CULTUL EXTERN ŞI IMPLICAŢIILE MORALE ALE ACTELOR SALE
Cultul intern redă adeziunea omului la Dumnezeu şi constă, în principal, în trăirea celor trei virtuţi teologice aprinse în om de harul dumnezeiesc din apele botezului. În relaţie cu acesta stă cultul extern, care este o mărturie a celui intern, cu profunde implicaţii în viaţa morală a creştinului. Cultul extern e cerut de însăşi constituţia omului: de trup şi suflet; cultul extern răspunde vieţuirii omului în timp şi spaţiu şi trebuie să fie mărturia directă a cultului intern. Cultul intern însuşi cere acte şi manifestări externe prin care să se arate şi să crească cele trei virtuţi teologice. Mântuitorul Hristos a practicat cultul extern atât în forma lui particulară (rugăciuni, retrageri în singurătate, meditaţii), cât şi în forma publică (la sinagogă, la templu, în locuri deschise). Mântuitorul i-a învăţat pe Apostoli să se retragă pentru rugăciuni în locuri adecvate şi le-a dat şi modul de rugăciune (rugăciunea domnească). Tot El a instituit inima cultului extern – Sfânta Euharistie. Închinarea în duh şi adevăr (Ioan 4, 24) nu exclude cultul extern, ci se referă la adevăratul cult ce se cuvine numai lui Dumnezeu. Cultul pilduit de Mântuitorul angajează pe om cu toată fiinţa lui în comuniunea cu Dumnezeu. De aceea, cultul creştin este deodată şi intern şi extern, într-o unitate desăvârşită. Cultul intern se revarsă de altfel în formele variate ale cultului extern, hrănindu-le. Cultul în generalitatea lui are implicaţii profund morale. Cultul intern constituie partea esenţială a cultului extern. Cultul extern, liturgic, însoţeşte, manifestă şi dă putere cultului intern prin acte sensibile externe, căci prin acte văzute ni se împărtăşeşte însuşi harul dumnezeiesc cel nevăzut, darurile şi binecuvântările lui Dumnezeu. De aici, curăţenia morală ce trebuie să însoţească pe om atât în cultul intern, cât şi în cultul extern. Un prim act principal al cultului extern, dar cu implicaţii profund morale, este rugăciunea. Rugăciunea şi postul sunt apoi cele două forme principale de exprimare şi mijlocire ale cultului extern care angajează moral pe creştini cu întreaga lor fiinţă. Rugăciunea şi postul interesează deopotrivă cultul intern dar şi cultul extern. Ele dau consistenţă cultului şi creează condiţiile pentru buna convorbire a omului cu Dumnezeu.
