Picturile pastrate in bisericile din Macedonia si din Serbia ofera un anumit numar de trasaturi comune, care ii autorizeaza pe cercetatori sa vorbeasca despre o scoala macedoneana, al carei centru - sau unul dintre centre ? - ar fi fost Salonicul. Aceste trasaturi sunt corporalitatea volumelor, amploarea faldurilor vesmintelor, gustul pateticului si al realismului expresiv in gesturi si fizionomii, opozitiile marcate prin culori complementare. Personajele robuste cu fete late contrasteaza cu figurile fragile, de o noblete purificata, ce se bucurau de apreciere la Constantinopol. Pe cand pictorii din capitala isi concepeau idealul estetic dupa elegantele modele ale vechilor manuscrise, cei din scoala macedoneana isi improspatau inspiratia prin observarea naturii.
Descoperirea la Salonic a unor fresce in biserica Sfanta Ecaterina, in capela Sfantul Eutimie (anexata la sud-estul bazilicii Sfantul Dumitru), in biserica Sfantul Nicolae Orfanos, precum si a unor mozaicuri si fresce in biserica Sfintii Apostoli ne-au edificat mai bine despre rolul pe care acest oras l-a jucat in constituirea si raspandirea acestui stil.
Frescele din Sfanta Ecaterina, inca inedite, pe care St. Pelekanides le-a curatat de tejicuielile turcesti, reprezinta in naos principalele "minuni" savarsite de Hristos, incepand cu Nunta din Cana pana la Pescuitul miraculos in lacul Ghenizaret (Tiberiada). In absida se vad cei patru mari dascali si ierarhi ai bisericii grecesti din secolul al IV-lea. Pe bolta in leagan de la nord sunt infatisate cele doua scene ale impartasaniei apostolilor. Realizate de doi pictori, aceste fresce arata prin vioiciunea coloritului si prin siguranta desenului maiestria atinsa de atelierele de la Salonic incepand fara indoiala de pe la sfarsitul secolului al XIII-lea.
Frescele din capela Sfantului Eutimie de la Sfantul Dumitru, datate printr-o inscriptie in 1303, odata scoase de sub tencuieli au aparut din nefericire intr-o deplorabila stare de conservare. Cu toate acestea, ele lasa sa se vada diversitatea expresiilor psihologice pe chipuri, vioiciunea miscarilor, simtul spatiului si al volumului, iscusinta de a uni personaje numeroase intr-o compozitie omogena, trasaturi care caracterizeaza de asemenea majoritatea operelor din restul Macedoniei.
Picturile din Sfantul Nicolae Orfanos, curatite de funinginea care le intuneca, ne izbesc prin amploarea programului lor iconografic care, la ciclurile si asa foarte dezvoltate ale figurilor liturgice, ale Marilor praznice, ale Minunilor si Patimilor lui Hristos, adauga ilustrarea vietilor sfintilor Nicolae si Gherasim (anahoret din Palestina, in veacul al Vl-lea), precum si ilustrarea Imnului Acatist in cinstea Fecioarei si a Menologului sfintilor. O reprezentare a lui Moise dinaintea rugului de foc lasa sa se creada ca printre imaginile astazi disparute de pe peretele de sud se aflau si alte subiecte din Vechiul Testament socotite, dupa simbolistica epocii, drept prefigurari ale Fecioarei. Stilul vioi al scenelor narative, inviorate de notatii pitoresti, simtul dramei, robustetea figurilor, adincimea spatiilor sunt caracteristice pentru maniera adoptata pe atunci de atelierele de la Salonic.
Mozaicurile executate pe cheltuiala patriarhului Constantinopolului, Nifon, intre anii 1312 si 1315, pentru biserica Sfintii Apostoli, au o vigoare care uneori fac sa ni se para manierista, daca nu chiar dulceaga si plapanda, gratia operelor din Kariye Djami. Realismul care le insufleteste este net perceput in Intrarea in Ierusalim, unde grija de a reprezenta multimea locuitorilor din oras, cu gesturi expresive, si elementele peisajului l-au silit pe artist sa-l aseze pe Hristos in planul al doilea al panoului, pe latura stinga, la capatul drumului desfundat pe care il urmeaza apostolii crispati si agitati. In Schimbarea la Fata, mozaicarul a suferit influenta speculatiilor cercurilor isihaste asupra luminii in care Hristos a aparut inconjurat pe varful muntelui Tabor; nimbul care il inconjoara este alcatuit din trei elemente: un cerc, un patrat si un romb cu laturile frante, pentru a evoca lumina " una si intreita " ca si Treimea din care purcede. Intensitatea viziunii il rastoarna pe spate pe Ioan, in dreapta scenei.
Regretam ca nu s-a mai pastrat chipul Pantocratorului in cupola centrala. Suntem indemnati sa credem ca avea caracterul mai uman al Dumnezeului indurarii si nu infatisarea aspra a judecatorului implacabil, daca judecam dupa versetele Psalmului (101, 20-22) care inconjura medalionul: " Ca el priveste din inaltimea cea sfanta a sa, din cer se uita Domnul peste pamant. Ca sa auda gemetele celor din robie si sa dezlege pe cei randuiti la moarte, ca acestia sa vesteasca in Sion numele Domnului si lauda lui in Ierusalim ".
