1 A spus avva Petru, cel al avvei Lot: eram odată în chilia avvei Agathon, şi a venit un frate la el zicându-i: vreau să locuiesc cu alţi fraţi; spune-mi, cum să locuiesc cu ei? Bătrânul îi spuse: ca în prima zi când ai venit printre ei, aşa păzeşte-ţi înstrăinarea ta în toate zilele vieţii, ca nu cumva să devii familiar22(mê parrhesiasthes met’autôn.) cu ei. Îi spuse avva Macarie: – Ce anume face familiaritatea? – E ca o arşiţă mare; când se iscă, toţi fug din faţa ei, şi strică roadele pomilor. Iar avva Macarie: – Atâta este de rea? – Nu este altă patimă mai rea decât familiaritatea, căci dă naştere tuturor patimilor. Se cade ca cel ce se străduie să nu fie familiar, chiar singur în chilia lui. Ştiu un frate care a petrecut mult timp în chilie, având un pătuţ, şi ar fi lăsat chilia fără să ştie de pătuţ, dacă altul nu i-ar fi spus. Un asemenea om este strădalnic şi luptător.
2 A spus avva Agathon: monahul nu trebuie să-şi lase mintea să-l învinuiască pentru nimica.
3 A mai spus: fără păzirea sfintelor porunci nu înaintează omul nici măcar spre o virtute.
4 A mai spus: niciodată nu m-am culcat având ceva împotriva cuiva, nici n-am lăsat pe cineva să se culce având ceva împotriva mea, pe cât mi-a stat în puteri.
5 Spuneau unii despre avva Agathon că au venit unii la el, auzind că are duh al deosebirii, şi vrând să-l încerce, i-au spus: – Tu eşti Agathon? Am auzit că eşti curvar şi îngâmfat. – Da, aşa e. – Tu eşti Agathon cel flecar şi bârfitor? – Eu sunt. – Tu eşti Agathon ereticul? – Nu sunt eretic. Şi l-au întrebat: spune-ne, de ce ţi-am zis atâtea, şi le-ai primit, şi cuvântul acesta nu l-ai răbdat? – Cu cele dintâi mă prihănesc singur, căci e spre binele sufletului meu; eretic înseamnă depărtarea de Dumnezeu, şi nu vreau să mă îndepărtez de Dumnezeu.
6 Se povestea despre avva Agathon că a durat multă vreme chilie cu ucenicii lui, şi isprăvind-o o locuiră. A văzut însă în prima săptămână un lucru nefolositor şi le spuse ucenicilor: sculaţi-vă să plecăm de aici. Şi ei s-au frământat mult, zicându-i: dacă într-adevăr aveai gând de ducă, de ce am trudit atâta zidind la chilie? Şi acum o să se scandalizeze şi oamenii, zicând: iată că s-au strămutat iar nestatornicii. Iar el văzându-i cum se codesc, le spuse: şi să se scandalizeze unii, dar se vor zidi alţii, zicând, „ferice de aceştia, că pentru Dumnezeu s-au strămutat şi de nimica n-au ţinut seama". Cine vrea să vină, să vină, eu plec îndată. Şi s-au aruncat la picioarele lui rugându-l, până le-a îngăduit să plece cu el.
7 Se mai spunea despre el că se strămuta adesea luând doar cuţitul în traistă.
8 A fost întrebat avva Agathon: ce e mare? truda trupească sau paza celor lăuntrice? Şi a răspuns: omul e ca pomul. Truda trupească sunt frunzele, şi paza celor lăuntrice rodul. Căci aşa spune Scriptura, „tot pomul care nu dă roadă se va tăia şi se va arunca în foc"23(Matei, III, 10.), e vădit că toată truda noastră e pentru roade, adică paza minţii. Dar e nevoie şi de apărarea şi dichisul frunzelor, adică osteneala trupească.
9 L-au întrebat iar fraţii: ce virtute este, părinte, dintre toate felurile de trai, cea mai ostenitoare? – Să mă iertaţi, dar cred că nu e mai mare osteneală decât să te rogi lui Dumnezeu. Totdeauna când vrea omul să se roage, vrăjmaşii vreau să-l abată; căci ştiu că nimic altceva nu-i împiedică decât rugăciunea către Dumnezeu. Şi orice fel de trai ar avea omul, dacă stăruie în el, dobândeşte odihna; dar rugăciunea este luptă până la cea de pe urmă suflare.
10 Era avva Agathon înţelept la cuget şi străduitor la cele trupeşti, şi-şi ajungea sieşi24(autarkês ên, era autosuficient.) în toate, în lucrul mâinilor, în hrană şi în haine.
11 Mergea odată avva Agathon cu ucenicii lui. Şi găsind unul din ei o păstaie verde, i-a zis bătrânului: părinte, porunceşti s-o iau? iar bătrânul îl privi uimit şi-i spuse: tu ai pus-o acolo? Iar fratele: nu. Atunci răspunse bătrânul: atunci cum vrei să iei ce n-ai pus?
12 A venit un frate la avva Agathon să-i zică: lasă-mă să locuiesc cu tine. Şi venind pe cale a găsit puţină sodă25(Sodă naturală, care se găseşte din belşug în deşertul egiptean.) şi a luat-o. Şi i-a zis bătrânul: – Unde ai găsit soda? – Am găsit-o mergând pe cale şi am luat-o. – Dacă ai venit să locuieşti cu mine, cum ai luat ce n-ai pus? Şi l-a trimis înapoi să o lase de unde o luase.
13 L-a întrebat un frate: am primit o poruncă, dar e luptă acolo unde e porunca. Aş împlini-o, dar mă tem de luptă. El i-a răspuns: dacă era Agathon, împlinea porunca şi biruia lupta.
14 Tot Agathon, făcându-se adunare despre ceva şi luându-se hotărâre, a venit mai târziu să le spună: – Nu aţi hotărât bine lucrul. – Dar tu cine eşti de vorbeşti aşa? – Fiul omului – căci e scris, „de grăiţi într-adevăr dreptate, drept judecaţi, fii ai oamenilor"26(Psalmi 57, 2.).
15 Se spunea despre avva Agathon că trei ani de-a rândul a ţinut o piatră în gură până să se deprindă să tacă.
16 Mai spuneau despre el şi despre avva Ammun că dacă vindeau ceva, spuneau o dată preţul şi ce primeau luau în tăcere cu linişte; şi iar dacă voiau să cumpere ceva, ce li se spunea dădeau în tăcere şi luau lucrul, fără vorbă.
17 A spus tot avva Agathon: n-am dat niciodată milostenie, dar a da şi a lua îmi era mie milostenie, gândindu-mă că câştigul fratelui meu e lucrare roditoare.
18 Când vedea ceva şi gândul lui voia să înfiereze, îşi zicea: Agathon, tu să nu faci aşa. Şi aşa i se domolea gândul.
19 Tot el spunea: un om repede la mânie, nici dacă ar învia morţii nu este plăcut înaintea lui Dumnezeu.
20 Avea odată avva Agathon doi ucenici sihaştri, fiecare locuind osebit. Şi într-o zi l-a întrebat pe unul: – Cum îţi merge în chilia ta? – Postesc până seara şi mâne doi posmagi. – Bun trai şi fără osteneală. Şi celuilalt: – Dar tu cum trăieşti? – Câte două zile postesc şi mâne doi posmagi. – Te trudeşti mult şi te lupţi cu două lucruri: că dacă mâncă cineva zilnic şi nu se satură, se osteneşte; iar altul dorind să postească două zile, care se satură; dar tu postind de două ori mai mult nu te saturi.
21 Un frate l-a întrebat pe avva Agathon despre curvie. Şi i-a spus: haide, aruncă-ţi neputinţa înaintea lui Dumnezeu şi vei avea odihnă.
22 S-a îmbolnăvit odată avva Agathon şi altul dintre bătrâni. Şi cum zăceau ei în chilie, citea fratele din cartea Facerii şi a ajuns la capul unde zice Iacóv, „Iosif nu este, Simeon nu este, şi pe Veniamin vreţi să mi-l luaţi; şi veţi pogorî bătrâneţele mele cu durere în împărăţia morţilor"27(Facere 42, 36 şi 38.). Răspunzând bătrânul a zis: nu-ţi ajung ceilalţi zece, avva Iacóv? Şi spuse avva Agathon: încetează, bătrâne. Cui îi dă Dumnezeu dreptate, pe acela cine-l va osândi?
23 A spus avva Agathon: să-mi fie cineva oricât de drag, dacă ştiu că mă trage în păcat, mă despart de el.
24 A mai spus: omul trebuie să ia seama în toată vremea cu ce măsuri măsoară28(kriterion, criteriu.) Dumnezeu.
25 A spus avva Iosif, odată când vorbeau fraţii despre milostenie: ştim oare noi ce este milostenia? şi a spus despre avva Agathon că avea un cuţitaş. Un frate i l-a lăudat venind la el, şi nu l-a lăsat să plece fără să ia cuţitaşul.
26 Mai spunea avva Agathon: dacă mi-ar fi cu putinţă să găsesc un lepros, să-i dau trupul meu şi să-l iau pe al lui, aş fi mulţumit. Aceasta este milostenia desăvârşită.
27 Mai spuneau despre el, că au mers odată să cumpere câte unele la oraş, şi a găsit un străin zăcând în piaţă, bolnav, neavând îngrijitor. Şi a rămas cu el bătrânul închiriind o chilie şi cu munca mâinilor sale plătea chiria şi cu ce rămânea, cele trebuincioase bolnavului. Şi rămase patru luni, până s-a însănătoşit bolnavul. Şi aşa a plecat bătrânul la chilia sa cu pace.
28 Spunea avva Daniel: înainte să meargă avva Arsenie la părinţii mei, ei locuiau cu avva Agathon. Că îl iubea avva Agathon pe avva Alexandru, căci era nevoitor şi cu luare-aminte. S-a întâmplat ca toţi ucenicii să moaie fuior la râu, iar avva Alexandru le muia cu mare grijă. Ceilalţi fraţi însă îi ziseră bătrânului: fratele Alexandru nu face nimica. El dorind să-i îndrepte, îi zise: frate Alexandre, moaie-le frumos, că sunt de in. El s-a supărat. După aceea l-a chemat bătrânul şi i-a spus: să nu fi ştiut eu că lucrezi bine? Am zis însă asta pentru ei, ca să le îndrept gândul prin ascultarea ta, frate.
29 Se povestea despre avva Agathon că se străduia să împlinească fiecare poruncă. Dacă urca în luntre, cel dintâi apuca vâsla; când veneau fraţi la el, îndată după rugăciune mâna lui aşternea pe masă; căci era plin de dragostea lui Dumnezeu. Când trăgea să moară, trei zile a rămas cu ochii deschişi nemişcaţi. Şi l-au clintit fraţii, zicând: – Avva Agathon, unde eşti? – Stau în faţa judecăţii lui Dumnezeu. – Şi tu te temi, părinte? – Am păzit după puterile mele poruncile lui Dumnezeu; dar sunt om, de unde să ştiu dacă faptele mele au plăcut lui Dumnezeu? – Dar nu te încrezi în faptele tale, că au fost după Dumnezeu? – Nu mă încred, până nu voi fi înaintea lui Dumnezeu. Alta este măsura lui Dumnezeu şi alta a oamenilor. Când au mai vrut să-l întrebe şi alt cuvânt, le spuse: fiţi buni, nu mai vorbiţi cu mine, că am treabă. Şi se săvârşi cu bucurie. L-au văzut ducându-se aşa cum cineva îşi ia rămas bun de la prieteni şi cei dragi. Avea pază mare în toate şi spunea: fără pază mare nu înaintează omul nici măcar într-o virtute.
30 A mers odată avva Agathon în oraş să cumpere ceva lucruri şi a găsit pe drum un ciung, care i-a zis: – Unde mergi? – În cetate la vânzare. – Fii bun şi du-mă acolo. Şi luându-l în spinare l-a dus în oraş. El i-a spus: – Unde vinzi lucrurile tale, acolo pune-mă. Şi când a vândut ceva, i-a spus ciungul: – Cu cât le-ai vândut? – Cu atâta. – Cumpără-mi o plăcintă. Şi i-a cumpărat. A mai vândut ceva. Şi a zis iar: – Şi asta cu cât? – Cu atâta. – Cumpără-mi cutare. Şi i-a cumpărat. După ce le-a vândut pe toate şi dorind să plece, i-a zis ciungul: – Pleci? – Da. – Fii iar bun şi du-mă unde m-ai găsit. Şi luându-l în spate, l-a dus în locul acela. Şi i-a spus: – Binecuvântat eşti, Agathon, de Domnul în cer şi pe pământ. Şi ridicând ochii n-a mai văzut pe nimeni; căci era înger al Domnului venit să-l încerce.
