In dimineata zilei de 14 IX 2002, ziua , staretul Manastirii Antim, , a . „Parintele Sofian a plecat la Cer" - scria pe atunci Mitropolitul Olteniei, Teofan. „Imparatia cea de sus se imbogateste cu un pamantean. Pamantul, in logica lumii, este mai sarac cu un om ceresc. Omenirea, in logica credintei, devine mai bogata, caci, acolo sus, un rod al ei, gasindu-si odihna, se osteneste in rugaciune pentru oameni". I se mai spunea si „duhovnicul Bucurestilor". De atunci a trecut un an. Un an cat o viata.
Neindoielnic, Parintele Sofian a facut parte din acel sir neintrerupt de stareti ai Bisericii Ortodoxe Romane care, asemenea batranilor intelepti ai Patericului, a vegheat la transmiterea invataturii si cailor indumnezeirii omului. Cand evocam figura vreunui parinte imbunatatit, o anume curiozitate (nu totdeauna benefica, dar din pacate caracteristica timpului nostru) ne face sa ne intrebam daca parintele cu pricina dobandise darul rugaciunii neincetate, asa-numita „rugaciune a inimii". In cazul Parintelui Sofian, intrebarile nu-si mai aveau rost. Caci raspunsul era asternut la vedere. Chipul parintelui, ochii, aerul din jurul fiintei sale fragile, vorbeau de la sine. Nascut la 7 X 1912, dincolo de Prut, in comuna Cuconestii-Vechi, jud. Balti, al treilea copil al unei familii de tarani credinciosi, a primit la botez numele Serghei. La varsta de 14 ani, la Schitul Rughi, jud. Soroca, va intra ca frate de manastire. Doi ani mai tarziu se inscrie la scoala de cantareti bisericesti din Manastirea Dobrusa, dupa absolvirea careia, in toamna anului 1932, este trimis la Seminarul monahal de la Manastirea Cernica, unde ii va avea printre colegi pe actualul Patriarh Teoctist, pe Gherasim Cristea, Episcopul Ramnicului, si pe Arhim. Grigorie Babus. La 25 XII 1937 va imbraca haina monahala la Manastirea Dobrusa, primind numele de Sofian. Doi ani mai tarziu, la 6 VIII 1939, este hirotonit diacon de catre Episcopul Hotinului, Tit Simedrea, in Catedrala din Balti. Desi in anul 1940, dupa absolvirea seminarului, se reintoarce la Manastirea Dobrusa, ocuparea Basarabiei de catre rusi il poarta pe drumul refugiului, alaturi de staretul sau si ceilalti calugari din obste, gasindu-si loc de asezare la Manastirea Caldarusani. In toamna lui 1940 se inscrie la Academia de Belle Arte din Bucuresti, sectia Arta Decorativa, devenind la absolvirea ei, in 1945, pictor licentiat. Intre 1942-1946, urmeaza cursurile Facultatii de Teologie, obtinand licenta cu lucrarea „Chipul Mantuitorului in iconografie". La 15 XI 1945 este hirotonit preot la Manastirea Antim. In vara lui 1958, este arestat si inchis, impreuna cu alti 16 intelectuali, clerici si mireni, din cadrul miscarii spirituale „Rugul Aprins". Parintele Sofian cunostea bine nu numai Filocalia, dar si talcuirile ei adanci, din scrierile marilor duhovnici rusi Ignatie Briancianinov, Teofan Zavoratul, Ioan de Kronstadt, pe care le raspandea in cópii dactilografiate ori scrise de mana credinciosilor de la Antim inca din primii ani ai staretiei sale (1950-1955). A fost condamnat la 16 ani de inchisoare pentru „uneltire contra ordinii sociale prin activitate mistica dusmanoasa". Dupa 6 ani a fost pus in libertate. Chiar daca istoria monahismului romanesc va lega de-a pururi numele Parintelui Sofian de cel al Manastirii Antim, multe alte lacasuri din tara si din strainatate poarta prin veac urma mainilor sale, cu a caror smerita truda le-a impodobit, cautand fara incetare Chipul de frumusete si lumina al Mantuitorului. Schitul Darvari (1964 si 1993), Manastirea Agapia (1970), Manastirea Deir-El-Harf - Liban (1971), Manastirea Radu-Voda - Bucuresti (1973), Catedrala din Homs - Siria (1978), Biserica din Hama - Siria (1979) sunt doar cateva din locasurile in care il putem afla pe Parintele Sofian. La moartea sa, ca si cu o jumatate de veac in urma, cand l-a adapostit de talharii ce-i cotropisera tinutul, pamantul Caldarusanilor si-a mai deschis inca o data bratele, primind la sanul sau trupul celui ce-a izvodit nu numai icoane, dar mai cu seama dragoste si mangaiere in sufletele atator semeni. Bland si smerit, arzand drept ca o lumanare in fata noianului de suferinte, si-a purtat Crucea cu rabdare si supunere, biruind vitregiile si prigoana, pentru a se inalta la ceruri de ziua ei. Nu stiu daca parintele Sofian a aflat pana la urma Chipul Domnului. Dar stiu ca aceasta neincetata cautare ne-a lasat pe noi sa zarim in fuga timpului, inca din viata aceasta, Chipul Sfinteniei. De atunci a trecut un an. Un an cat o viata. (C. G.)
