Faza ultima a barocului, din a doua jumatate a secolului XVIII poarta in general denumirea de Stil rococo (de la franuzescul rocaille, scoica), adica rotund, incarcat, impopoonat, numit in deradere si stilul peruca (Das Aufgebauschte). Se naste tot in Italia, ca o exagerare a barocului. Creeaza mai mult opere laice (palate), dar si cateva biserici care se disting prin elegana, decor bogat si rafinat, de un gust feminin. Liniile drepte sunt inlocuite prin curbe, cercul, cu ovalul. E o arta feminina, de un gust senzual, in care artistii pun accentul pe amanuntele si rafinamentul decorului ; arhitectul devine de fapt un decorator.
Ca monumente religioase reprezentative ale stilului rococo amintim :
In Italia: bisericile Sf. Magdalena (de arhitectul Sardi, sec. XVIII) si Sf. Balbina (de Juvara, sec. XVIII), din Roma; bisericile Annunziata si Sf. Clara din Neapole, Santa Croce si Santa Chiara (Sf. Clara) din Lecce, catedrala din Siracusa, biserica Iezuiilor din Veneia (opera lui Domenico Rossi) s.a.
In Franta: Capela palatului din Versailles (langa Paris), Oratoriul din Avignon, capela Visitatio din Le Mans s.a.
In Germania: bisericile Frauenkirche (Sf. Fecioara, protestanta) si Hofkirche (biserica palatului) din Dresda (cea de a doua, biserica catolica), Sf. Clement din Munster, Sf. Paulin din Trier, Capela episcopala din Wurzburg (sec. XVIII) s.a.
