In capitolul precedent am vorbit despre modul in care trebuie sa
cultivam in inima copiilor virtutea ascultarii si despre mijloacele ce
trebuiesc folosite pentru a reusi aceasta. In continuare vom arata, cum
sa le inspiram copiilor dragostea de adevar, cum sa ii invatam sa
pretuiasca adevarul si evite minciuna.
Nevoia de adevar si iubirea fata de acesta sunt elemente adanc
sadite in om si deci si in copil. Pacatul stramosesc, cu toate ca a
tulburat si a slabit simtul adevarului, nu a reusit sa il stinga
definitiv. Chemarea catre adevar a persistat in om. Aceasta chemare se
manifesta in copil, prin acea dorinta nesfarsita de a cunoaste totul. De
aceea, copilul intreaba despre toate. Si orice raspuns din partea celor
mari este acceptat ca fiind adevarat.
In puritatea sa copilul nu cunoaste minciuna si prefacatoria. Mai
tarziu, ii este rusine si se inroseste nu numai cand el, din graba sau
din necugetare spune vreo minciuna, ci si atunci cand ii aude pe cei
mari mintind.
Iubirea pentru adevar este sadita in sufletul copiilor de insusi
Dumnezeu. Trebuie insa, ca aceasta vocatie naturala sa fie ajutata sa se
dezvolte si sa se intareasca. Aceasta este lucrarea destinata
parintilor. Cum sa o reuseasca?
Primul lucru pe care trebuie sa il faca, este de a-i povatui de
la cea mai frageda varsta. Cum se poate realiza aceasta? Sunt trei
reguli de baza:
a) Sa ii invatati pe copiii vostri sa iubeasca adevarul,
gandindu-se la Dumnezeu. Copilul trebuie sa stie ca Dumnezeu, care este
Adevarul cel vesnic si neschimbat, doreste ca si noi sa spunem
intotdeauna adevarul. Numai atunci copilul va uri minciuna, cand va
intelege ca si Dumnezeu o uraste si o condamna. Numai iubirea de adevar,
care se intemeiaza pe credinta si iubirea fata de Dumnezeu, va putea sa
treaca prin orice incercare.
b) Sa va purtati cu copiii vostri cu simplitate si sinceritate.
Sa credeti in spusele lor, daca sunteti siguri ca nu spun minciuni. Nu
le cereti niciodata sa jure, pentru a va incredinta de adevarul celor
afirma-te. Daca aveti vreo indoiala in ceea ce priveste ade-varul
afirmatiilor lor, nu o aratati din prima clipa. Incercati sa va
asigurati, ca acesta a spus intr-adevar o minciuna. Si daca acest lucru
s-a intamplat, che-mati-l langa voi, priviti-l in ochi cu seriozitate
dar si cu iubire si spuneti-i urmatoarele: "Dumnezeu ne cere sa spunem
adevarul. El este Atotstiutor, cunoaste si cele mai ascunse ganduri ale
noastre, si uraste pe aceia care spun minciuni". Pe fata copilului va
apare indata inrosirea provocata de rusine. Va spune adevarul si nu va
mai minti niciodata.
c) Sa aratati intotdeauna fata de copiii vostri ca si voi iubiti
si respectati adevarul. Sa fiti sinceri si directi in tot ceea ce
faceti.
Mai intai de toate sa cinstiti adevarul dumnezeiesc, credinta si
legea lui Dumnezeu. Nu va aratati niciodata neglijenti sau nepasatori
fata de credinta. Nu dati niciodata ocazia copiilor vostri sa auda
expresii de genul: "nu este necesar sa creada cineva in Dumnezeu, este
de ajuns sa fie un om cinstit". Prin astfel de exprimari, care din
pacate se aud foarte des, se imprima un duh de minciuna de sine, duhul
celui viclean. Daca veti pronunta in fata copiilor astfel de conceptii
gresite si mincinoase, veti distruge in inima lor orice sentiment de
respect si de iubire fata de adevarul de credinta si fata de orice alt
adevar.
Daca intr-adevar, ar fi acelasi lucru pentru Dumnezeu, ca noi sa
avem o conceptie gresita sau corecta fata de El si adevarul Sau, sa
marturisim, dupa judecata noastra, ca fiind adevarata sau rnincinoasa
credinta crestina, atunci de ce omul s-ar mai interesa de adevar in
viata de zi cu zi?
Daca Dumnezeu ii accepta in acelasi mod, si pe cel care Il
marturiseste corect, si pe cel care Il neaga sau se indoieste de El.
daca nu exista nici o diferenta intre sustinerea adevarului sau a
minciunii, atunci cum se explica faptul ca adevarului i se acor-da atata
importanta in viata de zi cu zi?
Si daca. in sfarsit, au dreptate aceia care spun ca nu exista credinta revelata de Dumnezeu, sau cu
alte cuvinte, daca Dumnezeu nu a binevoit sa ne reveleze
adevarul, care priveste cele mai importante chestiuni de viata, atunci
cum mai putem cere de la oameni - si prin urmare si de la copii - sa
spuna adevarul in toate chestiunile minore ale vietii de zi cu zi?
De aceea, parintilor, daca vreti ca pruncii vostri sa iubeasca
adevarul omenesc, invata-i mai intai sa nutreasca un mare respect fata
de adevarul dumnezeiesc. Nu permiteti sa intre in inimile voastre si
nici ale lor, neglijenta si nepasarea fata de credinta ortodoxa si fata
de Biserica.
Copiii, daca observa ca voi tratati cu superficialitate
adevarurile credintei crestine si canoanele Bisericii, sau daca observa
ca va prefaceti cand e vorba despre viata crestina, atunci isi vor
impropria si ei acelasi comportament si nu vor mai crede in cele spuse
de voi.
Sa fiti asadar pentru copiii vostri un exemplu de iubire fata de
adevarul crestin si fata de credinta. Iar aceasta dragoste sa le-o
transmiteti si lor. Numai asa vor iubi adevarul.
Insa si in celelalte situatii sa fiti sinceri si cinstiti. Sa va
paziti de minciuna si de prefacatorie. Pentru ca daca ei vor observa, ca
ii inselati pe ceilalti intr-un fel sau altul, ca va folositi de
viclenii si ipocrizii, ca nu sunteti sinceri in relatiile voastre - de
exemplu va prefaceti in fata cuiva ca ii sunteti prieten si apoi, dupa
ce pleaca, incepeti sa il criticati si sa il condamnati - puteti fi
siguri ca si copiii se vor purta la fel, atat cu voi cat si cu altii.
Daca doriti deci, ca ei sa devina oameni iubitori de adevar, de
sinceritate si de onestitate, straduiti-va mai intai voi - si cand este
vorba despre credinta si in general in tot comportamentul vostru - sa va
distingeti prin evitarea minciunii, a ipocriziei, a servilismului, a
vicleniilor.
In toate manifestarile voastre sa fiti sinceri, directi, demni si credibili.
Cultivand astfel, pe de o parte, in inimile copiilor vostri
respectul si iubirea fata de adevar, trebuie, pe de alta parte, sa va
luptati voi insiva, cu toate puterile, impotriva minciunii. Sa ii
invatati pe copiii vostri, de la cea mai frageda varsta, sa urasca
minciuna, sa cunoasca faptul ca Dumnezeu este Adevarul si ca orice
minciuna este un pacat. Copiii ar trebui sa ajunga sa evite minciuna, nu
pentru faptul ca ar fi pedepsiti, daca ar fi descoperiti, ci pentru
faptul ca Dumnezeu o condamna si nu o poate suferi.
Aratati-le copiilor, prin cuvintele Sfintei Scripturi, cat de
urata este minciuna in fata ochilor Adevaratului si Dreptului Dumnezeu:
"naravul omu-lui mincinos este ocara si rusinea lui este cu el pu-rurea"
(Sirah 20,27). Sa ii invatati ca minciuna este inspirata de diavol si
de aceea Domnul spune ca acesta, diavolul, "este mincinos si tatal
minciunii"
(Ioan 8,44). Pnn urmare, copiii care spun minciuni il imita pe satana si se aseamana cu el.
Nu neglijati nici cea mai mica minciuna a copiilor vostri. Daca
pruncul a facut o greseala pen-tru prima data, pe care insa a
recunoscut-o imediat, iertati-l, sau daca greseala este grava,
pedepsiti-l usor. Explicati-i in acelasi timp ca l-ati iertat sau l-ati
pedepsit mai usor, numai si numai pentru ca a avut curajul sa
marturiseasca imediat fapta sa.
Aceasta insa nu trebuie sa devina o regula, deoarece se poate
intampla un rau dublu. Mai intai, copilul ar putea sa inceapa sa nu mai
dea atentie greselilor sale. Iar in a doua situatie, el se poate obisnui
sa spuna adevarul numai atunci cand prevede un oarecare avantaj, si nu
s-ar sfii sa ascunda adevarul, atunci cand crede ca marturisirea i-ar
putea aduce vreo pedeapsa.
In cazul in care copilul a savarsit o greseala si in plus a mai
incercat sa si minta, trebuie pedepsit de doua ori - explicandu-i-se in
acelasi timp - o data pentru greseala si odata pentru minciuna.
In cazul in care copilul, din razbunare, sau din rautate a
aruncat vina pe altcineva, pe vreun frate mai mic sau mai mare, trebuie
pedepsit si pus sa isi recunoasca minciuna in fata tuturor. Astfel este
pre-vazut de morala crestina.
Niciodata, in nici o situatie sa nu incercati sa ii inselati pe
copii. Si nici celor din jur sa nu le permiteti acest lucru. De multe
ori parintii, ca sa il linisteasca pe copilul plangacios, il sperie cu
diverse lucruri inchipuite sau ii promit lucruri, pe care nu i le dau
niciodata. Cat de mult rau face aceasta! Copilul intelege foarte curand
ca a fost inselat. Increderea sa in cuvintele parintilor este
zdruncinata, iar sentimen-tul de pretuire a adevarului este slabit.
Nu ii aduceti pe copii in situatia de a spune minciuni, pentru a
scapa ingroziti de bataie. De exemplu, daca el a facut o greseala, sa
zicem ca a spart ceva, si voi strigati furiosi si va repeziti catre el
cu mana ridicata, spunand: "tu ai facut asta? Sa vezi tu acuma ce ai sa
patesti!". Este aproape sigur ca in aceasta situatie copilul va fi gata
sa spuna o minciu-na, pentru a se salva de bataie.
Ce sa mai spunem de acei parinti care zambesc, se mandresc sau il
lauda pe copilul lor pentru minciunile "destepte" pe care le scorneste.
Sau cum sa ii catalogam pe aceia, care ii indeamna ei insisi pe copiii
lor sa spuna minciuni, invatandu-i cum sa isi insele profesorii sau pe
alti oameni, pentru a scapa nepedepsiti dintr-o situatie dificila?
Astfel de parinti sunt adevarate exemple de coruptie pentru
copiii lor. Ei vor ajunge nu numai sa spuna minciuni, dar si sa injure,
sa fure si sa faca orice rau.
Sa ne fie deci foarte clar, ca cel care nu con-sidera minciuna ca
fiind un pacat, va fi in stare mai tarziu sa fure si sa insele. Cel
care este necinstit in cuvant este necinstit si in fapte.
V-am aratat asadar, parintilor, cum sa cultivati in sufletele
copiilor vostri respectul si iubirea pentru adevar, si dezgustul pentru
minciuna. Sa ne arnintim tot mereu regulile pe care le-am mentionat, si
sa le aplicam in mod constiincios.
| 
