| Moartea unuia dintre crestini, este,
fireste, prilej de indurerare si de intristare. Cand se intampla decesul,
familia trebuie sa anunte preotul parohiei din care decedatul face parte,
solicitand slujitorului bisericesc toate informatiile necesare. Preotul
este cea mai autorizata persoana la care membrii familiei trebuie sa apeleze.
Astfel si preotul isi ia masurile cuvenite pentru a implini cum se cuvine
slujbele de pomenire si inmormantare. De la biserica se vor solicita doliul,
un sfesnic, lumanari, tamaie, carbune pentru ars tamaia, toiagul (o lumanare
mare de ceara curata in forma de colac), o cruce (de obicei din ceara),
o icoana. De asemenea, se fixeaza cu preotul data si ora inmormantarii
si orele potrivite pentru slujbele de seara, premergatoare inmormantarii
(cina sau stalpii). Clopotarul bisericii, la soroacele cunoscute, va trage
clopotul bisericii, "pentru a vesti si celorlalti membri ai parohiei ca
unul dintre ei a plecat pe calea vesniciei, indemnandu-i sa se roage pentru
acesta".
Trupul mortului este spalat (scaldat)
cu apa curata, care aminteste de apa Botezului prin care cel raposat a
devenit membru al Bisericii, este imbracat apoi cu haine noi si curate
(inchipuind vesmantul ce nou al nestricaciunii, cu care vom invia la ziua
Judecatii) si este pus in sicriu, cu privirea spre rasarit (intrucat de
acolo va veni Hristos la invierea tuturor).
Pe piept i se pune o icoana sfintita
cu chipul Mantuitorului, al Maicii Domnului sau al sfantului pe care decedatul
l-a avut ca patron spiritual (pentru a arata ca respectivul crestin isi
da duhul intru Hristos) si langa mainile care stau incrucisate pe piept
(dreapta peste stanga), toiagul care se aprinde atunci cand preotul slujeste.
Trupul e acoperit apoi cu o panza alba,
aratand ca raposatul se afla sub acoperamantul lui Hristos.
La capatul mortului se aseaza sfesnicul
in care rudele si cunoscutii care vin pana la inmormantare aprind lumanari,
rostind rugaciunea scurta "Dumnezeu sa-l (sau s-o) ierte!"
Atat lumanarile care se aprind in sfesnic
ori se tin in maini de catre cei prezenti, in timpul slujbei, ca si toiagul
care arde pe pieptul mortului simbolizeaza candelele aprinse ori lumina
faptelor bune cu care crestinul va intampina pe Hristos la Judecata de
Apoi. Lumanarea este si calauza sufletului pe calea spre vesnicie, risipind
intunericul mortii si apropiindu-se de Hristos Care a spus: "Eu sunt
Lumina lumii: cel ce Imi urmeaza Mie nu va umbla in intuneric, ci va avea
lumina vietii" (Evanghelia dupa Ioan 8, 12).
Deasupra usii de la intrarea in casa
se aseaza o panza de doliu (de culoare neagra) care ramane acolo pana la
pomenirea de 40 de zile.
De retinut:
-
Nu este potrivit si nici ingaduit ca
pe icoana ori pe trupul mortului sa se aseze bani de catre rude si cunoscuti.
Cei care doresc sa sprijine baneste familia indoliata pot sa o faca punand
banii pe o tava care se poate aseza langa sicriu ori in alta parte a casei.
-
In traditia populara s-a incetatenit
obiceiul ca, de la moarte pana in ziua inmormantarii, sa se acopere oglinzile
din casa cu o panza alba, sa se rastoarne oalele cu fundul in sus si altele.
Aceste practici - care sunt, evident, superstitii stravechi - ar avea darul
de a impiedica intoarcerea defunctului sau poposirea lui mai indelungata
in casa unde a trait si, eventual, a murit.
-
Rudele apropiate ale decedatului poarta
pe reverul hainelor o panglica mica de culoare neagra, numita doliu. De
regula, acest doliu se poarta 40 de zile ori un an. In semn de intristare,
barbati nu se barbieresc pana la pomenirea de 40 de zile, iar femeile,
in semn de jale, pana la inmormantare isi lasa parul capului despletit.
Hainele de ceremonie ale celorlalti trebuie sa evite culorile vii, tipatoare,
nepotrivite cu sobrietatea momentului.
-
De la moarte pana la inmormantare salutam
pe membrii familiei (cand mergem la casa celui decedat ori cand plecam
de acolo, precum si la biserica, cu ocazia slujbei inmormantarii) cu cuvintele
"Dumnezeu sa-l ierte!" sau, daca este femeie, "Dumnezeu s-o ierte!"
-
Acelasi este salutul cu care ne adresam
si cunoscutilor sau strainilor pe care-l gasim adunati langa trupul raposatului.
-
Aceste cuvinte de salut inlocuiesc
pe cele de buna dimineata, buna ziua, buna seara, la revedere, noapte buna!
etc., care nu se folosesc in astfel de momente.
-
Daca decedatul este prunc (pana la
varsta de 7 ani), cuvintele de adresare, in acest caz, sunt: Dumnezeu sa-l
odihneasca! (ori s-o odihneasca!).
|
