1 Arsenie, fiind încă la palat, se ruga de Dumnezeu zicând: Doamne călăuzeşte-mă cum să mă mântuiesc. Şi a auzit un glas spunând: Arsenie, fugi de oameni şi te vei mântui.
2 Tot el sihăstrindu-se în viaţa singuratică, s-a rugat din nou cu aceleaşi cuvinte. Şi a auzit un glas spunându-i: Arsenie, fugi, taci, linişteşte-te, căci acestea sunt rădăcinile lipsei de păcate.
3 S-au năpustit odată dracii peste avva Arsenie în chilia lui lovindu-l. Venind la el cei care-l slujeau l-au auzit din afara chiliei rugându-se lui Dumnezeu şi spunând: Doamne, nu mă lăsa. Nimic n-am făcut bun dinaintea ta, dar dă-mi după mila ta să pun început.
4 Se spunea despre el că aşa cum nimeni din palat nu avusese veşminte mai frumoase ca ale lui, tot aşa nimeni nu purta mai proaste la biserică.
5 I-a spus cineva fericitului Arsenie: – Cum de noi după atâta şcoală şi înţelepciune n-avem nimic, şi ţăranii ăştia de egipteni şi-au dobândit atâtea virtuţi? – Noi nu avem nimic din învăţătura lumii. Ei, ţărani de egipteni, şi-au dobândit virtuţi din osteneala lor.
6 Întrebându-l odată avva Arsenie pe un bătrân egiptean despre gândurile sale, altul l-a întrebat văzându-l: – Avva Arsenie, cum de îl întrebi tu pe acest ţăran despre gândurile sale, care ai atâta învăţătură grecească şi de-a Romei? – Învăţătura Romei şi pe cea grecească o am, dar alfabetul ţăranului acesta nu l-am învăţat.
7 A venit fericitul vlădica Teofil la avva Arsenie cu un dregător. Şi-i cerea vlădica să asculte un cuvânt de la el. Tăcând puţintel, bătrânul le-a spus: dacă vă spun, o să-l urmaţi? Iar ei făgăduiră să-l urmeze. Şi le-a spus bătrânul: oriunde auziţi de Arsenie, să nu vă apropiaţi.
8 Altă dată voind vlădica să vină la el a trimis înainte pe cineva să vadă dacă deschide bătrânul. Şi i-a răspuns bătrânul aşa: dacă vii, îţi deschid, şi dacă-ţi deschid ţie, le voi deschide la toţi, şi atunci nu mai şed aici. Auzind acestea, a spus vlădica: dacă vin acolo ca să-l gonesc, mai bine nu mă duc la sfântul.
9 I-a cerut un frate avvei Arsenie să audă un cuvânt de la el. Şi el i-a spus: pe cât îţi stă în puteri, luptă-te, ca truda ta lăuntrică să fie întru Dumnezeu şi vei birui patimile cele dinafară.
10 A mai spus: Dacă-l căutăm pe Dumnezeu, ni se va arăta, şi dacă îl ţinem, va rămâne cu noi.
11 I-a spus cineva avvei Arsenie: mă muncesc gândurile spunându-mi: nu poţi nici posti nici munci, cercetează-i măcar pe bolnavi, că şi asta e iubire. Bătrânul îi răspunse: mergi, bea şi mâncă, şezi şi nu lucra; dar din chilie să nu ieşi. Ştia el că răbdarea în chilie îl duce pe călugăr în rânduiala lui.
12 A spus avva Arsenie: monahul străin în ţară străină să nu se amestece în cele de acolo, şi va avea pace.
13 I-a spus avva Marcu avvei Arsenie: Pentru ce fugi de noi? Bătrânul i-a răspuns: Ştie Dumnezeu că vă iubesc; dar nu pot fi şi cu oamenii şi cu Dumnezeu. Miile şi zecile de mii de sus au o singură voie, iar oamenii au multe voinţe. Nu pot deci să-l las pe Dumnezeu şi să merg printre oameni.
14 Spunea avva Daniel despre avva Arsenie că petrecea toată noaptea veghind, şi când voia spre zori să doarmă pentru nevoia firii, spunea somnului: haide, rob rău; şi dormea puţintel, aşezat pe scaun, şi se trezea îndată.
15 Spunea avva Arsenie că-i ajunge monahului să doarmă un ceas, dacă este luptător.14(agônistes, în traducerea veche „nevoitor". Am preferat aici alt termen, şi nu pe cel consacrat, dat fiind că „nevoinţă" îl traduce pe askêsis, provenit din alt radical.)
16 Spuneau bătrânii că s-au dat odată în Sketis ceva smochine uscate şi, fiind de nimic, nu i-au trimis şi avvei Arsenie, ca să nu se mânie. Iar el auzind nu s-a mai dus la adunare, zicând: voi m-aţi izgonit nedându-mi binecuvântarea pe care a trimis-o Dumnezeu fraţilor, ca şi cum n-aş fi fost vrednic s-o primesc. Şi au auzit toţi şi i-a înţelepţit smerenia bătrânului. Şi preotul s-a dus să-i dea smochinele uscate şi l-a adus înapoi în adunare cu bucurie.
17 Spunea avva Daniel despre el: atâţia ani a petrecut cu noi, şi-i făceam doar un snop de grâu pe an, şi când mergeam la el, din acela mâncam.
18 A mai spus că doar o dată pe an schimba apa (în care muia fibrele) curmalilor, iar încolo doar adăuga. Căci împletea funie şi cosea până la ceasul al şaptelea15(Adică pe la ora 13 după-amiază.). L-au întrebat deci bătrânii: de ce nu schimbi apa frunzelor, că miroase? Iar el le-a spus: în locul miresmelor de care m-am desfătat în lume trebuie să îndur acest miros.
19 A mai spus (avva Daniel) că dacă auzea că e pe sfârşite vreun fel de poame, spunea singur: aduceţi-mi. Şi gusta o dată puţin din fiecare mulţumind Domnului.
20 Bolea odată avva Arsenie la Sketis şi-i lipsea şi îmbrăcăminte. Şi neavând de unde cumpăra, a luat milostenie de la cineva şi a spus: mulţumescu-ţi, Doamne, că m-ai învrednicit să primesc milostenie în numele tău.
21 Spuneau despre el că chilia lui era la două mile depărtare. Nu ieşea cu uşurinţă din ea, că alţii îl slujeau. Dar când a fost pustiită Sketis, a ieşit plângând şi zicând: a pierdut lumea Roma şi călugării Sketis16(Din 407 încep în acest loc foarte izolat, extrem de aspru şi foarte celebru, raidurile barbare care vor sfârşi în secolul VI cu cucerirea arabă a Egiptului. Sketis s-a pustiit puţin după 410, când a fost şi Roma devastată de vandali.).
22 L-a întrebat avva Marcu pe avva Arsenie: e bine ca să n-ai o mică mângâiere în chilie? Că am văzut un frate care avusese câteva verdeţuri şi le-a smuls. Iar avva Arsenie: e bine, dar după firea omului; căci de nu are tărie pentru un asemenea trai, le va sădi iar.
23 Istorisea avva Daniel, ucenicul avvei Arsenie: eram odată la avva Alexandru, pe care îl ţintuia o durere, din pricina căreia era întins, cu ochii în sus. S-a întâmplat să vină fericitul Arsenie să vorbească, şi l-a văzut întins. Şi cum vorbea, i-a zis: – Cine era mireanul pe care l-am văzut acolo? – Unde l-ai văzut? a răspuns avva Alexandru. – Cum mă pogoram de pe munte, m-am uitat spre peşteră şi am văzut pe cineva întins, uitându-se în sus. Iar el făcu metanie17(Sau: îşi ceru iertăciune.), spunând: – Iartă-mă, eu eram, că mă cuprinsese durerea. – Deci tu erai. Bine. Eu am crezut că e un mirean, de asta am întrebat. Altă dată i-a spus avva Arsenie avvei Alexandru: când îţi vei fi tăiat lujerii, vino să guşti cu mine; dacă îţi vin oaspeţi, mâncă cu ei. Avva Alexandru lucra însă cu rând şi luare aminte. Şi când veni ceasul, mai avea lujeri. Şi dorind să împlinească vorba bătrânului, a rămas să isprăvească lujerii. Iar avva Arsenie, dacă a văzut că întârzie, a gustat, gândind că o fi având oaspeţi. Iar avva Alexandru, când sfârşi, plecă. Şi îi zise bătrânul: – Ai avut oaspeţi? – Ba nu. – De ce n-ai venit? – Că mi-ai spus, când îţi vei fi tăiat lujerii, să vii. Şi împlinindu-ţi cuvântul, n-am venit, că abia acum am sfârşit. Şi s-a uimit bătrânul de conştiinciozitatea18(akribeia.) lui, şi i-a zis: – Deshamă odată, să-ţi faci rugăciunea şi să-ţi bei apa, că de nu, o să ţi se îmbolnăvească trupul fără întârziere.
25 A mers odată avva Arsenie undeva unde erau trestii şi le clătina vântul. Şi i-a întrebat avva Arsenie pe fraţi: – Ce-i foşnetul acesta? – Trestii sunt. – Cu adevărat, dacă s-a aşezat cineva în linişte şi aude ciripit, inima lui nu mai are aceeaşi împăcare. Cu atât mai mult voi care aveţi foşnetul acestor trestii.
26 Spunea avva Daniel că nişte fraţi, mergând la Thebaida pentru in, şi-au spus, hai să-l vedem şi pe avva Arsenie cu prilejul acesta. Şi a ieşit avva Alexandru şi i-a spus bătrânului: fraţi veniţi de la Alexandria vor să te vadă. Iar bătrânul: află de la ei pentru ce au venit. Şi aflând că se duc la Thebaida pentru in, i-a spus bătrânului. Iar el a zis: cu adevărat nu vor vedea chipul lui Arsenie, fiindcă nu au venit pentru mine, ci pentru lucrul lor. Omeneşte-i şi petrece-i cu pace, şi le zi că bătrânul nu poate să-i primească.
27 Un frate a venit la chilia avvei Arsenie la Sketis şi s-a uitat pe uşă, şi l-a văzut pe bătrân care era ca focul pe de-a-ntregul. Dar şi era un frate vrednic să vadă. Şi când a bătut, a ieşit bătrânul şi l-a văzut pe frate uimit. Şi i-a spus: de mult baţi? N-ai văzut ceva? – Nu. Şi vorbind cu el, i-a dat drumul.
28 Pe când şedea odată avva Arsenie la Canopos19(Oraş aflat pe unul din braţele deltei Nilului, la 25 de km de Alexandria.), a venit de la Roma o fată din familie de senatori foarte bogată şi cu frică de Dumnezeu ca să-l vadă. A primit-o vlădica Teofil şi ea l-a rugat să-l înduplece pe bătrân s-o primească. Şi mergând la el l-a rugat: cutare din familie de senatori e venită de la Roma să te vadă. Bătrânul n-a primit însă să o întâlnească. Când i-au vestit asta, a poruncit ea să pună şaua pe dobitoace, zicând: am încredere în Dumnezeu că-l voi vedea. Căci şi în oraşul nostru sunt mulţi bărbaţi, dar eu am venit să văd un prooroc. Şi cum s-a apropiat de chilia bătrânului, din plănuirea lui Dumnezeu era el în afara chiliei. Şi văzându-l a căzut ea la picioarele lui. El însă a ridicat-o cu mânie şi a privit-o zicând: dacă vrei să-mi vezi faţa, iată priveşte-o. Iar ea de ruşine nu privea. Iar bătrânul îi spuse: ai auzit de faptele mele, ele trebuie privite. Cum te-ai încumetat să faci un drum atât de lung pe mare? Nu vezi că eşti femeie şi nu ţi se cade să ieşi niciodată?20(Antifeminism primar, specific nu doar mediului călugăresc misogin din secolul V.) Sau era ca să te întorci la Roma şi ca să le spui celorlalte femei: l-am văzut pe Arsenie – şi să faci marea drum de femei venind la mine. Ea însă zise: dacă vrea Dumnezeu, nu voi lăsa pe nimeni să vină aici. Dar roagă-te pentru mine şi pomeneşte-mă totdeauna. El îi răspunse: ba mă rog lui Dumnezeu să şteargă amintirea ta din inima mea. Iar ea auzind acestea, plecă zbuciumându-se. Când sosi în oraş de mâhnire făcu friguri, şi l-au înştiinţat pe arhiepiscop că e bolnavă. El, venind la ea, o întrebă ce avea. Iar ea i-a spus: O, de n-aş fi venit aici. I-am spus bătrânului: „pomeneşte-mă" iar el mi-a răspuns: mă rog lui Dumnezeu să şteargă amintirea ta din inima mea. Şi acum iată că mor de întristare. Vlădica îi spuse: nu ştii că eşti femeie şi prin femei se luptă duşmanul cu sfinţii? De asta a zis bătrânul aşa; dar pentru sufletul tău se roagă mereu. Şi astfel se vindecă cugetul ei şi plecă spre ale sale cu voie bună.
29 Povestea avva Daniel despre avva Arsenie, că a venit odată un dregător aducându-i testamentul unui senator, rudă cu el, care-i lăsa o mare moştenire. Şi luându-l, a vrut să-l rupă. Şi i s-a aruncat dregătorul la picioare, zicând: rogu-te, nu-l rupe, că o să-mi ia capul. Iar avva Arsenie: eu am murit înaintea lui, şi el abia acum. Şi i-l dădu înapoi, neprimind nimic.
30 Spuneau despre avva Arsenie şi avva Teodor al Fermei că urau mai mult decât orice slava lumească. Avva Arsenie nu întâlnea cu uşurinţă pe cineva, iar avva Teodor întâlnea, dar era ca o sabie.
31 Pe când stătea avva Arsenie în părţile de jos era înghesuit de gloate şi a hotărât să-şi lase chilia. Şi neluând nimic, s-a dus la ucenicii lui, Alexandru şi Zoil, faraniţii. Şi i-a spus lui Alexandru: urcă (Nilul) cu o barcă. Şi aşa a făcut. Şi lui Zoil îi spuse: vino cu mine la râu şi caută-mi o corabie care coboară până la Alexandria, şi aşa urcă şi tu la fratele tău. Iar Zoil, speriat de cuvânt, n-a zis nimic, şi aşa s-au şi despărţit. Bătrânul a coborât în părţile Alexandriei şi s-a îmbolnăvit de boală grea. Iar slujitorii lui îşi spuneau: nu cumva unul din noi l-a mâhnit pe bătrân, şi de asta s-a despărţit de noi? Dar nu găseau nimic în ei cu care să nu-l fi ascultat vreodată. Însănătoşindu-se bătrânul spuse: să mă duc la părinţi. Şi urcând cu corabia merse la Petra unde erau şi slujitorii lui. Fiind aproape de râu, a venit o roabă etiopiană să-i ia desagul. El a certat-o, şi ea i-a zis: dacă eşti călugăr, atunci mergi la munte! Şi el, căindu-se, îşi zise: Arsenie, dacă eşti călugăr, mergi la munte! Atunci i se înfăţişară Alexandru şi Zoil; şi fiindcă îi cădeau la picioare, se aruncă şi bătrânul, şi plânseră toţi. Şi spuse bătrânul: – N-aţi auzit că am fost bolnav? – Ba da. – Şi de ce nu aţi venit să mă vedeţi? – Despărţirea ta de noi n-a fost înţeleasă şi mulţi s-au nedumerit, spunând că dacă nu eram nesupuşi, nu te-ai fi despărţit de noi. – Acum vor zice iar: nu şi-a găsit porumbiţa odihnă picioarelor ei, şi s-a întors la Noe în corabie21( Facerea 8, 9.). Şi aşa se liniştiră, iar el rămase cu ei până la moarte.
33 Spunea avva Daniel: ne povestea avva Arsenie ca despre altul (dar eu cred că era el) că şedea un bătrân în chilia lui, şi iată că un glas i-a spus: hai şi îţi voi arăta lucrările oamenilor. Şi ridicându-se ieşi. Şi l-a dus într-un loc anume şi i-a arătat un negru tăind lemne, şi făcând un snop mare. Şi încerca să-l duce şi nu putea, şi în loc să-l uşureze, mai tăia lemne şi adăuga snopului, şi a tot făcut aşa. Apoi înaintând i-a arătat un om pe un lac şi scoţând apă din el, pe care o turna într-un vas ciuruit, şi apa se scurgea în lac. Apoi i-a zis: hai să vezi şi altceva. Şi a văzut un templu şi doi oameni călări care duceau o grindă de-a curmezişul. Şi voiau să intre pe uşă şi nu puteau din pricina grinzii. Şi nici unul nu se smerea să-i facă loc celuilalt, şi de asta rămâneau înaintea porţii. Aceştia sunt, spuse, cei care duc cu slavă deşartă jugul dreptăţii şi nu s-au smerit ca să se îndrepte singuri, să umble pe calea strâmtă a lui Hristos; de aceea şi rămân în afara împărăţiei lui Dumnezeu. Tăietorul de lemne e cel cu multe păcate, care în loc să se căiască mai adaugă alte păcate la ale sale. Şi vărsătorul de apă e cel care face fapte bune, dar adăugându-le şi unele rele, prin asta le pierde şi pe cele bune. Trebuie să vegheze omul la faptele sale, ca să nu se ostenească în zadar.
34 Tot el povestea odată că au mers unii din părinţi de la Alexandria să-l vadă pe avva Arsenie. Şi era unul din ei unchiul vlădicii Timotei al Alexandriei, cel numit fără avere, şi avea un nepot cu el. Bătrânul bolea şi nu voia să-i vadă, ca să nu vină şi alţii şi să-l tulbure. Era pe atunci la Petra Troei. Şi au făcut cale-ntoarsă necăjiţi. S-a întâmplat atunci şi o năvălire de barbari şi bătrânul veni în părţile de jos. Şi auzind, au venit iarăşi să-l vadă, iar el i-a primit cu bucurie. Şi le spuse fratele care era cu ei: – Nu ştii, avvo, că am venit să te vedem la Troe şi nu ne-ai primit? – Voi aţi mâncat pâine şi aţi băut apă, dar eu, într-adevăr, fiule, nu am gustat nici pâine, nici apă, nici nu m-am aşezat, pedepsindu-mă, până n-am socotit că aţi ajuns la locul vostru, căci pentru mine v-aţi ostenit. Dar iertaţi-mă, fraţilor. Şi mângâindu-se, s-au dus.
35 Tot el spunea: m-a chemat într-o zi avva Arsenie şi mi-a spus: mângâie-l pe părintele tău, ca atunci când va urca la Domnul să se roage pentru tine, şi-ţi va fi bine.
36 Se povestea despre avva Arsenie, că, fiind bolnav odată la Sketis, a venit preotul şi l-a întâlnit la biserică şi l-a pus pe o pătură cu o pernă sub cap. Unul din bătrâni, venind să-l cerceteze, îl văzu pe pătură şi cu perna sub cap, s-a scandalizat zicând: – Acesta este avva Arsenie? Şi şade pe asemenea lucruri? Luându-l de o parte preotul îi spuse: – Ce munceai în satul tău? – Eram oier. – Şi cum o duceai? – Cu mare greu. – Acuma cum trăieşti în chilie? – Mai mult mă odihnesc. – Atunci îl vezi pe avva Arsenie; era în lume ca şi tatăl împăraţilor, şi mii de robi cu brâuri de aur peste haine de mătase îl slujeau; şi călca pe covoare scumpe. Tu fiind oier, nu aveai în lume odihna de acum; el nu are desfătarea pe care o avusese în lume. De aceea tu acum te odihneşti, iar el se trudeşte. Iar acela auzind se căi şi-şi ceru iertare aşa: iartă-mă avvo, am greşit; aceasta e calea cea adevărată, căci el a venit la smerenie, iar eu la odihnă. Şi dumerindu-se bătrânul s-a dus.
37 A venit unul din părinţi la avva Arsenie, şi, cum a bătut la uşă, i-a deschis bătrânul, crezând că e slujitorul lui. Şi când l-a văzut pe celălalt, a căzut cu faţa în jos. Iar acesta i-a spus: ridică-te, avvo, ca să te îmbrăţişez. – Nu mă ridic până nu pleci. Şi rugat îndelung fiind, nu se ridică până nu plecă acela.
38 Povesteau despre un frate că a mers la Sketis să-l vadă pe avva Arsenie, că a mers la biserică, şi i-a rugat pe clerici să-l ajute să se întâlnească cu avva Arsenie. Iar ei i-au spus: să te omenim puţin, frate, şi-l vei vedea. El însă zise: nu voi gusta nimica, dacă nu mă întâlnesc cu el. Şi au trimis un frate cu el, că chilia era departe. Şi bătând la uşă au intrat, au dat bineţe bătrânului şi s-au aşezat în tăcere. Iar fratele de la biserică zise: eu plec, rugaţi-vă pentru mine. Iar fratele oaspete, stingherit de răceala bătrânului, îi spuse fratelui: vin şi eu cu tine. Şi au plecat, iar atunci l-a rugat: du-mă şi la avva Moise care a fost tâlhar. Şi mergând la el, i-a primit cu bucurie, şi i-a petrecut prietenos. Şi i-a spus fratele care-l călăuzise: te-am dus la străin şi la egiptean; care ţi-a plăcut mai mult? – Egipteanul, până acum. Auzind acestea unul dintre părinţi s-a rugat lui Dumnezeu aşa: Doamne, arată-mi lucrul acesta, căci unul se ascunde în numele tău, iar altul în numele tău e primitor. Şi iată că i s-au arătat două corăbii mari pe râu, şi i-a văzut pe avva Arsenie cu Duhul lui Dumnezeu plutind în pace, într-una, iar avva Moise şi îngerii lui Dumnezeu într-alta, care-l hrăneau cu faguri de miere.
39 Spunea avva Daniel: Trăgând să moară avva Arsenie, ne-a spus: nu vă îngrijiţi să faceţi pomeni pentru mine; că eu, dacă am făcut pomană pentru mine, o voi găsi.
40 Trăgea să moară avva Arsenie, şi ucenicii lui se zbuciumau. El le-a spus: nu a venit încă vremea; când va veni, vă spun. Dar voi fi judecat cu voi la Înfricoşata Judecată, dacă daţi rămăşiţele mele cuiva. Ei i-au spus: ce să facem, că nu ştim să îngropăm? Iar el le-a spus: nu ştiţi să-mi legaţi o funie de picioare şi să mă trageţi la munte?
Era vorba bătrânului: Arsenie, de ce ai pribegit? M-am căit adesea că am vorbit, că am tăcut niciodată.
Când trăgea să moară, l-au văzut fraţii plângând şi i-au spus: şi tu te temi, părinte? Iar el le spuse: Într-adevăr frica mea din ceasul acesta mă însoţeşte de când m-am făcut monah.
41 Se spunea despre avva Arsenie că toată vremea vieţii lui, când şedea să lucreze, avea o cârpă pe piept din pricina lacrimilor care-i curgeau din ochi. Auzind avva Pimen că s-a săvârşit, a zis cu lacrimi: ferice de tine, avva Arsenie, că te-ai plâns pe tine în lumea aceasta. Căci cel care nu se plânge pe sine aici, se va plânge veşnic acolo. Ori de voie aici, ori în chinuri acolo, e cu neputinţă să nu plângi.
42 Povestea avva Daniel despre el că niciodată nu voia să vorbească despre locuri din Scripturi, măcar că putea, dacă ar fi vrut. Nici nu scria scrisoare cu una cu două. Când venea la biserică la răstimpuri şedea după un stâlp, ca să nu-i vadă nimeni faţa, nici el să nu vadă pe nimeni. Chipul lui era îngeresc, ca cel al lui Iacóv, cu totul cărunt, cu trupul falnic, dar uscăţiv. Avea o barbă lungă ce-i ajungea până la pântece; genele îi căzuseră de plâns. Era înalt, dar aplecat de bătrâneţe. Era de nouăzeci şi cinci de ani. Petrecuse patruzeci de ani la palatul lui Teodosie cel Mare, cel de dumnezeiască pomenire, tatăl dumnezeieştilor Arcadie şi Honorie. La Sketis a petrecut patruzeci de ani şi zece la Troe deasupra Babilonului, în faţa oraşului Memfis, şi trei ani în Canopul Alexandriei şi alţi doi ani iar în Troe şi acolo a şi murit, săvârşind cu pace şi cu frica lui Dumnezeu călătoria sa. Căci era om bun şi plin de Duhul Sfânt şi de credinţă. Mie mi-a lăsat mantia lui de piele şi cămaşa albă de păr şi sandalele de coajă de copac. Şi eu nevrednicul le port spre binecuvântare.
43 Povestea iar avva Daniel despre avva Arsenie: i-a chemat odată pe părinţii mei, avva Alexandru şi Zoil, şi smerindu-se le spuse: fiindcă demonii se luptă cu mine şi nu ştiu dacă nu mă fură în somn. Noaptea asta însă osteniţi-vă cu mine şi faceţi-mi semn dacă aţipesc în timpul veghii. Şi s-au aşezat unul în dreapta şi altul în stânga, în tăcere. Şi spun părinţii: noi ne-am culcat şi ne-am trezit şi nu l-am simţit aţipind. Şi spre dimineaţă (ştie Dumnezeu dacă de la el, ca să credem că a aţipit, sau într-adevăr i-a venit somnul) a răsuflat adânc de trei ori, şi s-a ridicat îndată zicând: am aţipit, aşa-i? Şi noi i-am răspuns: nu ştim.
44 Au venit odată nişte bătrâni la avva Arsenie şi i-au cerut un cuvânt despre cei care trăiesc în linişte fără să întâlnească pe nimeni. Iar el le-a spus: câtă vreme fata stă în casa tatălui ei, mulţi vor s-o ia în căsătorie, dar dacă începe să iasă, nu mai place tuturor. Unii o dispreţuiesc, alţii o laudă, şi nu mai are preţuirea de când era ascunsă. Aşa şi cu sufletul: dacă începe să se răspândească, nu mai poate mulţumi pe toţi.
