Importanţa catehetică şi educativ-religioasă a picturii bisericeşti
Pictura bisericească, în ansamblul ei, are în primul rînd un impor¬tant rol catehetic (instructiv, didactic). Icoanele sînt un auxiliar preţios al Sfintelor Scripturi, al predicii şi al catehezei, adică al Cuvântului dumnezeiesc scris si vorbit. Prin intermediul icoanelor credincioşii văd şi învaţă viaţa şi faptele Mîntuitorului, virtu¬ţile martirilor şi sfinţilor care au murit pentru credinţă. Icoanele sînt un mijloc de invăţămînt creştin: «Ceea ce este Scriptura pentru cei ce ştiu să citească, aceea este pictura pentru cei neînvăţaţi, pen¬tru că în ea chiar si cei neştiutori văd ce trebuie să urmeze...». învăţă¬tura dată de icoană este mai directă şi imediată decît cuvîntul vorbit sau scris, deoarece ea arată, demonstrează ceea ce cuvîntul descrie. «Căci ade¬sea, ceea ce mintea nu prinde prin auzirea cuvintelor, văzul intuieşte fără greş si lămureşte mai limpede. La amintirea celor ce, Hristos a făcut si a pătimit pentru noi sîntem conduşi mai uşor şi mai repede (prin icoane) decît prin ascultarea cuvintelor, cu cît şi vederea este mai accesibilă pen¬tru cunoaştere si mai vrednică de crezare decît ascultarea. Icoană şi Evanghelie sînt în strînsă legătură, se sprijină şi se clarifică reciproc, colaborînd la răspîndirea învăţăturii creştine. Icoana este o Evanghelie în culori, aşa după cum Evanghelia este o icoană verbală a lui Hristos. Icoanele sînt memoriale permanent aducătoare aminte a binefaceri¬lor lui Dumnezeu, a adevărurilor de credinţă si ale istoriei sfinte. Ele au fost asemănate cu un amvon de unde se predică necontenit «adevărul celor ce s-au făcut», cum spun Părinţii sinodului al VII-lea ecumenic. Sfinţii părinţi subliniază mai ales faptul că icoanele susţin amintirea slăvirii lui Dumnezeu prin jertfele sfinţilor şi martirilor. Fiind o amin¬tire permanentă a celor ce s-au făcut, pictura bisericească îndeplineşte ace¬laşi rol ca si serviciul divin, sau că este, în tot cazul — un auxiliar preţios al acestuia. Icoanele sînt un mijloc şi prilej de meditare a realităţilor celor nevăzute, pe care formele văzute ni le sugerează. «Apostolii au văzut, în chip trupesc pe Hristos, patimile şi minunile lui si au auzit cuvintele Lui... Ei au văzut faţă către faţă (I Cor. XIII 12), pentru că erau prezenţi lîngă el ou trupul. Noi însă, pentru că nu sîntem lîngă El cu trupul, auzim cuvintele Lui din cărţi... Tot astfel şi prin pictura icoanelor contemplăm icoana figurii Lui trupeşti, a minunilor şi a patimi¬lor Lui şi ne sfinţim, căpătăm deplină încredinţare... Atunci cînd contem¬plăm chipul Lui trupesc înţelegem atît cît e cu putinţă şi slava dumnezeirii Lui... Cum prin cuvintele pe care le rostim auzim ou urechile corpului si înţelegem cele duhovniceşti, tot astfel si prin contemplarea cu ochii tru¬pului ajungem la contemplarea duhovnicească». Pentru cunoaşterea realităţilor supranaturale, icoanele sînt nu numai folositoare, ci sînt chiar necesare, indispensabile. Ele sînt reclamate de modul uman de cunoaştere, dependent de simţuri si de limitele impuse de spaţiu şi timp. Icoanele sînt simboluri sensibile care ne amintesc de proto¬tipuri şi ne conduc spre ele. Puterea revelatoare a icoanelor este cu mult mai mare decît cea a teologiei speculative. «Pictura icoanelor ne vorbeşte despre viaţa de din¬colo şi de aspectele ei : ea nu demonstrează, ci arată. Ea nu constrînge prin forţa argumentelor ; ea convinge si învinge prin evidenţa însăşi». Ele sînt un ajutor pentru aceia care sînt incapabili să se ridice la înălţimea unei contemplaţii spirituale. Icoanele ne procură o imagine sau o viziune spirituală a lumii cereşti, viziune acomodată posibilităţilor de percepere a omului. In general, icoana este un aspect al tradiţiei bisericeşti în culori si chipuri, paralelă cu tra¬diţia orală, scrisă si monumentală. Icoana este o contemplaţie religioasă transpusă în imagini, culori si forme. Este o revelaţie sub aspect artistic : nu mai avem de a face cu idei abstracte ci cu forme concrete. Din rolul catehetic (instructiv) al icoanelor decurge în chip firesc şi rolul lor educativ religios. Icoanele sînt un mijloc de trezire, de întreţinere şi de întărire a vieţii religioase creştine, un stimulent pentru cultivarea virtuţilor morale şi a sentimentelor superioare de iubire, devotament şi jertfă pentru Biserica lui Hristos. Vederea lor îndeamnă la fapte bune, la imitarea virtuţii şi evi¬tarea viciului. Căci «ceea ee ouvîntul povestirii prezintă auzului, aceea si pictura prin imitare, arată fără cuvinte». Prin icoana Mîntuitorului slăvim puterea dumnezeirii Lui: «Pentru că soarele luminează simţirile trupeşti, iar chipul tău pe cele duhovniceşti» spune una din cîntările cărţilor de slujbă. Icoanele susţin viaţa creştină. Prezentînd imaginile martirilor, a pro¬feţilor, a Apostolilor şi a Sfinţilor care au slujit cu preţul vieţii lor lui Dumnezeu, «icoana dă un exemplu de eroism, un model de viaţă sfîntă şi virtuoasă, un stimulent şi un îndemn de a slăvi pe Dumnezeu, Căruia ei i-au plăcut în această viaţă». Mărturisirea lui Dositei al Ierusalimului (adoptată la sinod. 1672 de la Ierusalim) confirmă ideea astfel : «Sfinţilor si Sfintelor icoane, noi ne închinăm... şi le zugrăvim... pentru ca ele să îndemne la imitarea faptelor bune ale Sfinţilor... şi să contribuie la înmulţirea dragostei, la privigherea si invocarea Domnului ca a Stăpînului şi a Părintelui şi a Sfinţilor ca a slujitorilor Lui, ajutători şi mijlocitori ai noştri». Ideea aceasta a trecut si în Molitfelnicul ortodox în rugăciunea principală din Rînduiala pentru binecuvîntarea icoanei unui sfînt. «Doamne, Dumnezeule... Carele si acum, chipurile si asemănările sfinţilor plăcuţi Ţie nu le lepezi ci le primeşti, pentru ca robii Tăi credincioşi privind la ele, să te proslăvească pe Tine Carele i-ai preamărit si să se sîrguiască a fi următori vieţii şi faptelor lor prin care aceia s-au învrednicit a dobîndi darul Tău si împărăţia». În viaţa religioasă a popoarelor ortodoxe icoanele au o importantă fără egal: «în ochii credincioşilor bizantini (ortodocşi) icoana e ca un canal al Harului şi al puterii divine, izvorul nesecat de unde curg peste oameni pu¬terea izbăvitoare si toate binefacerile răscumpărării, dacă ele nu transmit harul ca Sfintele Taine, ele răspîndesc în suflet sentimentele de credinţă, de iubire, de pocăinţă şi alte dispoziţii sufleteşti, care premerg Harului şi-l fac să se pogoare în inimi».
