Cel mai important si cel mai original ansamblu de fresce pe care il gasim in aceasta epoca in Macedonia este acela care a fost executat prin anii 1040-1045 in catedrala Sfanta Sofia de la Ohrid, dupa ce orasul a fost recucerit de la bulgari de catre Vasile al II-lea, in 1016, si transformat in resedinta unei arhiepiscopii autocefale, care depindea direct de imparat. Al doilea titular al scaunului, arhiepiscopul grec Leon (1037-1056), fost cartofilax al Sfintei Sofia de la Constantinopol (cum s-ar spune vicar general al Patriarhiei), a hotarat pictarea acestui decor.
Si, de fapt, unul dintre elementele cele mai izbitoare ale ansamblului de picturi este numarul de patriarhi ai Constantinopolului care au fost reprezentati in altar: treisprezece in total, dintre care ultimul ca data este Eustatie (1019-1025). Acestora li se adauga trei patriarhi ai Antiochiei si alti trei ai Ierusalimului, precum si, in diaconicon, sase papi (de la sfantul Clement la sfantul Grigore cel Mare), recunoscuti ca sfinti de biserica rasariteana.
Pentru a intelege deplin intentiile carora le raspundea acest program iconografic este bine sa ne amintim ca Leon ii daduse tot sprijinul patriarhului Mihail Cerularios in polemica purtata cu papa Leon al IX-lea si ca, intr-o scrisoare trimisa in 1025 episcopului Ioan din Trani (in sudul Italiei), arata ca atitudinea sa se intemeia pe respectul fata de hotararile luate de sinoadele la care participasera papii glorificati ca sfinti de catre Constantinopol, si ca nu nutrea dusmanie impotriva papalitatii in general, ci doar impotriva papei din acea vreme, ale carui pozitii ii pareau potrivnice acelora manifestate de predecesorii sai pe scaunul lui Petru.
Astfel, decorul din absida bisericii cuprindea numeroase invataminte. El amintea ca Bizantul isi restabilise autoritatea politica si spirituala asupra regiunii Ohrid si ca arhiepiscopii autocefali ai orasului erau pentru teritoriul recucerit, fara sa aiba titlul, de fapt patriarhi, mostenitori ai celor de la Constantinopol si nu ai acelor patriarhi bulgari care ocupasera jiltul local incepand cu domnia tarului Samuil (976-1014). Dar el mai facea cunoscut si ca Leon era detinatorul adevaratei doctrine statornicite de cele sapte sinoade ecumenice. In conca absidei, Maica Domnului, tinind Pruncul inconjurat de un nimb era asezata pe un tron bogat, cu spatarul in forma de hra. Chiar dedesubtul ei se desfasura, pe peretele absidei, impartasania apostolilor. in aceasta scena se manifesta un gust al miscarii, al expresiei sentimentelor si chiar al intensitatii dramatice, cu totul deosebit de ceea ce am intilnit in biserica Fecioarei Caldararilor de la Salonic. intinderea mai mare a suprafetei ce trebuia acoperita cerea o mai ampla dezvoltare a subiectului.
Apostolii nu mai sunt grupati, ci separati. Mainile lor intinse si acoperite cu un val in semn de respect, expresia patetica si concentrata a chipurilor lor, involburarea cutelor vesmintelor la unii dintre ei, aplecarea pronuntata a bustului la Petru si la Pavel, amandoi aproape de altar, traduc tulburarea sufletului lor in fata instituirii Euharistiei. Si ai impresia ca vezi ilustrarea cuvinte! or rostite de diacon inaintea impartasaniei credinciosilor: "Cu frica lui Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste sa va apropiati ". In acelasi timp, gesturile bratelor intinse unesc figurile unele de altele cu un ritm de o eleganta subtila si plina de nerv.
O aceeasi nevoie de expresie insufleteste in chip inca si mai limpede inaltarea, pe bolta din fata absidei. Fecioara nu mai este reprezentata din fata, ci din profil, intr-o atitudine care ii arata emotia, intre ingeri si apostoli a caror uimire se traduce printr-o gesticulatie vehementa, aproape baroca, si prin draparea zbuciumata a vesmintelor cu falduri redate in linii curbe. Pretutindeni in aceste fresce din al doilea patrar sau de la mijlocul secolului a! Xl-lea (intrucat mai exista si altele la Sfanta Sofia, care dateaza din secolele al XII-lea, al XIII-lea si al XIV-lea): nu se intilnesc decat chipuri aspre, dramatice, nelinistite chiar, ale caror contururi si trasaturi sunt accentuate prin linii groase.
Multi istorici discuta, fara sa aiba poate elementele necesare pentru o solutie, asupra problemei de a determina care este in Sfanta Sofia de la Ohrid partea aporturilor constantinopolitane, tesaloniciene sau slave. inrudirea dintre Fecioara din absida si aceea din Sfanta Sofia de la Salonic, severitatea fizionomiilor, robustetea putin aspra a figurilor, gustul expresivitatii si al miscarii, predominarea culorilor intunecate, latura usor frusta a acestei arte i-au facut pe multi savanti ca creada ca pictorii ar fi venit de la Salonic. Alti eruditi vad in aceste trasaturi aportul populatiilor slave care, raspandite in Macedonia, ar fi influentat de asemenea arta Salonicului.
Intr-adevar, chiar daca pe planul "ideologic" arhiepiscopia de la Ohrid intretinea cele mai stranse legaturi cu Constantinopolul, ea poate sa fi recrutat pictori de la fata locului sau din principalul oras al Macedoniei. Posedam insa informatii neindestulatoare asupra aspectului picturii in fresca din atelierele constantinopolitane pentru a fi indreptatiti sa respingem cu desavarsire interventia unuia dintre acestea: anumiti savanti au scos in evidenta afinitatile cu miniaturile menologului lui Vasile al II-lea.
Probabil ca nici nu s-a subliniat totdeauna indeajuns gradul de rudenie care, tinind seama de diferentele rezultand din tehnica, leaga frescele Sfintei Sofia de la Ohrid cu mozaicurile aflate in biserica Nea Moni din Ghios, care sunt aproape contemporane cu ele. Din suma elementelor comune vom retine "arhaismul" care asigura supravietuirea unei asprimi energice in figuri, contururile negre si apasate, preferinta pentru miscarile expresive, simtul dramei.
Dealtfel aceste similitudini trebuie socotite mai putin ca dovezi ale unei aceleiasi origini a artistilor, si mai mult ca semne ale epocii. De o parte si de alta ne aflam dinaintea manifestarilor artei complexe care s-a constituit la inceputul perioadei de preponderenta a nobilimii civile. Iar atelierele de la Salonic, departe de a fi despartite de cele de la Constanti-nopol prin bariere estetice de netrecut, faceau de la acestea imprumuturi si fara indoiala trimiteau uneori si pictori care doreau sa-si faca o cariera in Capitala.
Sa nu ne punem deci prea multe intrebari asupra originilor etnice sau geografice ale mesterilor care au impodobit Sfanta Sofia de la Ohrid si sa apreciem mai degraba vigoarea artei lor, forta lor de expresie, simtul miscarii de care dau dovada, intelegerea lor fata de compozitie, capacitatea lor de emotie, monumentalitatea stilului lor.
