Efecte înşelătoare: Talismanul, Visul, Epistolia şi altele
În ultimii ani ni s-au oferit diferite surogate ale credinţei prin
răspândirea unor scrieri ce se numesc apocrife, care sunt condamnate de
Biserică. Cea mai cunoscută dintre acestea este cărticica "Visul Maicii
Domnului", retipărită de nenumărate ori la diferite edituri, dar şi de
unele parohii, acordându-i-se chiar şi "înalte binecuvântări". Broşura
prezintă la început câteva rugăciuni obişnuite ale Bisericii dar adaugă
şi un "text" despre care se crede că ar fi fost trimis de Dumnezeu
oamenilor. Acest "text" nu a fost acceptat de Biserică, dar unii au
considerat că ar întreţine un sentiment de evlavie. În realitate, însă,
apocrifa ademeneşte sufletele mai slabe spre o credinţă greşită, spre
superstiţie.
Se vorbeşte acolo despre un vis pe care l-a avut
Maica Domnului, în care i s-au vestit dinainte toate patimile Domnului.
Dar noi ştim din Sfânta Scriptură că la numai 40 de zile de la naşterea
Fiului ei i s-a vestit de către Dreptul Simeon: "Şi prin sufletul tău va
trece sabie". Cu alte cuvinte: vei asista la răstignirea Fiului tău.
Deci
nu era nevoie de un vis pentru a o "înştiinţa" sau menaja pe Maica
Domnului deoarece i se vestise încă de la Întâmpinarea Domnului.
Maica
Domnului ştia de calvar şi din cuvintele Domnului când le spunea
ucenicilor Săi: "Fiul Omului trebuie să pătimească multe... şi să fie
omorât...” (Luca 9;22).
Încă şi din Vechiul Testament pe care îl cunoştea, cu siguranţă, Maica Domnului ştia de patimile lui Mesia.
De-a
lungul vremii, Biserica s-a confruntat cu multe descoperiri şi vedenii,
dar Părinţii duhovniceşti le-au privit cu circumspecţie şi de multe ori
au preferat să le respingă decât să cadă în vreo greşeală. Vedem
aceasta mai ales în Pateric şi în Vieţile sfinţilor.
Astfel,
sfântul Diadoh al Foticeii ne îndeamnă să nu primim nici vis, nici
arătare, nici lumină, nici glas, nici strălucire, pentru că de cele mai
multe ori sunt batjocură a dracilor.
Şi chiar dacă vedenia este
de la Dumnezeu, El nu se supără dacă nu o primim pentru că ştie că din
pricina dracilor ne apărăm. (Filocalia vol. 1).
Respectivul răvaş
susţine că: "dormind Preasfânta Fecioară în muntele Eleonului, când a
fost în cetatea Betleemului, a venit acolo şi Domnul nostru Iisus
Hristos care i-a spus: Maica Mea Preasfântă, adevărat vis ai visat. Iar
de va scrie cineva visul tău şi-l va purta cu sine şi în casă îl va
păstra, de acea casă vrăjmaşul nu se va apropia şi duhul cel necurat se
va goni. Arhanghelul Mihail va fi lângă dânsul îndreptând calea lui, iar
la dreapta judecată va afla milă şi va fi primit în împărăţia
cerurilor."
Pentru asemenea cazuri de falsă credinţă, Pravila
Bisericească vesteşte cu luminat adevăr: "Dumnezeu nu voieşte să fie
slujit prin minciună căci ceea ce astăzi minciuna pare că zideşte, mâine
distruge împătrit mai rău ." În Pravila Bisericească amuleta este
considerată un obiect făcut de oameni spre a le aduce noroc sau a-i
apăra de pagube, dar care este, în realitate, un semn al necredinţei în
Dumnezeu. De aceea se canoniseşte ca şi vrăjitoria fiindcă este neplăcut
lui Dumnezeu.
Siguranţa că te vei mântui este o ispită grea care
îşi are rădăcina în mândrie, ispită a celui rău tocmai pentru a-l
îndepărta pe om de la mântuire. Atitudinea corectă este cea ortodoxă
adică nădejdea mântuirii, nu certitudinea.
Iată o pildă în acest sens: Un bun creştin ce era preocupat de mântuirea sa se strădui a să împlinească trei lucruri.
Mai
întâi, ţinea să fie bine spovedit întotdeauna. Apoi, punea întotdeauna
pomelnice la Sfânta Liturghie şi, al treilea, dădea milostenii. Cel mai
important lucru cu care trebuie să ne prezentăm la Judecata de Apoi este
dezlegarea de păcate obţinută prin spovedanie la duhovnic, nu
talismanul. Că nu rămân păcatele nespuse, ori la duhovnic spre iertare,
ori la Judecată spre pedeapsă.
După moarte l-au luat îngerii şi
l-au dus în Rai. Primul lucru de care s-a mirat a fost că n-a întâlnit
acolo pe cei care muriseră înaintea lui şi care fuseseră siguri că se
mântuiesc. Al doilea, s-a mirat că a aflat pe unii la care nu se
aştepta, care după socoteala omenească nu aveau şanse de mântuire. Şi
cea mai mare mirare pentru el a fost că era şi el acolo, din mila lui
Dumnezeu.
Asta înseamnă să ai nădejde, nu să fii sigur.
Aşa
şi noi, fiind ortodocşi, nu ne vom lăsa "duşi de nas" de garanţiile
unui vis sau talisman care ne promite că "la Judecata de Apoi vom afla
milă". Fraţilor, fără spovedanie, fără dorinţa de a ne curăţi viaţa, nu
se mântuieşte nici un creştin, chiar de ar purta la el toate talismanele
din lume.
Nu este oare această promisiune "va fi primit în împărăţia cerurilor" o păcăleală de 1 aprilie sau un fel de asigurare ADAS ?
Mai
departe se spune acolo: „iar de va scrie cineva visul şi-l va purta cu
sine... arhanghelul Mihail va fi lângă dânsul îndreptând calea lui".
Niciodată
nu-i va cere Hristos vreunui creştin ca, de dragul Lui, acesta să-şi
vopsească barba în albastru sau să-şi pună la pălărie o pană mare de
păun. La fel, nici nu-i va cere vreodată să poarte la el vreun talisman.
În schimb Mântuitorul ne cere să ne purtăm crucea vieţii cu răbdare.
Apostolul Iacov spune: "credinţa fără fapte este moartă". Iar faptele înseamnă să împlinim poruncile lui Hristos din Evanghelie.
În
schimb, omul care poartă visul sau talismanul împlineşte porunci
omeneşti şi crede că acestea îi vor aduce mântuirea. El caută o credinţă
ieftină, care nu-i cere nici un efort. Credinţa lui se află în buzunar
şi nu se cere dovedită prin fapte bune. Se laudă cu talismanul şi-i
găseşte diferite întrebuinţări: vestă antiglonţ, paratrăznet, le
atribuie putere de exorcizare.
Se mai spune acolo că "din acea
casă în care va fi păstrat, duhul rău va fi gonit". Dar Sfinţii Părinţi
spun că diavolul are îndrăzneala să intre şi în biserică şi în Altar,
numai în Sfântul Potir nu-i îngăduie Dumnezeu să intre. Deci de vom
crede că nu va intra în casa ce are talismanul, se îmbolnăveşte dracul
de râs! Iată cât de grosolană este înşelăciunea vrăjmaşului pentru cei
creduli, şi cu câtă obrăznicie se foloseşte el de numele Maicii Domnului
şi al Arhanghelului Mihail pentru a înşela. Aceasta din cauza urii
nestăvilite pe care o are faţă de Arhanghelul Mihail care i s-a
împotrivit, şi faţă de Maica Domnului care i-a zdrobit capul.
Mai
nou, se face reclamă pe posturile TV la diferite lănţişoare cu
cruciuliţe aducătoare de noroc şi câştig care, zice-se, au girul
Ierusalimului.
Iarăşi o credinţă care nu-ţi cere nici un efort.
Dar un proverb românesc spune: "Dumnezeu îţi dă dar nu-ţi pune în traistă".
Altul german: "Dumnezeu ajută pe marinar la vreme de furtună dar timonierul trebuie să fie la cârmă".
Înţelepciunea
popoarelor arată de mult prăpastia dintre credinţă şi credulitate.
Iubesc naivitatea, spunea cineva, dar nu la bărboşi. Bărboşii se cade să
fie înţelepţi.
Cumpărătorii dornici de noroc şi-au achiziţionat
bijuteria miraculoasă doar-doar cocoşul cel bătut din poveste va aduce
punguţa cu doi bani.
Niciodată nu vom trăi fără probleme şi fără
săbii îndreptate împotriva noastră, dar toate acestea nu trebuie să ne
descurajeze. Nu trebuie să ne dăm bătuţi. Dumnezeu ştie necazurile
noastre dar ne curăţeşte prin ele aşa cum se curăţă aurul în cuptor.
Dumnezeu ne-a mântuit prin Cruce, nu prin dreptate, nu prin minuni. Pe Cruce Hristos era biruitor iar Satana era învins.
Deci
nici un creştin nu este scutit de crucea sa, pentru că este un dar de
la Dumnezeu spre mântuire. Suferinţa nu este numaidecât o pedeapsă dar
chiar dacă ar fi, ea este un canon care ne ajută să ne îndreptăm, să ne
întoarcem la bine.
De vreţi să vă pregătiţi pentru viaţă şi să nu
aveţi surprize, bune sunt studiile, bună e ingineria şi mai bună este
meseria - brăţară de aur -, bună este tehnica, bune sunt limbile
străine, dar cea mai temeinică pregătire este studiul Calvarului şi al
Golgotei. Asta este şcoala practică şi tehnică, asta este adevărata
şcoală profesională a meseriei de om în lume.
În concluzie,
"dorim" vânzare bună celor care comercializează aceşti idoli în
miniatură: visul, epistolia, talismanul şi bijuteria de la Ierusalim.
Iar puţin credincioşilor care le cumpără înşelare uşoară dacă sunt slabi. Dar să nu fie nimeni slab!
AMIN!
Despre rugăciune
Chiar în timp ce te rogi o să vină duhuri rele să-ţi schimbe mintea de la rugăciune, dar nu te teme.
Nu există creştin sau monah să nu fie ispitit când se roagă. Să nu vă agitaţi, să fiţi calmi că tot apuci să zici ceva.
Ai vrut numai cu o râvnă care se naşte în noi toţi, să faci mai mult.
Dar
nu, tu roagă-te cu măsură, mulţumeşte-te cu daruri mici. Nu-i convine
deloc satanei că te rogi şi, ca să te împiedice, îţi dă de lucru. Ăsta e
semnul că noi facem lucrul bun. Ia să te gândeşti la lucruri deşarte să
vezi că nu te mai opreşte. Are şi el libertatea să ne ispitească, atât.
N-are putere, e un tolerat dracul.
Nu faceţi greşeala să-l
blestemaţi. Cu dracul nu se stă de vorbă decât cu: "Doamne Iisuse
Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul." Fuge
dracul de puterea numelui lui Iisus.
Dacă uiţi să zici îţi revii
cu calm, agitaţia îi convine satanei, că nu eşti în stare să-ţi mai
revii. Harul lui Dumnezeu nu vine unde-i o mâhnire, unde-i o întristare,
deoarece cu o astfel de bogăţie nu ştii ce să faci şi o risipeşti. Deci
să ai o stare de veselie pe unde trăieşti care înseamnă şi o stare de
rugăciune şi o trăire creştină. Când sunteţi trişti gândiţi-vă la lucrul
acesta: stai, că este ceva drac aicea! Şi nu acceptaţi, rugaţi-vă la
Maica Domnului. Cât poate Dumnezeu cu puterea, poate şi Maica Domnului
cu rugăciunea.
Sfinţii povestesc că odată a venit diavolul la uşa
unui călugăr. Împingea diavolul să intre, împingea şi călugărul pe
dinăuntru să nu-l lase. Şi se ruga în timpul ăsta: Doamne Iisuse,
ajută-mă! Dar dracul împingea mai tare şi era mai, mai să-l biruie,
când, de teamă a strigat călugărul cât a putut: Doamne Iisuse, ajută-mă!
Şi imediat a dispărut diavolul, şi lângă el a apărut Mântuitorul. "De
ce n-ai venit până acum?", L-a întrebat călugărul. "Am venit când M-ai
chemat cu adevărat".
Deci rugăciunea şi gândul la Dumnezeu, dacă
nu pleacă din inimă, sunt spoială. Câţi dintre noi nu păţim asemenea
călugărului la uşa sufletului nostru? Zicem că ne rugăm, zicem că ne
împotrivim păcatului, dar numai când suntem copleşiţi, în momente de
mare cumpănă ne gândim cu adevărat la Dumnezeu. O clipă înseamnă un timp
şi un suspin înseamnă o rugăciune. Rugăciunea este un mijloc neapărat
folositor, dar trezvia e un scop atins. Trebuie ştiut că mult se teme
diavolul de omul treaz, cât mai treaz.
«Rugaţi-vă neîncetat» (1 Corinteni 5,17)
Scurta rugăciune de mai jos este cel mai preţios dar al lui Dumnezeu dat omului:
«Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul».
«Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi».
Spune
fratele meu, cu buzele şi cu inima ta, neîncetat, aceste cuvinte
mântuitoare, deoarece luminează mintea, liniştesc inima, ard păcatele,
biciuiesc şi izgonesc pe draci.
«Cu numele lui Iisus biciuieşte pe vrăjmaşi; căci nu este armă mai puternică în cer şi pe pământ» (Sf. Ioan Scărarul).Arhimandrit Arsenie Papacioc
