ALTE RANDUIELI SI POVATUIRI PRIVIND CULTUL MORTILOR
Pentru cei ce au raposat fara lumanare (adica nu li s-a putut
aprinde si pune in mana o lumanare cand si-au dat sufletul), in preziua
Sfintelor Pasti se da la altar o lumanare mare (numita faclie), adesea
impodobita cu o panza alba ori un prosop, pe care preotul o aprinde de
la Pasti pana la Inaltare, la ceremoniile din sfantul locas. Unii crestini
practica aceasta randuiala in fiecare an, pana la pomenirea de sapte ani.
Lumanarile folosite la slujbele de inmormantare si de pomenire
a mortilor sunt o jertfa si, ca orice ofranda adusa lui Dumnezeu, trebuie
sa fie curata. De aceea, crestinii trebuie sa evite procurarea si folosirea
lumanarilor din comertul de stat ori de la persoane particulare, intrucat
in majoritatea covarsitoare a cazurilor fabricarea lor se face fara a respecta
procesul tehnologic conservat de Biserica, folosindu-se deseuri petrolifere
si diversi inlocuitori care prin ardere provoaca fum inecacios si
toxic. In acelasi timp, multi din cei ce fabrica in clandestinitate lumanarile
sunt necredinciosi si lucreaza in conditii de neglijenta si insalubritate.
De aceea, amintind si faptul ca fabricarea lumanarilor de cult este monopol
bisericesc, credinciosii au indatorirea sa foloseasca numai lumanari de
la pangarele parohiale, intrucat sunt produse la atelierele specializate
ale Episcopiei, de oameni cu frica lui Dumnezeu si in conditii care le
confera calitatea de dar potrivit pentru jertfa.
Pentru pruncii morti pana la varsta de sapte ani, pentru
diaconi si preoti de mir, precum si pentru arhierei si calugari, slujba
inmormantarii este diferita.
Pentru toti decedatii care se inmormanteaza in Saptamana
Luminata (intre Sf. Pasti si Duminica Tomii), slujba inmormantarii se face
dupa o randuiala speciala.
Celor care urmeaza a fi incinerati (adica li se ard trupurile
in crematoriu) nu li se savarsesc nici slujba inmormantarii si nici slujbele
de la soroacele de pomenire a celor morti, randuite de Biserica. (Vezi
Hotararea Sf. Sinod din anul 1928, la sfarsitul acestei lucrari).
Celor care s-au sinucis cu buna stiinta si in integritatea
facultatilor mintale nu li se savarseste nici o slujba si sunt ingropati
la marginea cimitirului, intr-un loc anume destinat.
Pentru sinucigasii iesiti din minti se savarseste slujba
inmormantarii pe marginea gropii, dupa un ritual redus. Nu se trage clopotul
si nu se tin cuvantari. (Vezi hotararea Sf. Sinod nr.506/1949 la sfarsitul
acestei lucrari).
Crucea de la mormant care se "ridica", de regula, dupa pomenirea
la 40 de zile ori de la un an de la moarte, inlocuind pe cea de lemn, se
sfinteste la cimitir de catre preot, printr-o slujba speciala. Pentru aceasta
se vor pregati la mormant un vas cu apa curata, busuioc, lumanari, tamaie,
o coliva si putin vin. Unii credinciosi acopera crucea cu o panza alba,
inainte de a se stropi de catre preot cu agheasma, panza aceea fiind data
apoi de pomana. Obiceiul este profan si se practica la dezvelirea unor
monumente, sculpturi ori placi comemorative. Asadar, prezenta panzei nu
este absolut necesara.
Mormintele trebuie ingrijite de rudele decedatului in permanenta
(nu numai la anumite zile de pomenire a mortilor). In legatura cu aceasta,
sa luam aminte ca unii crestini se silesc a face din morminte adevarate
case ori palate luxoase. Se cheltuiesc bani multi pentru marmura, pentru
feronerie si grilaje de lux, dar se uita milostenia care trebuie sa fie
grija de capatai pentru cei ce gem sub greutatea lespezilor lustruite,
sub povara lanturilor nichelate, incorsetati in adevarate cutii de beton
si mozaic. De multe ori, langa aceste morminte se aliniaza altele pline
de balarii si de negrija noastra. Crestineste este ca si mormintele vecine,
chiar daca nu apartin familiei, sa ne preocupe curatindu-le de buruieni,
fiindca responsabilii lor directi au uitat de cei morti sau le neglijeaza
cu vinovatie.
Timp de 40 de zile, dupa traditie, arde la piciorul crucii
candela si mormantul se tamaiaza (de una din rude ori de la o persoana
desemnata in acest scop). Pararea ca rudele apropiate nu au voie sa mearga
la mormant sau sa tamaieze groapa pana la pomenirea de 40 de zile este
incorecta si trebuie parasita.
La pomenirea de 7 ani nu se dezgroapa osemintele, dupa cum
se practica pe alocuri, ci se face doar slujba parastasului. Odihna celor
raposati nu trebuie deranjata cu atat mai mult, cu cat preotul, la inmormantare,
a insemnat groapa zicand: "Se pecetluieste mormantul acesta pana la A Doua
Venire a Domnului".
Pentru alte datini, obiceiuri, traditii si practici locale
(in masura in care Biserica le accepta) trebuie sa se ia legatura cu preotul
de enorie, asa cum am mai spus.
Suntem datori insa, ca niste buni crestini, sa facem precum
ne-a invatat Biserica noastra Ortodoxa, imdepartand obiceiurile si datinile
omenesti si indeplinind, pentru folos sufletesc, povatuirile ei.
