In vremurile de demult un parinte, care se distingea prin sfintenia
vietii si prin cunoasterea sufletului omenesc, i-a dat urmatoarea
porunca ucenicului sau: "Sa scoti din radacina acest copac"! Si i-a
aratat un copacel tanar, un curmal, care apucase insa sa prinda radacini
foarte puternice si adanci.
Facand ascultare de duhovnicul sau, ucenicu1 incerca sa duca la
indeplinire aceasta porunca, insa, cu toate eforturile depuse, nu reusi
sa faca nimic. "Parinte", ii spuse, "ceea ce mi-ati cerut sa fac
de-paseste cu mult puterile mele"! Atunci parintele ii arata un alt
copacel, cu mult mai mic si mai firav, pe care ucenicul reusi sa il
smulga din pamant de la prima incercare, fara a depune prea mare efort.
Vedem asadar, ca nimic nu a reusit ucenicul fata de copacul care apucase
sa prinda radacini puternice si, ca fara nici o greutate, a smuls
copacelul abia rasarit.
Facand o legatura intre povestirea aceasta si educatia copiilor,
am putea spune ca, de multe ori, parintii raman aproape neputinciosi in a
schimba comportamentul copiilor mai mari de varsta, daca nu au inceput
sa se ocupe de educatia lor inca din frageda pruncie. Spune si un
proverb: "Ceea ce inveti de mic, nu uiti pana la batranete"! Iar
inteleptul Sirah invata: "Ai feciori? Invata-i pe ei si inconvoaie din
pruncie grumazul lor" (Cartea intelepciunii lui Iisus, fiul lui Sirah
"Ecclesiasticul" 7,24).
Putini sunt acei parinti care ar putea fi laudati pentru
acordarea unei educatii corecte copiilor lor. Uneori se intampla chiar,
ca anumiti parinti, care sunt ei insisi foarte buni si evlaviosi, sa
aiba copii cu un caracter rau, absolut diferit de al lor.
Una dintre cauzele de baza ale acestui fenomen, trebuie cautata
in insasi educatia pe care acestia o ofera. Se intampla asadar, ca
acestia sa nu se ingrijeasca indeajuns de educatia religios-morala a
copiilor lor, sau sa fie atat de orbiti, de o exagerata iubire
parinteasca, incat sa nu vrea sa vada si sa recunoasca in acestia nimic
rau sau condamnabil. Refuza sa ia aminte, la observatiile bine
intentionate ale celor din jur, nu iau in seama sfaturile lor si
contesta cu putere adevarul celor constatate. Si abia cand problemele
copiilor lor devin insuportabile, incep sa se gandeasca la modul de
indreptare al fiicei sau al fiului lor. Abia atunci fac apel la
educatie. De multe ori insa, se intampla sa fie deja prea tarziu.
De aceea consider necesar sa va explic, de ce educatia copiilor trebuie inceputa inca de la cea mai frageda varsta.
Va este tuturor cunoscut, cat de repede se dezvolta o samanta
aflata sub pamant. Factorii care contribuie 1a dezvoltarea ei incep
imediat sa isi faca simtita influenta. Caldura si umiditatea trezesc
tanarul vlastar in pamant, care incepe incet-incet sa urce catre
suprafata.
Acelasi lucru se intampla si cu copilasul care, asemenea
semintei, vine in aceasta lume si creste neincetat. Este cunoscut faptul
ca firea umana se dezvolta cel mai repede, din toate punctele de
vedere, mai ales la varsta copilariei. Tot acum are nevoie si de cea mai
mare ingrijire si atentie.
Dezvoltarea trupeasca are loc repede si continuu, in vreme ce si
mai repede inainteaza cea sufleteasca. Copilul incepe sa vorbeasca, sa
inteleaga primele lucruri, sa gandeasca, sa judece: Vointa sa se
intareste si invata incet-incet sa actioneze de la sine. Mintea sa se
imbogateste cu intelegerea obiectelor care il inconjoara, in vreme ce,
impreuna cu acestea, incepe sa inteleaga si cate ceva despre existenta
lui Dumnezeu. Incepe sa isi puna problema destinatiei sale in aceasta
lume si invata sa faca diferenta intre bine si rau. Inlauntrul sau se
trezeste constiinta. Incepe sa constientizeze iubirea si antipatia, apar
sentimentele de rusine si de onoare.Pentru ca toate aceste puteri, care
il ridica pe om catre asemanarea cu Dumnezeu, sa se dezvolte asa cum
trebuie, parintii sunt datori sa urmareascacu mare atentie dezvoltarea
morala a copilului Ior. Educatia are o dubla menire: pe de o parte sa
anuleze pornirile rele, iar pe de alta sa le sadeasca pe cele bune. De
aceea este necesar, ca ea sa inceapa inca de la cea mai mica varsta a
copilariei.
Multi dintre parinti nu acorda insa importanta cuvenita acestei
realitati. Nu considera necesara inceperea educatiei chiar de la cea mai
frageda varsta. Unii dintre ei, mai ales cei tineri, privesc copilul
lor ca pe o jucarie sau ca pe o papusa. Il hranesc, il adorm, il
mangaie, se joaca cu el, il cocolosesc, il pazesc in fel si chip sa nu
raceasca sau sa se imbolnaveasca de altceva,etc. In rest il lasa sa
alerge, sa se joace, sa faca tot ce vrea, numai sa nu ii deranjeze cu
plansul si cu strigatele sale. Si pentru multa vreme nu isi dau seama ca
adoratul lor "ingeras", a devenit odata cu trecerea timpului din ce in
ce mai incapatanat, mai plangacios, mai alintat, mai neascultator, mai
pofticios, tot timpul nemultumit si rautacios. Abia in ultimul ceas li
se deschid ochii. Atunci se hotarasc sa se intereseze, in sfarsit, si de
educatia copilului lor alintat. Insa, iubiti parinti, acum este deja
foarte tarziu! Copacelul a crescut!
Alti parinti gresesc la randul lor, insusindu-si anumite
conceptii pedagogice gresite, care din pacate in zilele noastre sunt
foarte raspandite. Aceste conceptii sunt foarte greu apoi de schimbat,
deoarece ele sunt folosite si ca pretexte, pe de o parte pentru a
justifica scaderile si obisnuintele rele ale copiilor, iar pe de alta
pentru a acoperi neglijenta si indiferenta parintilor fata de corecta
indrumare ce ar fi trebuit acordata.
"Pai, sunt copii...", spun parintii sensibili, "putem sa dam o
asa de mare importanta cusururilor lor... ?". Cu astfel de justificari
sunt iertate de obicei obrazniciile copiilor.
Intr-adevar sunt copii. Insa ce fel de copii...? Ce vor ajunge
mai tarziu acesti copii...? Au ei dreptul, chiar daca sunt copii, sa
savarseasca raul...? Este oare logic sa neglijeze cineva o greseala,
pentru ca aceasta a fost savarsita de un copil...? Daca in casa noastra
izbucneste un incendiu, oare spunem:
"O, ce foc frumos...!", sau chemam pe toata lumea in ajutor...?
Putem asadar sa ii privim linistiti pe copiii nostri, cand vedem ca
inlauntrul lor incepe sa arda din ce in ce mai tare focul patimilor,
care ameninta atat cu o distrugere a trupului, temporala, cat si cu cea a
sufletului, vesnica...?
"Cu timpul o sa inteleaga", se multumesc sa spuna alti parinti.
"Copilul o sa inceapa sa gandeasca mai mult, intelegand si singur ce
este bine si ce este rau".
Cat de distrugatoare este si aceasta inselare de sine! Logica
este un cutit cu doua taisuri: ea poate fi indreptata fie spre bine fie
spre rau. Insa simpla cunoastere a binelui nu ajuta la nimic. Trebuie in
plus, sa doresti binele si sa fi obisnuit sa il savarsesti. Catre o
astfel de obisnuinta trebuie condus omul prin educatie, inca din primii
ani ai copilariei, astfel incat mai tarziu, cunoscand binele si cu
ajutorul ratiunii, sa il savarseasca, ajutat fiind si de puterea
vointei. Daca educatia nu incepe de la varsta copilariei, ratiunea
devine apoi un dar foarte periculos. Multi oameni dotati cu o foarte
mare inteligenta se gasesc prin inchisori sau institutii corectionale.
De ce au ajuns acolo? Exact pentru faptul ca "intelegerea a venit cu
timpul...!".
Sa nu credeti ca omul este prin firea sa bun si cinstit. Chiar
daca este inteligent, daca nu primeste o educatie corespunzatoare, la
varsta potrivita, nu va evolua in chip pozitiv. Pentru ca, asa cum ne
confirma si cuvantul lui Dumnezeu, din firea sa omul este inclinat spre a
savarsi raul.
Justificand defectele copiilor si ale tinerilor si in acelasi
timp atitudinea lor, multi dintre parintii neglijenti spun urmatoarele:
"nu putem sa cerem si sa ne asteptam la o viata impodobita cu virtuti,
inca de la varsta copilariei ... !".
Insa de ce nu putem? Oare Domnul nostru Iisus Hristos, Care ne-a
oferit exemplul vietii Sale, nu a fost la randul Sau copil si tanar...?
Ce ne spune Sfanta Evanghelie: "iar copilul crestea si se intarea cu
duhul, umplandu-Se de intelepciune, si harul lui Dumnezeu era asupra
lui". (Luca I, 40). Oare nu sunt de ajuns de multe marturiile cuprinse
in vietile sfintilor, care ne arata ca acestia, inca de la cea mai
frageda varsta, isi cultivau virtuti ca evlavia, asculta-rea,
bunatatea...? Si daca Mantuitorul ne spune des-pre copii: "lasati copiii
sa vina la Mine" (Matei 1 9, 1 4) si inca: "vai celui care va sminti pe
unul dintre acestia mici care cred in Mine ... " (Matei 1 8,6) rezulta
oare concluzia, ca le este imposibil copiilor sa faptuiasca virtutea...?
Dimpotriva! Domnul spune toate acestea, ca sa scoata in evidenta ca
virtutea poate fi lucrata de la varsta frageda, lucrarea ei fiind in
acelasi timp cu mult mai curata, mai nevinovata, mai autentica.
De aceea va spun: vai de acei parinti, care neglijeaza cultivarea
sufletelor copiilor lor, cu obisnuinte bune si cu inclinatia catre
savarsirea binelui, inca de la varsta mica a copilariei. Vor da
socoteala in fata lui Dumnezeu.
Voi insa, parintilor, care cititi aceste randuri, sa nu treceti
cu vederea nici cea mai mica aparitie a raului in comportamentul si a
celui mai mic dintre copii. Pentru ca si acesta are - la inceput
inconstient, insa mai tarziu constient- scaderile sale, ramasitele
triste ale pacatului stramosesc.
Astfel, spre exemplu, daca pruncul isi da seama si de obicei
foarte repede se intampla aceasta -- ca prin plans si strigate poate sa
obtina foarte usor ceea ce isi doreste, se va obisnui sa faca astfel
mereu. Si cu cat mai des se repeta aceasta, cu atat mai indaratnic si
mai alintat devine. La fel se intampla si cu celelalte slabiciuni
omenesti, care cu trecerea timpului se dezvolta din ce in ce mai mult.
Radacinile lor s-au dezvoltat inca din primii ani ai copilariei. .
Se istoriseste despre imparatul roman Diocletian, care a fost
unul dintre cei mai crunti prigonitori ai primilor crestini, ca de cand
era mic, ii placea sa chinuiasca si sa ucida diferite animale. Prin
urmare, aceasta inclinatie spre a chinui orice fiinta vie, s-a cultivat
in el inca din copilarie. De aceea, noi trebuie sa avem grija sa punem
bazele unei educatii corecte. inca din copilarie.
Urmariti tot timpul inclinatiile copilului vostru. Si orice
tendinta rea isi face aparitia, smulgeti-o din radacina cu ajutorul
educatiei.
Asemanati-va gradinarului, care in epoca potrivita a anului,
tunde ramurile rebele si nefolositoare ale copacilor. Acelasi lucru
trebuie sa il faceti cu copiii vostri. Inima copilului poate fi
comparata cu o gradina, iar parintii cu niste gradinari ai lui Dumnezeu,
care sunt datori sa curete la vreme gradina -- adica inima copilului --
de buruienile pacatelor si de neghina obisnuintelor rele.
Daca vor intarzia sa faca aceasta, iar raul va prinde radacini
adanci, daca inima copilului va fi cuprinsa de deprinderi urate, atunci
nu vor mai putea face fata luptei impotriva acestora. "Te plangi", scrie
Sfantul Ioan Gura de Aur, "ca fiuI tau este neascultator? Cu usurinta
ai fi putut, pe vremea cand era inca mic, sa il fi indreptat, sa il fi
obisnuit cu ordinea, sa il fi invatat sa fie constiincios in
indatoririle sale, sa vindeci boala sufletului sau. Cand pamantu/ era
inca bun pentru a fi cultivat, atunci trebuia sa smulgi buruienile, mai
inainte de a fi apucat sa prinda radacini adanci. Neglijenta ta este de
vina, pentru ca acum patimile fiului lau sunt foarte puternic
statornicite in inima sa".
Educatia insa nu consta numai in a combate pornirile rele ale
copilului, ci si in a-l obisnui de mic sa savarseasca binele. Care sunt
principalele virtuti pe care trebuie sa le cultivam in sufletele
copiilor? Vom vedea mai amanuntit in capitolele ce urmeaza.
Sfanta Scriptura ne relateaza motivul principal pentru care
trebuie sa il obisnuim pe copil, de mic sa savarseasca binele.
Inteleptul Sirah scrie, ca daca un tanar apuca pe un drum, nu se va
abate de la acesta pana la batranete. Adica, daca omul, de tanar apuca
pe drumul cel bun, daca din copilarie a iubit binele, nu se va schimba
pana la moarte. Acelasi lucru il spune si proverbul popular: "din Ieagan
pana la mormant acelasi vei fi"
Va reamintesc deci, parintilor, cuvintele inteleptului Sirah: "ai
feciori? Invata-i pe ei, si inconvoaie din pruncie grumazul lor" (Sirah
7,24). Si de asemenea mai amintesc si proverbul poporului: "ceea ce
inveti de mic, nu uiti pana la batranete!"
| 
