Facutu-mi-s-au lacrimile mele painea ziua si noaptea... Pentru ce umblu mahnit... Pentru ce esti mahnit, suflete al meu...? (Psalmul 41)
Calatori ai vietii acesteia, "mergem intristati, cu chip
intunecat" prin pustiul sterp al veacului nostru. Ratacim intr-o lume a
intunericului si a decaderii. Bantuim prin valea plangerii de fiecare
zi, "prin umbra mortii", "in pamant pustiu si desert si sterp..."
(Psalmul 22, 41).
Dar "cel ce umbla in intuneric nu stie pe unde merge" (Ioan 12,
35). Este un om care a renuntat la firea sa cea duhovniceasca, fiind
"cel intunecat la cuget" (Efeseni 4, 18).
Noi, oamenii lipsiti de orientare duhovniceasca, traitori in
intunericul nestiintei, sa ne deschidem sufletele spre a primi cuvantul
calauzitor si milostiv al Parintelui Porfirie: "Iubiti-L pe Hristos...
Hristos este totul, este izvorul vietii. Toate cele frumoase salasluiesc
in Hristos. Iar departe de Hristos, tristetea, melancolia, mania,
supararea, amintirea ranilor ce le-am primit in viata, a greutatilor si a
ceasurilor de agonie".
Sa incercam asadar cu gandul sa trecem intr-o lume cu adevarat
duhovniceasca, departe de moleseala noastra zilnica, departe de viata
prozaica si de "ceasurile fara vis". Sa pasim in alta lume in care,
printre amintiri sfinte si trairi intense, sa incercam a ne apropia de
cuviosul chip al Batranului Porfirie, pentru a-i intelege cuvantul de
invatatura.
Traim intr-o epoca ce este caracterizata de intense tendinte
psihopatologice si psihopatogene, ce-l conduc pe omul modern la negarea
de sine. Epoca noastra este acea perioada din istoria civilizatiei umane
caracterizata de mari antiteze si contradictii. Este epoca in care omul
a trait cele mai tragice momente ale existentei sale. Marile schimbari
sociale si culturale din aceasta perioada creeaza omului modern
insolvabile probleme de adaptare la noile conditii de viata ce-i apar in
cele. Educatorul epocii noastre a devenit o prezenta alienanta si
patologica. Societatea zilelor noastre este, prin excelenta,
antipedagogica. Prin mecanisme si metode speciale "de marketing" creeaza
si promoveaza o viziune specifica asupra lumii si o reprezentare
nesanatoasa a omului, care deformeaza adevarul despre viata, despre om,
despre lume si despre Dumnezeu. Astfel, mai ales tinerii vad adevarul
"ca prin oglinda, in ghicitura" (I Corinteni 13, 12), creand o
cosmologie si o antropologie aparte, denaturata. Prin urmare,
raspunsurile pe care le da marilor sale probleme existentiale, sunt
imperfecte si gresite, ducandu-l in directii obscure si nesigure.
Societatea epocii noastre a divinizat masina, robindu-se
acesteia. Dupa cum observa Batranul Paisie Aghioritul, "s-au inmultit
masinile, s-a inmultit si risipirea; omul l-au transformat in masina,
iar acum masinile si fierul poruncesc omului; din aceasta pricina pana
si inimile oamenilor au devenit oamenilor au devenit de fier".
Societatea noastra a divinizat chiar si stiinta si gandirea
rationala. A devenit o societate a consumului, a concurentei si totodata
o societate a uniformizarii, a instrainarii si a nelinistii. Aceasta
societate, cu profilul sau "duhovnicesc" bolnav, il educa negativ pe
omul modern, indrumandu-l spre "calea cea lata care duce la pieire"
(Matei 7,13). Prin mesajele si indemnurile sale, se adreseaza mai ales
nevoilor instinctive ale tinerilor. Incita regiuni ale psihismului
lipsite de ratiune, promoveaza modele de viata alienate, propune idei.
Totodata le creeaza nevoi secundare imaginare, le cultiva si le
intretine tendintele narcisiste, transformandu-i in "animale
consumatoare", indreptate doar spre exterior si lipsite de orice
rezistenta morala interioara.
Astfel omul se afla pierdut in zarva vietii acestei epoci, cu
constiinta impovarata de zadarnicia drumului sau fundamental, de
evolutie duhovniceasca. In incercarea sa de a-si acoperi golurile
existentiale, aluneca lesne pe diferite cai ce-l conduc in prapastia a
nenumarate erezii, spre false religii contemporane, mai ales de sorginte
asiatica, spre miscari anticrestine si curente internationale, spre
grupuri parapsihologice de esoterism, care promit "solutia unica", insa
acolo omul intalneste doar confuzie si deznadejde.
In aceasta epoca tragica, marcata de tendinta instrainarii, in
aceasta epoca a criminalitatii crescande, a nelinistii, a insingurarii, a
introvertirii, in aceasta perioada de confuzie a ideilor, de
zadarnicire a asteptarilor omenesti si de injosire a valorii umane,
exista o singura orientare corecta: intoarcerea spre Hristos, Care este
totul, Care este Lumina si Viata lumii.
Asadar, in aceasta epoca a noastra, pentru a izbandi mantuitoarea
intoarcere spre Lumina vietii, Dumnezeu Cel iubitor de oameni a
intervenit si a actionat echilibrand, tamaduind, educand si chemand,
prin intermediul prezentei sfintilor contemporani noua.
Prezenta sfintilor in lumea de astazi exprima iconomia
dumnezeiasca, daruindu-ne noua, pacatosilor, nadejdea mantuirii, a
invierii si a tamaduirii duhovnicesti. Sfintii - cei din vechime, dar si
sfintii zilelor noastre - sunt parinti duhovnicesti "indumnezeiti";
sunt si ei "lumina lumii", ce lumineaza si sfinteste lumea (Matei 5,
14-16). Ei sunt pedagogii, sfatuitorii oamenilor pe care ii indreapta
spre adevar. Conform invataturii Sfantului Simeon Noul Teolog, sfantul
este parintele duhovnicesc al credinciosilor, este prezenta vie a lui
Hristos, este omul desavarsit, cel renascut intru Hristos; este, in
fine, vatra luminii celei dumnezeiesti si prototipul vietii
duhovnicesti. Sfantul reprezinta prezenta lui Hristos in lumea pacatului
:"iar unde s-a inmultit pacatul, a prisosit harul" (Romani 5,20).
Daca n-ar mai fi sfinti in lumea noastra, lume a mortii si a
deznadejdii, atunci ar disparea si "fericita nadejde" (Tit 2, 13) din
viata noastra. Sfintii sunt sarea ce fac viata sa dainuie (Matei 5,13).
Elementul fundamental ce lipseste din viata omului modern si pe
care acesta il tot cauta, este sfintenia. In zilele noastre, pentru a
putea supravietui biologic si social, dar mai ales duhovniceste, omul
are nevoie de sfintenie. Iar sfintii de astazi sunt aceia care
intrupeaza sfintenia pe care o rasfrang si asupra celorlalti. Trebuie sa
intelegem ca sfintii traiesc si in zilele noastre, ca sunt alaturi de
noi, ca pasesc si lucreaza langa noi. Prezenta lor discreta ne transmite
un mesaj supralumesc. Trebuie sa intelegem ca sfintenia nu este o stare
indepartata si de neatins. Sfintenia, dupa cum ne invata Sfantul Ioan,
cel care a scris "Scara", descriind duhul monahismului sinaitic, este un
urcus pe scara vietii duhovnicesti. Acest urcus pe treptele virtutii si
ale unei vieti sfinte, omul il poate savarsi doar dupa o lupta
duhovniceasca de-o viata, prin asceza, prin practica continua, prin
rugaciune, smerenie si discernamant.
Batranul Porfirie, asemenea multor alti Batrani cunoscuti din
zilele noastre si multor chipuri cuvioase nestiute care nu se arata
lumii, ne incredinteaza prin vietuirea lui ca sfintenia mai exista inca
in epoca noastra. Noi insa trebuie sa transcendem limitele priceperii
omenesti, pentru a putea astfel sa intelegem maretia coexistentei
sfinteniei cu pacatosenia in aceeasi lume si in aceeasi societate. Este
foarte anevoie, de nu chiar cu neputinta, sa pricepem noi, oamenii
stapaniti de ratiune ai epocii noastre, oamenii a caror constiinta este
sufocata de sentimentul realitatii prozaice, ca sfintenia se afla langa
noi, ca este o experienta a imediatului, ca nu este o stare
duhovniceasca din trecut, indepartata de cele pamantesti. Este aproape
cu neputinta ca ratiunea noastra limitata sa ne ingaduie a crede ca
suntem "impreuna-cetateni cu sfintii si casnici ai lui dumnezeu"
(Efes.2, 19).
In zilele noastre se remarca faptul ca interesul tinerilor mai
ales se indreapta spre personalitatile luminoase ale sfintilor Batrani.
De asemenea se constata faptul ca in fiecare zi apar tot mai multe carti
noi ce au drept subiect viata si invataturile acestor chipuri cuvioase.
Sa ne rugam ca aceasta tendinta sa vadeasca o cautare constienta din
partea oamenilor, a acelor tipare sfinte de viata, si totodata sa
exprime o renastere duhovniceasca.
Prezenta in aceasta lume a sfintilor contemporani nu constituie
doar o promovare vie a tiparelor unei vieti sfinte, ci ne este totodata
un sprijin puternic si mangaiere. Este lumina, mangaierea si chemarea
vietii, pentru anumite categorii de oameni: pentru singuratici, pentru
neputinciosii vietii, pentru suferinzii de boli incurabile, pentru
paralitici si pentru cei ce zac, pentru parinti si mai ales, pentru
maicile ce duc, fara a se plange, crucea invaliditatii sau a unor boli
cronice ale copiilor lor, pentru tineri si pentru familiile lor care
pier incet-incet prinsi in capcana drogurilor. Pentru toti acesti oameni
necajiti si pentru multi altii, care in nesfarsita singuratate a
ceasurilor din noapte, traiesc mai intens stapanirea decaderii, a
durerii si a mortii, in fiinta lor biologica si sufleteasca, pentru toti
acestia, asa cum vom vedea mai departe, Sfintii Parinti au fost si vor
fi mereu "nadejdea vie" (Petru 1, 3), singura capabila sa-i izbaveasca
din deznadejde si sa ii renasca duhovniceste.
Cu toate acestea, criteriile axiologice pervertite ale societatii
noastre, in loc sa promoveze modele desavarsite si o temelie a vietii,
asa cum am spus, se preocupa de o alta categorie de oameni. De obicei
evidentiaza si promoveaza virtutile inexistente ale celor tari, ce tin
de puterea lumeasca, ale "inteleptilor" in lume, ale magnatilor, ale
starurilor de pe firmamentul artistic, ale sportivilor, in general, ale
oamenilor puternici si stralucitori. Sfintii insa, sunt cu totul si cu
totul diferiti! Din aceasta pricina multi ii ignora, adesea ii
batjocoresc sau ii urasc, "pentru ca nu sunt din lume" (Ioan 17, 14).
Sfintii sunt smeriti, nevazuti in lume, sunt umilitii si neinsemnatii
lumii. Totodata sfintii reprezinta transcendentul, catafaza si maretia
lumii. "Ci Dumnezeu Si-a ales pe cele nebune ale lumii, ca sa rusineze
pe cei intelepti. Dumnezeu Si-a ales pe cele slabe ale lumii, ca sa
rusineze pe cale tari. Dumnezeu Si-a ales pe cele de neam jos ale lumii,
pe cele nebagate in seama, ca sa strice pe cele ce sunt" (1 Corinteni
1, 27-28).
Asa cum ne invata Clement Alexandrinul, adevaratii intelepti sunt
cei smeriti, cei socotiti de lume "prunci", pe cand inteleptii acestei
lumi sunt stapaniti de semetie si de mandrie: "cei ce se socotesc pe
sine a fi intelepti se umplu de trufie... de aceea cele ascunse
inteleptilor si stiutorilor acestui veac, s-au descoperit pruncilor".
Parintele Porfirie era cu adevarat un om simplu. Era slab
trupeste si bolnavicios. Era un om umil in privinta originii sale, fiind
totodata "un prunc" si un om "smerit" in lume. Era un om ce se ferea sa
iasa in fata. Asa cum insusi povesteste, mic fiind - adolescent,
poate - a calatorit cu corabia spre Sfantul Munte. Cea mai mare parte a
calatoriei si-a petrecut-o pe punte, privind nesfarsita mare albastra si
pescarusii ce se scufundau in valuri pentru ca, mai apoi, sa se piarda
in departare. In jurul lui, pe punte, calatorii mancau asezati in
grupuri si stateau de vorba. Era ceasul pranzului. La un moment dat, o
doamna de langa el s-a oprit din mancat, l-a privit cu mila pe bietul
taranus imbracat in haine sifonate ce statea pe copastia corabiei, si
apoi a spus: "Iata un cersetor. Sarmanul de el... Sa-i dam ceva de
mancare". Mancau pestisori prajiti. De atunci Parintele Porfirie isi
aducea aminte mereu cu mare emotie acea clipa insemnata din viata sa,
spunand: "M-au luat drept cersetor. Mi-au spus cersetor! Intr-adevar
sunt cersetor, un cersetor de-al lui Hristos"!. Insa tocmai acestui om
umil si neinsemnat Dumnezeu i-a descoperit unicele si cele mai inalte
adevaruri, "caci asa a fost bunavoirea inaintea Sa" (Matei 11, 26).
Dumnezeu i-a dat Parintelui Porfirie harul inaltarii spre alte lumi
duhovnicesti, dincolo de stricaciunea si de zadarnicia celor lumesti,
acolo unde, asa cum el insusi spunea intr-o convorbire inregistrata,
traia stari ca acelea de pe Tabor, vazand "cele ce ochiul n-a vazut si
urechea nu a auzit, si la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a
gatit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El" (i Corinteni 2, 9).
Parintele Porfirie (1906-1991) este una dintre cale mai marcante
personalitati duhovnicesti ale secolului nostru. Arareori prezente ca a
sa apar in spatiul teologiei, al Bisericii si al societatii, in general.
Asa cum vom vedea mai departe, personalitatea sa este impodobita de
nenumarate harisme. Asemenea cazuri de oameni harismatici sunt rare in
multiseculara istorie a Sfintilor Bisericii, Cuviosul Batran Porfirie
era o personalitate sfanta ce a trait mereu in spatiul minunii, unde se
afla si acum.
Asa cum remarca Batranul Paisie Aghioritul (1924-1994), o alta
figura a zilelor noastre, in insemnata sa carte "Parinti Aghioriti si
intamplari aghiorite", "Parintii din vremea aceea aveau multa credinta
si simplitate. Cei mai multi erau putin stiutori de carte dar, datorita
faptului ca aveau smerenie si duh neinfricat, erau mereu luminati de
Dumnezeu. In vremea noastra insa, desi cunoasterea s-a dezvoltat, din
pacate ratiunea a clatinat din temelii credinta oamenilor, umpland
sufletele de intrebari si de indoieli. Prin urmare, suntem lipsiti de
minuni, fiindca minunea trebuie traita si nu explicata pe cale
rationala".
Asadar, spatiul in care a vietuit si s-a exprimat Batranul
Porfirie, este acela al minunii, al ascezei si al rugaciunii mintii.
Este un spatiu duhovnicesc transcendent, aproape inaccesibil cugetului
si ratiunii. Acest spatiu tine de categoria "supra-rationalului" si,
pentru multi dintre noi, care suntem stapaniti de duhul contemporan al
rationalismului, al stiintei si al tehnocratiei, tine de categoria
"absurdului", a nebuniei sau, cel putin, "a prunciei" (i Corinteni 1, 18
si 21). Ma tem asadar, ca nu suntem in stare sa intelegem aceasta
sfanta personalitate, doar cu ajutorul mijloacelor de exprimare si al
gandirii rationaliste. Cu toate acestea, vom cuteza sa prezentam si pe
alocuri sa comentam si sa analizam "pedagogia" Batranului Porfirie,
chiar cu riscul de a imputina cumva seva duhovniceasca a invataturii si a
povetelor sale. Cuviosul Batran a formulat o insemnata teorie
pedagogica ce se refera mai ales la chestiuni vizand povatuirea
tinerilor, pastorirea parintilor si pedagogia familiei. Cred ca aceasta
teorie constituie esenta experientei sale de preot ce a spovedit, a
sfatuit si a indrumat atatia oameni. In primul rand aceasta teorie se
bazeaza pe capacitatea sa de intelegere a sufletelor, capacitate
luminata de Dumnezeu.
Pentru a intelege insa mai deplin teoriile psihopedagogice si
duhovnicesti ale sfantului Batran, ne vom referi pe scurt la cateva
momente importante din viata sa si vom prezenta cateva caracteristici
ale personalitatii sale, din care putem cunoaste profunzimea culturii
sale duhovnicesti.
|