Arhiva ortodoxa

Exista o deosebire importanta între felul în care unii protestanti si biserica ortodoxa înteleg ce este biserica. Unii folosesc urmatoarea definitie a bisericii: Biserica este comunitatea tuturor celor mântuiti de la Pentecost încoace. Cu aceasta definitie, biserica trebuie sa fie invizibila. Într-adevar, cum nu pot sti cine este si cine nu este mântuit (Dumnezeu stie!) ramâne un mister unde pot gasi aceasta biserica. Biserica invizibila nu are o adresa, nu se identifica cu o institutie umana, nu are un conducator uman. Ea nu poate avea o istorie (altfel am putea sa o identificam). Nu poate fi acuzata de nici o slabiciune si nu poate contine rabaturi spirituale. Caracterul ei invizibil o face sa fie desavârsita prin definitie.

As dori mai întâi sa observ ca întelegerea bisericii ca invizibila este o consecinta necesara a doctrinei Sola Scriptura. Aceasta se explica în felul urmator.

Sola Scriptura nu numai ca îngaduie, dar si încurajeaza pe orice credincios sa ia doar Scriptura ca singura baza a convingerilor lui religioase. De exemplu, daca fac parte dintr-o biserica baptista româna în care pastorul crede ca omul este trup si suflet, iar eu cred ca omul este trup, suflet si spirit, atunci sînt deplin justificat sa resping pozitia pastorului, dat fiind ca el nu poate servi ca autoritate, ci numai Scriptura. Daca deosebirea este destul de importanta, pot decide sa parasesc aceasta biserica locala si sa ma unesc cu o alta, sau sa-mi pornesc propria mea biserica. Orice alta rezolvare a acestei diferente între mine si pastor ar însemna o încalcare a principiului Sola Scriptura. Într-adevar, cine este omul care-mi poate impune vre-o învatatura? Daca sînt convins ca pozitia mea este bazata pe Scriptura, voi asculta de om sau de Biblie? Dezacordul se poate ivi nu numai în chestiuni doctrinare subtile, ci si în chestiuni de morala sau traire crestina. Eu pot ajunge, de exemplu, la opinia ca o femeie poate fi pastor în biserica (asa cum multi cred în biserici protestante în SUA). Daca biserica locala din care fac parte nu este deacord, o voi parasi si ma voi alipi alteia, sau voi înfiinta propria mea biserica.

Dar, poate sa obiecteze cineva, aceasta ar fi o greseala, pentru ca atunci as încalca poruncile privitoare la respectarea prezbiterilor si la disciplina bisericii. Dar cine defineste seriozitatea chestiunilor pentru care sînt îndreptatit sa parasesc o biserica locala? De exemplu, daca biserica decide sa ordineze pe un homosexual ca pastor, sînt oare îndrepatit sa o parasesc? Daca biserica decide sa înceapa serviciile la 9 în loc de 10 dimineata, sînt îndrepatit sa o parasesc? Cum fac aceasta judecata? Pot asculta de sfaturi de la oameni si de propriile mele simtiri, dar în ultima instanta decizia poate veni doar de la Biblie.

Fenomenul pe care îl descriu aici nu este teoretic, ci s-a întâmplat de zeci de mii de ori în istoria de 450 de ani a bisericilor protestante. De fiecare data grupul care s-a scindat a facut-o bazat "numai” pe Scriptura. De fiecare data a existat o reala gija de a "reveni la practicile bisericii primare.” De fiecare data, cei care au plecat dintr-o biserica locala au avut o doza de idealism si au plecat cu speranta ca, punând pentru prima oara în practica "adevarata si pura” practica crestina, se vor bucura de binecuvântari neobisnuite si de prezenta reala a Domnului Iisus în mijlocul lor.

Care a fost rezultatul? Câteva zeci de mii de denominatii crestine! Acesta este unul din scandalurile crestinismului modern. Fiecare dintre acestea sustine si crede sincer ca se bazeaza NUMAI pe Scriptura, ca practica lui este cea a bisericii de la început. Evident cineva greseste. Dar daca spun ca toti gresesc, în afara de mine însumi, am oare credibilitate? Daca ar fi existat doar doua denominatii, ar fi fost usor de acceptat ca una are dreapta învatatura, în imp ce cealalta greseste. Dar daca exista peste 20.000, cum mai pot afirma ca tocmai eu sînt cel care are dreptate?

Aceasta grea problema pentru protestanti îsi are cîteva posibile solutii.

Una dintre solutii este principiul: Unitate în doctrinele majore, diversitate în cele minore. De exemplu, baptistii privesc doctrina cu privire la botezul adultilor ca o doctrina majora, pe cînd doctrina cu privire la întoarcere Domnului înainte sau dupa necazul cel mare este o doctrina minora. Ca baptist, voi avea partasie cu cei care împartasesc aceleasi doctrine majore, dar nu voi rupe partasia din cauza diferentelor în doctrine minore.

Dar aceasta nu rezolva problema, ci doar o muta la periferie. Într-adevar, cine defineste care doctrine sunt majore si care sunt minore? Oamenii sau Scriptura? Care dintre denominatii? De exemplu, pentru denominatia Alianta Crestina si Misionara din SUA, din care am facut si eu parte, botezul adultilor este o doctrina minora. Pentru bisericile de azi ar fi o blasfemie ca cineva sa adauge o noua carte le cele 27 ale Noului Testament (sînt si eu deacord!), pe când scindarea unei biserici în doua este un eveniment tragic, dar acceptat. Dar pentru crestinii din primele secole canonul Noului Testament nu era definit, în timp ce iesirea cuiva din sânul bisericii era un act major. În fata existentei atîtor denominatii crestine, nici macar acest principiu nu poate salva onoarea bisericii vizibile.

Consecinta este o totala reducere a rolului denominatiilor ca manifestare vizibila a bisericii lui Hristos. Nu mai conteaza ca eu sînt baptist, tu esti luteran si el este metodist. Nu conteaza daca avem un nume sau altul. Ceea ce este important e faptul ca suntem cu totii mântuiti. Biserica lui Hristos nu sînt deci nici baptistii, nici luteranii, nici ortodocsii, ci biserica este alcatuita din toti cei mântuiti. În felul acesta am taiat nodul gordian. Nu mai avem nevoie sa ne scuzam pentru lipsa de unitate a bisericii vizibile, pentru ca de fapt ea este invizibila!

În loc sa vorbim despre idea abstracta de biserica, este mai bine sa ne întrebam care sînt manifestarile concrete ale bisericii în aceasta lume. Aceste manifestari apar clar în Noul Testament, mai ales în carte Faptelor Apostolilor.

Va rog sa observati ca toate nivelele de manifestare sunt importante. Daca unul dintre ele ar lipsi, biserica ar fi vaduvita de anumite aspecte importante ale ei.

De exemplu, biserica locala este foarte importanta pentru difuzarea învataturii crestine si pentru administrarea disciplinei. Daca un crestin traieste în pacat, doar biserica locala este cea care, pe de o parte îl poate observa, pe de alta parte îl poate disciplina. Un grup de "doi sau trei strînsi în numele Domnului” nu poate avea aceasto functie de disciplina. Cui I-ar pasa de un grup de doi sau trei? Curvarul din Corint ar fi putut foarte bine sa se mute de la un astfel de frup la altul care nu l-ar fi dat afara!

Grupul de biserici dintr-o anumita regiune are de asemenea un rol unic. Putem identifica astfel de grupuri in scrisorile lui Pavel. El se adreseaza, de exemplu, credinciosilor din Efes. Este greu de presupus ca toti acesti credinciosi se întâlneau toti în acelasi loc ca sa-L slaveasca pe Domnul. Cred mai degraba ca existau mai multe grupuri sau biserici locale în care credinciosii se întâlneau, toate aceste biserici din Efes fiind sub conducerea unui episcop. La fel, putem usor presupune ca biserica din Antiohia era mai numeroasa decât ar fi îngaduit un local public, si prin urmare se întâlnea în diferite locuri. Acele locuri erau bisericile locale, în timp ce "biserica din Antiohia” era un gup. Un astfel de grup de biserici se identifica pe criterii de partasie legate de proximitatea geografica. De exemplu, daca locuiesc în Bucuresti, pot fi membru într-o biserica locala, dar am legaturi de colaborare si prietenie cu crestini din celelalte biserici. Un asemenea grup de biserici locale este condus de un episcop. (Nu va speriati ca introduc titlurile ortodoxe prin usa din dos. De fapt, titlui si slujba de episcop apar in Noul Testament. De ce oare ele nu apar, de exemplu, în bisericile baptiste?)

Ultimul nivel de manifestare a bisericii în aceasta lume este sinodul. Cel mai clar model de sinod apare în Noul Testament la Fapte 15. Sinoadele se convoaca doar atunci când biserica este confruntata cu probleme doctrinare. Sinodul din Ierusalim, de la Fapte 15, s-a adunat ca sa rezolve o disputa importanta care ameninta sa distruga unitatea bisericii. Problema era daca cei care vin la Hristos trebuie sa se faca mai întâi evrei. Raspunsul, dat prin calauzirea Duhului Sfânt, a fost un clar NU. Observati ca desi unii din conducatorii crestini, cum era Petru, se bucurau de mai multa autoritate, hotarârea a fost totusi luata de catre toti. Acesta este modelul oricarui sinod ortodox. Ortodocsii nu admit idea catolica, dupa care Papa poate rosti învataturi doctrinare definitive, fiind în el însusi infailibil. In biserica ortodoxa nu se recunoaste infailibilitatea unui singur om. Hotarârile privitoare la doctrina nu au ca scop sa creeze doctrine noi (Doamne fereste!) ci sa clarifice învatatura si sa combata ereziile. Sinoadele s-au dovedit în cursul veacurilor a fi esentiale în lupta împotriva ereziilor. Ele au clarificat învataturi cum ar fi: Sfânta Treime, natura lui Iisus, natura Duhului Sfânt, libertatea fata de legea rituala iudaica, etc.

Nu toate denominatiile recunosc aceste feluri de manifestare în lume a bisericii crestine. Tabelul de mai jos prezinta o succinta sistematizare a unor diferite conceptii.

Sa analizam acum problemele pa care le au aceste grupuri.

Biserica este trupul lui Hristos, si ca atare ea se manifesta la nivelul fiecarui mântuit, copil al lui Dumnezeu. Nu numai atât, dar fiecare crestin este în acelasi timp un preot. Aceasta este învatatura clara a Apostolului Petru, în Epistola sa. Nu cred ca exista vre-o denominatie crestina serioasa care sa nu accepte aceasta învatatura. Noi toti sîntem chemati sa aducem jertfe preotesti: propriilor nostre trupuri, ca jertfe vii, sfinte, placute lui Dumnezeu. Asa cum fiecare celula contine cunostiinta întregului organism, fiecare crestin manifesta în el însusi biserica lui Hristos.

Dar biserica nu poate fi constituita numai din crestini izolati. Biserica este Eklesia, prin esenta sa o comunitate. Comunitatea înseamna relatii între membrii ei. Conceptul abstract al multimii unor indivizi bazata pe o însusire comuna nu are nimic de-a face cu Scriptura. De exemplu, toti colegii de servici dintr-un birou pot forma o adunare (desi nu una crestina), deoarece ei au relatii între ei si pot actiona ca grup. Pe de alta parte, multimea indivizilor din Bucuresti care au exact 100 de kilograme greutate nu este o adunare. Între ei nu exista relatii si ei nu actioneaza ca grup. În acelasi fel, biserica este adunare deoarece între membrii ei exista relatii si ei actioneaza nu numai individual ci si ca grup. Ea nu este Eklesia doar datorita faptului ca toti membrii ei sînt mântuiti. Definitia bisericii ca fiind "comunitatea celor mântuiti”, goleste de continut niste aspecte esentiale ale trupului lui Hristos. A spune ca biserica este o multime de oameni mîntuiti este tot una cu a spune ca un om este o multime de celule. Dar omul nu este doar o multime de celule, ci un organism viu, înzestrat de la dumnezeu nu numai cu viata fizica, ci si spirituala.

O minoritate aproape neglijabila crede în aceasta falsa definitie a bisericii. Ei sînt aceia care spun ca nu au nevoie de nici o comunitate de credinciosi, deoarece au propria relatie cu Dumnezeu. Ei pretind ca Dumnezeu îi stie pe ai lui, si ca aceasta este suficient.

Exita alta categorie de crestini protestanti care sunt de parere ca orice adunare spontana a doi sau trei credinciosi undeva într-o casa este manifestarea exclusiva a bisericii. Orice merge peste aceasta este considerat drept o apostazie deoarece introduce forme si organizari omenesti. Accentul nu este pe numar, nici pe locatie, ci pe caracterul spontan, liber, lipsit de orice structura sau ierarhie. Astfel de biserici spontane par minunate, deoarece nu sînt confruntate cu problemele bisericilor cu caracter mai permanent. Ele pot fi desfintate si formate dupa voie. Nu trebuie sa strînga bani pentru construirea sau întretinerea unei cladiri, nu trebuie sa plateasca un pastor sau preot. Nu trebuie sa administreze disciplina si la rândul lor nu sînt disciplinate de nimeni. Totul se reduce la studiul Scripturii si la dragoste. Ce minunat! Din pacate, ceea ce este prezentat ca o virtute este de multe ori o mare slabiciune. De multe ori astfel de grupuri "prin case” sînt sub conducerea unuia care nu suporta disciplina unei biserici locale. Aparenta libertate este de fapt o stare de rebeliune. Aparenta lipsa de "forme omenesti” este de fapt starea de mândrie a unui duh nesupus. Astfel de grupuri pierdute devin de cele mai multe ori terenul unor învatazuri aberante. Un Joseph Smith, întemeietor al mormonilor, nu ar fi gasit teren prielnic într-o biserica ortodoxa, episcopaliana sau chiar baptista. El nu poate fi decît produsul a doua principii nebiblice: Sola Scriptura si biserica definita ca un grup spontan. Va rog sa observati ca nu sînt aici împotriva strângerii crestinilor în case cu scopul studierii scripturii, rugaciunii sau a altor manifestari crestine. Problema este atunci când toata manifestarea bisericii se reduce la atât si nimic mai mult.

Principiul baptist este ca biserica locala este manifestarea exclusiva a bisericii. De exemplu, comunitatea bisericilor baptiste din Bucuresti nu este biserica, nu este investita cu nici un har de catre Domnul Iisus. La fel, Uniunea cultului crestin baptist din Romînia nu este o organizatie bisericeasca ci doar o asociatie omeneasca de biserici care se strâng împreuna pentru scopuri organizatorice sau administrative. Adevarul este ca toate aceste organizatii deasupra bisericilor locale îsi au o functie foarte importanta, dar ele nu sînt recunoscute ca expresii ale trupului lui Hristos. Cu alte cuvinte, baptistii înteleg ca biserica locala este o manifestare a Bisericii ca trup al lui Hristos, dar la nivel mai înalt, episcopal sau sinodal, este vorba de manifestari pur omenesti, cu toate ca ele pot fi foarte bune si binecuvântate de Dumnezeu.

Avem aici de-a face cu o inconsistenta. Din moment ce Noul Testament vorbeste de functia de episcop, cum de ea nu este de loc mentionata printre baptisti?

Baptistii nu ar putea chema nici o adunare sinodala. Da, ei se pot întruni în congrese, dar hotarârile lor nu vor avea greutate ca venind din partea Duhului Sfânt. În plus, principiul lor, Unitate în doctrinele majore, libertate în cele minore, lasa loc unor alunecari treptate, care în timp vor da nastere la noi sciziuni. De exemplu, în interiorul denominatiei Southern Baptists din SUA, exista divergent între curentele conservatoare si cele liberale.

Chiar daca în anumite denominatii exista functia episcopala, ea nu este suficienta, daca între episcopi nu exista unitate si partasie si daca întrega biserica nu se poate întâlni prin episcopi într-un cadru sinodal.

Biserica catolica contrazice practica descrisa în Faptele Apostolilor. Când biserica a trebuit sa ia o hotarâre importanta, conducatorii ei s-au întrunit si au cerut calauzirea Duhului Sfânt. Cu toate ca Petru, pe care catolicii îl revendica drept primul lor Papa, era în mijlocul lor, hotarârea nu a fost luata de Petru singur, ci de întreaga adunare.

Biserica catolica a introdus o functie preoteasca monarhala, straina de învataturile Scripturii si de practica de sute de ani a bisericii (pâna la anul 1054, anul marii schisme).

În sfârsit, chiar daca o denominatie din zilele noastre are toate manifestarile descrise de Scriptura (de la crestinul individual la sinodul ecumenic), nu urmeaza în mod necesar ca este biserica adevarata. Se poate ca mormonii au toate aceste functii, si totusi ei sînt eretici.

Garantia pastrarii credintei date odata pentru totdeauna sfintilor sta de fapt în continuitatea si succesiunea apostolica. Domnul Iisus a lasat prin apostoli o biserica unica, sfânta si soborniceasca (universala).