Hotararea Domnului este ca nu-i iertat nimanui a desface casatoria afara
de motivul de adulter (Mt. 5, 32). Urmand sensul cuvintelor Domnului,
se potriveste deopotriva atat barbatilor, cat si a femeilor. Dar
obiceiul nu este asa; caci in privinta femeilor aflam rigurozitate multa
in tratament, zicand Apostolul ca cel ce se lipeste de o desfranata un
trup este (I Cor, 6, 16), iar Ieremia ca femeia de se va impreuna cu alt
barbat, sa nu se mai intoarca la sotul ei, ci spurcandu-se sa se spurce
(Ier. 3, 1); si iarasi Cel ce tine adultera este fara de minte si
nelegiuit (Pilde 18, 23); iar obiceiul oranduieste ca atat barbatii
adulteri, cat si cei ce traiesc in desfrau sa se retina de la femei;
incat ceea ce traieste impreuna cu un barbat lasat nu stiu de poate fi
numita adultera; deoarece aici vina atinge pe ceea ce a lasat pe barbat,
din care cauza s-a departat de casatorie; caci sau batuta fiind si
nesuferind bataile, trebuia sa rabde mai vartos decat sa se desparta de
sot; sau nesuferind paguba de averi, nici aceasta pricina nu este
vrednica de luat in seama; iar daca barbatul acela ar vietui in
des-frau, in privinta aceasta nu avem in obiceiul bisericesc aceasta
observatie. Ci chiar de barbatul necredincios nu sa oranduit ca femeia
sa se desparta, ci trebuie sa rabde din cauza ca nu stie care va fi
sfarsitul. Caci ce stii femeie, dar daca-ti vei mantui barbatul? (I Cor.
7, 6). Drept aceea, care a lasat pe sotul sau si s-a dus la altul este
adultera; iar cel parasit este de iertat, si nici ceea ce vietuieste
laolalta cu unul ca acesta nu se osandeste. Insa daca barbatul,
despartindu-se de sotie, ar merge la alta, atat ci este adulter, fiindca
o face pe dansa sa fie adultera, cat si ceea ce vietuieste impreuna cu
dansul este adultera, fiindca a atras la ea barbat strain.
