Arhiva ortodoxa

In curand, se vor implini cinci ani de cand luandu-si in propriile maini destinul de romani si ortodocsi, in fata lui Dumnezeu, credinciosii din Covasna si Harghita, de pe "aceste preafrumoase si preaplanse surori ale unei familii vechi, pe numele ei Romania", cu sprijinul fratilor intru credinta si neam din intreaga tara, si-au realizat o mai veche dorinta: infiintarea propriei lor eparhii. Asa cum s-a subliniat cu aceasta ocazie prin glasul unor eminenti carturari ai Neamului Romanesc, infiintarea noii episcopii reprezinta un act de restaurare a fiintei noastre nationale, prin Biserica, in acest miez de tara, o lucrare crestineasca si duhovniceasca si, in egala masura,

o lucrare nationala, a carei semnificatie trece din planul strict confesional in cel al traditiei, al spiritului national. Noul Centru eparhial romanesc s-ar fi impus mai de mult, deoarece in acesta zona din inima Romaniei - spatiu al etnogenezei neamului romanesc si placa turnanta a legaturilor numeroase dintre romanii traitori de o parte si de alta a Carpatilor - nationalitatea si confesiunea noastra au fost atat de amenintate in decursul ultimelor secole, prezenta romaneasca fiind mereu diminuata. Atat de numeroase si mari erau nevointele ce-si asteptau de prea mult timp rezolvarea, incat, cel dintai episcop al Episcopiei Ortodoxe a Covasnei si Harghitei, Prea Sfintitul Ioan Selejan, a trebuit sa acorde prioritate vindecarii ranilor vechi si grave ale lacasurilor de cult si asigurarii pastorilor sufletesti in parohii de mai multi ani vacante. Odata incheiata aceasta prima etapa din viata eparhiei, P.S. Ioan si-a gasit ragazul sa intemeieze foaia de spiritualitate ortodoxa a Episcopiei Covasnei si Harghitei, "Grai romanesc", ca o noua si necesara modalitate a Sfintei Eparhii de a-si implini binecuvantatele sale rosturi.

In prag de mileniu trei, intr-o lume secularizata, preocupata de problemele materiale si agresata la tot pasul de nonvalori si nedreptati la care, pentru credinciosii romani din Episcopia Ortodoxa a Covasnei si Harghitei se adauga nelinistile si frustrarile legate de pastrarea si afirmarea identitatii culturale, lingvistice si confesionale, printr-o temeinica intelegere a "semnelor timpului", foaia noastra va incerca sa raspunda multiplelor intrebari privind conditia si destinul de crestini ortodocsi si de romani traitori in aceasta parte de tara, cu specificul sau multietnic si pluriconfesional.

Cu smerenie si responsabilitate, ne propunem sa promovam linia saguniana a presei bise-ricesti ardelene, continuata stralucit in perioada interbelica de condeieri luminati, in randul carora, la loc de frunte se afla ierarhii carturari: Miron Cristea, Nicolae Colan, Alexandru Nicolescu, Iustinian Teculescu, Veniamin Nistor, nascuti pe aceste meleaguri, cat si problematica publicatiilor laice editate inainte si dupa Marea Unire, inclusiv in zona, la care au scris publicisti eruditi, fii ai acestor locuri, precum: Octavian Codru Taslauanu, Ghita Popp, Romulus Cioflec, Aurel Gociman, Theodor Chindea, Octavian Drobota, Roman Robu, The-odor Atanasiu, Valeriu Bidu, Ioan Tutuianu, Aurel Nistor, Nicolae Bogdan si altii.

Avand spiritul mereu treaz la problemele vremii, sincronizandu-ne cu lumea dinamica in care traim, dar adapandu-ne mereu din intelepciunea cartilor batrane, ne vom pune in slujba "legii stramosesti si iubirii de limba", abordand cu obiectivitate si curaj problemele importante ale vietii religioase si culturale din eparhia noastra. Ne vom stradui sa asiguram materialelor ce vor aparea in coloanele foii noastre tonalitatea ortodoxa si traditia romaneasca intr-o organica si bogata imbinare si sa oferim hrana spirituala de care credinciosii au atata nevoie. In aceste vremuri de schimbare, vom urmari sa luminam, sa mangaiem si sa intarim nadejdea pe viitor. Ne vom adresa intelectualului si omului simplu, deopotriva, stabilind un alt tip de comunicare, bazata pe cultura sufleteasca, asa cum ne-a povatuit vladica Nicolae Colan. Dorim sa propovaduim troita mostenirii noastre sfinte: iubirea de Lege, iubirea de limba si iubirea de glie, sa facem din revista amvon si din casa credinciosului, biserica. Ca o noua fila a presei ziditoarec de suflet, vom trata teme de baza ale invataturii crestine, aspecte actuale ale relatiei Biserica-societate, Biserica-scoala, Biserica-familie, Biserica-societate civila, asistenta sociala in cadrul Bisericii, viata parohiilor si a manastirilor, probleme de educatie crestina ortodoxa a tineretului. Intelegem ca mesajul nostru sa marcheze preocuparile pe linia traditiei noastre ortodoxe, ca semn de aparare si pastrare vie a icoanei sufletului neamului romanesc. Prin si in Traditie vom descoperi poporul roman dreptcredincios, care si-a pus sufletul si nadejdea in iubirea lui Dumnezeu.

Avem in vedere prezentarea de ctitorii bisericesti vechi dar si a celor ridicate dupa infiintarea Eparhiei, prin purtarea de grija a P.S. Ioan Selejan, prioritatile pastrarii si conservarii monumentelor istorice bisericesti si laice. Vom pune in valoare bogata mostenire a traditiilor noastre stramosesti si ne vom aduce aminte de "mai marii nostri care ne-au grait cuvantul lui Dumnezeu", cei care au contribuit la dainuirea Ortodoxiei si romanismului in localitatile Arcului carpatic, de faptul ca Sfintele Altare au fost si sunt singurele puncte de reper in care s-au regasit, in vremuri de restriste, romanii ca purtatori ai dreptei credinte. Altarele cu Sfintele Taine ale Bisericii si Sfanta Liturghie au constituit caile si redutele de "rezistenta", implinire spirituala si duhovniceasca.

Urmarind instaurarea unui curs firesc al vietii romanesti pe aceste meleaguri si convietuirea pasnica cu cei de alta etnie si confesiune, vom milita pentru inlaturarea tensiunilor interetnice, pentru buna colaborare a tuturor cultelor intru slujirea unicului Dumnezeu si a Patriei comune - Romania. Stimuland dialogul si cunoasterea reciproca, vom cauta sa impiedicam vrajba si dusmania, care sunt si nefiresti si necrestinesti, caci modelul ortodox de traire este cel al echilibrului, al adevaratei comuniuni cu Dumnezeu si cu creatia Lui - omul - deoarece, prin aceasta ne facem partasi cu totii de prezenta Lui in aceasta lume, descoperindu-ne deplin sensul istoriei, care, pentru crestini, nu este altul decat orientarea spre Imparatia Luminii si a Iubirii. Fara aceasta orientare, istoria cu toate framantarile ei nu are sens, nu are finalitate. Finalitatea ei o vom vedea in Veacul celei de-a opta zi, al Invierii, pentru care Biserica se si roaga:

"O, Pastele cele mari si Prea Sfintite, Hristoase, O, Intelepciunea si Cuvantul lui Dumnezeu, si Puterea Da-ne noua sa ne impartasim cu Tine mai adevarat in ziua cea neinserata a Imparatiei Tale".

Armele noastre cu care vom lupta impotriva instrainarii indiferentei si intolerantei, vor fi credinta ortodoxa, limba si cultura romana. Bunii si strabunii nostri ne-au invatat covarsitoarea importanta ce-o implineste limba in pastrarea si dezvoltarea constiintei de neam, precum si binecuvantata lucrare ce a savarsit-o, in aceasta privinta, Sfanta noastra Biserica, prin grija plina de evlavie cu care a chivernisit si a sporit comoara cea de mare pret a limbii noastre.

In contextul specific al Eparhiei noastre, viata a demonstrat ca pastrarea credintei este posibila numai odata cu pastrarea limbii, iar acestea impreuna pot pastra nationalitatea, si impletirea lor pot garanta si limbii si credintei supravietuirea. Mai mult ca in oricare parte a tarii, in Covasna si Harghita, unde in urma atat de indelungatelor si atat de crancenelor vitregii, o buna parte din credinciosii ortodocsi si-au pierdut limba, se poate vedea cata dreptate avea Mihai Eminescu cand spunea ca "Biserica este mama neamului romanesc" si Nichita Stanescu cand aprecia ca "Patria mea este limba romana". Chiar daca au fost si mai sunt cazuri, adevarate "minuni", cand, datorita credintei ortodoxe, constiinta de neam s-a pastrat si dupa pierderea limbii, totusi, de regula, un om care si-a uitat si si-a parasit limba este aproape definitiv "des-tarat" si, chiar daca traieste acasa la el, devine strain siesi. Studiile sociologice au reliefat rolul limbii ca indicator al identitatii culturale, dar si ca instrument de comunicare. Asa stand lucrurile in comunitatile plurietnice din zona, limba romana, departe de a fi un "factor de oprimare", asigura integrarea reala si deschiderea benefica spre societatea si cultura romaneasca a tuturor cetatenilor. De aceea, cu sprijinul si colaborarea unor condeie de valoare din intreaga tara, ce stralucesc prin profunzime, claritate si, de ce nu, valoare literara, speram ca, si prin foaia noastra, limba romana sa fie prezenta aici, in arcul carpatic, in hainele ei de duminica, iar spiritul romanesc, in ceea ce are el mai frumos, sarbatoresc, sarbatoare vazuta ca prezenta si intalnire mai accentuata cu Dumnezeu.

Intr-o vreme cand limba romana este atat de agresata, foaia noastra va raspandi cuvantul si scrisul romanesc invaluit in buna mireasma duhovniceasca si in slova cea dulce "ca un fagure de miere, tocmita pe trupul vremii de azi". Intr-o vreme cand globalizarea tinde sa devina o realitate palpabila, "Grai romanesc" isi propune sa fie o cronica a vietii bisericesti si culturale locale, dar si o punte de legatura a zonei cu tara si lumea, o gazda primitoare a unor interesante dezbateri prilejuite de intrarea omenirii in mileniul trei. Dorim sa purtam un dialog viu cu toate categoriile de cititori, dar, in primul rand, cu cei tineri pe care am vrea sa-i avem printre cei mai activi si statornici colaboratori.


Editorial aparut in "Grai Romanesc", nr.1/1999, Foaia de spiritualitate ortodoxa a Episcopiei Covasnei si Harghitei


Grai Romanesc, Foaia de spiritualitate ortodoxa a Episcopie Covasnei si Harghitei, apare din anul 1999. In cei opt ani de existenta au fost editate 33 de numere. Publicatia apare trimestrial cu binecuvantarea si implicarea nemijlocita a Prea Sfintiei Sale Parintelui Episcop Ioan. Intre anii 1999 si 2002, Comitetul de redactie a fost format din: Presedinte fondator,

P.S. Ioan Selejan, membrii: pr. cons. Dumitru Panaite, pr. prot. Constantin Gane, pr.prot. Gheorghe Ratulea, dupa pensionarea sa, pr. prot. Florin Tohanean, iar redactia, din: Ioan Lacatusu, redactor responsabil, prof. Violeta Patrunjel, redactor si prof. Sebastian Parvu, tehnoredactor. Din anul 2003, dr. Ioan Lacatusu a fost inclus in Comitetul de redactie, iar redactia a fot preluata de prof. drd. Nicoleta Plosnea, tehnoredactarea revenindu-i, in continuare, pr. prof. Sebastian Parvu.. In randul colaboratorilor revistei se afla: pr. prof. dr. Ilie Moldovan, prof. drd. Dorel Marc, prof. dr. Luminita Cornea, pr. Teodor Bijec, pictorita Aurora Oltean, documentarist Erich Mihail Broanar, precum si alti preoti, profesori, muzeografi, arhivisti, cercetatori, din eparhie si din alte localitati din tara. Revista apare in conditii grafice deosebite, fiind tiparita la Tipografia COVA PRINT, din Sf. Gheorghe.