Reactia impotriva spiritului de cercetare din epoca Paleologilor
Reactia impotriva spiritului de cercetare din epoca Paleologilor
Reactia care, incepand din 1330, s-a petrecut in mentalitatea si in sensibilitatea bizantinilor impotriva spiritului de cercetare si de liberalizare din vremea primilor Paleologi si a carei expresie exagerata a fost isihasmul, a facut ca acestor curente de viata noua, acestei bogatii si acestei prospetimi de inventie sa li se substituie un stil mai traditionalist, cu aspect dogmatic, la care vointa de sustragere din viata pamanteasca a pus pecetea unei preocupari foarte staruitoare pentru idealizare.
Totodata, aceasta insemna favorizarea acelei evolutii catre academism care ameninta sa urmeze oricarei inovatii in materie de arta. Miscarea a fost inlocuita cu atitudinile incremenite. Gustul pentru linia constiincios desenata se impune din nou si fizionomiile redevin severe si solemne. Totusi, o parte din ceea ce se dobandise intre anii 1260 si 1330 revine adeseori: o eleganta, o mladiere si un rafinament care nu erau deloc lipsite de farmec.
In veacul al XV-lea si chiar in al XVI-lea, s-au executat in unele manastiri, desigur mai ales la Patmos, remarcabile imagini ale sfantului Ioan Evanghelistul, batran, cu barba si cu craniul plesuv, doar cu o suvita de par in frunte. Vedem astfel cata forta de convingere puteau obtine pictorii din traditia evanghelistului, ramasa vie in rasaritul mediteranean.
Un fapt ce pune in evidenta doua stari de spirit diferite este ca Apusul l-a numit pe Ioan doar " evanghelistul ", adica naratorul, pe cand Rasaritul vedea in el "teologul", omul care l-a inteles pe Dumnezeu si a talmacit Cuvantul (theos si logos).
