Speculatiile asupra simbolisticii au fost foarte aprinse sub Imperiul roman, in cercurile pagane, evreiesti si crestine. In acest sens avem o marturie din secolul al III-lea in prezenta baldachinului cu bolta instelata deasupra bazinului baptismal de la Dura-Europos. Aceste preocupari au luat un nou avant la bizantini. Ele se pot urmari de la Eusebiu si Grigorie din Nysa (335 - 394), la pseudo-Dionisie Areopagitul (la inceputul secolului al VI-lea) si pana la Maxim Marturisitorul (580-662) si patriarhul Gherman (633 - 733). Edificiul destinat cultului era privit ca un microcosmos asemanator imparatiei cerurilor. Cupola, socotita simbol al cerului, domina naosul, figura a lumii pamantene si vizibile, el insusi luminat si orientat catre altar, reflex al lumii inteligibile.
La inceputul erei noastre, in cercurile evreiesti din Alexandria, Filon explicase ca in Templul din Ierusalim Sfinta-Sfintelor reprezenta lumea inteligibila, pe cand Sfantul (naosul) si Pridvorul simbolizau lumea sensibila. Folosind o expresie a patriarhului Gherman, "biserica este cerul pamantean in care Dumnezeu din cerul de sus locuieste si se preumbla ". Aceste considerente vor influenta din ce in ce mai mult alegerea si repartizarea subiectelor infatisate in biserici.
