PĂCATELE ÎMPOTRIVA CELOR ZECE PORUNCI
Împotriva poruncii īntāi greşesc:
- Cei fără de
Dumnezeu;
- Cei cu
mulţi dumnezei;
- Cei ce se
leapădă de pronia lui Dumnezeu şi cred în noroc, în superstiţii, ursitori,
fermecători, vrăjitori, descântători, eretici;
- Cei ce se
nădăjduiesc spre sine şi spre alţi oameni;
- Cei care se
deznădăjduiesc de mila lui Dumnezeu;
- Cei care se
hotărăsc de a păcătui până la moarte şi a nu se pocăi;
- Cei ce
urăsc pe Dumnezeu şi se leapădă de El;
- Cei care
ispitesc pe Dumnezeu şi cer de la El minuni fără de nevoie;
- Cei care
fură lucruri sfinte şi bisericeşti;
- Cei care
cumpără cu bani darul lui Dumnezeu;
- Cei care se
lenevesc şi nu voiesc a învăţa tainele credinţei celei dreptmăritoare;
- Cei care
citesc cărţile eretice şi care se împărtăşesc cu nevrednicie cu Sfintele şi
Preacuratele Taine ale lui Hristos.
La porunca a II-a greşesc:
- Cei care se
închină zidirii în locul Ziditorului;
- Cei care
prin împătimirea către materie slujesc zidirii în locul Ziditorului, aşa cum
sunt iubitorii de argint, desfrânaţii, lacomii cu pântecele, pe care Apostolul
îi numeşte închinători de idoli, zicând: „Omorâţi mădularele voastre cele de pe
pământ: desfrânarea, iubirea de argint şi lăcomia, care este slujire de idoli” (Coloseni
3, 5) şi cărora „dumnezeul lor este pântecele” (Filipeni 3, 19);
- Toţi câţi
au evlavie făţarnică;
- Cei care
cred în viziuni şi în vedenii deşarte şi înşelătoare;
- Toţi
iubitorii de dezmierdări, care iubesc chipurile şi idolii patimilor cu mintea şi
cu inima lor.
La porunca a III-a greşesc:
- Toţi
hulitorii, cei ce jură strâmb şi pun pe alţii să jure;
- Cei ce zic
"zău";
- Cei ce fac
făgăduinţe bune şi le calcă;
- Proorocii
cei mincinoşi, dascălii cei mincinoşi, ereticii;
- Cei ce fac
glume cu cuvintele Sfintei Scripturi;
- Cei ce
hulesc şi cârtesc împotriva lui Dumnezeu la necazuri şi la supărări;
- Toţi care
nu suferă cu răbdare şi mulţumire bolile, necazurile, pagubele şi alte încercări
care le vin prin îngăduinţa lui Dumnezeu;
- Toţi care
hulesc adevărul şi Sfintele Scripturi şi zic că în Scriptură se află basme şi
alte neadevăruri.
La
porunca a IV-a greşesc:
- Toţi care
nu merg regulat la Sfânta Biserică în ziua Duminicii
- Cei ce
lucrează în Duminici şi sărbători;
- Cei ce
prăznuiesc păgâneşte şi nu creştineşte şi se duc în Duminici şi sărbători la
cârciumi, la baluri, la jocuri, la filme nepermise, la scrânciob, la jocuri de
noroc;
- Toţi
păstorii duhovniceşti care nu învaţă poporul în zile de Duminici şi sărbători,
din Sfânta Evanghelie şi din alte învăţături ale Sfintei Scripturi.
La porunca a V-a greşesc:
- Toţi copiii
care nu cinstesc şi nu ascultă pe părinţii lor;
- Cei care nu
ascultă de părinţii lor duhovniceşti, de arhierei, de duhovnici, de dascălii
Bisericii;
- Toţi
supuşii care nu ascultă de stăpânii şi conducătorii ţării lor;
- Toţi
părinţii trupeşti şi duhovniceşti care nu se îngrijesc de fiii lor trupeşti şi
duhovniceşti;
- Bărbaţii
care nu îngrijesc trupeşte şi sufleteşte de femeile lor şi femeile care nu
ascultă de bărbaţii lor când aceia le învaţă pe ele cele bune.
La porunca a VI-a greşesc:
- Toţi care
omoară pe alţii cu mâna lor sau prin alte meşteşuguri, sau prin pâră şi
clevetire;
- Toţi care
omoară sufleteşte pe alţii, precum sunt ereticii şi învăţătorii cei mincinoşi;
- Cei bolnavi
de boli contagioase care molipsesc pe alţii;
- Cei care se
aruncă în primejdie de moarte fără de socoteală şi se omoară singuri în orice
fel;
- Femeile
care omoară pe pruncii lor şi cei ce le ajută pe ele la acest mare păcat;
- Toţi cei
care fac sminteală prin pilda vieţii lor celei rele;
- Toţi care
se bucură de răul şi primejdia aproapelui lor;
- Toţi care
zavistuiesc şi se mâhnesc pentru binele şi sporirea aproapelui lor.
La porunca a VII-a greşesc:
- Toţi câţi
preacurvesc cu femei străine, măritate sau nemăritate;
- Monahii
care au căzut din făgăduinţă;
- Cei ce se
sulemenesc cu scopul de a atrage pe alţii în cursa desfrânării;
- Cei ce au
căzut în desfrânare duhovnicească (eres);
- Toţi câţi
au îndemnat pe alţii să păcătuiască, i-au ajutat sau i-au sfătuit prin scrisori
şi prin alte mijloace spre păcatul desfrânării.
La porunca a VIlI-a greşesc:
- Toţi furii,
tâlharii, răpitorii cei ce iau cu sila lucrurile sau viaţa altora;
- Toţi care
fură din averea altora;
- Toţi
negustorii care fură cu vicleşug punând cumpene nedrepte şi înşeală la cântar;
- Toţi care
cumpără lucruri de furat ştiind aceasta;
- Toţi care
iau amanet lucru străin şi îl strică sau nu-l dau înapoi în starea în care a
fost;
- Toţi care
fură prin acte false de la stat, de la Biserică sau de la oricine;
- Cei ce
lucrează cu vicleşug şi cu nepăsare la lucrul aproapelui şi îl fac în pagubă în
loc de folos;
- Toţi care
nu plătesc, cât s-au învoit, la cei ce le-au lucrat;
- Toţi câţi
amestecă cele bune cu cele rele (cum ar fi vinul curat cu apă, laptele cu apă,
smântâna cu lapte, mierea cu zahăr, seminţele de grâu cu alte seminţe, cu
corpuri străine, spre a trage mult la cântar ş.a.m.d.).
- Cizmarii,
croitorii, lemnarii, cojocarii şi alţi meseriaşi care fac lucrul rău sau fură
din materialul care li s-a încredinţat, spre a face lucrul cerut.
- Toţi care
mută gardul sau hotarul ş.a.
La porunca a IX-a greşesc:
- Cei ce
mărturisesc strâmb asupra altora;
- Cei ce jură
strâmb spre paguba altora;
- Cei ce
primesc şi se învoiesc cu minciunile minţii, adică cu păreri greşite asupra
altora;
- Cei ce râd
de sluţeniile şi neajunsurile fireşti ale altora;
- Cei ce
îndeamnă pe alţii să jure strâmb;
- Cei ce
clevetesc pe fraţii lor şi îi pârăsc pe ei la alţii spre a le face rău sau
pagubă sau necinste;
- Judecătorii
care luând mită judecă strâmb;
- Toţi cei
care spun minciuni sau îndeamnă pe alţii să spună minciuni sau să jure strâmb;
- Toţi care
din zavistie pun piedică altora care au dregătorii spre folosul de obşte al
poporului.
La porunca a X-a greşesc:
_ Toţi care
poftesc lucru străin, ca de exemplu: femeie, casă, ţarină, bou, slugă, slujnică,
haine, avere şi toate câte sunt ale aproapelui.
Din cele zece
porunci, patru învaţă dragostea şi datoriile noastre faţă de Dumnezeu, iar
celelalte şase porunci învaţă dragostea şi datoriile noastre faţă de aproapele.
Din acestea şase, primele cinci opresc păcatul cu lucrul: cinsteşte pe tatăl şi
pe mama, să nu ucizi, să nu desfrânezi, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb
împotriva aproapelui, iar porunca a zecea este cea mai subţire, căci opreşte
păcatul spre a nu se face nici cu gândul şi nici cu pofta. Cu alte cuvinte
această poruncă scoate păcatul din rădăcina lui.
Această
sfântă poruncă ne învaţă pe noi şi ne porunceşte să ne păzim inima noastră de
poftele şi gândurile cele rele care izvorăsc din ea, căci după cuvântul
Domnului: Din inimă ies gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări,
furtişaguri, mărturii mincinoase, hule (Matei 15, 19). Şi în alt loc zice: Cel
ce caută la femeie cu poftă, a şi preacurvit cu ea în inima sa. Dumnezeiescul
Ioan Gură de Aur zice: "Precum flacăra aprinde pe trestie, aşa pofta aprinde pe
suflet. Precum fumul întunecă şi vatămă ochii, aşa pofta întunecă şi orbeşte
mintea". Şi iarăşi zice: "Rădăcină a preacurviei este pofta cea neînfrânată".
BIBLIOGRAFIE
Protosinghel
Nicodim Măndiţă: "Îndreptar de Spovedanie"
Arhimandrit
Cleopa Ilie: "Îndreptar de Spovedanie"
Diacon
Gheorghe Băbuţ: "Pelerinul român"
Arhimandrit
Atanasie Anastasiou, stareţ al Sfintei Mănăstiri Meteora:
"Spovedania-îndrumar"
Mihai Popa: "Īndrumar pentru restabilirea
sanatatii"
Arhimandrit Ioachim Pārvulescu
(stareţ al Sfintei Mănăstiri Lainici - Gorj): "Sfānta Taină a Spovedaniei pe
īnţelesul tuturor"
Sfānta Mănăstire Sfinţii Arhangheli
Petru Vodă - Neamţ: "Îndreptar de Spovedanie"
Arhimandritul Nectarie
Antonopoulos: "Spovedania,
calea īnvierii sufletești"
|