Despre cultul ortodox şi despre adevărata închinare
Prin intermediul unui pastor baptist am primit următoarea întrebare, care provine, probabil, de la un credincios tot baptist. Pastorul a considerat că la astfel de întrebări ar fi bine să răspundă un preot ortodox şi această atitudine este una lăudabilă, întrucât tematica ei vizează cultul ortodox, despre care ar fi corect să răspundă doar un practicant şi chiar slujitor al acestuia. Iată deci întrebarea:
Cum are loc închinarea în locaşurile cultului ortodox; se pare ca ortodocşii au mixat închinarea din Vechiul Testament (construcţia edificiului, hainele preoţesti, candela) cu Noul Testament? Care este sensul? Cum se închină un creştin în Biserica Ortodoxă?
Întrebarea este foarte complexă şi necesită un răspuns pe măsură, mai ales că despre asta s-au scris zeci de cărţi şi studii. Eu voi încerca să sistematizez nişte idei de bază (reieşind strict din întrebare), pe care le voi prezenta în câteva puncte.
1. S-a remarcat foarte bine că noţiunea de „închinare” nu se limitează la gestul de prosternare, ci înseamnă mult mai mult. Aceasta e foarte adevărat, doar că atunci când ortodocşii spun că aduc adevărata închinare doar lui Dumnezeu-Treime, iar Maicii Domnului sau Sfinţilor aduc doar cinstire, neoprotestanţii dintr-o dată sar cu replica precum că noi am face gesturi de prosternare şi în faţa Sfinţilor şi, prin urmare, am aduce şi acestora închinare. Deci, persoana care a adresat întrebarea, a surprins foarte bine că închinarea este un act spiritual foarte profund, care implică totul, începând de la edificiul de rugăciune şi până la ultima candelă din biserică, nemaivorbind de rugăciunile propriu-zise, or noi ortodocşii, toate acestea le facem spre slava Unicului Dumnezeu, Cel în Treime închinat.
2. Mântuitorul Hristos instituie „închinarea în duh şi în adevăr” (Ioan 4:24), dar aceasta nu înseamnă lipsa oricărei închinări ci, aşa cum reiese din convorbirea cu femeia samarineancă, aceasta înseamnă în primul rând posibilitatea de a te închina şi a aduce lui Dumnezeu jerfe nu doar la Iurusalim (ca evreii) sau pe Muntele Garizim (ca samarinenii), ci iată că a venit vremea când „nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim nu vă veţi închina Tatălui” (Ioan 4:21), ci „în tot locul stăpânirii Lui” (Psalmul 102/103: 22). Bineînţeles „închinarea în duh şi în adevăr” înseamnă în sens duhovnicesc mult mai mult: cunoaşterea şi slăvirea Treimii (cf. Sf. Chiril al Alexandriei), înclocuirea jertfelor sângeroase cu cea nesângeroasă / euharistică (cf. Ioan Gură de Aur), trecerea de la preoţia levitică la cea „după rânduiala lui Melchisedec” (cf. Sf. Ap. Pavel şi Ioan Gură de Aur) şi multe altele. Toate acestea însă nu exclud un anumit cadru liturgic, ci chiar îl implică în mod obligatoriu, pentru că toate prescripţiile cultice ale Vechiului Testament, compartimentele Templului, cele trei trepte ale preoţiei, fiecare cu veşmintele lor ş.a., au fost considerate încă de Sf. Apostoli (vezi mai ales Epistola către Evrei) drept icoane profetice (prefigurări) a ceea ce trebuia să reprezinte cultul creştin. Paştele iudaic, de exemplu, a fost o profeţie a Paştelui creştin, iar mielul pascal a fost o profeţie a „Mielului care ridică păcatul lumii” (Ioan 1:29) – deci „mixarea cultului” era o vocaţie a cultului Noului Testament pe care creştinii au făcut-o sub inspiraţie / revelaţie divină, iar în primă etapă, chiar sub directa supraveghere şi exemplul personal al apostolilor.
3. Ruperea catapetesmei Templului în două la răstignirea lui Hristos (Matei 27:51) n-a însemnat decât abolirea Jertfelor sângeroase ale Vechiului Testament. Templul însă a continuat să existe încă multă vreme, pentru că el era menit să devină prima biserică a creştinilor (lucru pentru care Apostolii nu încetau să meargă acolo pentru a-i converti pe evrei – Fapte 2:46; 3:1-4 ş.a.) şi abia după ce evreii au refuzat în repetate rânduri să creadă în Hristos, Dumnezeu a rânduit distrugerea templului în anul 70, deşi acest lucru se putea produce chiar în ziua răstignirii lui Hristos, mai ales dacă ne amintim de cutremurile mari care au avut loc atunci încât se despicau şi pietrele (Matei 27:51). Aceasta confirmă faptul că Dumnezeu n-ar vrut distrugerea totală a formelor de cult ale Vechiului Testament, chiar dacă unele dintre ele au un rol secundar, nefiind totuşi lipsite de sens. Iată de ce primii creştini, dar şi adevăraţii următori ai acelora, folosesc tămâie şi aprind candele în cult, iar jertfa euharistică stă în centrul întregului cult, ca un Paşte actualizat (nu repetat) în permanenţă, dar şi ca o jertfă zilnică sau cel puţin săptămânală, spre iertarea păcatelor poporului.
4. După dărâmarea Templului evreii au renunţat la toate formele de cult (pentru că nu mai aveau Templul din Ierusalim), păstrând doar citirea şi interpretarea Legii la Sinagogă, iar „preoţia” lor de acum e legată doar de slujirea învăţătorească, fără valenţe sacramentale. Asemănarea cu cultul neoprotestant este izbitoare (mai ales la „adventişii de ziua a şaptea”), iar diferenţele faţă de cultul primilor creştini (despre care Scriptura, este adevărat, nu dă foarte multe detalii), este şi mai izbitoare.
5. Un creştin ortodox (autentic, nu doar cu numele) se închină „în duh şi în adevăr”, dar asta nu înseamnă o percepţie particulară a fiecăruia faţă de cult, ci o percepţie eclesială în baza Sfintei Tradiţii a Bisericii. Este adevărat că unele elemente şi forme ale cultului ortodox s-au dezvoltat în timp şi ele se vor dezvolta şi mai departe, dar principiile acestui cult stau anume în cultul apostolic. Din acest punct de vedere chiar şi cele două Testamente nu trebuie puse în raport de opoziţie, ci de continuitate. Noul Testament este o continuare şi o desăvârşire a Vechiului Testament (exprimat inclusiv prin trecerea de la azimă la pâine la Cina cea de Taină). Este adevărat că textul a ceea ce numim noi „Noul Testament” a fost scris în primul secol creştin, dar însăşi epoca Noului Testament nu se termină niciodată şi noi, ortodocşi, încercăm să o trăim plenar în Hristos cel care ne-a făgăduit că „va fi cu noi până la sfârşitul veacurilor” (Matei 28:20).
Dacă anumite aspecte sau detalii se cer a fi precizate, vă rugăm să reveniţi cu întrebări mai concrete, iar noi, în măsura timpului disponibil, vă vom răspunde.
