Scoala greaca se deosebeste net de aceea de la Constantinopol prin gustul sau pentru severitate imbinat cu gustul pentru sobrietate. Grecia care, in epoca paleocrestina, folosise bucuros sistemul de zidarie cu blocaj, s-a reintors la paramentele de piatra fasonata cu destul de mare grija. La Atena constructorii par sa fi fost sensibili la exemplul frumoaselor ziduri ortogonale oferit de Parthenon, Erechteion si Hephaisteion, edificii aflate inca in picioare si care slujeau drept biserici de mai multe veacuri. La Mitropolia Mica, in realitate fosta biserica a unei manastiri inchinate Sfantului Nicolae, pe care unii o dateaza la inceputul secolului al XI-lea, si altii in al XII-lea, s-au refolosit chiar blocuri de marmura pentelica, de Hymet si de Paros provenind din monumentele antice, precum si placi sculptate, unele dintre ele pagane, altele datand din epoca iconoclasta sau din secolul al X-lea. O dorinta identica de precizie i-a indemnat pe creatori sa taie in marmura alba colonetele si cornisele arcuite care incadreaza cele opt laturi ale tamburului cupolei: acest decupaj de linii foarte curate intareste limpezimea formelor arhitecturale.
Biserica Sfintilor Teodori, ridicata pe la 1070 de spatharocandidatul Nicolae Calomalos, ofera un exemplu mai inchegat despre realizarile santierelor ateniene. Pe cand la Constantinopol caramida permitea efectele pitoresti, la Atena si in Grecia tehnica pietrei a ajutat la mentinerea a tot ceea ce putea darui constructiei un aspect ferm si pur: frontoane triunghiulare, abside cu trei laturi, tambururi octogonale, pereti drepti, evident fara nise sau arcade. In acelasi spirit, ferestrele sunt de dimensiuni mai mici si in numar mai redus decat la Constantinopol. Asa cum a formulat foarte bine G. Millet, Grecia a indragit "suprafetele netede, liniile drepte, unghiurile clare". Dar ea introduce un element de podoaba prin folosirea discreta a caramizii. Fiecare piatra, bine taiata, este prinsa intre caramizi dispuse orizontal si vertical dupa tehnica " paramentului celular ".
Braie in dinti de ferastrau incing fatadele de-a lungul lor, se arcuiesc deasupra usilor si ferestrelor, deseneaza sferturi de cerc ce se sprijina de marginile ferestrelor geminate de la etaj. Limitate de aceasta linie de umbra dantelata, caramizi, separate intre ele prin straturi groase de mortar, formeaza ancadramentul si timpanul ferestrelor. In sfarsit, discuri de faianta araba erau incastrate pe alocuri, mai ales in mijlocul timpanului ferestrelor: astazi din ele n-au mai ramas adesea decat scobiturile destinate sa le adaposteasca. Uneori intre pietre au fost asezate caramizi desenand litere grecesti sau chiar semne cufice, cand caligrafiate cu grija si lesne de citit, cand simplificate si deformate.
In ceea ce priveste planul si impartirile interioare, scoala greaca se deosebeste de scoala de la Constantinopol prin mai multe trasaturi. Altarul nu mai este alcatuit dintr-o travee suplimentara intercalata intre absida si bratul rasaritean al crucii, ci este rezervat in acest brat si in partea invecinata a colateralelor. Acest plan, mai putin simetric decat acela de la Constantinopol, pare sa fie de un tip mai vechi. De asemenea, printr-un efect al spiritului conservator, compartimentele din colturi sunt acoperite de bolti in leagan putin cam greoaie si nu de bolti incrucisate sau de calote, mai aeriene.
