Scurta pledoarie pentru extinderea grilei de lectura a documentelor.
La Toplita, in contextul stradaniilor pentru edificarea bisericii de piatra. 1863-1883
(Extrase)
Inca la anul 1866 s-a planuit in Toplitia
redicarea unei biserici de pétra pompose, nefiind biserica cea veche
nici potrivita, nici deajuns pentru credintiosii nostri din acésta
comuna; - dupa ce acésta zidire la anul 1867 s-a dat unui
intreprindietoriu, care edificand fondamentul, dar prin pricepatori de
lucru observandu-se ca nu lucra bine, asia in anul 1869, prin
licitatiune publica si dupa un plan modificat essential, s-a dat acesta
zidire intreprindietorului Vigilio Giacomuzzi cu suma de 23.800 fl.
v.a., avend comuna bisericésca a da, pe langa suma amintita, ferul,
lemnul, pétra si nasipul, precum si pleul (blehiul nn) pentru coperisiu.
(...) un curatore anume Teodor Cristea, acesta strengend banii
repartiati (repartizati pe familii, indivizi nn), deórece din
repartitiune s-a strens intréga suma, a defraudat din banii bisericei
3000 fl.v.a. (...)"
Preot George Popescu, Toplita, 2 febr. 1880
Biserica insasi este ridicata pana sub coperisiu si
acoperita cu blech, lipsindu-i turnurile. Poporul doreste a vedea
biserica gata. Acesta dorinta este nu numai justa, ci o reclama vaza si
progresul bisericii noastre gr. or. preste tot, fiind Toplita o parochia
mare si situata la capatul Secuimei si in un drum principal si umblat
spre secuime si spre Moldova, in partile acelea cam aceia ce este
Saliste séu Sacelele in partile nóstre.
Dr. Ioan Borcea, Sibiu, 26 august 1881
Zbuciumata istorie a edificarii bisericii din
Toplita, reflectie perfecta a starilor dintr-o comunitate transilvana
deloc singulara, beneficiaza de numeroase marturii capabile sa traseze
coordonatele principale si de detaliu ale acestui moment, caracterizante
pentru demersul-subiect, dar si pentru alte numeroase realitati. In
general, totul s-a petrecut, cum se mentioneaza mai sus, chiar daca unii
contemporani ai primului marturisitor vor aduce acestei descrieri
completari si corecturi semnificative, chiar in media transilvana.
Intinsa pe parcursul a aproape 4 decenii, edificarea
bisericii din Toplita a cunoscut suficiente framantari care sa permita o
analiza mai aplicata decat de obicei a modului in care se poate
aborda/e oportun sa fie abordat un subiect de istorie locala. Aici sunt
vizibile relatiile multiple ale subiectului cu sursele ce-l alimenteaza,
ca si libertatile, limitele si obligatiile cercetatorilor care i se
dedica. Din astfel de motive ne-am permis atat (re)exprimarea catorva
generalitati, cat si expunerea unor detalii ale starilor de fapt,
prezentate intr-o structura aparte, compatibila cu o anume cercetare
analitica a temei date, baza a unei sinteze complexe si credibile.
In varianta completa a studiului dedicat comunitatii
toplitene la vremea edificarii Bisericii din piatra, ca si in extrasul
de fata, folosim documente dintr-o arhiva clericala, Arhiva Mitropoliei
Ardealului din Sibiu (in continuare AMA), aprioric limitata la o anume
tematica, unde, totusi, ne regasim in fata unor informatii de o
varietate pentru multi imprevizibila. Folosim si trei articole din presa
locala transilvana, texte nefolosite si mai vechi de 125 de ani,
complementare celor arhivistice. Pe toate acestea le-am tratat asemenea,
ca interpretare, toate fiind un corpus documentar, o scrisoare deschisa
aparuta intr-o gazeta fiind aici un document frust. Semnalam intai ca,
din considerente bine evaluate, ne-a fost greu sa renuntam la documentul
frust, folosit aici adeseori in chip generos, cu deosebire pentru
problematica segregarii si valorificarii padurilor (inexistenta in acest
extras). Ne intoarcem astfel la ceea ce, in epoca de glorie a mereu
tinerei istoriografii romanesti a si justificat crearea corpusurilor de
documente, constituite dupa structura fondurilor, cronologice sau
tematice. Este binestiut si astazi ca prin selectia puternic
personalizata, pe care o face un individ-cercetator, retinand ceea ce
e/ce pare a fi mai interesant intr-un anume document inedit, numeroase
date scapa ofertei cititorilor. In afara unor formule de adresare,
imanente unei scrisori/adrese de epoca, inaintasii nostri au redactat
texte dominate de enunturi si descrieri (fara adjective si adverbe) ale
faptelor concrete. Acestea, rezumate/sintetizate prea mult de
cercetator, restrictioneaza folosirea informatiilor esentiale in alte
imprejurari decat cele pentru care au fost retinute initial, pagubesc
exploatarea completa si complexa a surselor. De altfel, nu se poate ca
noi, dupa o experienta istorica/istoriografica traumatizanta, sa nu
constientizam ca truncherea unor documente poate manipula nepermis, si
din multe puncte de vedere, lectura lor integrala. Multa vreme s-a
invocat, in acest sens, si nevoia valorificarii fortei autenticitatii
unui limbaj de epoca.
In paralel cu problematica surselor, vine pentru noi
cea a temelor. Este, iarasi, bine cunoscut ca de-a lungul timpului
-inainte si imediat dupa reintregirea din anul 1918, si pana in zilele
noastre-, anumite teme ale istoriografiei romanesti au fost si sunt
dominante in peisajul stiintific, dar si in cel de domeniul culturii
generale. Dincolo de nivelul inalt al continutului lor, este vorba
despre cele care au produs documente de referinta mai numeroase, mai
accesibile, chiar mai spectaculoase. Numerozitatea acestora poate sa
insemne, intr-adevar, sau doar sa creeze impresia, uneori justificata,
ca situatia pe care ele o ilustreaza avea/are o importanta mai mare
decat o alta. Relativizand insa relatia dintre importanta subiectului si
numarul surselor produse - concomitent cu reconfirmarea ei! - trebuie
sa admitem ca, macar teoretic, din varii motive, pentru subiecte de mare
interes, NU au aparut intotdeauna si cele mai numeroase documente. Mai
ales cand, si pentru ca, insasi valoarea unui subiect este si ea
variabila. Este adevarat ca, in comparatie cu cele minore(?), faptele de
anvergura lasa urme mai vizibile in mediul care le produc, sunt mai
numeroase in fondurile arhivistice si mai persistente in memoria
colectiva. Aceasta judecata trebuie amendata, si ea, cu doua observatii:
1. un anume cercetator poate revela semnificatii ascunse altuia, asa
cum le poate pierde pe altele (fie si din cele majore); 2. odata cu
trecerea timpului, sau datorita unor conjuncturi speciale, la nivelul
centrelor de interes ale cercetarii istorice propriu-zise se
inregistreaza mutatii dintre cele mai imprevizibile/insolite, adeseori
justificate. A functionat insa intotdeauna cu succes doar criteriul
prioritatii unor subiecte. NB. Azi, reputati arheologi sau medievisti
sunt cercetatori consacrati ai ceea ce numim istorie contemporana.
Istoria milenara a Bisericii romanilor, si inca
dintr-un spatiu de complexitatea celui de la poalele transilvane ale
Carpatilor rasariteni, a produs numeroase documente. Ca institutie
fundamentala pentru romani (adeseori singura) a fost asociata -uneori
pana la contopire- cu o impresionanta suma de subiecte, de la ritual, la
existenta comunitara, in toate ipostazele sale, regasindu-se in
perimetrul marii istorii sau al celei secventiale, locale, cotidiene
etc. Beneficiind de activitati specifice, specializate, de arhive,
existente in jurul unor comunitati modeste (fie si sporadic) cel putin
din secolul al XVI-lea (Biserica Sf. Nicolae din Brasov), cu certitudine
din secolul al XVIII-lea (vezi Protocoalele de Porunci din majoritatea
satelor) si mai ales din cel urmator, multe secole fiind singura care
pastra marturii ce urmau sa traverseze/au traversat secolele.
Conditii preexistente indispensabile dezvoltarii
cercetarilor, inclusiv marele numar de surse, sunt deci firesti si stau
la baza investigatiilor -numeroase fara a fi suficiente- pe tema
istoriei bisericilor romanesti. In acest sens, ne-am hranit copios, de-a
lungul mai multor decenii, din sursele pastrate in arhiva citata mai
sus. De-a lungul anilor, a devenit evident insa ca, preocupati major de
soarta institutiei Biserica, facem o nedreapta parte altor subiecte
majore, imanente si asociate indestructibil acesteia, de granita sau cu
totul exterioare. Cu certitudine, neobservand, ori ignorand, informatii
real sau aparent colaterale, saracim insusi subiectul principal, fiindca
numai toate impreuna ne apropie de adevarul unor stari, de momente
oarecare si de evenimente sau epoci, de poporenii ori slujitorii
bisericii, indivizi/oameni, cetateni si membri ai unui grup.
Este si cazul ultimelor decenii ale secolului al
XIX-lea, vremea revolutiilor tehnologice si politice, socio-economice si
culturale, pe care istoriografia, in general, a cercetat-o cu o
atentie, ce pare remarcabila si a fixat-o in tuse ferme. A ramas insa
indatorata cu a revela caracteristicile manifeste din existenta
cotidiana, concreta, insusiri deja familiare sau imprevizibile, care
altfel se si sustrag intelesurilor standardizate. Faptele oarecare s-au
dovedit mult bogate in semnificatii, interesante si atractive, potentand
chiar interesul pentru cunoasterea unor intreguri care, alaturate si
insumate, constituie componente esentiale in marele tablou al lumii
reale.
Acestor judecati, firesti pana la a fi simpliste, li
se supune si abordarea pe care ne-am pro-pus-o, la intersectia dintre
istoria edificarii unui lacas de cult cu pulsatiile unei vieti
consacrate ca statica, dar plina de neprevazut si incomoditati, de
greutati si nadejdi, de ambitii personale si deschideri spre spatii mai
largi, de proiecte si esecuri, toate ilustrate de faptul concret.
Stationarea intr-o tratare clasica a subiectului principal -important si
onorant, in sine-, ar fi o tradare a insusi amintitului subiect
principal. Dimensiunile reale ale stradaniilor pentru finalizarea
acestor proiecte, chiar motivatia majora care le provoaca/le
justifica/le sustin -atasamentul pentru credinta traditionala- sunt
insele limitate prin marginalizarea subiectelor ce dau continutul
acestei realitati. Aparitia si activarea unor grupuri
socio-ocupationale, altele decat mult invocatii tarani-mocani, parohi
evlaviosi si nobili nemilosi sau milostivi, da cea mai mare vizibilitate
modificarilor din peisajul social, individual si national. Chiar
depasirea contururilor obisnuite ale unor personaje clasicizate, cum
sunt preotii, ne permite sa citim altfel aceleasi documente. Dezvoltarea
starilor conflictuale, interesate, atitudinile partizane, dar si
antrenantele lucrari comunitare satesti (cu planuri si devize de lucrari
ce depasesc 12 pagini, de exemplu), reflecta o existenta diurna
efervescenta, antrenanta, integrata intr-un sistem european modern,
eventual periferizat, dar REAL.
Cateva date orientative preced dezvoltarea
propriu-zisa a subiectului nostru, menite a facilita intelegerea celor
ce se vor releva ulterior. Ele sunt statistici si inventare, aprecieri
livresti, impresionantele documente saguniene , prin care am explicat
semnificatia si motivatia numirii si sustinerii preotilor care au facut
epoca in Toplita, cu bune si cu rele. Pe acest fond s-au suprapus apoi
informatiile din o suma de documente - de tipul celor evocate mai sus -,
care ilustreaza subiectul principal si date colaterale lui de tipul:
asumarea noutatilor, dorinte, stradanii, bunacredinta si contrariul ei,
vointa impartasita ori rastalmacita, toate semnificative pentru ambianta
generala si centrele de interes , ori de influenta, care au intretinut
faptele dintr-o lume, cu toate ale sale. In opozitie cu, si parca
ignorand, impedimente socio-materiale, educative si comportamentale
majore, o prima nota dominanta in peisajul epocii ne apare aici a fi
grija romanilor -obsesiva si stimulativa- de a fi asemenea, ori
competitivi cu "ceilalti", dar si aspiratia la statutul de model, oricum
o bine marcata preocupare pentru IMAGINE, cea individuala si de grup,
deopotriva. O a doua, ar fi cultivarea unei noi intelegeri si tratari a
relatiei, concrete si superioare, intre bunuri (pamant, paduri,
edificii, valori mobile etc.), proprietate (concept in actu) si
documente (valide) care sa le/sa o garanteze.
Din ele, propunem nume, teme, cuvinte/sintagme,
folosite de inaintasi cu acurateta si urmarindu-se efecte bine calculate
(regasite in citate si anexe), care ne edifica asupra nivelului
tehnologic, al universului ideatic, conceptual, birocratic, comunicativ,
juridic si chiar emotional in care evoluau oamenii acelor locuri in
acei ani, in cazul de fata niste romani/personaje implicate in lucrarea
zidindelor biserici.
Actori principali si secundari/ nume de persoane semnificative.
Ioani: Ioan Borcea, Ioan Cristea, Ioan Duma din
Sacel, Ioan Mark, Ioan Metianu, Ioan Moraru, dr. Ioan Ratiu, Ioan Rus
din Ida- Mare, Ioan Popescu-primarul, Ioan Popescu-adm. protopopesc,
Urmanti Ioan/Ianos; Iosifi: Iosif Brancovean, Gyarfas Jozsef, Iosif
Moga, Iosif Fincu; Teodori: Teodor Cristea, Teodor Popovici, Teodor
Stoica; Nicolae: Nicolae Gliga din Rapa Superioara, Nicolae Hosu,
Nicolae Nasan din Rastosnea-Poleti, Nicoale Popea; George: George
Cristea, George Popescu; Mihai: Mihai Bratean din Potoc, Mihai Todea din
Idicel;
Altii: ? Auran, Zaharia Boiu, Boros Ignatz, Stefan
Branea, Kiril Fulea, Giacomuzzi Vigilio, pedagogul Graur, Paul Kadar,
Stefan Melnik, groful Moritz, Muller Ivan, Alexandru Niculescu, Leon
Popescu, Il. Puscariu, Samuil Puscas, Szasz Ferentz, Dumitru Stoian,
Galaction Sagau, Iacob Tatar, Iulius Wagner;
Comitetul parohial-personaj colectiv: Moldovan Iacob/x Popu Ionu I. George/x Pescanu Grigore/
x Huruba Neculau /x Natea George/x Bucuru Ionu I. (al
lui nn) Teodoru/x Bobricu Ionu I. Simion/x Tesloanu Alessandru/ Dumitru
Popovics m.p./x Trutia Nicolae/ Florea Ioan, curatore/ Ciobota Neculae/
Natea Toader Andre.
Univers ocupational/conditie umana:
"silvi magistri", silvanist -silvicultor, preot,
arendas, negustor, curator (fat), companist, protopop, primar, notar,
militar, pensionar, arhitect, intreprinzator, arendator, comisar de
cercetare, cu ocupatiuni "negutiatorice si rurale", econom de padure,
economie de fructe de padure, econom de vite, taran, plutarit,
suspenzat, vaza, progres, loctiitor, avocat, comisionar (membru in
comisii), raportor, om de incredere, erezi, pictor, jude de tribunal,
mocan, loial, caporal la militie, redactor, inginer, studinte (elev),
controlor, martor, ierarh, inspector, dascal, detinut, candidat etc.,
etc.
Documentar birocratico-juridic:
Informari private si oficioase, deconturi de
calatorie si de lucrari, contracte, arenda, daune, despagubiri,
"procente esorbitante", depuneri, cereri de finantare, spese,
preliminariile speselor, "ramasul" (bunurile ramase dupa deces), planuri
arhitecturale, eficienta transportului (plute pe Mures), executare
judecatoreasca, faptic si cu valoare de drept, competenta, datoria
flotanta, process communal, modificare esentiala, licitatiune publica,
puntuoasitate, a pre/postnotaria, referare, rebonificare, martori
ascultati, raportari false, abzicere de contract, donatii, competinte,
returnare, carti funciare, sechestru, posesiune, paragrafe, cuprindere
ilegala, arunc, folosinta proportionata, delegate din oficiu etc. ...
Inaintea publicului celui mare
Nu este nici o indoiala ca preotii transilvani
cunosteau si recunosteau de mult forta cuvantului scris, dar si a celui
scris/tiparit, cu beneficiul sau de a avea o mai mare circulatie si
atribuindu-i-se chiar o mai mare putere de convingere. Dupa mai putin de
patru decenii de presa romaneasca (modesta cantitativ, dar remarcabila
prin continut), in anul 1879 toplitenii ne dau o proba despre felul cum
(si daca) constientizasera valoarea gazetelor si a cuvantului difuzat de
acestea in randul unei mase tot mai mari de cititori/auditori. Si, cu
toate ca redactorii se plangeau (de altfel, pe buna dreptate) de numarul
mic al cititorilor, noi stim ca beneficiarii informatiilor erau
socotiti suficienti pentru a nu fi subestimati. Altfel, de ce trimiteau
romanii necroloage la ziare, si inca mai putin cu intentia de a anunta
moartea cuiva si mai mult pentru se expuna ca rude apropiate, ori
colaterale, ale unor personalitati? De ce se anuntau fidantarile si
cununiile, de ce se faceau atatea multamite publice pentru orice ajutor
de studii etc.?
Reproducem mai jos o observatie, elocventa in acest context, a unui proprietar din Toplita
- Ioan Maier- care cerea o ancheta de la Conzistoriul
din Sibiu, printr-o comisie credibila, el insusi fiind nemultumit de
prestatia preotilor. Era parte in conflictul din sat doar ca madular al
comunitatii, dar se simtea responsabil (mai mult sau mai putin
interesat) pentru destinele cetatii. Atragea atentia Conzistoriului
asupra unei situatii inacceptabile, pentru ca partidele interesate
"(...) nu s-au multumit numai cu inaintarea causei la forurile
judecatoresti, dar si-au presentat-o, cu drept si fara drept, chiar si
inaintea publicului celui mare, prin foi de calibru diferit, dintre cari
unele ar canta Osiana pre ruinele nostre". Nemultumirea autorului
articolului este aici, iata, la limita cu panica (sincera sau nu),
dedusa dintr-o dimensionare corecta a efectelor reale, sau doar
potentiale, ale mediatizarii, nu mai putin acum peste 125 de ani decat
in zilele noastre.
Indelungatul conflict creat de edificarea bisericii
greco-rasaritene din Toplita a alimentat paginile ziarului patronat de
greco-catolici (Gazeta Transilvaniei) in toamna si iarna anului 1879,
prin trei articole substantiale, prin continut si extindere. Este vorba
despre o prima semnalare intr-o "causa de interes public, fóarte
momentuósa", starea scolii si bisericii din Toplita, pe care o face
sateanul Ioan Cristea (Nr. 83) , iar ziarul o publica atragand atentia
"autoritatilor superioase (sic!) bisericesci gr, or." asupra acestei
scrisori. Faptul era de natura sa nemultumeasca profund numitele
autoritati, de unde si interventiile lor drastice. Mai ales ca primului
corespondent i se alatura, in acelasi ziar brasovean, un al doilea,
"Josef Fincu, reg. magistru postal", mult informat despre situatia din
Toplita, care critica si el atitudinea parohilor locali si a fratelui,
respectiv fiului, acestora, primarul arendas al padurilor bisericesti,
Ioan Popescu.
Replica preotilor din Toplita este redactata in 3
decembrie... dar ea apare abia la sfarsitul lunii, si chiar al anului9,
in vartejul sarbatorilor religioase si al celor de an nou, cand nu erau
multi cei interesati de dezvinovatirile popestilor de Toplita. Detasata,
redactia precizeaza ca aparitia acestei replici a fost "Intardiata din
causa lipsei de spatiu". Si doar autorii ei subliniasera ca fac acest
lucru fiind provocati si dorind "a da in colónele pretiuitului dvóstre
diar urmatórele nóstre orduri, cu atat mai vartos, ca in interesul
adeverului, onor publicul se se póta informa despre starea cea adeverata
a lucrurilor (...)" !
Impresioneaza cu adevarat modul in care inaintasii
nostri din Toplita, antrenati intr-o batalie pe care azi o numim
mediatica - acuzandu-se sau aparand-se -, stiau deja cum isi pot sustine
mai bine cauza, prin ce mijloace pot creste gradul de credibilitate al
celor afirmate de ei. Era acesta rezultatul valorificarii unei
experiente anterioare sistemului media de tip presa, contemporan. Pentru
ca acesta, de fapt, nici azi nu face altceva decat sa puna in lucrare
atacul si spiritul de autoaparare, tendinta umana de a iesi dintr-o
incurcatura, iar incurcatura este judecata celorlalti, morala si
juridica, ceea ce, sigur, atrage dupa sine efecte multiple. Judecata din
comunitatea traditionala-orala s-a exercitat dintotdeauna in adunari
organizate la nivelul sistemului, dar nu mai putin pe ulita. S-a facut
prin indivizi acuzatori orali, in public sau in confidentialitate,
fata-n fata cu indivizi acuzati, in ipostaza de a se apara, in aceleasi
spatii, dar tot oral. Prin ziare, judecata se modifica doar ca forma de
reprezentare, aducand cu sine, intradevar, si cateva schimbari de fond,
cum ar fi aria de raspandire si dovada scripturistica, scrisa/tiparita
(vezi notele de subsol la articolele din numerele 99 si 101 citate),
care inainte era exercitata doar de marturiile celor aici de fata.
Instrumente neschimbate in dezvoltarea conflictelor
mediatizate - verbal sau in scris - sunt si cele de mai jos, desprinse
din dosarul de care ne ocupam.
Limbajul.
-Neagresiv, dar compromitator:"(...) ca pre
mentionatul nu l-am pus invietiatoriu si tot odata mai are inca densul
cateva soti, din care unul vrend a-si face pre fiiul seu preot,
socotesce prin astfeliu de apucaturi, sub masca unui taie fraga (? nn)
si pierde véra, asea a-si ajunge scopul", sau "pierde vara si trage
leafa en diedar", cum se scria in anul 1863 despre inv. Iosif Moga.
-Ton detasat simuland neimplicarea: "Eu de si nu sunt
locuitoriu din Toplitia", "Eram inca copil pe tempul, cand in comuna
montana Toplitia romana se planuise redicarea unui edificiu sant";
-Ironic (timid): " am aratat causa, cá se nu te mai
miri mai departe, nu cumva se intri in galbinare din atata mirare !";
"de ce nu a poftit dsa la acea licitatiune a dá mai mult ? (...)";
-Intarit de proverbe:"unde este fum trebuie sa fie si foc";" ce-i ramane de facut bietului mocan: Bata-n mana si La drum" etc.
Atacuri la credibilitatea autorului articolului,
dezvaluiri caracterial-umane. Conturarea tipul de om fara drept la
incredere, cu caracteristici ingrosate din repertoriul bataliilor
interconfesionale si nationale (Vezi supra, anul 1863).
- a umblat prin parohie si pe la casele oamenilor dandu-le rachiu,
- e unul dentre cei mai simpli,
- tiese intrigi cu inimicii poporului,
- om care nu are cea mai mica profesiune,
- prin carti de joc si beutura a prapadit averea mostenita,
- astadi siede aici si mane cine scie unde, un om fara domiciliu, scie Ddieu unde a fost.
- fara ocupatiune, umbland pre ulitia in sus si in jos,
- nu are cualificatiune,
- a fost numai militar, si alt ceva nu, sergent
- nu e nici parochian,
- nu implinesc datorintie, prin urmare nu are nici drepturi;
- tatal seu era gr. catolic, alta beserica nu cercetéza, fara cea romano-catolica.
- pentru falsificare de testimoniu, in anul 1868 séu 1869 fú eliminat dela institutul teologic,
- folositor ascuns al padurii, incorect, necinstit, inselator in declaratiile sale etc.
Demontarea unor afirmatii; Evidentierea repetata a
unor vini ale adversarului: "(...) In predisul articul dice la inceput
ca [e] o scire a [intregii] comunei Toplitia, scriitoriul acelui articul
anume Ioane Cristea, ceea ce e un neadever, deórece acest Teodor
Cristea, impreuna cu nepotul seu Ioan Cristea, a lucrat cat s-a putut la
ruinarea religiunei si a populatiunei nóstre din Toplitia, si ori si
cine sa se intrebe despre amintitii, cu cata spaima-si aduce aminte de
densii (...) apoi cele scrise in acel articul se referesc nu la preoti,
ci la familia Cristea, care ca o cangrena a fost apucat in Toplitia, dar
acum prin mórtea lui Teodor Cristea, care a fost capul, a mai inceput a
scapa, e un neadever ca s-a luat vite etc. pentru biserica, deoarece
Teodor Cristea a fost planuit si inceput asia ceva, - avend ginere pre
preotului Greco-catolic, cu care locuind impreuna, si siedind la mesa
dicea contribuentilor "da-te unit aici la ginerele meu si nu trebuie sa
platesci" bagand si voind cu astfel de apucaturi a face proselitism, dar
subscrisu, bagand asia ceva de séma, deórece vreo cativa s-a fost dat
uniti, numai decat am impedecat executiunea cu tóta energia (...). Si
astfeliu, cele dise in mentionatul articul sunt cele mai grosolane
mintiuni, facute si planuite cu scop de acel infam, ca sa ne negrésca
inaintea lumei, din singura causa ca nu l-am pus invetiatoriu si
astfeliu e fara ocupatiune, umbland pre ulitia in sus si in josu. In
adever ca nu ar fi sperantia ca se se edifice acea biserica déca ar fi
toti ómanii din Toplitia ca scriitoriul acelui articul, deórece nu are
nici avere, nici character, nici nimic(...) celea 3000 fl.v.a. a remas
la curatoarele de atunci Teodor Cristea /:unchiul lui Ioan Cristea:/
care dupa cum e sciut e dat in in judecata pentru suma amintita.";
Recunoasterea selectiva a unor acuzatii, suport
pentru a intari altele: "Cu tote aceste, e drept atat ca de acto avem 2
curatori in comuna nóstra bisericésca, cari nu se interesaza de nimic,
ba ce e mai mult ambii cand a fost judi comunali, comisia politica a
fost adus-o in incurcaturile cele mai mari, incat judele cercuale de
atunci a fost silit a-i suspenda; ba ce e mai mult ruinéza si ce este;
caci fiind in biserica cea noue ca la 60.000 caramidi, precum sum
informat, mai tóte le-au instreinat, ba si nasipu etc., ér cand i provoc
se faca ceva pentru scóla seu biserica, dic ca fiind ca n-au nici un
folos, nu vor face nimic"11;
Recunoasterea partiala a unor adevaruri, reinterpretate (vezi comparatiile avantajoase):
„5. La punctul unde se dice ca ar fi data pré eftina,
e neadevar, tóte celelalte 3 confesiuni de aici capatand inca padurea
(...) parochiale, de asemenea cualitat si cuantitate, fiind ca padurele
se afla tot intr-un loc, s-a vendut mai eftina ca a nóstra, asia d.e.
greco-catolicii a vendut-o cu 600 fl.v.a. pre 15 ani, reformatii cu 400
fl.v.a. pre 5 ani, ér romano-catolicii cu 2000 fl.v.a. pre 10 ani, dar
cesti din urma astfeliu ca se taie tot ce se afla, si mare si mic, pre
cand noi Greco-orientalii numai lemnele mari de pluta le-am vendut ca
astfeliu preste vreo cativa ani sa se póta érasi essarenda.(...)
6. Ce se tine de scóla, cu tóte ca e edificata la
anul 1850, e reparata si umbla 50-60 de prunci, batar de ar fi astfeliu
preste tot scolele nóstre ! - ér ca umbla viteii, cum se dice in acel
articul, e pur neadevar si numai o scornitura reutatióse. (...) am fost
datoriu cu 4700 fl.v.a. si am platit pona acum 2000 fl.v.a. si pona nu
ne vom plati nu potem continua edificarea; dar biserica nu se strica
fiind coperita, - apoi in anii trecuti fiind anii nefructiferi, incat
poporul abea se sustinea, nu s-a potut face repartitiuni, deoparte, er
de alta insasi familia Cristea, in midiliocul carea se afla preotul
gr.catolic, pe langa ca niciodata n-a contribuit nimic la biserica (ca
Greco-catolici ?! nn), ba [a] ruinat destul, intrebuintiaze ori si ce
numai si numai spre facerea blestematul proselitism";
Rectificari cu explicatii favorizante: "E drept, cŕ
s-a capetat acea padure, in marime de 120 jugere ér nu 60, precum dicea
acel Cristea", " E drept ca acum nu se lucra, dar (...)" etc.
Insinuarea unei potentiale rele credinte -nenumita
intentionat/interesat, din considerente profesioniste, - cum e cea a
unei publicatii ai caror redactori erau neuniti; citarea altor surse in
sprijinul propriilor afirmatii: "dupa cum dice si correspondentul
diuariul "Kelet’ in Nr.205
a.c. pag.2, descriind calatoria sa la Borszék, tot
despre biserica nóstra‚ elfogyott a nervus rerum gerendarum’", sau din
alte "oi de calibru diferit".
Referinte livresti, elitisme: "ab initio", "de acto",
"ex oficio","ar canta Osiana pre ruinele nostre"."hic ad rem!", " un
suris batjocoritoriu juca pe buzele lor","strabunu Oratiu dicend
"frumósa Laverna (...) lase-me se insiel, fa ca inaintea oamenilor se
trec de drept si sant, arunca nópte preste pecatele mele si velu preste
insielatiuni’ "; "Dixit", "zisa batranului Simion "Vai tie fariseule,
caci prein rugaciuni lungi enseli panea vaduvelor si a orfanilor
s.a.’(...)"; "a esopera" etc.
De la replici, la chemarea in instante.
Din cauza/datorita impactului bine evaluat, care,
iata, putea anunta prejudicii inacceptabile chiar pentru biserica ce
inregistra cei mai mai multi credinciosi din Transilvania, in
conflictele alimentate de nereusita edificarii bisericii de piatra,
Consistoriul cere imediat explicatii unui preot atacat in presa si
primeste raspuns detailat cu aceeasi promptitudine:
"Prin ordinatiunea onoratului Oficiu protopopesc ddto
11 Noembre a.c. Nro.144, prin care ni se comunica inalta Ordinatiune
consistoriale ddto 23 Octobre a.c. Nro 2469/73, in urma careia suntem
provocati a respunde la articulul din Nrul 83 al Gazetei Transilvaniei,
intitulat de pre malul Muresiului superior" (...). 1. Inainte de a intra
in merit asupra responsului, ab initio declaram cum ca tóte cele dise
in acest articul si tote invinuirele redicate asupra nóstra a preotilor
sunt cele mai marsiave mintiuni (...)". Pe aceasta tema, in toamna
anului 1879 au aparut (cel putin) trei texte in aceeasi publicatie.
Fiecare text, ca in orice caz disputat, vine cu adevarul sau; primii doi
autori sunt insa acuzatori ai celui de al treilea. Prin varietatea
punctelor de vedere, implicit a informatiilor, si printr-o lectura
paralela neinteresata, sunt mai credibile decat un raport oficial.
Preotii atacati in ziar dau replica articolelor de
dezvaluiri, cum li se si ceruse., despre care replica isi informeaza
prompt superiorii. Precipitat, acuzatul supraliciteaza si intreaba daca e
multumit Conzistoriul cu acel raspuns (extins cat si dezvaluirile
preopinentilor si urmarind punctual acuzatiile) si nu cumva e nevoie sa
dea explicatii si in ziarul cu circulatie printre proprii coreligionari
-Telegraful Roman-, caci continutul celor scrise in Gazeta Transilvaniei
ajunsese cu siguranta si la ei: "(...) Ce se tine de articulul
incriminatoriu asupra-mi din Nrulu 83 al Gazetei Transilvaniei,
responsul meu a esit tot in Gazeta din 20 Decembre Nrulu 101. Si
astufeliu Ve rog mai este de lipsa a responde si in Telegraful roman seu
nu ? Tot odata indreznesc a Ve face cunoscut ca Maier Ioan de aici face
cele mai multe turburari aici asotiinduse cu acel Cristea ce a fost
scris mentionatul articol" . Ultima informatie echivala in ochii
conzistorialistilor cat cea mai serioasa replica!
Replica se sfarseste, ca in orice replica ce se
respecta, cu anuntul ca "(...) pe des amintitul [calumniator] l-am dat
pe mŕna justitiei pentru vatemarea de onóre prin scrierea acelui articul
... Despre caracterul scriitoriului articolului mentionat, lasam se
judece lumea. Dixi." . (George Popescu).
Alte aborari, reactii, subtilitati de tipul:
castigarea bunavointei superiorului, prin a-i cere un mesaj catre popor
si astfel a-i dezvalui -nerostit- nu numai propria sa admiratie, ci si
ca-i va asigura o "mediatizare" imanenta. Existenta si foloasele ei erau
limpezi in mintea subalternului, chiar si sub forma ca ea trebuie sa
fie interesanta pentru superiorul caruia i se adresa. "(...) Ve rogu
Ilustrissime, pentru banii restanti a me mai ascepta ca nu avem nici un
modru. Tot odata, ar fi bine pentru liniscirea poporului a se trimite un
cuvent mangaitoriu din par-tea Veneratului Consistoriu, ca sa-l cetesc
pre la Botezul Dlui, deórece atunci tóta comuna e adunata, pentru ca
inimicii bisericei nóstre se folosesc dinpreuna cu Maier a atitia
spiritele si din acésta apoi a vena. (...) dorind ca se ajunge-Ti an nou
fericit ca inca multi ani in deplinia sanetate si fericire se poteti
conduce afacerile Santei nóstre biserici".
Incheiere: SFINTIREA BISERICII
Ultimul act al istoriei indelungzidindei biserici s-a
jucat la data sfintirii sale. Cercul se inchide in satul de unde a
pornit si este facut cunoscut tuturor celor interesati (tot) prin presa,
in documentarul arhivistic avand, de asemenea, o reprezentare
interesanta. Relatarea are datele unei tenative de a sterge impresii
nedorite si se face in Telegraful Roman, in toamna anului 1903. Ea este
scrisa si aranjata in pagina cu oarecare sfiala, redactorilor fiindu-le
cunoscut ca cititorii aveau deja o IMAGINE despre petrecerea lucrurilor,
stiau deja multe despre chinurile facerii acestui edificiu. Oricum,
urmele trecerii a patru decenii de la entuziastele inceputuri erau
vizibile, ceea ce, in mod vadit, ii incomoda pe organizatorii
manifestarilor. Nici vedetele locale care se evidentiaza acum nu mai
sunt popestii, omniprezenti in trecut, ci concurentii lor. Si nici macar
topliteanul Elie Miron Cristea, din anul 1902 consilier (asesor) la
Arhiepiscopia din Sibiu, nu participa la acest eveniment, cand la alte
sfintiri, din sate oarecare, participa, la diferenta de doar cateva luni
de cea din satul sau natal...Daca autoritatile au dorit sa se
distanteze de acest eveniment, oamenii locului s-au bucurat si au
cinstit momentul, cu certitudine rememorand truda propriilor inaintasi,
timp de peste 4 decenii. IMAGINEA multdorita, alta decat cea ce patase
demnitatea lor, era acum salvata.
"Sfintirea bisericei noue din Toplita romana, prin delegatul arhiepisopesc: Galation Sagau.
Reghin, 13 septembrie. Sfintirea bisericii din
Toplita a reusit splendid. Toplitenii s-au trezit din somn-de n-ar
adormi iarasi ! La granita Toplitei Gudea, protopopul a fost intampinat
de banderiu de aproape 100 calareti, toti cu caciulile negre, plesnite
la o parte si cu pene de curcan in ele. Toti in aceeasi uniforma,
observand o tinuta si ordine esemplara. Comandantul si oratorul lor a
fost invatatorul Moisin. In Toplita, in dreptul locuintei parohului
George Maier a fost facuta o pórta de triumph din brad si fel de fel de
cununi din flori. Era acolo o lume de popor, batrani si tineri,
onoratiori si inferiori (!? nn), toti in tinuta sarbatoreasca. Oratorul
de bineventare: parohul George Maier din Gudea. Pre langa banderiu, au
esit intru intampinarea esmisului archiepiscopesc si vro 15 trasuri,
venite din Toplita, cu inteligenta romana de acolo. Biserica e fara
indoiala cea mai frumoasa din toata arhidiecesa (!? nn) . Iconostasul de
lemn e foarte frumos si, desi inca nu e terminat. La esmisul archieresc
s-au prezentat si deputatiuni intre care si protopopul gr.-catolic
roman din Gz. Szt. Miclos, Campean, cu multi preoti, apoi
reprezentantele comunale din Toplita etc. Delegatul din centru
(protopopul Sagau nn) le-a primit cu afabilitatea cuvenita si a
accentuat in respunsurile date, ca onorea si omagiile aduse le privesce
ca facute la adresa Escelentiei Sale Archiepiscopul nostru.
Ceremonialul sfintirii a decurs astfel: Sambata seara
s-au facut vecernie in biserica veche(17), asemenea si utrenia, iar
Duminica dimineata cu procesiunea s-au incungiurat odata biserica veche,
de 3 ori cea noua, apoi intrand in biserica noua s-au facut sfintirea
apei, dupa care a urmat si liturghie. Au asistat ca preoti fungenti:
George Popescu si George Maier, Leon Popescu din Deda, Alexandru
Niculescu, Nicolae Nasan din Rastosnea-Poleti, Nicolae Gliga din Rapa
superioara, Ioan Duma din Sacel, Mihai Todea din Idicel, Mihai Bratean
din Potoc si Ioan Rus din Ida-Mare, fiecare cu ornate noue, frumoase
bisericesti. S-au terminat slujbele dupa 2 óre p.m. Delegatul central
ppresbiterial Sagau a tinut cu aceasta ocasiune un discurs festiv care
ii face onore", care a fost ca orice discurs festiv, doar ca era sub
apasarea celor petrecute - scrise si nescrise, stiute si nestiute - de-a
lungul a aproape 40 de ani.
Ana Grama,
Sibiu
|