AVERTISMENT !
Am văzut prezentându-se la TV un site cu "Spovedanie on-line". Căutând, am
descoperit mai multe astfel de site-uri care plagiază Spovedania, atentând grav
la sfinţenia ei. Aşa-zisa "spovedanie on-line" nu poate fi Sfânta Taină a
Spovedaniei deoarece Sfintele Taine sunt slujbe care se administrează direct,
"faţă către faţă", creştinilor care le primesc. În acest caz lipsesc elemente
existente la orice Sfânta Taină: săvârşitorul (preotul sau episcopul), materia,
care la Spovedanie este mâna preotului, cât şi rugăciunea dezlegării păcatelor
pe care o rosteşte preotul după ce creştinul îşi mărturiseşte păcatele. Cum
poate fi valabil un Botez on-line, de exemplu? Sau o Cununie? Sau poate fi
comparat cu Taina Spovedaniei, de exemplu, faptul că spunem păcatele noastre
către un prieten, vecin, rudă etc.? Aşa şi on-line: ne spunem păcatele către
toţi cei care intră pe acele site-uri. Poate le vede şi un preot, aşa cum le-am
văzut şi eu. Chiar dacă preotul respectiv ar spune rugăciunea de dezlegare de la
distanţă, ea ar fi nulă deoarece preotul duhovnic trebuie să spună această
rugăciune punând mâna dreaptă pe capul creştinului care şi-a mărturisit păcatele.
Spun aceasta deoarece pe unul dintre site-uri se spunea că în curând, vor avea
şi un preot care să primească mărturisirea făcută on-line. Atenţie mare la
aceste capcane!
MOD DE FOLOSIRE AL ACESTUI INDREPTAR DE SPOVEDANIE
Având în faţă această listă de păcate, ne putem face un amănunţit examen de
conştiinţă. Astfel putem descoperi mai ales păcatele ascunse, pe care le-am
făcut şi nu ştiam că sunt păcate sau nu ne-am dat seama că păcătuim.
Cel mai simplu şi mai sigur este să luaţi ceva de scris şi o hârtie şi, pe
măsură ce citiţi păcatele, notaţi pe hârtie pe cele pe care le-aţi făcut.
Notaţi-le nu exact cum sunt în listă, ci cum s-au întâmplat în viaţa
dumneavoastră. Să nu credeţi că le veţi ţine minte pe toate. Veţi avea neplăcuta
surpriză să constataţi că la Spovedanie, sub epitrahilul preotului duhovnic, nu
vă veţi mai aminti mare lucru deoarece, cum zice părintele Cleopa, „diavolul ne
ia mintea şi uităm”. „SCRIEŢI, CĂ ŞI DIAVOLUL A SCRIS”. Dacă veţi avea
hârtia cu dumneavoastră la Spovedanie, veţi fi sigur că astfel nu rămâne nimic
nemărturisit din cauza uitării. Totuşi nu trebuie
prezentate preotului păcatele pe larg cum sunt scrise aici, ci cât mai pe scurt.
Atenţie! La Spovedanie se mărturisesc păcatele care s-au mai întâmplat de când
v-aţi mărturisit ultima dată şi cele care au rămas nemărturisite (fie le-aţi
uitat, fie nu aţi ştiut că sunt păcate şi între timp aţi aflat). Păcatele deja
mărturisite nu se mai repetă. De asemenea nu se povestesc împrejurările,
ziua, ora, locul etc. în care
s-au petrecut păcatele. Nu au decât foarte rar importanţă şi aceste poveşti nu
vor face decât să consume din timpul de mărturisire al altor creştini şi să
împovăreze pe preotul duhovnic. Eventualele explicaţii vă vor fi cerute de
duhovnic.
De asemenea, dacă nu sunteţi hotărât (hotărâtă) să spuneţi tot din diferite
motive şi ascundeţi cu bună ştiinţă unele păcate, mai bine nu vă mărturisiţi, pentru că nicidecum nu vi se vor ierta cele
mărturisite, ci se zice chiar că se vor dubla. De ce ne este ruşine de preot să
mărturisim păcatele? Oare nu este şi el om ca şi noi? De ce oare n-am avut
această ruşine atunci când am făcut păcatul?
Cele mai importante în privinţa Spovedaniei sunt
condiţiile iertării păcatelor
mărturisite:
-
umilinţa sau părerea de rău pentru aceste păcate;
-
hotărârea de a nu le mai repeta;
-
mărturisirea să fie sinceră şi completă;
-
preotul duhovnic să dea dezlegarea păcatelor;
-
împlinirea canonului (epitimiei) primit de la duhovnic.
Preotul duhovnic la care ne mărturisim se alege. Aşa cum căutăm pentru bolile
noastre cel mai iscusit doctor, tot aşa trebuie şi pentru păcatele noastre să
căutăm cel mai iscusit duhovnic. Nu trebuie să schimbăm duhovnicul decât pentru
motive întemeiate (ne-am mutat noi sau s-a mutat preotul, a murit preotul, este
stăpânit de păcate mari etc.). Cu cât el ne cunoaşte mai bine, cu atât ne poate
sfătui mai bine.
Trebuie să
spunem preotului:
-
când ne-am spovedit ultima dată;
-
dacă atunci am spus toate păcatele;
-
dacă am primit vreun canon;
-
dacă am primit dezlegare la Sfânta împărtăşanie.
Preotul duhovnic este un simplu martor care să mărturisească înaintea
Judecătorului toate câte mărturisim noi la el.
Īn ziua judecăţii el atât poate
spune, cât am zis noi. Ce nu i-am spus nu-i dezlegat nici pe pământ, nici în
cer.
FOLOASELE DESEI SPOVEDANII
Primul folos al desei spovedanii este acela că păcatul nu prinde rădăcini în
noi şi se strică din suflet cuibul satanei.
Al doilea folos al desei spovedanii este că omul care se spovedeşte des ţine
minte uşor greşelile făcute de la ultima spovedanie; pe când cel care se
mărturiseşte rar greu îşi aduce aminte toate câte a făcut.
Al treilea folos al desei spovedanii este că şi dacă i s-ar întâmpla să cadă
într-un păcat greu, îndată aleargă la spovedanie şi intră în harul lui Dumnezeu.
Al patrulea folos al desei spovedanii este că pe unul ca acesta îl află moartea
curăţit. După mărturia Sfântului Vasile cel Mare, diavolul merge totdeauna la
moartea drepţilor şi a păcătoşilor, căutând să afle pe om în păcate pentru a-i
lua sufletul. Dar la cei care se mărturisesc des şi curat nu poate afla nimic,
deoarece s-au mărturisit luând dezlegare de păcate.
Al cincilea folos al desei spovedanii este că unul ca acesta se opreşte şi se
înfrânează de la păcate, aducându-şi aminte că după puţine zile se va mărturisi
din nou.
|