pocainta si
pericolul a fost înlaturat.
- De acord. Numai ca la noi nu mai are cine sa ridice glasul. Pentru ca
preotii sunt produsul poporului. Nu are rost sa mai discutam asta. Daca
preotii ar fi picati din cer, da, ar fi o sansa. Acolo, la Ninive, au
avut de-a face cu Iona, trimisul direct al lui Dumnezeu. Dar aici nu mai
are cine.
- Acolo si poporul a avut constiinta pacatului si a pocaintei…
- Eu am sa va spun un caz din istorie. În secolul XV, la Florenta, în
Italia, era unul Savonarola, un calugar teribil. El a predicat asa de
puternic, încât a adus la pocainta un popor destrabalat, au ajuns la sac
si la cenusa. Începeau privegherile seara si le terminau dimineata. A
rezolvat multe pacate. Oamenii stiau ce aspecte dogmatice practicau,
cunosteau morala, totul. A reusit. Pâna într-un anumit moment, când a
predicat împotriva jocurilor de noroc si a jocurilor cu pietre, foarte
populare în Florenta anilor 1490. Mai mult, a predicat împotriva
clerului corupt, în special contra papei Alexandru a VI-lea Borgia, care
practica simonia si împotriva unor nobili, fapte care i-au atras
excomunicarea si un proces inchizitorial devastator. A pierdut tot
orasul, si-a pierdut si viata. Oamenii nu au putut renunta complet la
pacat. Asa se întâmpla si la noi acum. În anul 1998, daca ati auzit,
dupa Campionatul Mondial de Fotbal, doua sute de mii de oameni au
asteptat 12 ore, în Piata Universitatii din Bucuresti, de la 4 dupa
amiaza pâna la 4 dimineata, sa-i întâmpine pe fotbalistii români care
veneau de la Paris. În schimb, în noaptea de Înviere, crestinii vin la
biserica la ora 12 si pleaca la 12,30. Ramân bisericile aproape goale si
ei se duc la mici, la discoteci, la chefuri. Pastele are o importanta
de jumatate de ora pentru ei. Nu-i condamn pe acei oameni, nu spun ca ei
sunt mai pacatosi ca noi, dar ei n-au înteles. Diferenta dintre ei si
cei 4,3 la suta care stau în biserica este de vointa. Noi deosebim
oamenii în buni si rai, drepti si pacatosi, învatati si neînvatati.
Împartirea nu e corecta. Oamenii se împart în doua mari categorii: care
vor si care nu vor. Cei care vrem nu înseamna ca suntem sfinti, ci
nadajduim ca, la vrerea noastra, Dumnezeu va pune mila Lui. Asta-i
diferenta, pentru asta exista Biserica: un spital unde se trateaza
pacatosii. Neîntelegerea bisericii duce la sminteala. De ce e atacata
Ortodoxia? Pentru ca încearca sa faca voia lui Dumnezeu.
- Ce semnificatie are faptul ca multimi uriase îi asteapta pe fotbalisti si-i aplauda?
- Ca dumnezeul românilor e fotbalul, dar nu al tuturor românilor, ci
numai al celor nebuni. De data asta împartiti-i în zdraveni la cap si în
nebuni. Cei zdraveni sunt oameni care vor sa se mântuiasca iar nebunii
sunt aceia care nu mai vor. Asta nu înseamna ca ei nu sunt oameni buni.
La doi metri de noi avem tangenta cu oameni care nu vor sa mearga la
biserica, dar care sunt buni la inima. Te ajuta, îti da, îti trec cu
vederea, dar nu vor sa vina la Dumnezeu. Au o limita, un baraj în
suflet. Si nu-i permis sa faca asa ceva, nu ne dau voie Eminescu, Iorga,
Stefan cel Mare, Mihai Viteazul, Brâncoveanu, Matei Basarab, Vasile
Lupu, acestia ne interzic sa ne comportam astfel, ne rusineaza pentru ca
suntem scuipatori în obrazul lui Hristos. Stim acest lucru si îl stiu
si ei, pentru ca avem religie în scoli, dispunem de multe carti. Eu,
când intru într-o librarie, ma cutremur de ceea ce vad: constat câte
carti n-am citit, câte s-au scris si pot fi cunoscute.
- Parinte, poate fi înfiripata credinta într-un suflet numai prin vointa?
- Nu numai prin a vrea, dar începe prin a vrea. Hristos a întrebat de
atâtea ori: „Vrei sa te faci sanatos?” Unuia care zacea de 38 de ani,
întrebarea asta „vrei sa fii sanatos?” îi pare aiurea, nelalocul ei. Dar
Hristos a rostit-o. Fiindca El pune accentul pe libertatea vointei
omului.
- Totusi, daca ar vrea poporul nostru, daca ar proceda ca la Ninive, nu s-ar putea salva?
- Ba da. Dar mai exista aceasta putere? Ce zice? Ca, în vremea din urma,
se va lua harul, asta înseamna ca se va lua puterea de a vrea.
- Cum, vor fi lasati oamenii sub ispitirea sataniceasca?
- E ceva care se sfârseste. Ai vrea sa vrei si nu mai poti sa vrei, asa
se defineste aceasta sfârseala. Femeile, de pilda, ca ele sunt mai
sensibile, în loc sa rezolve problema avorturilor punând ceva în loc,
fac pomelnice cu Ion si Ioana, Ion, Ioana, Ion, Ioana, umplând liste
întregi cu aceste nume. Cineva a adus la biserica 62 astfel de nume.
Si-au „botezat”, numai ele stiu cum, copiii avortati si au început sa
faca parastase pentru ei. Asta e alta nebunie!
- Ce ar trebui sa puna, de fapt, în loc?
- Copii. Nu neaparat sa faca, daca nu mai pot, ci sa actioneze împotriva
avorturilor, sa-i convinga pe altii sa lase pruncii în viata. Ori noi,
la doua minute, comitem pacatul asta în tara. La trei minute auzim: „La
vremurile astea îl mai nasti?” La patru minute se repeta tirada: „Nu
esti zdravana la cap! Sa mai cresti înca un copil?” Dupa ce ca suntem
criminali, nenorociti si prosti, continuam sa-i convingem si pe altii sa
omoare! În loc sa sarim de gâtul ei, sa o pupam, sa o laudam, sa o
încurajam pe aceea care are sarcina, îi cerem sa devina ucigasa. Ne-am
tâmpit de tot. Daca ar învia stramosii nostri si i-am pune de o parte
iar pe cei actuali i-am aseza de alta parte, nu s-ar recunoaste unii cu
altii. Adevarul e ca nu ne mai recunoastem stramosii, dar nici macar
semenii contemporani.
- Îmi amintesc din Pateric un cuvânt care spune ca Dumnezeu îl lasa pe
om sa pacatuiasca, sa coboare în tunele întunecate, pentru ca sa aiba de
unde se întoarce, pe genunchi si pe coate, înapoi la lumina.
- De acord. Dar nu la sfârsitul lumii. Ceea ce spun Sfintii Parinti e
valabil în toata istoria, însa noi traim acum ultimele vremuri care nu
se stie cât vor dura, trei mii de ani, trei ani sau trei zile, nu stim.
La caderea Constantinopolului, Dumnezeu le-a mai dat ortodocsilor 20 de
ani ragaz sa-si revina. Cum? Timur Lenk, aparut din desert, i-a învins
pe turci, l-a luat pe Baiazid, care îsi propusese sa dea ovaz calului pe
altarul catedralei din Roma, l-a pus într-o cusca si apoi l-a omorât.
Astfel au primit grecii ortodocsi un rastimp de 20 de ani, dar tot
nebuni au ramas, si tot mândri…Parintele Nicodim Mandita a vorbit mult
despre cauzele caderii Constantinopolului, cetatea Ortodoxiei. Si la ora
actuala înca se mai spera în revenirea Sfintei Sofia la statutul de
catedrala ortodoxa, în conditiile în care orasul are acum 14 milioane de
turci si 12 mii de ortodocsi. În Istambul, preotii, în afara de
patriarh, n-au voie sa umble îmbracati în reverenda, decât daca sunt
turisti, dar si aceia risca foarte mult. Acolo, astazi, mitropolitii,
episcopii, arhimandritii umbla în costum si cravata. Va dati seama, de
la 1453 pâna în 2006, nu s-a rezolvat problema cetatii care a fost inima
Ortodoxiei. De ce? Din cauza unor pacate grave pe care ortodocsii le-au
savârsit în capitala lor.
- Comparând pacatele, putem conchide ca vom pati si noi ceea ce a suferit Constantinopolul?
- Noi nu mai avem ce pati. Ce sa patim mai rau decât este? În momentul
în care nu mai poti creste o gaina în curtea ta, ca sa ai cu ce te
hrani, ce poti pati mai rau?
- Totusi purtam o discutie duhovniceasca si nu o putem încheia fara nici o speranta…
- Într-adevar, fara nici o speranta! Am nadejde, daca mai am putere. Or,
poporul nostru e vlaguit de lipsuri materiale, de saracie si, mai ales,
de pacate si patimi. În al doilea rând, a produs preoti în care nu se
mai bizuie, are si preoti buni, dar au ramas putini, ce mai pot face
acestia! Apoi, daca îi iei la bani marunti pe cei 4,3 la suta
credinciosi care vin la biserica, vei observa ca multi sunt cu mintea la
interese, la alte lucruri, nu la Liturghie. Dar… dar, daca mai exista
putere pentru a vrea o schimbare, scepticismul meu nu e valabil. Însa eu
nu vad puterea, unde mai e, în ce consta ea? Unii triumfa, as zice, se
gâdila, la ideea ca bisericile sunt pline, dar uita ca lipsesc un milion
de biserici si un milion de preoti în România. Uitam ca suntem 11 mii
de preoti la 22 milioane de oameni, uitam ca toti copiii, cu unele
exceptii, care învata religie la scoala, umplu discotecile. Vine câte
unul pe ecrane si zice cu emfaza: „Poporul nostru crestinesc”… Care
popor crestinesc? Acela care înoata pâna la gât în sânge de prunci? Îl
auzi pe altul rostind: „România, Gradina Maicii Domnului…” Care? Maica
Domnului ocroteste o tara scaldata în sânge nevinovat? Cum poti crede
asa ceva? Altii evoca „mânastirile noastre”… De acord, dar nu sunt ale
noastre, sunt ale stramosilor, noi n-am facut decât sa le întinam prin
pacatele pe care le savârsim. Pe cât de mare este rolul duhovnicilor, al
calugarilor, al maicilor, pe atât de mari sunt permisivitatile noastre.
În timpul Liturghiei, în orice sat din România ai sa vezi cârciumile
pline, oameni beti pe strazi, discotecile pline. Un preot din Sibiu, în
noaptea de Pasti, s-a dus într-o discoteca si a spus tare: „Hristos a
înviat!” Au raspuns toti, în cor: „Adevarat a înviat!” „Pai, daca a
înviat, a continuat el, voi de ce Îl omorâti aici?” Exista doua
posibilitati de pocainta: a evreilor si a grecilor. Evreii îsi scriau
pacatele pe ziduri, iar grecii le ascundeau în casa. Noi facem marea
agreseala ca nu ne prezentam în lume cu pacatele noastre si pe urma sa
ne exhibam calitatile. Ar trebui sa nu ne intereseze nimic în afara de
împaratia cerurilor, chiar daca ne folosim de lumea materiala, de beton,
de calculator, de curentul electric, de toate lucrurile. Orice lucru
neutilizat în scopul mântuirii e rau.
- În acest spectru întunecat, apocaliptic al discutiei, va întreb, oare ce pedepse urmeaza sa primim?
- Nimic. Nu mai urmeaza nici o pedeapsa. Cea mai mare pedeapsa este ca
Dumnezeu sa te lase la mintea ta. Dumnezeu nu pedepseste, El nu face
rau. Pedeapsa este efectul actiunii diavolesti acolo unde Dumnezeu cu
lucrarea Lui a fost izgonit de noi. De fapt, pedeapsa este lipsa lui
Dumnezeu, absenta protectiei Sale. El e atotbun si atotdrept si daca noi
nu-L vrem, fiind liberi, atunci ne lasa la mintea noastra. Chiar daca
prin ratiune, sentiment si vointa suntem ca El, ajungem la mâna
diavolului si se întâmpla ceea ce vedem cu totii. Va prezint în ton
apocaliptic aceste lucruri poate se constientizeaza cineva si astfel
poate sa scape. Ce fel de oameni constienti suntem? Predai religie 8 ani
de zile, chiar 12 ani si vezi, la urma, ca rezultatul e zero. Asta
fiindca, în paralel cu educatia de la scoala, acasa si pe strada,
copilul afla altceva, mereu altceva contrar. E posibil ca intelectuali
de prima mâna, doctori, ingineri, profesori, la o nunta sa danseze
manele? E posibil ca un nenorocit ca Bivolaru, zis guru, sa atraga
70.000 de tineri intelectuali botezati ortodox? E posibil sa-l asculti
spunând: „M-am culcat cu 6.000 de femei si, cu ajutorul lui Dumnezeu,
sper ca le-am iluminat” si sa nu te debarasezi de el? Mai e nadejde la
un asemenea popor? Cine spune da, e un om curajos, dar sa ne arate si
cum. Eu vorbesc de popor, ca ansamblu, nu de persoane care, individual,
au si pot avea o aplecare adânca fata de Sfânta Liturghie.
