INDRUMARE PENTRU DUHOVNICI - 4 Prescriptii canonice
Epitimia sa nu se dea simplu dupa cantitatea pacatelor, ci sa se aiba in
vedere si intentia celor ce pacatuiesc, ca nu cumva, voind sa carpesti
ceea ce s-a rupt, mai mare sa faci crapatura, si straduindu-te sa
indreptezi ceea ce a cazut, sa faci caderea mai mare; caci cei bolnavi
si cei distrati, dar mai ales cei dedati voluptatii lumesti, precum si
cei ce se falesc cu originea si puterea lor, cu incetul si putina
atentie dau pacatelor lor, toti acestia pot, desi nu deplin, ci numai in
parte, sa se libereze de rautatile care ii cuprind. Iar daca cineva
dintr-o data provoaca indreptarea, foarte usor ii va lipsi de
indreptare. Caci sufletul, indata ce este adus in stare de a fi fara de
rusine, cade in disperare; si atunci nu mai asculta nici de cuvinte
blande, nici prin amenintare nu se intoarce, nici prin binefacere nu se
imboldeste, ci devine mult mai rau decat acea cetate despre care
proro-cul zice dojenind-o fata ta s-a facut ca cea a desfranatei si de
nimic nu te rusinezi . Din cauza aceasta, pastorul trebuie sa aiba multa
pricepere ca sa cerceteze din toate partile starea sufletului. Caci
precum multi sunt cuprinsi de nebunie si cad in disperare cu privire la
mantuirea lor, deoarece nu au putut sa suporte doctoriile amare, astfel
sunt si cei care nu dau atentie celor sufletesti; din cauza ca nu li s-a
dat pedeapsa potrivit pacatelor, si devin mult mai rai si mai mult
pacatuiesc. Prin urmare, nimic din acestea nu trebuie sa ramana
neexaminat, ci toate cercetandu-se cu deamanuntul, preotul sa aplice
cele corespunzatoare, ca nu cumva straduinta lui sa fie zadarnica.
