Ultimul aspect pe care il ia Renasterea tarzie in arta Apusului poarta denumirea de Neo-clasicism sau academism. Nascut in sec. XVIII ("secolul luminilor"), sub influena filosofiei si a literaturii iluministe germane (Lessing, Goethe, Kiopstok, Herder) si a studiilor de arheologie clasica (sapaturile de la Pompei), neo-clasicismul se manifesta ca un curent de excesiva admiratie pentru arta clasica pagana si de reintoarcere la liniile ei simple si clare, ca o reacie impotriva formelor bizare si artificiale, in care barocul si rococo-ul inecasera puritatea formelor iniiale ale Renasterii, din secolele XV si XVI. Se cauta deci a se inlatura nu numai inovatiile baroce si rococo, ci si innoirile care nu consunau cu cele antice. Pe din afara, bisericile de stil neoclasic seamana cu niste temple antice, grecesti sau romane, cu coloane. Pe cand arta Renasterii reprezenta o interpretare noua a formelor antice, neoclasicismul nu ne da decat copii sau reproduceri fidele, mai mult sau mai putin izbutite, ale monumentelor artei clasice pagane. In interior, bolile sunt decorate cu ornamente in relief si cu picturi in fresca.
Transeptul lipseste uneori (fiindca nu se gaseste totdeauna in templele antice), iar absida altarului isi reia forma clasica de semicerc, pe care o aveau basilicile pagane si crestine din antichitate.
Dintre monumentele religioase care se incadreaza in acest stil, amintim, de exemplu : biserica Sainte-Genevieve din Paris, construita intre 1745-1780 de arhitectul Soufflot, ca un templu grec cu coloane si cupola inalta de 80 m (transformata de la Revoluia franceza in Pantheon naional sau mausoleu al personalitailor ilustre ale Franei), manastirea Capuinilor din Paris (cu incinta ca un atriu doric), La Chapelle-Expiatoire din Paris (de Fontaine), -Philippe-du-Roulle din Paris (de tip basilical antic) s.a.
