Am trait, astazi, o zi de rara frumusete, de unica frumusete, de frumusete dumnezeiasca, nu omeneasca. Nimic din ceea ce este numai omenesc nu ne poate aduna intr-un numar atat de mare si, mai ales, intr-un gand atat de sfant cum ne-am adunat astazi, in aceasta zi sfanta a Adormirii Maicii Domnului, scumpa Bisericii noastre Ortodoxe Romane. Este o mare bucurie pentru noi toti, este bucuria recomandata de Mantuitorul Iisus Hristos apostolilor Sai cand le-a spus ca sa-L urmeze, sa fie uniti prin iubire si invatatura, "ca bucuria Mea sa ramana in voi, si bucuria voastra sa fie deplina" (Ioan 15,11). Stim ca, uneori, avem bucurii in familie, in viata, totusi acestea sunt trecatoare. Cunoastem, de asemenea, ca intampinam tristeti, greutati si necazuri dar care si acestea trec. Insa ceea ce primim de la Dumnezeu, aceasta nu trece niciodata, pentru ca bucuriile pe care Dumnezeu ni le trimite sunt valori vesnice ale credintei noastre, sunt singurele care raman. Toate celelalte sunt
trecatoare. Daca rasfoim istoria noastra nationala, istorie atat de zbuciumata cum n-au avut multe popoare din Europa, vom gasi ca intre valorile care ne-au ramas, sunt ctitoriile domnitorilor romani si sfetnicilor lor. Ei si-au exprimat dragostea fata de Dumnezeu, concretizata in multimea lacasurilor de cult, cu misiunea de a pastra nealterata invatatura Mantuitorului Iisus Hristos si de a intari constiinta de neam a romanilor greu incercati de-a lungul veacurilor. Ei au avut resedinte, au avut castele, au avut bunuri pamantesti, dar toate s-au irosit. Numai bisericile si manastirile zidite de ei dainuie ca marturii nu numai ale credintei lor, ci si ale credintei acelora pe care ei ii conduceau in vremuri atat de nestatornice ale istoriei noastre. Aici, la manastirea aceasta noua, Adormirea Maicii Domnului, de la Izvorul Muresului, ma bucur sa vad, intre credinciosi, preoti si calugari, demnitari de stat, conducatorii unor comune si orase, invesmantati cu tricolorul romanesc nemuritor, ca si Biserica si credinta noastra. Este o bucurie sa ne intalnim cu totii, credinciosii, credincioasele si tinerii Bisericii noastre, precum si cu copilasii care ne-au intampinat atat de frumos si de emotionant.
Nu multe tari din Europa se pot bucura de asemenea momente in viata lor si de astfel de valori, izvorate din Ortodoxia si traditiile neamului nostru romanesc. Prin predicarea Evangheliei pe pamantul romanesc din Dobrogea de catre Sfantul Apostol Andrei, cel dintai chemat la apostolat, si prin roadele predicii lui, suntem un popor crestin cunoscut in lume, sortit de 2000 de ani sa-si inscrie istoria si cultura legate de credinta ortodoxa si sa-si invinga greutatile de tot felul, ramanand statornic pe vatra sa geografica.
Inaintasii, stramosii si parintii nostri, au avut greutati tot atat de mari, poate si mai mari decat noi, dar ne-au transmis, pe langa istorie, si curajul lor, credinta lor, nefiind ingenuncheati in fata evenimentelor trecatoare. Ei au suferit, au patimit, au murit in inchisori de-a lungul secolelor si in cei 45 de ani de dictatura comunista. In fata lui Dumnezeu, fratii mei, nici o jertfa nu ramane zadarnica. In fata lui Dumnezeu, toate jertfele stralucesc apoi in viata urmasilor. Ne-a invrednicit Dumnezeu sa fim urmasii acelor viteji - primi descalecatori de tara, sa strabatem din nou, cu jertfe de vieti, dictatura comunista si alte evenimente tragice pentru romanii din Bucovina si Basarabia, care ne amintesc de Siberia si de alte momente nefericite din viata Neamului nostru. Asa incat, ei ne-au lasat o istorie de 2000 de ani, o istorie care este ilustrata de Biserica, in credinta si in "legea noastra romaneasca" cum o numeau ei foarte frumos. Capitolul acesta si notiunea de lege ar trebui sa dea de gandit si de meditat initiatorilor de legi din zilele noastre, ca sa vada notiunea de lege cum era folosita de stramosii nostri si cum se voteaza acum legi contra moralei crestine. In Transilvania, unde dinainte de 1918 erau stapaniri straine si de neam si de credinta, legea romaneasca a invins si ingamfarea habsburgica, si pe cea tarista din Rasarit si poporul a ramas pastrator al legii lui Hristos.
Aflandu-ne pe aceasta culme a istoriei, a implinirii a doua mii de ani de la Nasterea Domnului, cand peste patru luni vom pasi in mileniul cel de-al treilea, sa dam marire lui Dumnezeu ca, iata, sfintim manastiri si biserici noi. Mileniul care il incheiem ne-a adus si greutati multe, catastrofe, razboaie si multa pacatosenie. Dar, iubirea lui Dumnezeu nu ne-a parasit; Dumnezeu este cu noi. Lumina aceasta divina care ne-a incalzit si luminat sufletele noastre astazi, venind din lumina lui Hristos, aceasta lumineaza sufletele si revarsa incredere. Ziua de astazi, Adormirea Maicii Domnului, este o zi a noastra, o zi "nationala", am putea spune, asa cum inteleg romanii sa o sarbatoreasca si acum, sa o ilustreze prin faptele lor de iubire si bunatate, "de la vladica pana la opinca". Desi nu mai vedem opinci astazi, dar acea opinca purta virtuti mari in familie, in societate si in lume.
Deci, vedem cu totii ca in acest an, 2000, sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului ne gaseste in partile acestea unde romanii au fost jefuiti de-a lungul secolelor. Le gasim numele lor inscrise pe morminte si monumente, ca amintirea lor sa fie mereu vie in constiinta noastra. Ei au numele in Cartea vietii vesnice (Apoc. 3,5). La noua manastire inaltata de Prea Sfintitul Episcop Ioan, la Fagetel, aflam mormantul anonimului parinte Dionisie, care a fost jertfit acolo. Dar cine mai cunoaste numele parintilor de la manastirea Bistra Muresului, unde s-a inaltat acum acea catedrala si unde bisericuta de lemn marturiseste, pana astazi, ca acolo parintii monahi au fost arsi de vii? Asa exemple dureroase se pot gasi si in alte parti din Transilvania. Aceasta a fost o Golgota a neamului romanesc, a jertfei lui, cu frumusetile ei, cu intelesurile ei. Daca n-ar fi fost Golgota in viata Mantuitorului Hristos, jertfa Sa cea de buna voie n-ar fi adus nici Invierea, slava si mantuirea lumii si a noastra. De aceea, iata, sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului este o sarbatoare a nadejdii si a vietii. M-am bucurat cand am auzit la radio, astazi, inclusa in programul slujbelor de la sfintele manastiri din Maramures si Bihor, si manastirea aceasta de aici.
Aceasta noua manastire este o adevarata "scara a lui Iacov", prin care noi, pamantenii vrednici, prin iertare si iubire, urcam scara spre "poarta cerului" (Fac. 28,17), dupa cum ingerii lui Dumnezeu se suiau si coborau in slavile ceresti. Avem in mijlocul nostru, in aceste clipe, si numerosi intelectuali. Este fals ce spun glasurile rau-voitoare, ca Biserica Ortodoxa este rupta de intelectualitate; si Mantuitorul Iisus Hristos, cu toata iubirea Lui si cu invatatura Sa atat de apropiat de fiecare om, nu a fost rupt de lume si de inteleptii lumii. Sfantul Apostol Pavel, in mijlocul Areopagului, vorbind cu filozofii din Atena care inaltasera un altar inchinat "Dumnezeului necunoscut", le spune acestora: "Pe Cel pe care voi, necunoscandu-L, Il cinstiti, pe Acesta il vestesc eu voua" (F.Ap. 17,23). Ortodoxia, deci, n-are perdele, n-are obloane de inchis in fata culturii, filozofiei, gandirii, iconomiei, tehnologiei, ci ea cu toate se impaca, toate sunt folositoare, dar trebuie sa aiba, in acelasi timp, si miezul credintei in Dumnezeu, ca toate sunt izvorate din intelepciunea lui Dumnezeu: talentul versificarii, darul scrisului, darul cantarii si darul constructiei, iata toate sunt de la Dumnezeu izvorate. Si noi ii avem in Biserica noastra pe parintii poetilor, scriitorilor, povestitorilor; il avem pe mitropolitul Dosoftei al Moldovei, parintele poetilor romani, avem bucuria sa citim acum lucrarile lui, inspirate din adevarurile dumnezeiesti. In literatura romana este la loc de cinste dialectica oratoriei, folosita in omiliile sale de mitropolitul Antim Ivireanul. Desi ivirean, georgioan sau gruzin, Antim a devenit roman aici sub domnia Sfantului Domnitor Constantin Brancoveanul. Vedeti, la noi, pe acest pamant mic, cat de minunat s-au intalnit culturile din Rasarit si din Apus. Tot la noi, la Buzau, a activat si un alt mitropolit renumit, Luca Cipriotul, care a facut faima literaturii si stiintei noastre, si multi altii pe care ii gasim in istoria noastra bisericeasca. Dumneavoastra care ati venit aici de la distante mari, v-ati despovarat sufletele prin spovedanie si v-ati impartasit, v-ati cuminecat cu trupul si sangele Domnului si v-ati reinnoit sufleteste. Tot asa si noi, ne intoarcem acasa reinnoiti sufleteste de la manastirea Izvorul Muresului, ca de la un adevarat izvor. Precum cerbul merge mereu la izvoarele apelor, cum canta psalmistul David, tot asa si noi, crestinii, dorim sa ajungem la izvoarele gandirii, ale vietii celei adevarate, ale adevarurilor vietii, caci numai "adevarul ne face liberi", cum spune Mantuitorul Hristos (Ioan 8,32).
Orice jertfa isi cere, in istorie, o rasplata, o evidenta si aceste noi lacasuri inaltate in zilele noastre, ca si acesta din fata dumneavoastra, reprezinta si o cinstire a memoriei martirilor din Transilvania, care, de-a lungul secolelor, si-au dat viata din dragoste pentru Hristos si pentru Biserica Lui. Sunt lucruri bine cunoscute si sunt atat de frumos redate de teologii nostri, intre care un loc aparte il are parintele Dumitru Staniloae, unul din cei mai mari teologi ai Bisericii Ortodoxe in general, fiul Vladenilor din Tara Barsei, care a gandit asa de frumos si care ne-a lasat o invatatura teologica remarcabila.
Ortodoxia este deschisa tuturor, indiferent de stare sociala sau de neam, este cuvantul Mantuitorului care ne spune: "Indrazniti, ca Eu am biruit lumea" (Ioan 16,33). Lumea nu este ceva rau in sine, lumea suntem noi, in definitiv. Este adevarat ca lumea poate avea si un inteles negativ, din punct de vedere moral, dar lumea, in stare de creatie a lui Dumnezeu, este iubita de El. Mantuitorul Hristos spune: "Caci Dumnezeu asa a iubit lumea, incat pe Fiul Cel Unul-Nascut L-a dat ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica" (Ioan 3,16). Iata din care lume facem noi parte in viata, iar stramosii si parintii nostri au trait si ei tot in aceasta lume. Biserica este in lume, cu oamenii politici, cu guvernantii, cu toti cei ce ajuta Biserica. Vreau sa va spun ca, din anul 1990 incoace, ne-am bucurat de sprijinul Autoritatilor de Stat, care au aceasta datorie, de la Dumnezeu, sa ajute credinta, sa ajute Biserica, iar Biserica se roaga pentru conducatorii statului si pentru lume. Asa au intocmit Sfintii Parinti, in Sinoadele Ecumenice, realizandu-se acea simfonie intre Stat si Biserica. Slujitorii Bisericii nu fac politica de partid dar aceasta nu inseamna ca sunt indiferenti fata de starea societatii, de dreptatea care trebuie sa prezideze si sa strajuiasca viata poporului. Noi, romanii, am nadajduit in aceasta dreptate, fratii mei. Vazand ceea ce s-a realizat in anii de cand Prea Sfintitul Ioan pastoreste Episcopia aceasta, am scris, cu prilejul vizitei mele aici, ca s-a indeplinit aceasta dreptate sfanta, acea dreptate a martirilor care au suferit pentru credinta si pentru neam. Atat in aceste parti cat si la noi, dincolo de munti, de asemenea avem marturia inaintasilor sfinti, a parintilor sfinti ai caror copii suntem. Cum sa nu avem incredere in parintii nostri? Cum sa ne lasam biruiti de greutatile actuale ale saraciei? Dar, in primul rand, noi trebuie sa luam aminte la saracia sufletului nostru, la saracia sufletelor acelora care nu respecta legile lui Dumnezeu in faptele lor si in legile promulgate de ei. De aceea este absolut necesara o intoarcere catre voia lui Dumnezeu, catre cuvantul si pilda Maicii Domnului, a Sfintei Fecioare Maria, care in fata Arhanghelului Gavriil s-a supus cu smerenie vointei divine de a deveni Maica Dumnezeului nostru: "Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvantul tau" (Lc. 1,38). O smerenie desavarsita a aratat atunci Sfanta Fecioara Maria, incat, aceasta taina a existentei vietii noastre romanesti si crestine de doua mii de ani, cu incercari, si secole pline de zguduiri sociale, se poate explica prin urmarea pildei Maicii Sfinte de poporul roman. Este un semn ca Maica Domnului as-culta rugaciunile noastre si ca ea este ocrotitoarea noastra, a romanilor si a neamului omenesc in general, iar faptul ca avem atatea manastiri si biserici inchinate ei de domnitorii nostri, de Alexandru cel Bun, de Sfantul Domnitor Constantin Brancoveanu si de multi altii, arata ca stramosii nostri au pastrat o evlavie deosebita Maicii Domnului. Iata cum, aici, se implinesc cuvintele Nascatoarei de Dumnezeu: "Ca iata de acum ma vor ferici toate neamurile" (Lc. 1,48). Iata toate neamurile pamantului acum o fericesc pe Maica Domnului, pe "cea mai cinstita decat heruvimii si mai marita fara de asemanare decat serafimii". Si manastirea aceasta a inchinat-o Prea Sfintitul Ioan acestei sarbatori a Maicii Domnului. Ea este nadejdea noastra si in Transilvania si in Moldova unde cu siguranta credinciosii se gasesc acum, la ora Sfintei Liturghii, cu mic cu mare, mii si mii de credinciosi cantand si marturisind laudele Maicii Domnului. Intreaga tara este "gradina Maicii Domnului", intreaga Romanie. Cu siguranta ca numai prin rugaciune si cu gandul la Dumnezeu am reusit sa avem episcopie aici. Si acum vad cat de bun a fost Dumnezeu si cat de puternica a fost lumina Lui, ca sa insistam pentru a avea aceasta Episcopie, a Covasnei si Harghitei, si Ne-am bucurat ca la instalarea P.S. Episcop Ioan, la Miercurea-Ciuc, a participat Patriarhul Apostolic al Alexandriei, Partenie. Iata ca ne-a invrednicit Parintele Ceresc sa ne bucuram, astazi, de un asemenea lacas deosebit, cum vedeti aici, in fata dumneavoastra, dupa cum ne-am bucurat, nu de mult, de biserica din Reghin si de cea de la Bistra Muresului, adevarate catedrale, precum si de cea de la Tasnad, din cuprinsul Episcopiei Maramuresului si Satmarului, la a carei sfintire, Prea Sfintitul Episcop Iustinian a tinut sa particip.
Sunt prezenti, aici, si frati romani din Florida, din America, cum este marele invatat al nostru de acolo, parintele Irineu, apoi este prezent si un urmas al parintelui profesor Constantin Matase, cu altii din Iugoslavia, Albania, Serbia, Basarabia si din Bucovina. Este o bucurie ca il avem aici pe I.P.S. Mitropolit Petru al Basarabiei, pe care l-ati auzit la Sfanta Liturghie si care a facut rugaciuni astazi, potrivit hotararii Sfantului Sinod, pentru a scapa din inchisoare Ilie Ilascu. Rugaciunea este mijlocul pe care il avem noi la indemana. Rugaciunea curata este placuta lui Dumnezeu si ne ajuta sa biruim greutatile acestei vieti, primind dumnezeiescul ajutor de care avem atata nevoie: "Si toate cate veti cere, rugandu-va cu credinta, veti primi" (Mt. 21,22). Tot ce s-a inaltat aici, reprezinta rodul rugaciunii curate, ca si rodnicia acestor pamanturi daruite de Dumnezeu cu acest mare dar: ploaia, atat de necesara vietii, care a facut sa rodeasca frumoasa recolta pe care am vazut-o venind de la Carei pana aici, implinind osteneala vrednicilor de lauda locuitori ai acestor tinuturi.
Multumim lui Dumnezeu pentru toate acestea, doresc sa inchei acum cuvantul meu, nu inainte de a darui Prea Sfintitului Episcop Ioan, care astazi n-a slujit, ci v-a dirijat pe dumneavoastra, preotii si coristii de aici, un rand de vesminte arhieresti, din stofa noastra de la Patriarhie, stofa tesuta in manastire de maicile de la Bucuresti, un rand de odoare bisericesti foarte frumoase, de culoare rosie, ca simbol al suferintei martirilor, a sangelui acestora varsat pentru biruinta Bisericii crestine in lume, precum si simbol al sangelui care a curs din coasta Mantuitorul Iisus Hristos pentru rascumpararea neamului omenesc din robia pacatului si a mortii.
Iubite parinte Ioane, sa le porti cu bucurie si cu placere; si pana acum ai purtat crucea Domnului cu demnitate si bucurie, dar sa porti si de acum inainte aceasta sfanta cruce, simbolul dragostei jertfelnice care sta la temelia Bisericii noastre. Cu aceasta, incheiem cuvantul nostru cu toata dragostea, salutandu-va inca o data pe toti: maicutele si parintii de la manastiri, preotii de la parohii, mai marii oraselor care au venit ca sa ne bucure cu tricolorul nostru romanesc. Va multumesc, fratilor, ca ati venit si va doresc succes si sanatate. Sa credem in Dumnezeu, sa fim optimisti pentru ca, de vreme ce avem biserici si altare noi, stim ca Dumnezeu este alaturi de noi si ne va ajuta totdeauna, acum si pururi si in vecii vecilor. Amin!
