Arhiva ortodoxa

1. Calugarul martir Dionisie Sova de la manastirea Fagetel, judetul Harghita, (1901-1951)

Zona arcului intracarpatic cuprinsa in actuala Episcopie Ortodoxa a Covasnei si Harghitei, eparhie de la a carei infiintare, in anul 2004, se implinesc 10 ani, isi prezinta in trecutul ei istoric un specific aparte in ideea martirajului si suferintei pentru Hristos. Dainuirea romaneasca a insemnat, in acest spatiu, si dainurea crestin-ortodoxa, realitate pusa in evidenta de zeci de martiri si marturisitori consemnati in documentele vremii. Ceea ce s-a intamplat dupa perioada Dictatului de la Viena, care prin excelenta a fost o etapa a suferintei si martirajului romanesc, a insemnat, din nefericire, o continuare la alte dimiensiuni a terorii instituita odata cu anul 1940. Biserica cu slujitorii ei, manastirile au fost repere de mentinere a spiritualitatii ortodoxe si, in acelasi timp, elementele in care s-a lovit cel mai tare si cel mai profund.

In aceste imprejurari, de numeroase incercari de deznationalizare a romanilor, de obligare a cedarii credintei, se inscrie intr-un alt moment istoric, nu al dictatului, dar, tot a unui regim opresiv - comunismul - martiriul ieromonahului Dionisie Sova, de la Manastirea Fagetel. Prin modelul sau de viata duhovniceasa, prin curajul sau de marturisitor, pr. Dionisie Sova se inscrie in galeria martirilor morti pentru apararea credintei in Hristos.

Contextul mortii sale martirice este unul deosebit de complex, plin de sinuozitati si trebuie urmarit in imprejurarile care au dus la instalarea comunismului, sistem implementat in linii mari, in aceasta zona, de aceeasi prigonitori din timpul regimului Dictatului de la Viena. Documentele gasite in manastire dovedesc faptul ca parintele Dionisie Sova s-a nascut in comuna Poduri, judetul Bacau, la data de 30 decembrie 1901.

Cu ordinul Episcopiei Romanului nr. 7315, din 30 decembrie 1931, a fost hirotonosit duhovnic de catre Episcopul Vicar Ilarion Bacauanul, la manastirea Bogdana-Bacau. Ordinul episcopal semnat de Episcopul Ilarion al Eparhiei Romanului, din acele vremuri, il recomanda pe ieromonahul Dionisie Sova ca "demn de asemenea chemare, prin bunele sale purtari morale".

De la manastirea Bogdana, in acelasi an, il aflam pe parintele Dionisie plecat la schitul Fagetel. Aici, vine insotit de alti trei calugari si incheaga o viata monahala. Cronica manastirii arata faptul ca biserica acestei manastiri a fost zidita in anul 1903 si, timp de mai mult de un sfert de veac, a slujit ca si capela particulara, deci, fara o autentica viata manastireasca.

Situata langa soseaua nationala (DN 12A), ce leaga Transilvania de Moldova, prin pasul Ghimes-Palanca, in partea de vest a satului Fagetel, localitate strabatuta de batranul rau Trotus, capela de la Fagetel devine in scurt timp un reper de spiritualitate ortodoxa in aceasta zona. Cel care ii contureaza aceast profil este ieromonahul Dionisie Sova, care cumpara biserica, impreuna cu 2 ha pamant, reusind sa puna bazele unei vieti monahale. Cu eforturi intinse de-a lungul mai multor ani, se fac lucrari de reparatie a bisericii, se construiesc chilii si alte anexe gospodaresti, constituindu-se un frumos schit monahal, care, alaturi de vechea manastire Sf. Ilie din Toplita, va intregi tabloul vietii bisericesti atat de temeinic conturata in anii interbelici prin grija Mitropolitul Nicolae Balan si a Patriarhului Miron Cristea.

Sfintirea bisericii manastirii cu hramul "Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul" a fost savarsita in ziua de 9 noiembrie 1936, de catre Mitropolitul Ardealului Nicolae Balan, impreuna cu un sobor de preoti.

La nici patru ani de la sfintirea manastirii se declara Dictatul de la Viena, care a adus cu sine atitea nenorociri romanilor ardeleni. Anii dictatului nu scutesc nici aceasta manastire de vremuri grele de incercare. Desi nu a cazut prada furiei armatelor horthyste, asa cum s-a intamplat cu aproape 20 de biserici din perimetrul judetelor Covasna si Harghita, manastirea a devenit, din 1940, sediul garnizoanei unguresti.

In aceste conditii, in care o viata monahala era imposibil de continuat, ieromonahul Dionisie Sova se intoarce la manastirea Bogdana cu gandul revenirii la ctitoria sa de suflet, atunci cind imprejurarile istorice vor face posibila reintoarcerea. Cu el, au luat calea exilului majoritatea preotilor ortodocsi din cele doua judete, dintre care putini s-au mai reintors, la sfarsitul razboiului, date fiind conditiile care au urmat si care au facut aproape imposibila o reluare a vietii bisericesti in aceasta zona.

Convertiri fortate la confesiunile maghiare, biserici si case parohiale distruse, intimidari de tot felul, sicane, obstructionari si o teroare resimtita adanc de toti cei care doreau intoarcerea, dupa 1944, au fost cauzele ce au avut ca rezultat abandonarea, in mare parte, a acestui spatiu spiritual romanesc, iar pentru cei ramasi, indurarea multor incercari.

Sfarsitul dictatului de la Viena, sfarsitul razboiului, nu aduc insa pacea si linistea necesara si firul, brusc intrerupt in 1940, pare, asa cum s-a dovedit, greu de reinnodat chiar si pentru anii ce au urmat. Moartea martirica a parintelui Dionisie Sova se leaga tocmai de acest context al "dictatului dupa dictat", adica al tragediei continuate in aceasta zona a sud-estului Transilvaniei, marcata de sentimentul nesigurantei, de spaima, de intimidare si, in plus, de un nou sistem - comunismul - tot atat de ostil, ca si cel al Dictatului - manifestarii sentimentului de credinta ortodoxa. Toate eforturile noilor autoritati comuniste, in fapt - majoritatea acestora fiind etnici maghiari convertiti peste noapte la noua ideologie - s-au indreptat in directia impiedicarii si reluarii unei vieti romanesti firesti, si, in fapt, a celei legate de Biserica Ortodoxa. Un fapt in plus, ce trebuie subliniat, fiind acela reprezentat de statutul de minoritate numerica al populatiei romanesti din aceasta parte de tara.

O evolutie fireasca a lucrurilor ar fi facut ca parintele Dionisie sa se reintoarca, in anul 1944, la manastirea Fagetel, dar, ca multi alti preoti ce au parasit altarele in 1940, parintele a fost nevoit sa ramana departe de ctitoria sa. De altfel, de abia incepand cu anul 1945, si apoi 1946, s-a remarcat o anumita acalmie, de scurta durata insa, deoarece a fost timpul cand s-a prefigurat infiintarea Regiunii Mures Autonome Maghiare (1952-1968).

In aceste conditii, de abia in anul 1946 parintele Dionisie Sova se reintoarce la manastire, intoarcere integrata poate si in cererile repetate ale I.P.S. Nicolae Balan, care se adresa slujitorilor acestei zone sa revina la altarele lasate in 1940, chiar cu riscul infruntarii multor pericole. A fost un fapt de curaj, sa lase viata linistita de la manastirea Bogdana si sa se reintoarca singur sa reia viata la manastirea Fagetel.

Perioada 1944-1946 caracterizata printr-un elan al bucurie si sperantei la vechea reorganizare de dinainte de 1940, a fost nu doar extrem de scurta pentru o reluare a vietii bisericesti, a reconstituirii comunitatilor ortodoxe, cat mai ales, plina de primejdii cauzate de ostilitatea noii administratii fata de romani si Biserica lor ortodoxa.

Pana la moartea sa tragica, parintele Dionisie repune manastirea in cursul ei firesc, redand-o slujbelor si vietii monahale, aceasta, in ciuda climatului de intoleranta intretinut de unii localnici de etnie maghiara. Moartea ieromonahului Dionisie Sova trebuie integrata in contextul evenimentelor produse dupa eliberarea Ardealului si prezenta elitei maghiare locale in sistemul comunist. Asa-zisul "sistem democratic" a insemnat instaurarea unei prigoane exercitate impotriva romanilor, mai ales a preotilor si calugarilor, etichetati pentru orice manifestare, fie ea si liturgica, ca "fascista", "hitlerista", "antidemocrata"s.a.

Intoarcerea si prezenta parintelui Dionisie Sova la manastirea Fagetel nu putea fi decat un ghimpe in ochii noilor autoritati comuniste, fiind supus unei complexe monitorizari, care au culminat cu inscenarea mortii sale.

In conditii inca neelucidate, in ziua de 5 august 1951, parintele Dionisie Sova a fost gasit spanzurat de un brad, in fata manastirii, in urma lui, gasindu-se un testament la unul din localnici. Ulterior, s-a descoperit ca testamentul era fals. Iata, acest asa-zis testament intocmit de pr. Dionisie Sova:

"Inalt Prea Sfintite Stapane,

Subsemnatul, ieromonahul Dionisie Sova de la sf. Schit Fagetel nu mai puteam duce teroarea adusa. (…) pr.(eotii) rom(ano).cat (olici). au iscodit de tot felul de cuvinte de ura mincionoasa la acest sfant schit si imi pierd viata …rog un calugar serios pentru a conduce acest lacas in buna stare biserica si casele. Aici ramane raspunzator Bucur T. Simion si Bucur Ilie pana la sosirea unui alt parinte de a lua pe umeri acest schit. Rog bunatatea Inalt Prea Sfintiei Voastre de a nu uita de acest suflet pierdut rog a binevoi si-mi faceti dezlegare.

Al Inalt Preasfintiei Vostre supus serv Dionisi, Sarut mainile si ma iertati".

Prezentul testament nu este intocmit intr-o limba romana cursiva, dovedind carente gramaticale si, in plus, un stil care nu reprezinta o maniera ortodoxa de adresare fata de ierarhul sau, ex: "supus serv". Conform traditiei crestine, orice curmare a vietii reprezinta un pacat capital, pentru care nu exista iertare sau "dezlegare", cum se exprima in acest testament. In plus, un gest savarsit de un om ce si-a dedicat viata lui Hristos, pare imposibil de inteles. Certificatul medico-legal intocmit la cateva zile dupa moartea parintelui, prezinta drept cauza "psihoza maniaco-depresiva" prin care trecea parintele Dionsie. Evident, lucru cu greu inteles, deoarece parintele Dionisie se dovedise nu numai un bun gospodar, administrator al schitului, dar si un duhovnic, si un iubitor al slujbelor bisericesti, iar o asemnea boala l-ar fi impiedicat chiar in a primi darul calugariei. Mai mult, in acelasi testament desemneaza un preot care sa-i faca slujba inmormantarii, pr. Viorel Ghibutiu, slujitor greco-catolic in comuna Frumoasa de care apartinea manastirea. De altfel, lipsa preotilor ortodocsi in zona era, poate, un motiv de a apela la un preot greco-catolic...

In urma dezgroparii, savarsite dupa 1990, sicriul a fost gasit intact, in el aflandu-se osemintele si reverenda parintelui. Dupa randuiala inmormantarii calugarilor, trupul pr. Sova a fost tinut in biserica si apoi asezat intr-un mormant nou.

Tinand seama de imprejurarile vremii, de contextul politic prefigurat, pr. Dionisie poate fi considerat o victima si un martir.

2. Preotul martir Aurel Negoescu (Neagovici) (1900-1952)

Preotul martir, Aurel Negoescu (Neagovici), s-a nascut in 27 mai 1900, la Intorsura Buzaului, judetul Covasna. Tatal, preotul Gheorghe Neagovici Negoescu, a fost membrul familiei de preoti Neagovici Negoescu, care, timp de peste 200 de ani a pastorit credinciosii ortodocsi romani din Depresiunea Buzaului Ardelean si a pus bazele invatamantului confesional romanesc din zona. Mama, preoteasa Aurelia, nascuta Coltofeanu, a fost fiica unei cunoscute familii de fruntasi romani din localitatea Poiana Sarata, din fostul judet Trei Scaune (azi judetul Covasna).

Printre preotii slujitori ai altarului din Intorsura Buzaului, din familia Negoescu (Neagovici), se numara si: Gheorghe Neagovici (cel batran), care a pus bazele acestei adevarate "dinastii", fiind unul din ctitorii bisericii pe care a slujit-o intre 1805-1841; Gheorghe Neagovici (cel tanar), fiul lui Gheorghe Neagovici senior, intre anii 1841-1867; (perioada in care s-a infiintat "fondul de bucate", s-a construit scoala cea noua (1875); Alexie Neagovici (Negoiescu), intre anii 1867-1903, slujind impreuna cu fiul sau Gheorghe Neagovici (Negoiescu) jr., care l-a ajutat pe tatal sau, din mai 1892, si a ramas titular din 1914 pana in 1938. Din initiativa acestor doi preoti, s-a format un fond din veniturile lor personale, pentru folosul bisericii, ce se va numi "Dania preotilor Alexe si Gheorghe Neagovici", preotul Gheorghe Neagovici (Negoiescu) a indeplinit si misiunea de protopop al judetului Treiscaune (1919-1922).

Anticipand martirajul fiului sau, preotul Gheorghe Neagovici (Negoiescu), in anii primului razboi mondial, impreuna cu alti 14 preoti romani din curbura Carpatilor, este arestat, fapt petrecut intr-o situatie care se va finaliza cu un proces pentru "tradare de patrie" si "spionaj romanesc". In contextul istoric cunoscut, guvernul din Budapesta a inscenat o "actiune de spionaj" spre a dovedi Germaniei ca romanii transilvaneni sunt "tradatori ai patriei ungare si ca nu merita sa li se schimbe soarta".

Prin sentinta din 6 decembrie 1916, a Tribunalului militar suprem din Budapesta, a fost condamnat la moarte prin spanzuratoare preotul Ioan Coman din Sita Buzaului (eliberat in timpul evenimentele din octombrie 1918, dar a murit peste o luna de zile, la varsta de numai 47 de ani, din pricina suferintelor indurate in detentie). Cu acelasi prilej, au mai fost condamnati la inchisoare preotii: Gheorghe Neagovici-Negoescu( care a fost arestat la 25 decembrie 1915 si inchis la Brasov, Cluj, Oradea si din nou la Cluj, pana la 28 octombrie 1918), Iosif Popovici din Sfantu Gheorghe, Ioan Toma din Dobolii de Jos, Gheorghe Fur-tuna din Covasna, Gheorghe Burlea din Barcani, Nicoale Radoiu din Ozun s.a. Acesta a fost doar inceputul calvarului preotimii romane din judetul Covasna, suferit in anii primului razboi mondial.

Cu toate vitregiile acelor vremuri, fiul parintelui Gheorghe Neagovici- Negoiescu, viitorul preot Aurel Negoescu, a frecventat cursurile Liceului "Andrei Saguna", din Brasov, pe care le-a absolvit cu rezultate foarte bune, in anul 1918. Continuand traditia familiei, a urmat apoi Institutul Teologic Ortodox din Sibiu, la terminarea caruia a obtinut licenta in teologie ortodoxa.

Urmand exemplu altor tineri intelectuali din generatia sa, a raspuns chemarii de a contribuii la renasterea si propasirea culturala a populatiei romanesti maghiarizate, din localitatile fostelor scune secuiesti. Astfel, in anul 1925 a mers la Gheorgheni, judetul Harghita, in calitate de profesor de Limba Romana si de Religie, la Liceul "Sfantu Nicolae", din localitate. In anul 1926 s-a casatorit cu invatatoarea Zoe Popescu.

Dupa ce a fost hirotonit ca preot, de mitropolitul Nicolae Balan, timp de mai multi ani a oficiat sfintele liturghiii, intr-o sala a Liceului "Sf. Nicolae", in care a fost amenajata o capela ortodoxa. Preotul Aurel Negoescu a continuat sa predea Religia la liceul din localitate, iar in 1930 este delegat sa indeplineasca functia de primar al orasului.

Impreuna cu profesorul Teodor Chindea si alti intelectuali romani, reactiveaza Despartamantul ASTRA Giurgeu-Gheorghieni, infiinteaza si colaboreaza constant la publicatia locala "Gazeta Ciucului" si alte ziare si reviste bisericesti si scolare.

Din indemnul si cu sprijinul guvernului, a primariei locale si a marelui savant-patriot Nicolae Iorga, in anul 1929, preotul Aurel Negoescu pune piatra de temelie la catedrala ortodoxa din Gheorghieni, locas de cult a carui zidire s-a incheiat peste aproape 10 ani, respectiv, in 1938. Sfintirea bisericii a avut loc in ziua de 24 septembrie 1938, de catre mitropolitul dr. Nicolae Balan (Antimisul a fost sfintit in anul 1926 de catre acelasi mitropolit). Pisania are urmatorul text:

"Pusu-s-a aceasta piatra fundamentala a sfintei Biserici Ortodoxe Romane din Gheorghieni, judetul Ciuc, cu hramul "Sfantul Gheorghe", in anul Domnului 1929 Septemvrie 29, in zilele Preainaltatului si de Christos iubitorului Rege al Romaniei-Mari MIHAIU I, sub inteleapta pastorire a I.P.S.S. Arhiepiscop si Mitropolit al Ardealului, Dr. NICOLAE BALAN, protopop al Oituzului, fiind P.C.S. protoereu Ioan Rafiroiu, iar intaiul preot paroh al parohiei matere Gheorghieni-Ciuc, C.S. preotul Aurel Gh. N. Negoescu.

Inchinat-au Domnului grija si nespusa oboseala a strangerii fondurilor pentru inceperea lucrarilor, consiliul parohial alcatuit din: Presedinte Pr. paroh Aurel Gh. N. Negoiescu, secretar profesor Theodor Atanasiu, epitrop I primnotar Gheorghe Gociman, epitrop II administrator Nicolae Marculescu, judecator Mircea Klein, inginer Ioan Gheorghiu, inginer Nicolae Bacanu, advocat Teofil Bena, advocat Ioan Pacurar, profesor Ioan Gh. Niculescu, profesor Ioan Stoian, seful postei Dumitru Giurca, comerciant Iuliu Nap, pedel si cantor Octavian Budac.

Intreprinderea pentru construirea bisericii Mina&Perdomi din Bucuresti, dupa planurile executate de arhitectul dirijinte Sterie Becu, de la Comisiunea Monumentelor Istorice din Bucuresti.

Primesca Dumnezeu darul tuturor, cari prin munca si jertfa de orice fel, ori prin obolul lor au contribuit si vor contribui la inaltarea cestui sfant locas; iar impreuna slujitori ai altarului ce am savarsit maretul act sfintirei pietrei fundamentale, cerem a-tot-puternicului parinte binecuvantarea acestui sfant locas, pentru a-l pastra din neam in neam ca pe un nepretuit odor din timpurile de marire si stralucire, cu care a invrednicit Dumnezeu neamul nostru romanesc, ridicat cu credinta in Dumnezeu si dragostea pentru Tara si Rege.

Am savarsit sfanta slujba a punerii pietrei fundamentale: Protoereu IOAN RAFIROIU, protopop al Oituzului, parohul local pr. Gh. N. Negoescu, preot Iancu Barbat paroh in Miercurea-Ciuc".

Marele istoric Nicolae Iorga, care avea bune si constante legaturi cu comunitatea romaneasca din Gheorgheni, a fost cel care i-a recomandat pe arhitectul S. Becu si pe constructorii Mina si Perdoni sa intocmeasca planul sfantului lacas. Pictura, de o mare frumusete, a fost realizata de Gheorghe Belizarie din Pitesti, in stil bizantin.

Din putinele documente ramase in arhiva familiei, s-au recuperat cateva fotografii si in-vitatia la festivitatile legate de sfintirea noii biserici, din care redam. "Consiliul parohiei ort. Rom. Gheorgheni-Ciuc, cu crestineasca dragoste, Va invita la solemnitatea sfintirii bisericii cu hramul "Sfantul Gheorghe", care va avea loc Duminica 24 iulie 1938. Tarnosirea lacasului de inchinare se va savarsi de catre Insusi INALT PREA SFINTITUL NOSTRU STAPAN ARHIEPISCOP SI MITROPOLIT NICOLAE BALAN si P.P. S.S. Lor Episcop Nicolae Coaln al Clujului si Ep. Dr. Nicolae Popovici al Orazii." La primirea oficiala la poarta de trimf a orasului- se spune in aceiasi invitatatie- la care au participat clerul si autoritatile locale, au rostit cuvant de bunavenire protopopul Protopopiatului Oituz, Ioan Rafiroiu si TeodorChindea, primarul orasului".

In anii care au urmat Dictatului de la Viena, din toamana anului 1940 si in cei din timpul regimului comunist, atat Episcopul Nicolae Popovici, cat si protopopul Ioan Rafiroiu, au suportat numeroase si grele suferinte, din partea autoritatilor horthyste si comuniste, doar pentru vina ca au fost romani si slujitori ai Bisericii Ortodoxe. Pentru aceiasi invinuire avea sa plateasca cu viata si parintele Aurel Negoescu.

Dupa trecerea la cele vesnice a tatalui sau, preotul Gheorghe Neagovici Negoescu, in anul 1939, parintele Aurel Negoescu, a fost instalat ca preot in Parohia Ortodoxa din localitatea sa natala, Intorsura Buzaului. Desi asezarea nu a facut parte din teritoriu cedat prin Dicatul de la Viena, deoarece s-a aflat in apropierea nedreptei granite, parintele Aurel Negoescu si enoriasii sai, au fost nevoiti sa dea o mana de ajutor - adica sa asigure adapost si hrana, pentru miile de cetateni romani din localitatile cedate Ungariei horthyste, care, in urma prigoanei dezlantuite impotriva lor, au fost nevoiti sa-si lase agoniseala de-o viata si sa ia drumul bejeniei.

Pentru ca, asa dupa cum este cunoscut, evenimentele ce au urmat imediat dupa semnarea Dictatului de la Viena, din august 1940, au inceput, in localitatile din Ardealul de Nord, cu izgonirea preotilor romani, a profesorilor, a militarilor, daramarea sau profanarea bisericilor, devastarea institutiilor romanesti. Atrocitatile comise de noile autoritati ungare, insultele, injuriile, bataile, actele de degradare a demnitatii umane, infometarile, persecutiile de tot felul, maltratarile, schingiuirile, violurile, omorurile, macelurile, deportarile si internarile in lagare de munca fortata s-au abatut nu numai asupra elitelor, a barbatilor, ci si asupra femeilor, copiilor si batranilor lipsiti de aparare.

Din nefericire, nici dupa terminarea razboiului calvarul preotilor romani si incercatilor lor enoriasi nu a incetat. Este tot mai veridic redata de istoriografie situatia conform careia, intrata imediat la putere ca principala aliata a P.C.R., Uniunea Populara Maghiara, creata dupa razboi, intarita prin "convertiri spectaculoase ale fostilor nationalisti hortiysti la ideologia comunista", a reusit sa foloseasca aceasta ideologie, "ca o alta fateta sau canal de manifestare a revizonismului maghiar", o noua instapanire aici si dupa incheierea ostilitatilor.

Principalii lideri ai populatiei romanesti din perioada interbelica, intorsi din refugiu si surghiun, au ingrosat randurile elitei romanesti decimata in puscariile comuniste si la Canalul Dunarea-Marea Neagra, decimare la care si-au adus o contributie deosebit de activa si maghiarii comunisti din zona.

Puterea sovietica, interesata in perpetuarea neintelegerilor romano-maghiare pentru a-si putea exercita deplin dominatia si a pedepsi Romania "burgheza", a manevrat in scopul de a submina autoritatea statului roman. Apoi, dupa cativa ani, la presiunile U.R.S.S., s-a format Regiunea Autonoma Maghiara (1952-1968), fapt ce a creat privilegii populatiei maghiare si secuiesti in raport cu cea romaneasca. In timpul Regiunii Autonome Maghiare, pentru romanii ramasi in zona cunoasterea limbii maghiare a devenit obligatorie, in raport cu noua administratie. Multi romani isi amintesc de permanenta lor amenintare, de sicanele carora trebuiau sa le faca fata, de modul cum "li se inchidea gura" (acuzandu-i de nationalism) atunci cand cereau anumite drepturi, de concedierile si acuzele de "deviationism" la care erau supusi.

In randul liderilor populatiei romanesti, deveniti indezirabili pentru regimul comunist, s-a aflat si parintele Aurel Negoiescu (Neagovici). Activitatea sa de exceptie depusa in parohia Gheorghieni, in perioada interbelica, pe taramul propasirii Bisericii Ortodoxe si a culturii romanesti, impreuna cu atasamentul fata de Biserica si rezervele exprimate fata de noul regim ateu, in timpul pastoratiei sale de la Intorsura Buzaului (1939-1952), au constituit principalele sale "capete de acuzare", neexprimate insa in scris niciodata.

Cercetatorul Adrian Nicolae Petcu, de la Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii, prezinta "odiseea" parintelui Negoescu, in relatia sa cu Securitatea, de la primele inscenari, numeroasele anchete, urmarirea continua, pana la arestarea si moartea, in conditii neclare, la canalul Dunare- Marea Neagra.

Din documentele prezentate de Adrian Nicolae Petcu, rezulta ca parintele Negoescu va intra in vizorul Securitatii in anul 1948. "Era chemat frecvent la Securitate pentru a fi anchetat, dupa cum documentele de arhiva ne arata, la 9 septembrie, 31 octombrie si 1 noiembrie 1948. …Incepand cu data de 1 aprilie 1952, urmarirea parintelui nostru se va accentua prin deschiderea unui dosar de verificare mai ales ca era semnalat ca un preot cu "mare influenta in randurile credinciosilor … Arestarea parintelui Negoescu se va consuma in noaptea de 15 spre 16 august 1952, atunci cand ii va fi perchezitionata casa, cu rezultat negativ. Va fi trimis la Canal, potrivit ordinului ministrului Afacerilor Interne.

Din dosarul sau de penitenciar, nu rezulta unde anume pe santierul de la Canal a fost trimis, ci numai durata detentiei administrative care i s-a dat, aceasta fiind pana la 16 august 1957 (60 luni). De asemenea, nu putem afla nici data si nici locul decesului. Din marturiile dnei Rodica Tepelus, fiica parintelui Negoescu, rezulta ca acesta a suferit foarte mult de foame, ajungand sa scormoneasca prin gunoaiele menajere, in cautarea mijloacelor de supravietuire.

In stadiul actual al cercetarilor, aceste detalii le putem afla numai din extrasul de deces, datat 26 noiembrie 1954, solicitat de familia sa indurerata. Se pare ca decesul parintelui a sur-venit la 1 decembrie 1952, fiind inregistrat in registrul starii civile din Navodari-Medgidia, in ziua de 13 decembrie, cauza fiind neprecizata. Este posibil sa fi murit la Capu Midia sau Peninsula.

Asa s-a incheiat viata pamanteasca a preotului Aurel Negoescu, a carui daruire sufleteasca a fost in intregime inchinata slujirii Bunului Dumnezeu si binelui oamenilor.

Articol intocmit de Pr. Florin Tohanean, impreuna cu prof. Violeta Patrunjel si Dr. Ioan Lacatusu