Tipurile bazilicale au supravietuit in provinciile si in teritoriile balcanice de la marginea Imperiului, mai ales pentru bisericile episcopale (mitropolii), fara indoiala deoarece inlesneau circulatia credinciosilor si permiteau celebrarea procesiunilor potrivit ceremonialului. Cu modificari mai mult sau mai putin insemnate regasim cele trei variante din epoca paleocrestina.
Bazilicile cu sarpanta
Acest tip s-a mentinut cu pronaosul sau, cu cele trei nave despartite prin coloane si cu etajul de ferestre in partea de sus a zidurilor navei mediane deasupra colateralelor, dar lipsit de atrium (pridvor). Avem un specimen frumos al acestui tip, de prin secolul al XI-lea sau de la inceputul secolului al XII-lea, in Macedonia rasariteana, la Mitropolia din Serres, foarte bine restaurata de serviciul grec de specialitate. Biserica are - si este un lucru exceptional pentru acea epoca - tribune peste colaterale.
Este tipul pe care Boris I al Bulgariei, dupa ce s-a convertit la crestinism in 864, l-a adoptat pentru catedrala pe care a ridicat-o in capitala sa, Pliska. Pentru a celebra ceremoniile dupa modelul acelora care se desfasurau in marile sanctuare de la Constantinopoi, el a inzestrat edificiul cu tribune peste colaterale si peste pronaos, in fata caruia se afla un pridvor (atrium) cu patru porticuri, care i-a dat infatisarea monumentala a vechilor biserici paleocrestine. S-a facut insa o inovatie separandu-se navele printr-o alternare de stalpi si de coloane simple sau duble.
Formula a fost impinsa mai departe la un grup de bazilice unde nu s-au mai folosit decat stalpi in locul coloanelor. Astfel, navele sunt de fapt despartite prin pereti strapunsi de deschideri. Este cazul bisericii Sfantul Ahile, pe malul meridional al lacului Prespa, in Macedonia, care isi datoreaza poate tribunele faptului ca ar fi fost construita de un imparat. Datarea sa face obiectul unor controverse si nu se stie daca a fost ridicata de Boris I, de tarul bulgar Samuil (976-1014), care a stramutat aici, in 983, moastele Sfantului Ahile pana atunci pastrate la Larisa, sau de imparatul bizantin Vasile al II-lea, dupa ce acesta a reluat regiunea din mainile bulgarilor in 1018.
Bazilicile boltite
Alte bazilici aveau cele trei nave boltite in leagan si intalnim aici doua formule atestate mai inainte in Lycaonia. Uneori nava centrala era oarba, fiind invelita de acelasi acoperis ca si colateralele care se ridicau aproape pana la aceeasi inaltime. Aceasta formula a fost adoptata la Trapezunt pentru biserica cunoscuta astazi sub numele de Nakip Djami (secolele X-XI) sau in Laconia la Zarafona (Adormirea Maicii Domnului, secolele XI-XII). Alteori nava mediana era mai ridicata decat colateralele si luminata de un sir de ferestre strapunse in partea de sus a zidurilor, deasupra colateralelor, dupa modelul bazilicilor cu sarpanta. Avem astfel de exemple la Trapezunt (Sfanta Ana, 884-885), la Mesembria (in Tracia, astazi Nesebar, in Bulgaria, biserica Sfantul Stefan, cunoscuta si sub numele de Mitropolia Noua) si la Kastoria (in Macedonia apuseana, Sfintii Anarghiri: secolul XI; Taxiarchis Mitropoleos: secolul XI; Sfantul Stefan: secolele XII-XIII).
Bisericile de la Kastoria merita de asemenea sa ne retina atentia pentru aspectul atat de deosebit al peretilor, care atesta gustul foarte viu al bizantinilor pentru efectele coloristice, chiar si in paramentele arhitecturale. Asizele isodome (de inaltime egala) de pietre grosolan cioplite sunt cel mai adesea despartite - dupa moda constantinopolitana - prin doua straturi de caramida, alteori prin trei sau patru. In interiorul fiecarui sir, pietrele sunt izolate prin caramizi incrucisate in asa fel incat sa formeze un motiv care ar putea fi o monograma: este o varianta a paramentului "celular", specifica pentru Kastoria. Folosirea din abundenta a mortarului este caracteristica Macedoniei. Pe alocuri, caramizile deseneaza pe fatade ornamente ceramoplastice: cercuri strabatute de raze, romburi, inscrise sub o arcada in dinti de ferastrau, ele formeaza ancadramentul si timpanul ferestrelor.
Bazilicile ca cupola
Bazilica cu cupola si-a pastrat si ea o oarecare trecere. In Lycia a fost zidita una, la sfarsitul veacului al IX-Iea sau in cursul celui de-al X-lea, la Dere Ahsi. Imitarea capitalei apare limpede in mai multe trasaturi, de traditie veche sau de origine recenta: tribune peste colaterale si bolti incrucisate in pronaos, firide arcuindu-se in proscomidie si in diaconicon, o travee intre altar si bolta in leagan care sustine la est cupola, paramente de piatra cu straturi de caramida, octogoane flancand biserica in ambele parti.
Observatiile facute de curand la Sfanta Sofia de la Ohrid au stabilit de asemenea ca o cupola, daramata de turci, se ridica peste nava centrala a acestei biserici, care ar fi fost construita de Boris I, dupa anul 864, de tarul Samuil (976-1014) sau cel mai tarziu de Vasile al II-lea cand a recucerit orasul de la bulgari in 1016. Tribunele si capelele care mai exista astazi deasupra pronaosului, proscomidiei si diaconiconului s-ar fi continuat si deasupra colateralelor.
In Serbia, bisericile cladite in ultima treime a secolului al XII-lea de Stefan Nemania, care izbutise sa se elibereze de sub tutela bizantina, sunt bazilici cu o singura nava acoperita de o cupola, cu scurte vestibuluri laterale si un altar tripartit. Cele mai vechi, ca Sfantul Nicolae de la Kursumlija, pe Toplita (intre 1168 si 1172, daca nu este chiar anterioara acestei date) au inca zidurile facute din paturi de caramizi separate prin straturi de mortar de doua ori mai groase, care ascund o alta asiza de caramizi. Dar, sub influenta Occidentului romanic, bisericile urmatoare prezinta un parament de pietre - adesea de marmura - cioplite cu o precizie desavarsita. Decorul exterior de arcaturi si de mici console, ca si portalurile cu arhivolte retrase sub un fronton si timpanele sculptate, provin din Italia. Asa cum a spus foarte frumos G. Millet, "Italia da ceea ce se vede, Bizantul ceea ce se ascunde". S-a constituit astfel o arhitectura dupa chipul tinerei Serbii independente, care stia sa combine in sinteze originale aporturile Rasaritului bizantin si cele ale Apusului latin.
