In anii din urma a apărut o literatura ortodoxa care demasca efectul negativ al televizorului si al jocurilor pe calculator. Aceasta carte este dedicata unui singur, insa extrem de important aspect al acestei probleme: influenta sus-numitelor inventii asupra sufletului copilului. Autorul cartii, preot ortodox, remarcand raspandirea dereglarilor psihice si decaderea moralitatii la copiii societatii contemporane, pune acest fapt in legatura cu influenta negativa a mediului urban "tehnicizat". Bazandu-se pe literatura patristica, pe materiale din periodice si pe o serie de lucrari ortodoxe si folosind, de asemenea, exemple din literatura clasica rusa, el explica modul in care lumea inconjuratoare provoaca sufletului de copil emotii negative, cultiva in el fantezia sterila si patimile ucigatoare de suflet.
Autorul arata ca acele stari sufletesti particulare, ce pregatesc terenul pentru dezvoltarea patimilor, impatimirea legata de jocurile pe calculator, "reincarnarea" prin imaginatie in eroii de televiziune sau din jocurile pe calculator, cufundarea pasiva in vartejul gandurilor, toate aceste stari nu sunt un produs al civilizatiei moderne, ci erau bine cunoscute cu sute de ani in urma si au fost descrise de catre Sfintii Parinti, care le califica drept "pacatoase".
In carte exista si un "program pozitiv" sui generis: autorul, urmand traditiei Sfintilor Parinti, ne propune asa-numitele "antidoturi", pe care parintii, folosindu-le, vor putea, daca nu distruge, macar amortiza influentele ucigatoare de suflet ale lumii.
Nadajduim ca aceasta carte va afla ecou in randul cititorilor, ca se va arata necesara si folositoare in fiecare familie ortodoxa.
2) Introducere
Lumea contemporana il starneste pe copil catre pacat la fiecare pas. De-abia reuseste copilul sa iasa din starea de frageda pruncie, ca din toate partile il pandesc deja inrauririle ucigatoare de suflet.
La aceasta contribuie cateodata si parintii "iubitori"; mai inainte de toate, prin aceea ca nu-si educa fiul sau fiica potrivit severelor principii ale comportamentului crestin, ci atata inclinatiile pacatoase ale firii lor, le stimuleaza dezvoltarea in directia pacatului. Sunt satisfacute toate capriciile posibile ale micutului: el capata alte si alte not jucarii, jocuri, distractii si amuzamente. Un asemenea copil nu stie ce este infranarea; el traieste calauzindu-se dupa o singura porunca: "eu vreau".
Si iata ca astfel pruncul creste potrivit zicalei ruse "parintilor ocara si neamului rusine". Un asemenea om si la varsta adulta se inconjoara de "jucarii", distractii si comoditati; el nu poate sa se opuna patimilor si se cufunda din ce in ce mai adanc in abisul pacatului.
lar jucariile din ziua de azi - si cele pentru copii, si cele pentru aduiti - sunt infinit de variate. Cei ce le fabrica folosesc ultimele realizari ale electronicii. Pentru ce ? Ca sa-l distreze pe "consumator" intr-un mod nou, inedit. lar "a-l distra" inseamna a-l distrage de la o atitudine serioasa, responsabila fata de viata, a-l abate de pe calea cea stramta, calea mantuitoare, si a-l trage spre pieire, pe calea cea batatorita a jocurilor si distractiilor.
3) 'Puiul' electronic
Se spune ca scolarii japonezi sunt innebuniti dupa o noua jucarie electronica. Este vorba de asa-numitul "ceas-ou", programat sa imite un organism viu. Cu timpul, daca il "ingrijesti" cum trebuie, din "ou" trebuie sa "iasa" un "pui", care, la randul lui, are nevoie de ingrijire: o serie de operatiuni computerizate ii asigura "existenta".
Jucaria trebuie "hranita" la timp, trebuie "facut curat dupa ea", dimensiunile sale mici ii permit copilului sa nu se desparta de ea nici un minut. Daca toate operatiunile sunt indeplinite la timp si in mod corect, "puiul" "traieste", "creste", amintindu-i stapanului de existenta sa prin "piuit". Daca acesta uita de el sau face o greseala, "puiul" poate sa se "imbolnaveasca" si chiar sa "moara".
Pesemne ca aceasta "noutate" va aparea si la copiii rusi. Ea va inlocui jucariile-insotitor gen "cubul lui Rubik" sau jocurile electronice de buzunar. Poate ca deja se joaca cu ea copiii "noilor rusi" *. Ciudata jucarie. Un fleac inofensiv, o bagatela, un breloc intra cu omul in relatii complexe de interdependenta si aproape iubire. Un mecanism artificial, lipsit de viata, devine parca un partener de joc autonom al omului, acesta avand suflet nemuritor ! Aceasta este, desigur, pura iluzie, inchipuire, dar tocmai aceasta este esenta jocului.
* Este vorba de clasa celor care au facut averi considerabile, din afaceri mai mult sau mai putin curate, dupa caderea comunismului. (n. tr.)
Cum de a fost indragit pana într-atat de copii ? Explicatia "oficiala" este urmatoarea: ea a inlocuit cainele sau pisica, acestea nemaifiind acceptate intr-o familie japoneza a zilei de azi; dar ea nu reprezinta oare si un fel de simbol al copilariei din ziua de azi, al instrainarii, al singuratatii copilului de la oras, plasat in lumea lipsita de suflet a masinilor si care cauta in aceasta lume o mangaiere si un prieten ?...
4) Frica de lume
Rupt de natura vie, copilul orasului contemporan traieste intr-o lume a masinilor, unde pulseaza, scanteiaza si te orbesc luminile artificiale si ecranele, unde se schimba caleidoscopic imaginile electronice; unde duduie automobilele; unde urla sistemele de semnalizare sonora; unde piuie computerele; unde totul in jur suna, zumzaie, bubuie, suiera; unde radioul si televizorul zi si noapte vorbesc, canta, urla, ameninta cu glasuri omenesti, "traiesc" alaturi de oameni si ii sorb in viata lor artificiala si fara de Dumnezeu.
Copilul, desigur, se adapteaza la lume, cum spun savantii, dar ce alternative are ? Adaptandu-se, el percepe insa lumea ca pe ceva dusmanos si infricosator.
Psihologii care se ocupa in mod special de aceasta problema au elaborat un test. Copilului (elev in scoala primara) i se dau o carioca rosie si una neagra si i se propune sa coloreze trei cercuri. Primul cerc simbolizeaza "clasa" din scoala, cel de al doilea simbolizeaza "spatiul de joaca" si cel de-al treilea simbolizeaza "orasul" (sau "lumea"). Culoarea rosie semnifica predominanta binelui, culoarea neagra cea a raului. Cu patru ani in urma (lucrarea este scrisa in 1997 - n. tr.), pe toate desenele culoarea rosie era mult mai bine reprezentata. Chiar daca "clasa" mai era vazuta si in "negru", "lumea" aparea totusi buna; iar in ziua de azi, aproape toti copiii (opt copii din zece) vad "orasul/lumea" in negru, rau, amenintator.
Tocmai prin acest fapt explica medicii cresterea proportiei de dereglari psihice la copii. Ei spun ca au aparut o multime de copii nevrotici, care traiesc intr-o stare de teroare cvasi-permanenta. Aceasta frica este numita "frica obsesiva".
Vor zice unii: pai bine, copiii s-au temut intotdeauna, de intuneric, de pilda: pare-se ca in noi preexista o cunoastere subconstienta a faptului ca intunericul este raul, iadul, taramul demonilor, iar lumina este binele, Dumnezeu. Copiii se tem si de moarte, ca de o taina necunoscuta si infricosatoare.
Psihologii insa vorbesc anume despre frica obsesiva, de masa, inaintea lumii inconjuratoare. Consecinte si simptome medicale ale acesteia sunt: envrezisul, defectele de vorbire, ticurile nervoase. Ei au constatat, oricum, ca aceasta nevroza afecteaza nu doar copiii din familii "defavorizate"; copiii "noilor rusi" sunt afectati de ea chiar in mai mare masura. Sociologii considera ca acest fapt este legat de criminalitatea "business"-ului contemporan: copilul unui om de afaceri aude deosebit de frecvent convorbiri legate de crime, torturi, rapiri de copii. Oricum, informatiile de natura sa trezeasca groaza nu-i ocolesc nici pe colegii lui de generatie din familii obisnuite.
Dezvoltandu-se, devenind constanta, aceasta frica il face pe copil pasiv, timorat, nehotarat sau, dimpotriva, agresiv. Cateodata, ambele aspecte se asociaza, conform imaginii despre lume care se formeaza la copil. Astfel, jocul preferat al unui baietel de sase ani, vesnic panicat, timid, era urmatorul: zile intregi, facand pe politistul, tortura pe scaunul electric un Mickey Mouse din plus.
Inaintea copilului apare problema: daca e sa incerci sa birui frica, ei bine, cum s-o faci ? Raspunsul cel mai la indemana este foarte simplu - sa devii tu insuti fioros.
5) "De ce sunt atat de cruzi ?"
Dupa cum scriu ziarele, in Rusia sunt astazi circa 100.000 de copii asociati in grupari criminale de sine statatoare. Zeci de copii au devenit ucigasi. Crimele nemotivate, stranii, savarsite de catre grupe de copii de 10-12 ani, poarta amprenta unei deosebite cruzimi, a unei veritabile ferocitati. Printre micii criminali se afla si copii care provin din familii foarte instarite, obisnuiti sa nu duca lipsa de nimic.
Aceste date dau marturie despre extrem de profunda pervertire morala a intregii noastre societati. Daca mai adaugam la ele si deprecierea fizica a scolarului din ziua de azi (potrivit statisticilor, el este ceva mai slab si cantareste cu 5 kg mai putin decat cel de aceeasi varsta cu zece ani in urma), dereglarile psihice si profunda sa pervertire ni se infatiseaza infricosatorul tablou al viitorului Rusiei.
Parintii se mahnesc adesea, vorbind despre fiul sau fiica lor: "Cat e de crud(a) cu noi! Cat e de nesimtitor si nepasator fata de suferinta noastra, de viata noastra!"
Sentimentui caracterului exceptional, irepetabil, al fiecarei personalitati umane este, in mod vizibil, dintru inceput sadit in firea noastra. Reactia copilului curat, nepervertit, la suferinta straina este intotdeauna vie si profunda. La fel se intampla si in ce priveste moartea. Copilul doreste ca toti sa aiba parte de bine si de bucurie. Cine nu stie cat de neplacute sunt pentru el povestile cu sfarsit nefericit! Insusi gandul ca cineva a suferit si n-a primit, in cele din urma, mangaiere (o mangaiere pe masura intelegerii constiintei copilului) starneste un adanc cutremur in sufletul lui.
De aceea, oamenii cu experienta in predarea din cadrul scolilor de duminica * stiu ca nu trebuie povestite copiilor nici vietile mucenicilor-patimitori si cu atat mai mult nu trebuie descrise amanuntele patimirilor lor - mai bine li se povesteste despre drepti, sfinti, ostasi, stareti, facatori de minuni.
* In Rusia, religia nefiind materie de invatamant, exista pe langa biserici asa-numitele "scoli de duminica", in cadrul carora se face educatie religioasa pentru copii. (n. tr.)
O fetita de cinci ani, crescuta pe langa biserica (fiind fiica de prescurareasa), a auzit pentru prima oara viata lui Alexie, omul lui Dumnezeu: cum a murit si zacea in sicriu, iar parintii abia atunci au aflat ca acel sarac, acea sluga era iubitui lor fiu pe care il pierdusera !... Dar fata nu intelegea ceva. Ea a refuzat sa accepte un asemenea sfarsit si intreba cu insistenta, la modul afirmativ: "Dar mama si tatal lui l-au luat din sicriu ?" Intr-adevar, de vreme ce l-au gasit, cum sa-l lase iar singur ? Acum inchipuiti-va ca acestei fetite sau alteia, sau unui baietel oarecare i se va povesti in fiecare zi despre omoruri, torturi, razboaie cosmice si totodata i se vor arata aceste lucruri - se va mai pastra oare simtirea infiorata a valorii si irepetabilitatii absolute a vietii fiecarui om ? Nu, ci mai degraba isi va insusi ideea (care se formeaza o data cu sentimentul fricii obsesive) ca viata omeneasca nu reprezinta nimic, ca omul este o gaza care poate fi strivita sau un robot care poate fi "scos din priza". Copilul se va deprinde sa accepte moartea ca pe un lucru cumplit, Insa de domeniul cotidianului.
Dupa aceasta, insa, nu mai avem de ce sa ne miram ca nu-l mai misca oboseala mamei, sau durerea de cap a tatei, sau neputinta batraneasca a bunicii.
6) "Educatorul" copiilor nostri
Unde poate vedea copilul vremii noastre si crime, si violuri, si cadavre ciopartite ? Unde află el ce este un "sadic" sau un "pervers" ? Unde, in fine, poate vedea un mort iesind din groapa, un monstru cumplit, un demon ? Desigur, la televizor.
Aceste scene si acesti eroi umplu "thriller"-urile americane cu care - in pofida firavului protest al parintilor, sau in lipsa lor, sau impreuna cu ei - se delecteaza adolescentii rusi.
Apanajul fratilor si surorilor mai mici sunt, inca, "desenele animate". Cateva generatii de copii au crescut cu "desene animate". Pentru unii, desenul preferat era "Floarea purpurie" (ceva in genul "Frumoasa si Bestia" - n. tr.), pentru altii "Ceburaska" (in spiritul lui "Miaunel si Balanel" - n. tr.). Copiii din ziua de azi se uita la "desene animate" care seamana cu niste filme de razboi.
Intr-un articol pedagogic se face o comparatie interesanta intre niste vechi eroi ai "desenelor animate" si alti eroi, actuali: este vorba de testoasele ninja si de Ceburaska si prietenii sai. Daca Ceburaska seamana cu un copil simpatic si naiv, testoasele sunt mai degraba niste "baieti duri" care, facand ordine si reinstaurand dreptatea, "caftesc" la adversari in dreapta si in stanga - ei evoca nu o ceata de copii, ci o banda de tineri. Daca strengariile lui Ceburaska si ale prietenilor sai, chiar ei insisi apartin unei lumi luminoase si calde, testoasele traiesc si actioneaza intr-o cu totul alta lume, intunecata si cumplita, unde "gasca" eroilor se opune armatelor de partizani ai raului...
Nu incape discutie: "cunostinta" cu asemenea personaje il ajuta pe copil sa se "adapteze" mai repede si sa intre in lumea eroilor din filmele de razboi si a "thriller"-urilor "pentru aduiti": maniaci asasini, supermani zburatori si vampiri.
Vampirii (un film de "desene animate" se numeste chiar "Micul vampir"), monstrii, stafiile, vizitatorii din cosmos (in realitate, demoni) intra de pe "micile ecrane" in constiinta sarmanilor nostri copii, care adesea nu este protejata de nimic. Abundenta terifiantului toceste, in cele din urma, sensibilitatea si, ca urmare, copilul insusi vrea de-acum sa guste senzatii noi, mai tari. Tocmai acesta este modul in care actioneaza in om patima: ea cere hrana noua, are nevoie de tot mai mult si mat mult. Si iata ca pe adolescent nu-l mai sperie si nu-l mai misca de-acum maruntaiele scoase si cadavrele ciopartite.
Totui incepe prin dezvoltarea, in stadiul "desenelor animate", a unei nevroze persistente: caci copilul, spre deosebire de adult, inca nu distinge precis artificialul de realitate. El reactioneaza in mod sincer si violent la imaginea teatrala - de desen animat - cinematqgrafica, nerecunoscand defel caracterul conventional al acesteia.
Nu intamplator, atunci cand sunt anchetati parintii de catre medicii psihiatri cu privire la principala cauza a panicilor copilului, acestia scriu: "Desenele animate".
7) Copiilor le place sa imite
Prescolarii si scolarii mici fac cunostinta cu viata intr-un mod foarte activ. Specialistii in psihologie infantila spun ca copiii de aceasta varsta traiesc nu una, ci cateva vieti: si pe cea proprie, si pe cea a eroilor din povesti si din "desenele animate" din acelea care afla rasunet in sufletul impresionabil al copilului. Astfel, ei tind spre o traire maximala a evenimentelor.
Foarte mult depinde aici de educatori si mai inainte de toate de parinti. De ei depinde pe cine si in ce privinta vor imita copiii lor. Oare va fi "Micul vampir", sau Mickey Mouse, ori, mai tarziu, extraterestrul-superman ?
Desigur, este atragator sa devii puternic, un om de care se tem toti, in stare sa faca ce altii nu pot face - de pilda, sa pluteasca liber, ca o pasare, deasupra pamantului, sa dea foc lucrurilor cu privirea !... Cum sa nu...
Un baiat din Moscova iubea "desenele animate". Inchipuirea lui a fost aprinsa de catre un serial de "desene animate" despre ursuletii-gummy: acesti ursuleti puteau face sarituri dibace si inalte prin copaci, pe case s.a.m.d. La inceput, baietelul sarea prin apartament: "Sunt un ursulet-gummy ! Sunt un ursulet-gummy !" Si iata ca s-a suit, o data, impreuna cu alti copii, pe acoperisul unui bloc de saisprezece etaje. Copiii isi faceau de cap. Deodata, baietelului nostru i-a trecut prin cap ca ar putea, la fel ca ursuletii indragiti, sa sara pe acoperisul vecin: doar ei faceau exact la fel. Cativa pasi pana la margine si...
De aici reiese ca a dezvolta imaginatia copiiilor aratandu-le supereroi este un lucru foarte periculos.
Dar vai, nici aceasta intamplare tragica nu-i va face pe parintii copiilor mici sa scoata cablul televizorului din priza.
8) Periculos pentru sanatate!
Pe langa toate cele aratate mai sus, "micul ecran", inaintea caruia familiile din ziua de azi isi petrec aproape in intregime timpul liber, aduce prejudicii neindoielnice sanatatii fizice si psihice a copiilor. Specialistii in psihiatrie si psihologie infantila presupun ca principalele boli ale copiilor secolului XXI vor fi cauzate de televiziune si computere.
leromonahul Anatolie (Berestov), doctor in stiinte medicale, explica detaliat modul in care televizorul dauneaza sanatatii copiilor.
In primul rand, cinescopul produce o iradiere care conduce la dereglari neuro-somatice in organismul copilului: in urma acestei iradieri, sistemul nervos al acestuia se epuizeaza rapid. In al doilea rand, sederea prelungita in fata ecranului de televizor (ca si in fata computerului sau chiar a cartii, daca copilul stie deja sa citeasca) conduce la tulburari astenonevrotice: din pricina sedentarismului se deregleaza functionarea intestinului, din organism se elimina defectuos produsii de catabolism (toxinele rezultate din metabohsmul organismului - n. tr.), si copiii se imbolnavesc frecvent. Cel mai mult ies in evidenta insa tulburarile psiho-emotionale legate de actiunea informationala a televiziunii asupra organismului copilului. S-a observat ca la copiii obisnuiti sa stea la televizor le slabeste memoria; ei asimileaza mai greu, nu se pot concentra la ore; sufera de insomnie; devin agitati, irascibili, suparaciosi. Se inrautatesc si relatiile cu parintii, îndeosebi daca acestia Ie cer sa se desprinda de televizor.
Acest lucru nu trebuie sa ne mire, caci televiziunea inrobeste sufletul, manifesta o actiune hipnotica. Nu numai copilul, ci si adultul, care are un psihic mai putemic si mai rezistent, este incapabil sa se opuna acestei actiuni, chiar daca el recepteaza in mod critic ceea ce vede. Televiziunea codifica prin diverse mijioace, voluntar sau involuntar, comportamentul copilului sau adolescentului - il determina sa traiasca dupa legile lumii ecranului.
9) Pervertirea moralitatii
Parintele Anatolie da marturie, in calitate de medic, despre cazuri de infarcte si crize de hipertensiune survenite in fata "micului ecran": oameni inaintati in varsta incearca o mare tensiune emotionala urmarind intamplarile de pe ecran: traiesc cu adevarat o viata straina. Copilul, asa cum am spus deja, delimiteaza cu greu imaginarul de realitate. Lui ii este si mai usor decat adultului sa se scufunde in lumea iluziei; si intrucat aceasta viata este mult mai interesanta si mai bogata in intamplari decat viata sa proprie, cea de zi cu zi, el prefera viata imaginarului. In fata ecranului, el pierde simtul realitatii si se cufunda intr-o stare stranie de somnambulism, care aminteste betia. Dupa cum graieste zicatoarea ruseasca, "cel beat si cel adormit nu gandesc gandul lor". Dar al cui ?...
Viata televizorului, in care copilul traieste sentimente atat de putemice, i se pare acestuia mai "adevarata" decat cea autentica. Revenind, in mod obligat, din lumea iluziei, el isi vede existenta in culori cenusii si plicticoase, iar apropiatii sai i se par neinsemnati si jalnici.
Nici chiar adolescentul nu intelege de ce il atrage atat de mult televizorul, de ce ii place sa priveasca filme despre violenta si desfrau. In viata, totul este insipid - acolo totul este plin de senzatii tari. Principalul insa este ca atunci cand privesti esti transportat - acolo, unde tot ce e rau, tot ce e ascuns in suflet, toate patimile ascunse, refulate sau nestiute, capata hrana si spatiu de desfasurare.
"Gadiland" aceste patimi, televiziunea favorizeaza pervertirea copilului. Aratandu-i violenta chiar si in "desenele animate", infatisandu-i scene de desfrau, cruzime sau viata de placeri, televiziunea trezeste in sufletui copilului patimile maniei, desfranarii, invidiei, lacomiei. Filmele de actiune il invata sa-l dispretuiasca pe cel slab, il forteaza sa adopte nu numai un anumit mod de viata, ci si o atitudine fata de oameni, obraznica si lipsita de jena, incompatibila cu modestia retinuta si, cu atat mai mult, cu smerenia crestina.
Eroii de pe ecran fumeaza si beau atat de "fain" si de semet, ii trag pe sfoara cu atata dibacie pe adversari, se bat cu atata neinfricare, imbratiseaza femei atat de frumoase, gonesc cu atata viteza in masini de lux ! Si codul este acceptat de bietul suflet. El va cauta si in viata reala satisfacerea patimii iesite la iveala. Si ce-l mai poate opri ?...
10) Idolul casei
Este dureros faptul ca oamenii au devenit dependenti psihologic de televizor. Deschizi si trec, la prima vedere, intristarea si plictiseala. De aceea, daca televizorul se strica deodata, este o catastrofa: se asterne o liniste neobisnuita, inspaimantatoare si iese la iveala faptul ca membrii familiei sunt despartiti sufleteste. De-acum insa, pentru aceasta eventualitate, stau, aproape in fiecare casa, cate doua-trei televizoare: se strica unul, dam drumul la altul.
Exista familii in care televizorul este deschis in zorii zilei si toata viata se scurge "in umbra lui": dupa serial vin stirile, dupa aceea nu stiu ce emisiuni despre "probleme la ordinea zilei", programe "de autor", apoi iar stiri, alt serial, nu stiu ce show, "Roata norocului", filmul de actiune si uite ca a trecut ziua... Copilul este de fata, absorbind in sufletul sau receptiv hrana antiduhovniceasca pe care i-o indeasa pe gat idolul casei.
Folosind aceasta hrana fara discernamant, telespectatorii isi pierd treptat individualitatea, se niveleaza, se depersonalizeaza. Dupa expresia unui oarecare sociolog, gratie televiziunii se formeaza un nou tip antropologic, cu un nivel intelectual si moral scazut.
De obicei, copiii sunt profund atrasi de televizor in familiile in care sufera de aceasta patima adultii. In aceste familii, televizorul devine adevaratul stapan al casei, autoritatea suprema, cel mai drag membru al familiei "domnul Televizor" (asa se numeste un articol consacrat lui in ziarul ,,Moscova ortodoxa"). Acest idol contemporan ocupa locul de cinste in "coltul frumos" * si, atunci cand toti membrii familiei se aduna in jurul lui ca la rugaciunea de seara, urzeste o iluzie a tihnei si iubirii reciproce.
* Astfel este numit in Rusia, in mod traditional, coltul cu icoane. Intentia ironic-amara a autorului este evidenta. (n. tr.)
In anii din urma, "domnul Televizor" a inceput sa fie concurat in activitatea de inrobire a sufletelor de copii de catre "domnul Computer".
11) Computerul "in sine"
Multi credinciosi, mai ales din generatia carunta, nutresc fata de orice computer o groaza superstitioasa: unii socotesc aceasta "masina inteligenta" un fel de instrument al lui Antihrist, altii afirma ca in el "e cuibarit dracul" si ca locuinta in care se afla un computer e spurcata. Chiar si un computer scos din functiune li se pare de spaima. Acesti oameni sunt categoric impotriva oricarei intrebuintari a computerului, mai cu seama pentru nevoile Bisericii...
Computerul este, insa, doar o masina, un obiect, "lucru de maini omenesti"; si, ca din orice lucru, se poate face din el un idol - cum si este, de altfel, pentru unii programatori. De asemenea, ca si alte produse ale progresului tehnic, nu este in sine nici bun, nici rau. Bun sau rau il poate face vointa omului - depinde de modul in care folosim aceasta inventie complexa.
Meditand asupra acestui fapt, preotul Serghei Maruk, autor al unui articol despre computere din revista "Cuvantul ortodox", remarca in mod just ca si cu un instrument atat de simplu si folositor asa cum este lopata se poate omori un om.
In zilele noastre, pare-se, deja nu ne mai putem descurca fara a intrebuinta computerul ca instrument practic in toate sferele vietii sociale; si nu avem unde fugi de acest fapt - vremea merge inainte, si astazi, de pilda, bibliotecile din intreaga lume trec, deja, la intrebuintarea computerelor in locul cataloagelor - altfel ne-am ineca in marea hartiilor. Si cartile sunt editate cu ajutorul computerelor - altfel, munca de editare ar fi de cateva ori mai inceata...
Si totusi, ar fi de dorit copiilor sa se tina mai departe de aceste "masini inteligente". Influenta lor vatamatoare asupra sanatatii fizice a omului nu sufera indoiala, si nici un fel de ecrane protectoare nu sunt in stare sa apere complet de iradierea vatamatoare. Nu degeaba s-au stabilit in toata lumea norme de timp pentru lucrul pe computer. Medicii stiu bine ca toti "computeristii" au un nivel net scazut al leucocitelor in sange - este afectata, adica, functia de aparare a organismului, scade rezistenta la imbolnaviri.
Un medic moscovit cu douazeci si cinci de ani de experienta in munca sa a realizat o serie de experimente cu ajutorul unui sistem terapeutico-diagnostic bazat pe "metoda Foil" pentru a elucida modul in care obiectele inconjuratoare influenteaza starea fizica a omului. Materialist convins, el a aflat lucruri uluitoare: s-a aratat ca apa sfintita si untdelemnul de maslu normalizeaza indicatorii organelor bolnave. Apoi, in conditiile unei "tovarasii" prelungite cu computerul scade puternic imunitatea, lasand organismul lipsit de aparare, in special in fata afectiunilor oncologice si a altor "boli ale secolului". Fiul acestui medic, adolescent, pasionat de jocurile pe computer, convingandu-se de acest fapt in urma experimentelor, s-a lasat de "jocul cu moartea". Acest lucru il povesteste tatal sau.
Insa pe langa vatamarea pricinuita sanatatii trupesti, computerul poate vatama si sufletui omului - mai ales pe cel de copil.
Este bine cand copilul creste intr-o familie ortodoxa, imbisericita, cand sufletul lui este aparat de ingradirea Bisericii, de tainele ei, de rugaciunea ei de Maica... Dar daca nu ?
Daca unui suflet joaca pe computer nu-i pricinuieste o vatamare insemnata, pentru altul ea poate reprezenta o doza de otrava mica, dar mortala.
12) Jocurile pe computer
Computerul nu este doar un instrument ajutator in diversele ramuri ale activitatii umane; pe el ne putem si juca. Multe jocuri copilaresti: "X si O", "vaporase", "leapsa", "hotii si vardistii" si altele asemenea pot fi, pare-se, "transpuse" in "creierul" computerului si copilul se poate juca fara a sari, fara a alerga, fara hartie si creion - doar apasand pe butoane si urmarind desfasurarea jocului pe ecran. Aici nu este nevoie de tovarasi dejoaca, tovaras-partener este masina, computerul adica: te joci pe el, in el si cu el. Cu doi-trei ani in urma, multi scolari moscoviti erau nedespartiti de niste cutii plate: jocurile electronice de buzunar. Intrand in orice vagon de metrou puteai zari printre pasageri un copil, stand jos sau in picioare, cufundat in joc si nebagand in seama nimic din jur. Sfarsitui partidei - pierdere sau castig - nu insemna ca jucaria era varata in buzunar. Jocul continua, intrucat jucatorul era, neindoielnic, stapanit de patima. Se zice ca unii copii, prin antrenament neintrerupt acasa, la scoala, pe drum, au ajuns la un inalt nivel de maiestrie in aceste gen de joc si aproape ca nu mai pierdeau.
Jocurile pentru computerul mare, de birou, sunt si mai atractive. Tentativele parintilor de a-si smulge fiul sau fiica de la joc se soldeaza adesea cu scandaluri cumplite, crize de isterie, convulsii - iata puterea impatimirii. A-l desprinde pe copil de televizor tot este mai usor: si cel mai oribil, mai dezgustator film, tot are un sfarsit. Jocul pe computer insa poate continua la infinit: pierzand, vrei sa castigi; iar castigand sa obtii un rezultat si mai bun. Spre deosebire de "simplutele" jocuri de buzunar, cele "adevarate" sunt foarte diverse. Mat mult, conform spuselor specialistilor, la fiecare doi ani programele lor sunt imbunatatite (si pot fi imbunatatite la nesfarsit), iar pretul ramane acelasi, in vreme ce jocurile vechi se ieftinesc considerabil. Si-ti da mana sa nu te joci ?
Jocurile electronice complicate, mai ales cele create pe principiul "vanatorii" sau "luptei", ii absorb pana intr-atat pe adolescenti, incat acestia uita de orice pe lume.
Un cunoscut savant si publicist ortodox, V. Trostnivcov, compara, in articolul "Monstrii pentru cei mici", jocurile pe computer cu niste "narcotice pentru copii": in vechea Rusie, tarancile fara minte bagau in gura copilasilor carpe cu zeama de mac; copilul, sugand narcoticul, dormea linistit, iar mama putea sa se ocupe de gospodarie. Acum, medicina stie clar ca un asemenea fapt nu are cum sa nu se reflecte asupra viitorului copilului. "Insa si mai amarnice repercusiuni - scrie V. Trostnicov - vor avea asupra lui monstrii electronici care-l implica in rafuielile lor."
13) Impatimirea
Impatimirea este o stare a sufletului, care il face pe acesta o adevarata jucarie a patimilor. Se produce o completa vlaguire a sufletului, desi jucatorului (sau celor care il observa) i se pare uneori ca este concentrat si calm.
Aceasta stare infricosatoare si primejdioasa poate prinde in ghearele ei pe oricine isi ingaduie sa se delecteze jucandu-se.
Dostoievski, in romanul "Jucatorul", realizeaza portretul, uimitor prin veridicitatea sa, al unei femei batrane, in varsta de saptezeci si cinci de ani, cuprinsa de patima jocului: aceasta patima "elibereaza" patimile care dormitau in ea, pare-se, dinainte - mai intai de toate mania si lacomia. lata despre ce este vorba: o boieroaica moscovita, cu un picior in groapa, tintuita de fotoliul de invalid, calatoreste intr-o statiune balneara nemteasca. I se arata cazinoul in care se joaca la "ruleta". La inceput, batrana ii urmareste curioasa pe jucatori, apoi mizeaza si ea. Mizeaza pe "zero", pierde. Iarasi mizeaza si iarasi pierde. Inca o data "zero" si bila trece iarasi de caroul fatal... Dar iata, in sfarsit, iese si "zero" - a castigat! Batrana intra intr-o stare de puternica agitatie.
"Doamne, intarziem ! Acum invart ruleta ! Mizeaza, mizeaza ! se agita batrana. Nu te lalai, mai repede ! isi iesi ea din fire, imbrancindu-ma din toate puterile.
- Dar pe ce sa mizez, bunico ?
- Pe zero, pe zero ! Iarasi pe zero ! Mizeaza cat mai mult! Cati bani avem cu totul ? Saptezeci de galbeni ? N-are rost sa-i crutam: mizeaza cate douazeci de galbeni o data.
- Veniti-va in fire, bunico ! Cateodata nu iese zero si de cate doua sute de ori la rand ! Va asigur ca o sa pierdeti tot capitalul.
- Minti, minti ! Mizeaza ! Uite ca suna acul! Stiu eu ce fac - batrana ajunsese sa tremure de frenezie. (...)
- Le jeu est fait! (Jocul este facut!) striga crupierul. Roata se invarti si iesi treisprezece. Pierduseram !
- Iar ! Iar ! Iar ! Mizeaza iar ! - tipa batrana. De acum nu m-am mai impotrivit si, strangand din umeri, am mizat inca douazeci de galbeni. Roata se invarti indelung. Batrana pur si simplu tremura urmarind roata. "Nu cumva crede ca o sa castige din nou zero ?", am gandit eu, privind-o cu nedumerire. Pe fata ei stralucea incredintarea nestramutata ca va castiga, dimpreuna cu asteptarea ferma ca acum, acum, se va auzi strigatul: zero ! Bila se opri intr-un carou.
- Zero ! striga crupierul.
- Vezi ! ! ! se intoarse catre mine, triumfand frenetic, batrana."
Se intelege ca acesta a fost doar inceputul. Demonul jocului, atatandu-si jertfa, si-a batut joc de ea. Cum era de asteptat, batrana, dupa un castig consistent, a continuat sa joace pana ce a pierdut intreaga avere, banii pe care contau rudele ei.
Aceasta este patima. Daca jocul nu are miza in bani, miza tot exista: locul unei patimi - lacomia - este luat de alta patima - trufia. Aceasta dicteaza "dorinta de victorie" - chiar daca joci cu masina.
Orice fel de joc de noroc - la fel si jocurile pe computer - atata laturile intunecate ale firii noastre pacatoase.
Asadar, ce se petrece cu sufletul de copil, cand este cuprins de patima jocului, daca nici un om batran, cu experienta vietii, nu poate sa se opuna acestei patimi ? Atunci cand copilul se lupta cu monstrii de pe ecran, sau pur si simplu "impusca rate", el este cuprins de o emotie puternica ce ii rascoleste intreaga fiinta. In el prinde viata tot ce este mai rau; starea lui se apropie de cea a unui posedat.
Jocul pe computer, cu impatimirea pe care o naste, cu imprevizibilitatea sa, cu hazardul care domneste in el, reprezinta - conform justei observatii a aceluiasi V. Trostnivcov - o ocupatie tipic infernala, demonica. "Asadar, pentru ce loc isi pregatesc copiii acei parinti care Ie cumpara jocuri electronice ?" isi incheie el, printr-o intrebare retorica, studiul.
14) Ce se intampla cu sufletul ?
Un baietel inteligent, rosu in obraji, sta la birou. Muscandu-si buza si tinandu-si degetele pe tastatura complexei masinarii, el nu-si desprinde privirea incordata de pe ecranul pe care misuna imagini marunte. Baietelul este prins de joc. Este in casa, nu afara. lar pe ecran nu este nimic ingrozitor sau indecent. Adultilor le convine situatia. Ei pot chiar sa vina din cinci in cinci minute si sa-si priveasca fiul: nu vad insa decat exteriorul, trupul. Dar ce se intampla in acest timp cu sufletul ?
El petrece departe de Dumnezeu, de parinti, de viata cea adevarata. Este stapanit de minciuna si patimi. Traieste intr-o lume inexistenta - in nimic. Emotiile sale atat de profunde s-au iscat pe un loc pustiu. Se produce, in general, acelasi lucru ca la vizionarea unui tele- sau videofilm. Exista totusi o deosebire de principiu. Specificul jocului pe computer face din om nu un spectator pasiv, ci o persoana care intervine in mod activ. Si acesta traieste, actioneaza, nu in lumea noastra, ci in alta - iluzorie.
lar lumea aceasta se conformeaza unor legi primitive si nemiloase, carora jucatorul este obligat sa li se supuna. El ia hotarari prestabilite de catre programator. Potrivit convingerii parintelui Serghei Maruk, autor al unui articol despre computere, astfel este realizata programarea in constiinta copilului a anumitor deprinderi si stereotipuri comportamentale.
Ce anume introduc jocurile pe computer in constiinta copilului ? O conceptie despre lume lipsita de Dumnezeu.
In primul rand, aceste jocuri presupun o atitudine pozitiva (aproape familiara) fata de lumea demonilor - lume populata de monstrii "extraterestri", de vampiri, de roboti ucigasi si alte dracii. Prin insusi acest fapt este incalcata bariera pe care Dumnezeu a oranduit-o intre om si duhurile cazute. Unele jocuri (de pilda "Star Wars" si altele) au un caracter demonic manifest.
In al doilea rand, jocurile ii invata pe copii sa traiasca dupa legile acestei lumi demonice, unde "invinge" cel mai puternic, cel mai viclean, cel mai necrutator. Personalitatea umana inceteaza sa mai insemne ceva in aceasta lume; ea este receptata nu ca semen, nu ca si chip al lui Dumnezeu, ci ca "adversar potential" sau "material de constructie".
Anumite jocuri "de inteligenta" (de pilda, "Civilisation") le dau jucatorilor posibilitatea de a-si dezvolta o nemarginita sete de putere de a instaura (tot in aceasta lume iluzorie) o noua ordine mondiala, pregatindu-le astfel constiinta pentru venirea lui Antihrist.
Autorii cartii "Lupta cu fiara" definesc jocurile pe computer ca "magie tehnotronica" comuniune cu duhurile rele prin mijiocirea tehnicii computerizate. Nu este de mirare ca pana si cele mai inofensive, aparent, dintre aceste jocuri distrug pe neobservate psihicul, duc la imbolnaviri nervoase si chiar la indracire.
15) "Daca as fi vrajitor..."
Sloganul potrivit caruia jocurile pe computer ar dezvolta intelectul constituie un mit de mult timp spulberat in literatura medicala si in cea religioasa ortodoxa. Conform justei observatii a lui V. Trostnivcov, aceste jocuri il plaseaza pe copil intr-o lume puternic simplificata, condusa dupa cateva reguli exacte, in timp ce in stiinta si in orice activitata umana "vie" este necesara nu o panoplie de algoritmi, ci intuitie creatoare.
Se considera ca jocurile pe computer dezvolta imaginatia. In privinta acestui lucru nu este greu sa cadem de acord. Dar ce bine aduce el ?
O imaginatie bogata este socotita insusire a unui suflet inzestrat. Educatorii o stimuleaza si o dezvolta in fel si chip.
Un bunic inteligent povestea cu indignare ca, la orele de istorie, micutul sau nepot dimpreuna cu ceilaiti copii sunt pusi sa se joace de-a oamenii primitivi - sa-i imite, alergand prin clasa, dand din maini si scotand sunete nearticulate, ca animalele... Copiii, desigur, erau foarte multumiti...
In unele scoli au fost introduse "pauze" pentru meditatie.
Copiii sunt pusi in mod constant sa isi inchipuie si sa reprezinte ceva. Si daca "meditatia" este un produs al atractiei generale din ultimii ani catre ocultism, tema de toti stiuta "daca as fi vrajitor" este dezvoltata, de treizeci-patruzeci de ani, de o generatie dupa alta de scolari.
Copiilor din familii ortodoxe nu Ie vine usor in scolile din ziua de azi. Ei trebuie sa fie neclintiti si plini de barbatie pentru a rezista multimii ispitelor. Astfel, o fetita ortodoxa de noua ani a scris in compunerea despre , "vrajitor" urmatoarele cuvinte: "Eu cred in Dumnezeu. N-am vrut si nu vreau sa fiu vrajitor, fiindca aceasta este un pacat..."
Oare este bine sa-si inchipuie cineva ca este vrajitor, stapan al lumii, al oamenilor si al stihiilor ? Sau superman puternic, care restabileste dreptatea si pedepseste pe raufacatori ? Sau frumoasa care si-a intalnit printul ?... In feluritele intorsaturi ale jocului imaginatiei ies la iveala si se dezvolta felurite patimi - asta-i tot.
Nu are importanta nici macar ce ne imaginam. Sfintii Parinti invata ca nu este de folos sa ne inchipuim nici macar privelisti inalte si sfinte. Ei interzic cu desavarsire orice slabiciune fata de visare.
Pentru firea cazuta, visarea este insa atat de placuta ! Visarea o atrage prin subconstient sa se abandoneze fara rezerve in torentul patimilor, sa se "odihneasca", sa "uite", sa "viseze"... Si in aceasta visare strecoara, vai, pacatul tot ce doreste.
Sa nu credem ca omul copil sau adult s-a deprins sa iasa din lumea trezviei si a simtirii realitatii in lumea iluziilor doar de ieri-alaltaieri, o data cu aparitia televiziunii si a computerelor. Nu, el a stiut sa faca asta dintotdeauna: cu atat mai bine cu cat s-a aflat mai departe de aripile Bisericii.
16) Visatorii
"...El se gandea cat de bine ar fi fost sa traiasca impreuna cu prietenul pe malul unui oarecare rau; apoi, peste acel rau i se construieste in inchipuire un pod, pe urma o casa uriasa cu un balcon atat de inalt ca de acolo se poate vedea chiar Moscova; si acolo bea seara ceai in aer liber, meditand la oarecare lucruri placute. Apoi, visa ca merge impreuna cu Cicikov in societate, in trasuri luxoase, si acolo ii farmeca pe toti cu purtarile lor alese; iar Suveranul insusi, afland de minunata lor prietenie, ii face generali"...
Da, este Manilov din "Suflete moarte". Tipul clasic de visator. Portret al unui suflet bolnav, stapanit de patimile slavei desarte si trandaviei. Gogol arata cu mare maiestrie felul in care imaginatia lui neinfranata de nimic construieste singura, sub ochii nostri, o lume paruta, iluzorie.
Si iata inca un visator inveterat, patimas, care deja nu mai poate trai in lumea reala. Este vorba de eroul "Noptilor albe" ale lui Dostoievski. Exemplul lui ne poate ajuta sa intelegem multe lucruri.
Visarea ia nastere in chipul unui "sentiment obscur", unei "dorinte ademenitoare". Daca realitatea nu o impiedica (prin vreun zgomot ori vreo vizita), inchipuirea incepe sa lucreze: "Un nou vis - o noua fericire ! O noua doza de otrava subtila, voluptuoasa !" Sufletul cade intr-o stare ciudata de epuizare, lipsita de repaos - stare asemanatoare cu a drogatilor. El devine jucaria patimilor - a slavei desarte si a patimii dezmierdarii (voluptatii). Visatorul lui Dostoievski isi imagineaza ca este poet incununat de slava, participand eroic la evenimentele celebre ale istoriei, amant fericit, sarutandu-si cu pasiune iubita. El confunda lumea imaginata cu cea reala; in cea dintai traieste cu adevarat, in cea de-a doua doar exista. Trairile sale sunt insa atat de intense, incat tocmai viata imaginata i se pare autentica. Si iata ca respiratia i se intretaie, pulsul i se accelereaza, "din ochi ii tasnesc lacrimi", "obraji palizi, umeziti... ard..." ;
Cat de cumplita este aceasta stare ! Cat de putin seamana ea cu starea de luare-aminte intru trezvie, de concentrare, de liniste si pace sufleteasca, proprie nevoitorilor ortodocsi !
17) Realitatea fictiva ("virtuala")
Citirea de romane favorizeaza jocul autonom al imaginatiei. Fara aceasta hrana, imaginatia se epuizeaza. Si mai puternic actioneaza asupra imaginatiei, mai ales la copii, receptarea prin auz. Cine nu cunoaste atractia copiilor fata de "povestile infricosatoare", pe care le-ar asculta la nesfarsit, tremurand de groaza !
lata descris felul in care batrana doica povesteste astfel de istorii unui baietel care inca nu stie sa citeasca (Iliusa Oblomov, din faimosul roman al lui Goncearov):
"Copilul, cuprins de o groaza necunoscuta, se lipi de ea cu lacrimi in ochii. Fie ca era vorba de morti care se sculau in miez de noapte din morminte, sau de jertfe care se chinuiau in robia vreunui monstru, sau de ursul cu picior de lemn... perii copilului se zbarleau pe cap de groaza; inchipuirea de copil acum ingheta, acum se aprindea; el incerca o stare chinuitoare, de o durere dulce; nervii se intindeau ca niste strune." Rezultatul delectarii cu istorii de groaza este urmatorul: "Inchipuirea baiatului fu populata de spectre infioratoare; teama si intristarea pusera stapanire pentru mult timp, poate pentru totdeauna, pe sufletul lui. El se uita cu mahnire imprejur, vazand in viata numai rau si nenorocire"...
