Printre feluritele ramuri ale artei, sculptura suscita mai mult spiritul de rezistenta al crestinilor din primele veacuri, deoarece ea reprezenta in mintea lor tehnica prin excelenta careia i se datorau efigiile zeitatilor pagane. Aceasta nu insemna ca, in societatea in care traiau, sculptura nu juca un rol foarte important astfel incat nu au izbutit sa se abtina cu totul de a recurge la ea. Evitand sa o foloseasca prea mult, ceea ce i-ar fi expus sa cada in pacatul idolatriei, ei au utilizat-o in scopul pe care i-l dadeau mai ales particularii, independent de stat si de cetati, adica de a-i cinsti pe morti, mai intai prin stele funerare, mai apoi prin sarcofage.
Asia Mica, meleag castigat printre primele la crestinism, pare sa fi ocupat in acest domeniu un loc deosebit. Cea mai veche dintre stelele crestine cu subiect figurativ a fost descoperita in regiunea anticului Aizanoi, in Frigia (II. 3). Epitaful ei poarta data 179-180. Intr-o atitudine strict frontala un anume Euthychios tine in mana dreapta o paine rotunda sacramentala, impartita in patru printr-o cruce, si in stanga un ciorchine de strugure agatat de o cruce in forma de Iau. La dreapta sa se vad un cosor si niste tablite, la stanga un bici si un caine.
Si arta sarcofagelor era pe atunci infloritoare in Asia Mica, unde traditia ei deriva din frumoasele specimene sculptate la Xanthos, in secolul al V-lea i.e.n. Atelierele care au lucrat pentru pagani au primit comenzi si de la crestini. Daca judecam dupa stilul si elementele peisajului, probabil ca la Smirna, intre 250 si 280, a fost executat sarcofagul din La Gayole, ajuns in Galia prin Marsilia si pastrat in biserica din Brignoles (departamentul Var) (II. 4). Motivele, care au capatat un sens crestin, sunt imprumutate din arta pagana. Se atribuie de asemenea unui atelier din Smirna sarcofagul mai recent, din jurul anului 300, care a fost gasit la Mas d'Aire (pe raul Adour, in Landes) (II. 2). in centru se 45 vede Bunul Pastor intre o femeie (decedata) si o fetita (sufletul ei?). La stanga, potrivit variantelor iconografice proprii Orientului mediteranean, trupul lui Lazar este asezat sub o arcada si Daniel, in groapa leilor, este imbracat cu o tunica. La dreapta sunt suprapuse in chip semnificativ pacatul lui Adam si al Evei si rascumpararea sa prin botez.
Pe capacul sarcofagului se insiruie jertfa lui Avraam, tamaduirea paraliticului, povestea lui Iona si aceea a lui Tobie cel tanar scotind inima si fierea din pestele pe care l-a pescuit in Tigru. Aceste subiecte au fost tratate si in pictura, in catacombele de la Roma ; ele erau pomenite in rugaciunile funerare evreiesti si crestine, enumerand exemple de mantuire datorate indurarii lui Dumnezeu.
In sfarsit crestinii au cioplit in ronde-bosse imaginea Bunului Pastor, sau a lui Orfeu cantand din titera sub o cununa de animale, pentru a-l simboliza pe Hristos care ii atrage la sine pe pagani. Aceste tipuri au supravietuit pana in secolul al V-lea. Dupa Eusebiu (Ist. eclez., VII; XVIII) ar fi existat la Panea, sau Cesareea Philippi, in Palestina, un grup alcatuit din doua statui de bronz, reprezentand-o pe femeia bolnava de doisprezece ani, originara din acest oras, stand in genunchi dinaintea lui Hristos.
