Monumentele cele mai caracteristice pentru arhitectura religioasa a romanilor transilvaneni sunt bisericile de lemn. Foarte numeroase in toata regiunea muntilor si mai ales in Maramures si Crisana, ele preced arhitectura de zid si de piatra, desi, data fiind lipsa de rezistenta a materialului lemnos, din care sunt facute nu ni s-au putut pastra exemplare prea vechi (despre una din bisericile din Ieud-Maramures se pretinde ca ar fi din anul 1364, iar o biserica din Apsa de Mijloc ar fi fost construita la anul 1400, desi exemplarele cele mai vechi, sigur datate, provin din secolele XVII si XVIII), Construite de obicei pe coline care domina satele si imprejurimile, bisericile acestea se ridica pe o temelie (un soclu) din pietre sau pe talpi groase din lemnul cel mai durabil (stejar, tisa). Ceea ce deosebeste bisericile de lemn transilvanene de cele din alte parti ale tarii si constituie punctul de greutate al artei lor constructive este turnul-clopotnita ridicat peste pronaos. De o inaltime considerabila in raport cu restul edificiului, el tisneste deasupra acoperisului ca un adevarat turn de catedrala gotica, dand partii superioare a bisericilor un aer exotic.
O ornamentatie sculpturala bogata, variata si lucrata cu indemanare, imbraca, la multe din bisericile transilvanene de lemn, capetele grinzilor care sustin acoperisul, stalpii si cosoroaba pridvorului, chenarele de usi (portalurile) si ferestre, nervurile boltilor (imitand pe cele de piatra ale bisericilor gotice) cu crestaturi minunate si motive populare de veche traditie (forme geometrice, flori sau stele incercuite, ramuri, motivul solar, roza vanturilor, rozete, sarpele, franghia rasucita) sau imprumutate din arta mai noua a bisericilor de piatra (frunza de vita, frunza si vrejul de acant, laleaua s.a.).
Putandu-se demonta si reface usor, unele biserici din lemn au fost transportate din locul de bastina in alte parti (ca cele refacute de Patriarhul Justinian la Techirghiol, la Dragoslavele si la Suesti-Cermegesti). Trei au fost aduse in Muzeul Satului din Bucuresti, ca exemplare ale artei arhitectonice populare (una din Dragomiresti-Maramures, 1727, alta din Rapciuni-Moldova, 1773, si alta din Turea, judetul Cluj, sec. XVIII).
