Din punct de vedere teologic, Hristos-Mantuitorul este nu numai intemeietorul si capul nevazut al Bisericii, ci si axa timpului, centrul istoriei religioase a omenirii. Deoarece El este vesnic prezent in Biserica si istorie, memorialul liturgic din cadrul cultului bisericesc nu este numai amintirea trecutului, ci el ne face prezente si contemporane evenimentele din trecut si ne sugereaza pe cele din viitor (eshatologie). In marile sarbatori ale Mantuitorului (Craciun, Pasti etc.) devenim un fel de martori oculari ai evenimentelor comemorate, devenim contemporani cu ele. Fiecare act divin din iconomia mintuirii a avut loc odata, intr-un anumit moment al istoriei, dar se ofera, devine continuu prezent in taine, in misterul liturgic.
Desi timpul este o notiune abstracta, fiind indivizibil, omul a simtit nevoia sa-l concretizeze si sa-l masoare, adica sa-l imparta printr-un sir de miscari succesive si subdiviziuni periodice, in care sa se incadreze atat viata sa materiala cat si cea religioasa. Acestea sunt consemnate in calendarul de care ne servim pentru masurarea si divizarea timpului.
